Basmul vieții
Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpește în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheț pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud și tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topește dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simțirea,
pentru a radia din creștet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogățiți prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
cum vrei să se înfiripe,
să crească timpul în minunea de a fi?
Din tot ce vine, pleacă, ce rămâne,
ce ți-e hrană, apă, aer, știi?
Ce răsare? Ce apune?
Basmul vieții, tu, necontenit,
cu tot ce faci și ce nu faci, îl scrii.
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând? ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n g
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.