Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim tăcut

Şi-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Şi ca un jar în zări ne risipim.

Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.

Dar a fi prunc în suflet e un ţel –
Un punct lucind pe-al vieţii carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.

Clepsidra – un hotar de veşnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l ştie numai Dumnezeu.

Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Şi-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminţi pornim spre alte veşnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unei vulpi cu coajă

Am ales copacul
Am luat vulpea
eu de picioare, tata de bot!
Eu trăgeam spre mine
Tata spre el
Copacul spre sine!
Eu râdeam
Tata râdea
Copacul ne ridica buzele!
Eu cu tata
Vulpea
Copacul trântea!
Eu cu copacul
Tata cu mine
Vulpea murea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu acelaşi dar şi altul

Rămân de strajă tinereţii mele,
tot mai puţină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.

Am fost mereu acelaşi, dar şi altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieţii din înaltul
tăcerilor născute din mister.

Sunt şi acum copacul fără nume,
uitat de toţi la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toţi copacii din pădure plâng.

Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.

De-acum lăsaţi topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi –
cei doi copaci din rariştea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri luminate

Pe acorduri de chitară-n sărbătoare
Frunza toamnei pare de migdale
Cu ochi goi, Biserica din vale
Ne priveşte adânc, tăcut.... doare.

Istovit, un înger de lumină
Şi-a îngropat o aripă-n tină
Şi în tăcuta vieţii istovire
S-a înălţat copac de fericire.

O procesiune spre divinul,
Împărţit în taină şi în umbră....
Azi un vaiet parcă îmi e chinul
Calea către mâine este sumbră.

Un miros de smirnă şi parfum
Izvorăşte din mister acum
Chipul alb-o coală de hârtie
Este vers uitat de poezie.

Se îngâna negrul cu lumina
Morţi-s duşi şi ne apucă mila.
Plânge azi biserica din vale
Toţi ne pregătim de-nmormântare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt şi des.
Toamna şi frunzele mi-a şters...

Şi mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Şi drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Şi bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt şi ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul iernii

Tremură în ramuri frunza...
Sufletul se risipeşte,
Plâng copaci.
Căutaţi lumina vieţii,
Primavara rătăcită,
Ori un vraci!
S-a ascuns în noi lumina,
Noaptea-n unghiuri încolţeşte,
Oameni buni,
Trec secundele în timpuri
Şi flămânde de iubire
Nasc furtuni.
Plânge clopotul a jale,
În biserici se slujeşte,
Păsări dorm...
Plâns de stele căzătoare,
Alb pe îngheţata zare,
Tainic somn.
Îngeri – stele de zăpadă
În tăceri,
Cad cu fruzele deodată,
Cad ca ieri.
Sângerează amintirea,
Îngeri plâng,
Fericirea ni-i ascunsă în amurg.
Transcendent ne poartă noaptea
Pe poteci,
Tremură în ramuri frunza...
Iarnă – cataracta vremii,
Nu mai pleci?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancorare

În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieţii către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viaţa-n gânduri se împarte
Şi lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.

În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple şi de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit şi gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Şi cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spaţiul se curbează în nămol
Şi cerul se coboară pe pământ,
În gol.

În fiecare timp este-un alt drum
Prin spaţiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvăşeşte norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Şi gândul se rodeşte prin cuvânt,
Ca focul care-şi murmură tăciunii
Prin vatra care-şi trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...

În fiecare om există-un ceas
De lume spaţiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăieşte-un ton
Pe-o strună cu fiori şi labirinturi,
Un mit ce-şi duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...

În fiecare viu trăieşte-un mort,
Căci morţii lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Şi frunzele pădurii cenuşii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.

Şi suntem toţi, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare şi plecare...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeţi-vă clipa

trosnetul se aude şi-un bolovan ţărâna-n frunze-ndeasă
culmea dealului prin copaci cerul apasă
inima-mi bate şi mă doare, urcuşul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primeşte urma mea ce trece
bat clopote-n urechile mele
o Doamne!
stau şi strig la soare
nu-mi mărgini privirea, nu te duce-n orizontul rece

pun palma pe copacul înalt şi frunzele lui freamătă
vorbesc între ele şi spre pământ se-îndreaptă
plâng zborul lor, şoptesc că nu vor să fie moarte
nu vor să uite roşul ruginiu din ochii noştri
nu vor să fie noapte

printre crengi ne caută şi printr-un ultim gând ne spun
ascultaţi copacul vieţii, dorinţa lui din gând
căutaţi în albastru stelei, în cerul nopţii vara
simţiţi albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simţiţi în sunet glasul trecerii, uniţi-vă cărarea
fiţi unu-n altul vara şi dăruiţi iar viaţa

puneţi-vă împreună trupul, inima şi sufletul
fiţi pe lume, prin iubire, gândul
atingeţi-vă clipa şi nu uitaţi că-i toamnă!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii de obicei văd partea care se află la suprafaţă. Văd campionul câştigând cursa, nu văd miile de ore de antrenament pe care s-a pus baza rezultatului. Văd omul de afaceri îmbogăţit, nu văd numeroasele eşecuri din care s-au învăţat lecţii şi care au dus la succes. Văd copacul, fără să vadă rădăcinile prin care copacul creşte, se susţine, se hrăneşte. Şi apoi, orbi parcă la această simplă şi frumoasă lecţie de viaţă, vezi oameni care nu sunt dispuşi să respecte procesul de învăţare şi se plâng toată ziua de greutăţile din viaţa lor. Greşeşte fără teamă, dar nu repeta greşelile. Învaţă din ele şi fă tot timpul altele. E cel mai frumos cadou pe care ţi-l poţi face singur.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnelor târzii

Aleile-s pustii şi triste...
În şerpuielnice priviri
Scormonitor în ploi şi vise,
În taină,-n vers şi-n amăgiri,
Cuţit al rănilor ascunse
Sub o cernită-mbrăţişare
Îmi laşi o lacrimă din ceruri
Şi ploi de frunze şi petale.

Aleile-s pustii şi triste...
Se tânguiesc copaci. Târzii
Poeme galbene şi triste,
Te-aşteaptă iarăşi să revii.
Te-aşteaptă lacrimă de ploaie...
Al universului altar
E doliu, pleoapă cenuşie...
Şi plouă iar... şi plouă iar!

În şerpuielnice priviri
De vânturi şi de lanuri coapte
Sunt lacrimi fără de opriri,
Priviri de dor şi cânt de şoapte.
Şi plouă, plouă ne-ncetat
Autumnală reverie...
Vezi, nenuntita asta ploaie
Eu ţi-o dedic pe toată ţie.

Scormonitor în ploi şi vise,
Lăsându-mi sufletu-ntristat,
Potecile pustii şi triste,
Precum o noapte ai plecat.
Judecător nedrept şi crud,
În lumea asta ireală
Tu mi-ai lăsat copacii nud,
Iar ramurile-ncep să doară...

În taină,-n vers şi-n amăgiri
O pelerină de tăcere...
Atâtea simple amintiri!
Atâtea clipe efemere!
Dacă regret acu, ceva
E toamna-n care m-am născut
Că n-am să o mai pot avea,
Timpul să-l iau de la-nceput.

Cuţit al rănilor ascunse
Şi sângeriu căutător
De lacrimă şi de durere,
De alte toamne-mi este dor!
Dar în clepsidră curge timpul
Nisip în gol de veşnicii,
Iar eu te-aştept, te-aştept zadarnic,
Căci ştiu că n-ai să mai revii.

Sub o cernită-mbrăţişare
Te-ascunzi... Şi timpul te-a furat
Iubita lumii trecătoare
Ce ca un vis te-ai arătat!
Ţi-am luat chihlimbării poeme,
Cercei de frunze,-ntunecare,
Ţi-am luat atunci conduri de stele,
Dar tu te-ai dus, te-ai dus în zare...

Îmi laşi o lacrimă din ceruri,
Te pierzi o umbră-n visul meu,
În transcendente idealuri,
Înger zburând spre Dumnezeu.
Iar eu rămân prin dedublare
O altă toamnă pământească...
Pe fantomatic drum de stele,
În viaţă vrea să te-ntâlnească.

Şi ploi de frunze şi petale
Se scutură. Adio, dar!
Îngenunchia-voi la altare
Ca în decor autumnal
Să te găsesc, oh, drum spre stele.
Aşteaptă-mă, căci voi veni!
Ori nu eşti toamna vieţii mele
Pe care iarăşi voi păşi?!

În ploi de frunze şi petale
Îmi laşi o lacrimă din ceruri,
Sub o cernită-mbrăţişare,
Cuţit al rănilor ascunse,
În taină,-n vers şi-n amăgiri,
Scormonitor în ploi şi vise.
În şerpuielnice priviri,
Aleile-s pustii şi triste.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia în negru

Aştept îngerul divin să mă primească
Care de lumină se-adună în mine
Nu mai poate fi decât steaua promisă
Nici o umbră nu-i. E doar lumină...
Mila mulţimii se vede acum
Femeia în negru, rătăcită-i pe drum
Şi urlă-n gânduri, trăind ca o fiară.
Istovită îngână o poezie
Pentru fiica ei bună. Amară trăire!
......................................................
Nici o hârtie nu-i poate şterge
Amintirile memorate adânc
Suntem din ce în ce mai goi...
Sufletele noastre se întorc pe pământ.
Amurgul se pierde în vaietul ei...
Mirosul de tămâie şi smirnă se simte
Peste mormânt, lacrimi flori şi cuvinte
În inimi de stele, poeme scrise cu pierdutele vise.
O viaţă la geamul durerii s-a stins
Vibrează de doruri şi taină secunda
Schimbată va fi din albă în gri.
Toamnă de vieţi arămii,
Pregătită de veşnica nuntă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua care urcă

Maestre, pe pământ a pierit o stea...
S-a risipit în lumină.
Acolo, sus, s-a amestecat cu îngerii şi a încolţit.
Dându-se-n dar divinului
Ca o mireasă pe care
Vălul de doliu a acoperit-o tăcut.
Aici ai rămas amintire
Zămislită din lut.
Acolo eşti altar stelelor, lumină şi scut.
Aici ai fost flacără, cumpănă şi zid şi amnar.
Azi veşnicia te adăposteşte – viaţă fără hotar.
Te vei reîntrupa, oare, vreodată,-n atom?
Pe chipul de om împietrit,
Lacrimi şi flori îşi dorm somnul de veci.
Tu, printre suflete treci,
Un pas despicând hotarele vieţii.
Te-aşteaptă mormintele reci...
Fotografia uitării se dezintegrează şi piere.
Dar sălăsluieşti, încărcat de mistere,
În sufletul nostru de-acum.
Maestre, drum bun!
Veşnică fie-ţi odihna! Noi te plângem aici, suferim!
Pe drumul întoarcerii, vom reforma
Cenaclul Epigramiştilor...
Şi
Când ultima stea va urca către cer,
Tu, primul suit,
Vei pune la porţile Raiului,
Lacătul ruginit.
Amin!

(lui Laurian Ionică)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
şi alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Şi merg... şi merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc să îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunună de lacrimi (poetei Nina Cassian)

CUNUNĂ DE LACRIMI
(În memoria poetei NINA CASSIAN)

Se ofileşte frunza-n copacul vieţii,
când rădăcina nu poate să-l hrănească.
Orfani de mamă vor fi de-acum, poeţii.
Că sufletul ei plecat-a să renască.

O ploaie de stele se revarsă-n ape,
din sufletul stingher înălţat către Cer.
De îngeri şi zei să fie mai aproape,
veşnicia-şi duce în lume de mister.

Cunună de lacrimi îi împletesc şi eu,
poetei ce scria gândurile sale.
Dar când încerc să o aşez pe capul său,
se transformă-n vin de Sărbători Pascale.

Vinul de lacrimi îl torn la rădăcina
copacului cu frunze îngălbenite.
Din frunze ruginii încerc să scriu NINA.
Dar vântul le duce în zări nesfârşite.

Furtună de lacrimi din Cer se porneşte,
să ude copacul cu veştede ramuri.
De ploaia zeilor se-nalţă şi creşte...
în el să cuprindă cât mai multe neamuri.

Pe Doamna Poeziei, azi o priveghem,
că multora ne-a fost ca o mamă bună.
La făclia artei mai bine să veghem,
de-a nu fi stinsă de vânt sau de furtună.

Prea mulţi copaci se frâng şi se transforme-n cruci,
de parcă Pământul e un imens mormânt.
Copacul vieţii-i scară, către Cer să urci,
că arborii puternici nu se frâng de vânt.

17. 04. 2016 - Încetarea din viaţă a poetei NINA CASSIAN

Maria Filipoiu/ Memorii înlăcrimate

poezie de Maria Filipoiu din Memorii înlăcrimate (17 aprilie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!