Fiecare avem cerul nostru

În zborul tău, către înalt, poete,
Salcâmii-şi scutur lacrima de ceară
Pe groapa despărţirii-n prag de vară,
În vremuri de război, vremuri nedrepte.

Ţi-ai ucis singur pământeana teamă
Fără să vezi cum semenul te plânge,
Că-n vene, răsculat e-al nostru sânge...
Doar mama ţi-ai simţit-o cum te chiamă.

Dar fiecare avem cerul nostru
Cu iazuri ce răsar în colţul lunii
Unde poeme scriu numai nebunii
Nemuritori. Acolo-şi găsesc rostul.

Acolo-n Edenul închipuirii,
Spaţii selenare fără de sfârşit,
Vei fi poetul-rege, pe pământ un mit,
Că-i legea noastră-a tuturor, a firii.

Drum lin către stele, poete!
Drum lin, Ionel Aradoaie!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vin

La ultima petrecere, poete!
Mi-e chipul pe jumate îmbrăcat,
Iar muzica din mine a secat,
De neumblat, picioarele-mi sunt bete!

Mi-e teamă de o spaimă repetată,
Seamană cu rugăciunea sfântă
Când heruvimi te nalţă şi te cântă
În drumul către zarea luminată!

E nebunesc! Aş vrea să-ţi cer, poete,
Să faci întoarsă calea spre 'napoi,
Să opreşti dangătul ce bate-n noi
Ca ticăitul de ceas din perete!

Nu vin la ultima ta sărbătoare,
Trimit vraja pădurii mele-n dar,
Să-ţi fie-alean când vei umbla hoinar,
Trimit şi nard, din locul un' se moare!

Mă iartă că nu pot veni, poete,
Rămâi nemuritor între planete!

(In memoriam - poetului Valer Popean)

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, poete?

Ce mai faci, poete, dincolo de moarte,
Îţi este bine sau greu?
Că aici mulţi dintre noi te lăudă cu vorbe deşarte,
Căci aşa e omul lăsat de Dumnezeu.

Ce mai faci, poete, dincolo de moarte,
De neamul tău nu îţi este dor?
Căci aici mulţi se duc departe,
Uită de el şi de mama lor.

E trist fără tine, poete.
De-ai putea înapoi să vii,
Tu ai scrie cu lacrima şi sufletul
Cele mai frumoase poezii.

Poete, veşnic vei rămâne
Un simbol a omenirii.
Căci tu ai avut o inimă mare,
Plină de tandreţe şi iubire.

poezie de Vladimir Potlog (16 februarie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni-i goală cartea de citire

E iarăşi zi de carnaval, Emine!
Se slobozesc din hamuri cai salbatici
Că iar prostia fi-va o minune
Ce o înalţă lumea de fanatici.

Coboară pe pământ când somnu-i dulce,
Să asculţi vântul, numai el te plânge,
E Iad în lume, ninge pe-a ta cruce
Şi-i fum şi negură şi fi-va sânge.

Şi fi-va-n lumânări cuvinte goale
Cum goală ne e cartea de citire
Şi goi suntem din cap pân la picioare
Ca strigătul Ancuţei din zidire.

E ultim drum şi-i pulbere în matcă,
Poporul nostru calcă pe scriptură,
Nu vom fi demni de a lui Noe arcă,
Doar masca ne rămâne pe figură.

Ne pierdem fără să privim spre stele
Şi nici când încolţeste grâu-n brazdă,
Ţi-e neamul românesc un dans de iele
Şi cerul e sătul să fie gazdă.

Doar unii mai cred în Hristos şi îngeri
Şi curcubeie apărute-n zare,
Am obosit să şterg lacrimi din plângeri,
Rămâne să îmi fac o cruce mare,

Să mi te rog în scârţâit de pană
Să furi scântei ce sar din şemineu,
În casa mamei le du la icoană,
Ea te iubeşte ca pe Dumnezeu.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de război

În vremuri de război
Toate muzele tac...
Pe câmpuri, în noroi,
Tinere trupuri zac.

În ţărână se prefac,
Uitate... Necunoscuţi eroi,
Că-n vremuri de război
Toate muzele tac.

Sângele curge-n şuvoi,
În urma oricărui atac,
Îl mai spală doar ploi...
Oamenii se roagă şi tac

În vremuri de război.

rondel de Ioan Friciu (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima unui copil

răbdaţi, răbdaţi
păsări mor acum
sunt tinerii ce strigă pe drum
cu pieptul gol şi pur
durerea se zvârcoleşte în ei
privind la voi
spaimă în jur
teamă de toţi şi de toate
dormiţi oameni, dormiţi bine
nu ştiţi unde mergeţi
doar vă târâţi prin zoaie şi scrum
aţi murit de mult, fără să ştiţi
azi, cadavre ambulante la colţuri de drum
ştiu că mâine o să mor şi totuşi scriu
cu lacrimi şi sânge pe scoarţa lumii
ştii, şi lacrima e un cuvânt
trist pribegesc din sat în sat
lăuta are corzile rupte
eu cânt mai departe pe drum
flăcări ard în mine
de ce plângi mamă, acum
nu vezi copilul ars pe drum
rug creat de voi, din ură şi minciuni
aţi uitat puritatea privirii unui trist copil
plâng îngerii din cer pe ţărmul tăcerii
Doamne, de ce ai plecat azi dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagini nescrise

rătăcesc prin valurile vieţii
nu am cale, nu am drum
sunt chitara ce plânge acum
am întors faţa către ieri
în faţă o umbră chioară
în spate o viaţă în delir
aici doar cenuşa palpită
am obosit să întorc pagina către nicăieri
o lume fără soare
mi-e gândul între pagini nescrise, necitite
pe cer ard stele, sfâşie văzduhul
negrul e fumul ce se scurge pe drum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vina mea", că m-am născut în Bucovina

"Niciunde în lume nu găseşti, tablou mai cu-nţeles ca Bucovina
Nu e mândrie, e doar regret faţă de cei ce nu îmi poartă "vina"
Eu nu înţeleg cum poţi tu, om, să trăieşti, în lipsă de munţi, senin şi viaţă
Când viaţa-ntreagă se ascunde-n munţi, pe când oraşul se ascunde în ceaţă.
Cum reuşeşti să te trezeşti, fără să simţi mireasma florii, fără să vezi cu ochii tăi cum vântul adie în zbor norii?
Cum ai fost tu de mic copil? Unde ţi-ai construit castele? Dacă nu sub ramuri de brazi, in cântece de păsărele.
Ai stat vreodată într-un copac? Sau te-ai ascuns în iarba-n care, adeseori puteai s-adormi, căci te pierdeai "de cât de mare"?
Ai fost tu un copil ca mine care aştepta ziua de mâine, doar să alerge după fluturi, convins că se transformă-n zâne?
"Om mare", care esti azi asa cum ţi-ai dorit din vremuri,
Nu ţi-ai dori "o Bucovină", să poţi s-atingi cu mâna cerul?

poezie de Roxana Vătămanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finul lui Shakespeare

Zic zău lui Dumnezeu poete
zic zău te-ai întrecut pe tine
că nişte fumuri ai celeste
şi arzi cu flăcări mioritico-străine

Zic zău te-ai întrecut pe tine
ţi-ai luat şi umbra înainte
şi-ai tras şi nişte ţoale fine
atât ai contracandidaţi în cer şi în morminte

Ţi-ai luat şi umbra înainte
că nişte fumuri ai celeste
tratezi de sus şi în cuvinte
zic zău lui Dumnezeu poete

Zic zău te-ai întrecut pe tine
ţi-aştepţi doar naşul care nu mai vine

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul zilei

Trandafirul parcă întreabă

azi unde ţi-e surâsul poete

îngeri chicotesc prin iarbă

zboară taman pe-ndelete

Unde ţi-e surâsul azi poete

răstoarnă cerul în cuvinte

imaginaţia-i plecată la fete

de-a hoarţa mergi-nainte

Răstoarnă cerul în cuvinte

îngeri chicotesc prin iarbă

în grădină totul e fierbinte

trandafirul parcă întreabă

Unde ţi-e surâsul azi poete

numai plecat să se desfete

poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (6 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre stele

(celui care a fost Gheorghe Pospai)

Deci ai plecat...
Ţi-ai luat rămas bun in linişte
Şi ai trecut în veşnicie
Fără păreri de rău, fără lacrimi.
Dar o ultimă întrebare:
N-ai auzit strigătul zorilor,
Al frunzelor de nuc,
Al primăverii
Care dă in clocot,
Al florilor pline de viaţă?
Nu... nu vreau să-ţi tulbur liniştea.
Drum lin spre stele.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea împlinirii

Era un tânăr visător,
Ce admira adesea cerul,
Dorind să se înalţe-n stele,
Să uite pentru-o clipă greul.

Şi-a construit cu sârg aripe,
Simbolul zborului înalt,
Sperând să-şi afle astfel dorul,
Ce inimii ţine de cald.

Ieşi din casă zâmbitor,
Trecând prin piaţa înţesată,
Cu aripile prinse-n spate,
Urmând poteca căutată.

- Priviţi, a apărut circarul,
Ce bine ne înveseleşte,
Să-l răsplătim cu câte-un ban,
Căci sigur asta el doreşte.

- Nu e circar, e un nebun,
Se crede pasăre în zare,
Să-l prindem şi să îl legăm,
Că-i pentru noi pericol mare.

- Vai ţie de cutezi să zbori,
Că-i un păcat, nu-i rostul nostru,
Lipit mereu fii de pământ,
Dorinţa ta este un monstru.

- Hei tinere, nu vinzi aripa?
Mi-ar trebui să fac mai multe,
Tot omul vrea să se înalţe,
Doar frica trebuie s-o uite.

Dar tânărul îşi vede drumul,
Se suie pe un vârf de munte
Şi se aruncă în abis,
Speranţele fiindu-i multe.

Se-nalţă-n voie către cer
Şi-nvinge limitele firii,
E fericit deşi e singur,
Aceasta-i calea devenirii.

poezie de Ioan Cristian (1 iulie 2007)
Adăugat de Ioan Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara vieţii

Urci încet, cu greu fiecare treaptă
Şi absolut nimic în cale nu te doboară,
Iar succesul mult visat te aşteaptă
Către el nu există lift, doar scară.

Din moment ce la acest drum ai pornit
Nu trebuie să cauţi "calea de ieşire"
În final vei ajunge unde ţi-ai dorit,
Vei atinge cea mai mare fericire.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa care ne-a fost hărăzită
de bunul nostru Dumnezeu
e o taină fără sfârşit,
chiar dacă vi se pare că
sunteţi atotcunoscători.
N-o să înţelegi niciodată
cursul destinului
tu, om fără minte
care ţi-ai pus pe faţă
masca lui Dumnezeu.
Puterea e mai trecătoare
decât zborul păsării,
mai instabilă decât tremurul
apei la ţărmuri.
Puterea ta, omule, e doar nisip,
el e regatul tău
atotştiutorule,
atâta meriţi!

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele vremuri vechi (Baladă)

În veacul nostru, când doar viciu e crezare,
Când aurul ia locul, al cinstei şi-al iubirii,
Cum vrea virtutea să mai dea în floare?
Buna-credinţă nu se-arată firii.
Nimic nu e de seamă, murdar e peste tot.
La douăzeci de ani, plictisul în inimi ne cuprinde.
Şi-atunci de ce să mire că, precum Don Quichotte,
Regret vremuri frumoase şi vechi, de mai-nainte?

poezie celebră de Iulia Hasdeu (20 octombrie 1885), traducere de Victoria Ana Tăuşan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mama

Dar cât de triste-s florile de ceară
Din lumânarea stinsă pe pervaz,
Nebun mi-e gândul, către mama-mi zboară
Şi lacrimi calde îmi cad pe obraz.

Prin geamul mătuit privesc-afară
Boţind cu mana pânza de perdea,
În piept înţeapă şi mă strânge-o gheară
Picioarele îmi tremur pe podea.

Prin oamenii ce trec pe trotuare
Nu zăresc chipul care-mi dă fior,
Aşa fac şi în ziua urmatoare,
Zâmbesc prin geam oricărui trecător.

Deşi o sun în fiecare seară
Şi-i ascult glasul său melodios,
Tot triste-s florile albe de ceară
Şi tot mi-e dor de chipu-i mlădios!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te şi luptă

răsucim în noi
tragici, agonici şi goi
speranţe, vise
precise, imprecise
toate strivite, ucise
aici e apă seacă şi murdară
aici sunt lumi vândute
aici sunt vremuri mute şi pierdute
cuvântul e jale, e tânguire în vânt
amară disperare şi uitare
a tot ce a fost sfânt pe acest pământ
aici nu-i dragoste, nici cânt
e doar o lacrimă ce plânge în vânt
nimeni nu vede nimic
suntem suflete oarbe, suflete în ceaţă
ce viaţă, lugubră viaţă
răbdăm, răbdăm şi proslăvim netoţii
mi-e teamă de tăcere
nu simţi în tine răsuflarea morţii
ridică-te şi luptă
fă să vibreze chemările rebele
o viaţă ai, deci luptă
pentru tatăl ce zace într-o criptă
pentru mama ce plânge pe margine de drum
pentru copiii tăi ce-au ars, sunt scrum
aici, nu e drum
e doar jale eternă, ceaţă, fum
luptă, pentru copilul ce plânge în leagăn
pentru iubire, viaţă şi dreptate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

s-a spart...
fruntea
în mii de gânduri
şi idei
către margini...
către drum de suflet...
Fac autostopul şi strig
hei... tu!
opreşte-ţi sufletul
din goana cea nebună!
eu sunt ca tine,
ia-mă şi pe mine!
Dar...
sufletul îţi trece
ce nălucă!
şoseaua rămâne goală
pantoful... găurit
şi el a rămas înmărmurit
asfaltul arde
iar în pământ
lacrima îngheaţă-n soare
obrazul... scofâlcit
arde în nesperanţă...
sufletul mi-e durere
şi... dispare.

poezie de Viorel Muha (februarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!