Ridică-te şi luptă

răsucim în noi
tragici, agonici şi goi
speranţe, vise
precise, imprecise
toate strivite, ucise
aici e apă seacă şi murdară
aici sunt lumi vândute
aici sunt vremuri mute şi pierdute
cuvântul e jale, e tânguire în vânt
amară disperare şi uitare
a tot ce a fost sfânt pe acest pământ
aici nu-i dragoste, nici cânt
e doar o lacrimă ce plânge în vânt
nimeni nu vede nimic
suntem suflete oarbe, suflete în ceaţă
ce viaţă, lugubră viaţă
răbdăm, răbdăm şi proslăvim netoţii
mi-e teamă de tăcere
nu simţi în tine răsuflarea morţii
ridică-te şi luptă
fă să vibreze chemările rebele
o viaţă ai, deci luptă
pentru tatăl ce zace într-o criptă
pentru mama ce plânge pe margine de drum
pentru copiii tăi ce-au ars, sunt scrum
aici, nu e drum
e doar jale eternă, ceaţă, fum
luptă, pentru copilul ce plânge în leagăn
pentru iubire, viaţă şi dreptate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rug nesfârşit

eu cred că poate am trăit cândva
pe aici, pe undeva
azi râd şi plâng
de mine, de lume, de toate
o viaţă de câine
la gât am urme
cureaua mă strânge
la cap am pus o cruce
pentru timpul ce trece, se duce
o viaţă între două semne de întrebare
un rug nesfârşit, un trup chinuit
mi-e sufletul rană ce plânge
în faţă un drum sfârşit

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că sunt viţă de român

Eu am venit, nu vreau să plec.
Cu timpul vreau să mă-întrec.
Aici totul mă răsfaţă.
M-am îndrăgostit de viaţă.

M-am îndrăgostit de soare,
De vântul ce-mi dă răcoare.
Deasupra am cer cu stele,
Tot ce inima îmi cere.

Bogăţia din natură,
Lumea lipsită de ură,
Toate-mi hrănesc sufletul
Şi-mi păstrează cumpătul.

Aici binele domneşte.
Dumnezeu mă ocroteşte.
Aici nimenea nu plânge.
Aici răul nu m-atinge.

De-aceea nu vreau să plec.
Eu aici vreau să petrec.
Pentru viaţă sunt făcut,
Din maimuţă, ori din lut.

Nu vreau să plec. Aici rămân.
Că sunt viţă de român.
De gândiţi şi voi ca mine,
Haide-ţi, veniţi lângă mine!

Aici putem trăi bine,
Nu în ţările străine.
România-i pământ sfânt.
Să-l apărăm cu jurământ.

poezie de Dumitru Delcă (11 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nebun

aici nu-i casa mea
e doar o hrubă hâdă şi urâtă
în care şacalii au plecat la vânare
e poate a ta, a cui o vrea
de ce mai stau, de nu plec
tu oare crezi că ştiu
sunt doar un biet nebun
ce plânge pe un drum
ce drum, doar zoaie, scrum şi fum...
mult, mult fum, să ascundă ticăloşii ce stau
la colţuri de drum
cărările sunt reci
drumurile, pustii şi seci
pe unde vrei să treci
unde să pleci, deci...
e neagră noaptea
cad stele din cer
a mea, a ta, a cui o vrea...
pritene, nu căuta infernul
e aici, în noi, în jur
nu, nu înjur, pe cine să conjur
oameni smintiţi, nu rupeţi flori
mai bine plantaţi panseluţe, cu bâte
visele fug şi pier, ce să mai sper
acum beau cucută
la masă cu dracul şi tovarăşii lui
ce lume tristă şi mută

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul spectacol

soarele era negru şi pătat
aşa l-a văzut un pictor chior
vizionar al clipelor furate
pe scenă, doi actori rataţi
de mulţimi aplaudaţi
pe sezlonguri rupte, trupuri dezbrăcate
pe mese murdare
sticle goale sau sparte
în jur, carne şi circ
pustiu în mine
s-a rupt o lacrimă şi a plâns
nu, nu ţip, nu înjur, doar vă conjur
opriţi-vă, oameni nebuni şi beţi...
totul e îmbrăcat în forme deformate, prost regizate
vorbim din gură în gură
mai mult din gură
cu amabilităţi de prost gust
speriat, mă ascund în tenebrele lumii
printre stele rătăcite şi vise ucise
în mersul alienat al unui tren deraiat
numit de unii, retoric, viaţă
ce viaţă... aici e beznă si tacere, lugubră tăcere
rătăcitor în lume
am lăsat în urmă
speranţele, visele si dorul
tristeti destramate
în agonice vremuri
ascult clipa cum plânge în marea singurătate
aici, în eterna şi fascinanta cetate
ce viaţă, pierdută, ratată, furată...
am deschis fereastra
şi am fugit, de teamă
pe caldarâmul pătat de sânge
un trup sfărâmat
la radio, ora 20-20
un comunicat... nişte şobolani
totul, un spectacol ratat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul şi gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul priveşte
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
păşesc din lac în puţ
ştiu, ştiu unde să mă duc
mă duc şi mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagini nescrise

rătăcesc prin valurile vieţii
nu am cale, nu am drum
sunt chitara ce plânge acum
am întors faţa către ieri
în faţă o umbră chioară
în spate o viaţă în delir
aici doar cenuşa palpită
am obosit să întorc pagina către nicăieri
o lume fără soare
mi-e gândul între pagini nescrise, necitite
pe cer ard stele, sfâşie văzduhul
negrul e fumul ce se scurge pe drum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul ucis

sunt beat
îngrozitor de beat
dar nu's nebun
muncesc, cerşesc
asta m-aţi învăţat
nu am speranţe şi nici vise
în boscheţi găsit-am haine vechi
mi-am cârpit o haină
să o pun zălog la crâşma de pe drum
nu am bani de mâncare
pomana o aştept
de la oameni de bine
mi-e silă de mine
privind cum trăiesc printre ei
ei trăiesc bine
eu plâng azi pe drum
cânt la o lăută şi beau
beau cupă după cupă
cupa plină de cucută
ce pot să fac
păşesc prin colburi de ură
caut taina unei lumi
aud un şuier
e viaţă, e zbor de cocori
nu, nu... e doar un vis
aici, guzganii au pus mâna pe toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul ţopăie prin ani
rătăcit între plopi şi platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul ţipă nervos
a uitat să mai plece
viaţa curge şi trece
a rămas o urmă de gând în zaţul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în staţie nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de uşă
ca să mă strecor
mai uşor în neantul lumii
nu am ştiut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri şi prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înţeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul şi vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înţeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poţi să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorţii către poarta morţii
să construim ce şi pentru ce
şi pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a şti
ce pot a şti
ştiu doar atât
murim în fiecare zi
şi zi de zi
fără a şti
ştii.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenuşă şi scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsaţi-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit şi au murit
strămoşii noştri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

păşesc pe drum
prin gunoaie şi scrum
creat de voi, oameni de soi
cum Doamne ai ales doar neghina şi buruieni otrăvite
eu, nu, nu sunt eu
sunt biată umbră a unui vis frumos
cioplit de tineri, tot nebuni
al unui gând, curat şi sfânt
despre umilinţă şi iubire pe ăst pământ
mă impiedic de mine
plecat să-mi caut al meu trup
mi-e teamă de ziua ce vine
sărmane suflet chinuit
mânjit de voi, cu zoaie şi noroi
eu nu's ca voi
ce pot să fac, să dorm sau să visez
aici e drum spre nicăieri...
acolo sus
ha-ha-ha
voi nu ajungeţi niciodată sus
deşi v-aţi căţărat spre cer
iadul vă aşteaptă acolo, jos
voi farisei, ai zilei de azi
mâine va fi, o nouă zi, dar nu pentru voi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viaţă şi de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Şi uite!-o aripă mă doare
Şi un pumnal e-nfipt în ea.

Deşi, vă spun, aici mi-e bine
Şi-s îngeri ce-mi pansează rana,
Ţară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuţă,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e casa mea

aici trăiesc
aici mă împiedic de iluzii
aici iubesc
până când mi se face rău
de atâta bine
aici devin prizoniera
propriei nebunii
şi învăţ să mă ridic
analizând toate segmentele grele
când albul şi negrul
se împletesc
la marginea unui strigăt
aici vine Isus
să mă întrebe de mine
când urlu din toate puterile că
nu sunt
poezia e casa mea
puteţi înţelege
aici nu am garduri
să plâng copacii trădaţi
de fiecare scândură
aici nu mi-e ruşine
să aşez sentimentele
pe o coală albă
şi să tai cu o linie oblică
trecutul
aici mă simt
eu
pentru o viaţă
trăită

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

cuvintele mă ard, mă dor
aş vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai ţip
sunt doar un miel
ce paşte trist pe un câmp arid
asteptând lama cuţitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aş mai vorbi
aş înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranţe nu mai am, nu ştii...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenuşă şi scrum
trist, leg umbrele şi plec
pe lângă drum
nu am speranţe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopţii
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei paşi
ştii, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
şi cântă şi cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viaţă, de toate
ascultă şi plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetăţii
o lume oarbă, o lume făr de speranţă
nu ştiu unde mergem
nu ştiu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate şi mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi şi tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristeţea lumii
aştept ceva
ce nu va mai veni
şi mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

sunteţi orbi si nebuni
suflete opace si goale
aţi uitat să dăruiţi
aţi uitat să vă dăruiţi
asta era menirea nu şi firea
multe aţi uitat
şobolani de noapte
nu ştiu
a mai rămas ceva de uitat, de furat
croiţi vise goale
de doi bani parale
fugiţi de noi, oameni de soi
sunteţi copii nereuşite
o cădere din rasa umană
noi am uitat râsul
am uitat ploaia
am uitat mângaierea soarelui
viaţa asta, un drum serpuind prin gunoaie
oameni de paie
tremuri
tie frică, nu...
privesc spre cer
întreb
de ce şi pentru ce şi până când vom mai răbda
năuciţi, trăim în marasmul cotidian
de voi construit
cu migala lucrului prost făcut
vă este teamă de moarte
după ce v-aţi vândut sufletul
de ce
nu întreba pentru ce
e grobian
cercetaţi totul
fără a observa murdăria din voi
nu credeţi în nimic
sunteţi o părticică din mare nimic
pleavă în vânt, fără cuvânt
frunze cad şi oameni mor
dar ce vă pasă vouă...
tremură anii în fântâni
plâng castanii de pe drum
aştept să plec
şi totuşi stau
e lungă noaptea iar
în odaia de la stradă
cuvântul a aţipit un pic
pe o şoaptă adormită
privesc tăcerea
curge pe geam
nu am somn
de mii de ani
trăiesc în gând
mi-e lene, să plec, să ţip
azi nu mai spun nimic
e inutil aici, acum
am rezemat sufletul de o piatră
nu am ştiut
era atât de grea
şi frunze cad şi cad
nopţi triste, vieţi rătăcite
suflete abrutizate
dispreţ şi rânjete
suflete batjocorite, indiferenţă şi umilinţă
fiindcă pot, că sunt, ei...
noi, ochi in lacrimi
strigăt şi plânsete
zdrenţe şi lacăte
iluzii şi umbre
toate triste şi sumbre
cerşim un ciob de speranţă
ne descompunem
zi de zi
încet, încet
ca într-o piesă nereuşită
de teatru, de viaţă
cu actori de prost gust
aici, sfârşitul unui om
eu, tu, el... nu
sfârşitul unei tragice lumi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruleta

nu cer nimic
decât o lumânare să îmi pui
la căpătâi
când treci prin colbul vieţii
aici, la margine de drum
atât îţi cer, atât îţi spui
spaţiul e pustiu şi gol
stau în întunericul lumii
nu cer nimic decât un spaţiu pur
e negură azi
în mine, în jur
mâine va fi la fel, nu...
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii...
lumea asta, o ruletă rusească
în viaţă a rămas doar glonţul
de ce disper
azi doar mângâi o umbră
în albul imaculat al timpului
ce a fost sau totul
e un simulacru murdar
de gânduri rătăcite, strivite
de goale cuvinte,
multe nepotrivite
ce să cer, ce să mai sper
ţip
într-o ultimă rugăminte
priviţi-mă în faţă, când trageţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce corpul a ales coma, e pentru că sufletul şi-a cerut răgaz de a lua o decizie. Dacă ar fi vrut moartea, nu ar fi ezitat. Şi nimeni nu are voie să ciopârţească un trup care încă luptă pentru viaţă. Cât luptă pentru viaţă, el are dreptul la viaţă.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

paharul vieţii e spart sau e gol
vinul atârnă pe jos
în jur, gunoaie, nămol
un suflet plânge în tăcere
mâncat şi ros
de gânduri nespuse
pe geam zac lacrimi împietrite
de frigul ce ţipă în lume
trec zile, trec nopţi
mi-e sufletul o rană sângerândă
ochii mi's acoperiţi de lacrimi
sunt suflet bolnav într-o corabie eşuată
pe alt ţărm, de mare, de zare
mă scufund în lacrima timpului
strig, totul a pierit aici
aici, doar vântul mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară

eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutaţi pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deşi sunt treaz
pe cer păşesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist şi obosit pe un ciot de veac
dacă am ţipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton şi gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiţă fumată a unui vis ucis
de oameni, de viaţă
hei tu ce stai în faţă
a mai rămas ceva de dăruit în viaţă
hai vino omule, în faţă
eu am rămas doar o ţigară arsă pe o masă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în noapte

aici timpul îngheţase de frig
era ger, era ceaţă
încercam să adorm
uitând să sting lumina în hol
trecusem aiurea prin viaţă
statui sfârâmate în gunoi
picurau dureri pe o rană deschisă
venise iarna la poartă
uitasem de tine, uitasem de noi
iadul în faţă, gerul în doi
cădeau alene pe pleoape
ochii tăi, ochii mei
uitasem încă o dată plecarea
plecarea ta, pe un drum dărâmat de aprige ploi
visam să urc către cer
mâinile altare, te cuprind în noapte
lin, duios, agale
pe coapsele tale, iubiri, vise, căderi şi uitare
era frig, mă ardea iadul din cer
aici şi timpul a devenit viager
ai plecat femeie în ziua când ploaia plângea peste noi
fugise şi clipa, ochii tăi mă chemau a visare
nu ajunge fuga, a te uita
ochii încep să vadă, ce nu vor să vadă
ai murit plecând în spaţii totale
astăzi plâng a jale, nu există cale
a căzut o frunză în iarna globală
în pustiu se plânge, lacrima e sânge
zile cad în noapte, morţii plâng acum
se sfarâmă totul, visele se sting
nu mai este timp, rătăcit pe un drum
viaţa-i o cărare, totul, o întrebare
scările-s puţine, timpul e absent
ninge iar în mine, ninge gestul tău
ţipă pustiul, totul este gol
cerneala se uscase pe pagina goală
poetul vorbea în delir despre o fată
te scriu femeie cu flăcări de ceară
se stinge ţigara în urmă
va ninge femeie, va ninge uitarea
mai trece o viaţă, va veni altădată, odată
ne vom naşte în toate
poate aici, poate în altă parte
vom fi fluturi liberi în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!