Calea împlinirii

Era un tânăr visător,
Ce admira adesea cerul,
Dorind să se înalţe-n stele,
Să uite pentru-o clipă greul.

Şi-a construit cu sârg aripe,
Simbolul zborului înalt,
Sperând să-şi afle astfel dorul,
Ce inimii ţine de cald.

Ieşi din casă zâmbitor,
Trecând prin piaţa înţesată,
Cu aripile prinse-n spate,
Urmând poteca căutată.

- Priviţi, a apărut circarul,
Ce bine ne înveseleşte,
Să-l răsplătim cu câte-un ban,
Căci sigur asta el doreşte.

- Nu e circar, e un nebun,
Se crede pasăre în zare,
Să-l prindem şi să îl legăm,
Că-i pentru noi pericol mare.

- Vai ţie de cutezi să zbori,
Că-i un păcat, nu-i rostul nostru,
Lipit mereu fii de pământ,
Dorinţa ta este un monstru.

- Hei tinere, nu vinzi aripa?
Mi-ar trebui să fac mai multe,
Tot omul vrea să se înalţe,
Doar frica trebuie s-o uite.

Dar tânărul îşi vede drumul,
Se suie pe un vârf de munte
Şi se aruncă în abis,
Speranţele fiindu-i multe.

Se-nalţă-n voie către cer
Şi-nvinge limitele firii,
E fericit deşi e singur,
Aceasta-i calea devenirii.

poezie de Ioan Cristian (1 iulie 2007)
Adăugat de Ioan Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa mincinoşilor

Uite-un ou! Priviţi ce mare!
În deal se rostogoleşte.
Luna, pusă într-o rână,
Ca o tâmpă îl priveşte.
Uite! Oul urcă dealul!
- Poate om ai vrut a spune.
-Ou am spus, să-l ieie dracu,
În copac să îl sugrume!

Uite-un ou! Priviţi ce mare!
Şi ce repede se suie!
- Unde-i bre?! Să-l ieie dracu!
- Arăţi, vai, ca o mămâie...
- Ah, îl văd! Dar văd eu bine?!
Iaca-n deal bisericuţa
Şi-n clopotniţa aceea,
Văd pisica lui Lenuţa.

În deals e rostogoleşte
Ghemul ei şi-un şoricel...
Mâţa miaună, scânceşte,
Tot aleargă după el...
Face slalom printre stele,
Pe lună s-a agăţat.
Acum o văd, se dă în leagăn
Şi şoricelul i-a scăpat.

Luna, pusă într-o rână,
Toarce... O aud de-aici.
Vrea să fie-n seara asta
În rolul unei pisici.
Doar ce vede la distanţă
Şoricelul şi... păzea!
Se rostogoleşte-ndată
Până-aici, în faţa mea.

Ca o tâmpă îl priveşte
Cea sortită a minţi.
- Tu spui, bre, gogomănie!
Asta nu mai întâlni.
- Stai, că nu-mi gătai povestea!
Pusei luna în găleată
Şi dădui îndată vestea...
Veni lume minunată.

- Uite oul, urcă dealul.
- Oh, te cred, da zi-i să stea!
- Nu mă vede, nu m-aude!
- Asta nu e treaba mea...
Las' să urce pân' la stele,
De minciuni m-am săturat.
Cred că dumnealui, motanul,
Mult mai sus s-a ridicat.

- Poate om ai vrut a spune
- Naiba-l ieie orice-ar fi!
Tot minciună se numeşte.
De acum te-oi lecui?
Om urca în pod cu furca
Nucile lui nea Păcală.
Lua-te-ar naiba de minciună!
Să minţi nu-i treabă uşoară!

Ou am spus, să-l ieie dracu,
Plesni-i-ar coaja în cinci.
Suntem petecul şi sacul.
Cum ne-am întâlnit aici?!
Hai şi-om merge mai departe,
Apele le-om îngheţa!
- Haide bre, tu ai dreptate!
Nime'-n cale nu ne-o sta.

În copac să îl sugrume,
Oul buclucaş n-a stat.
De sub ştreang, cumva anume,
Repede-a alunecat.
Că are picioare scurte
Minciuna, o ştim prea bine,
Dar minciuni în lume-s multe...
Însă... mă credeţi pe mine?!

- În copac să îl sugrume?
- Om am spus, să-l ieie dracul.
- Poate ou ai vrut a spune.
- Uite, oul urcă dealul!
Ca o tâmpă îl priveşte
Luna, pusă într-o rână.
În deal se rostogoleşte!
Uite-un ou! Priviţi ce mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare avem cerul nostru

În zborul tău, către înalt, poete,
Salcâmii-şi scutur lacrima de ceară
Pe groapa despărţirii-n prag de vară,
În vremuri de război, vremuri nedrepte.

Ţi-ai ucis singur pământeana teamă
Fără să vezi cum semenul te plânge,
Că-n vene, răsculat e-al nostru sânge...
Doar mama ţi-ai simţit-o cum te chiamă.

Dar fiecare avem cerul nostru
Cu iazuri ce răsar în colţul lunii
Unde poeme scriu numai nebunii
Nemuritori. Acolo-şi găsesc rostul.

Acolo-n Edenul închipuirii,
Spaţii selenare fără de sfârşit,
Vei fi poetul-rege, pe pământ un mit,
Că-i legea noastră-a tuturor, a firii.

Drum lin către stele, poete!
Drum lin, Ionel Aradoaie!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dean, dacă acest demon le-a ucis pe mama şi pe Jess, iar tata încearcă să-l prindă, atunci noi trebuie să fim acolo. Trebuie să-l ajutăm.
Dean: Tata nu vrea ajutorul nostru!
Sam: Nu-mi pasă.
Dean: Ne-a dat un ordin.
Sam (pe un ton ferm): Nu îmi pasă. Nu trebuie să facem mereu ce spune el.
Dean: Sam, tata ne roagă să ne continuăm lucrul, să salvăm vieţi, este important.
Sam: Bine, înţeleg, crede-mă. Dar e vorba doar de o săptămână, pentru a afla nişte răspunsuri. Pentru a ne răzbuna.
Dean: În regulă. Uite ce e, ştiu ce simţi.
Sam: Serios? (Dean pare şocat la auzul tonului lui Sam) Câţi ani aveai când a murit mama? Patru? Jess a murit acum şase luni. Cum naiba să ştii ce simt eu?
Dean: Tata a spus că e periculos. Pentru oricare dintre noi. Adică, sigur că ştie mai multe decât noi, aşa că dacă el spune să nu ne amestecăm, asta vom face.
Sam: Nu pot înţelege încrederea oarbă pe care o ai în el. Adică, nici măcar nu-i pui la îndoială deciziile.
Dean: Da, asta face un fiu bun!

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu aripi

Era o lume a visării,
Când clipele curgeau alene,
Un timp al marilor destine,
Şi-al faptelor ce trec prin vreme.

În umbra codrilor bătrâni
Doar susurul de unde,
Răzbea cu sunet cristalin,
Sub crestele de munte.

Un pisc semeţ înconjurat de hăuri,
Veghea cu neclintirea-i
Senine depărtări ce par,
Prea mici sub măreţia-i.

Deasupra legănaţi de vânt,
Doar vulturii se-nalţă,
Stăpânitori pe-ntinse zări,
Nelinişte ei lasă.

Mistreţi şi cerbi fără de teamă,
Se-adună-n zori lângă izvor,
Iar în poieni păsări măiastre
Vrăjesc mereu cu trilul lor.

Seninul cer al caldei veri,
E-o mare fără maluri,
Iar norii cei pribegi şi moi,
Corăbii printre valuri.

În nemişcarea-acestor locuri,
Trăia de mult un înţelept,
Ducând cu el ştiinţa toată
Şi tainele pline de sens.

Se duse vestea despre el,
Departe-n zarea largă,
Şi mulţi doreau a-l întreba,
Răspunsul ca să-l afle.

Un visător şi tânăr prinţ,
Porni să-l întâlnească,
Urmând rătăcitoarele poteci,
Eternul să găsească.

Găsi bătrânul singuratic,
La adăpostul stâncii aspre,
Hrănit de roadele pădurii,
Şi răcorit de repezi ape.

- Tu ce toate le cunoşti,
Şi mic şi mare la un loc,
Găseşte-mi tainicul răspuns,
La frământările-mi de foc.

Ce rosturi are această lume?
Ce sens ascunde trecerea prin viaţă?
Unde începe existenţa?
Care-i a lumii nevăzută faţă?

- Răspuns nu pot să-ţi dau,
Căci lumea e prea mare,
Şi noi suntem prea mici,
Neîmplinită e, această căutare.

Dar este o legendă,
Că un tânăr prinţ,
Afla-va adevărul,
De va urca pe pisc.

E piscul ce se vede,
Deasupra tuturor,
Unde doar şoimu-ajunge
Şi călătorul nor.

- Cum să ajung acolo,
Când vîntul te-ncovoaie,
Prăpăstii străjuiesc,
Iar norii varsă ploaie?

Doar cineva cu aripi,
Zburând cu ne-nfricare,
Ar împlini legenda,
Găsindu-şi împăcare.

- Legenda ne învaţă,
Că zborul în înalt,
E împlinit de apa,
Izvorului cel alb.

Deci mergi sub stânca-ceea,
Şi soarbe din izvor,
Căci sigur de îndată,
Vei putea să zbori.

Dar pentru-aceste aripi,
Se cere şi o plată,
Nu vei putea să vii,
La oameni, niciodată.

Va trebui să zbori,
Cu şoimii peste creste,
Departe de prieteni,
Fără să dai de veste.

De-ai încălca porunca,
Pedeapsa te-o ajunge
Şi-n capătul de lume,
Nimic n-o s-o alunge.

Pedeapsa este moartea,
E zborul ce se frânge,
E lovitura stâncii,
E clipa ce te-nfrânge.

- Dorinţa de-a cunoaşte,
Întrece frica morţii,
De-aceea am ales:
Mă las în voia sorţii.

Deci du-mă la izvor,
Încet să sorb destinul,
Oricare el ar fi,
Urma-voi senin chinul.

Legenda prinde viaţă,
Un om învinge zarea,
Zburând precum un vultur,
Găsind astfel chemarea.

Ajunge sus pe creastă,
Priveşte de pe pisc,
Şi află adevărul,
Atât de mult promis.

E mare bucuria,
Dar clipele se scurg,
Iar greu-nsingurării
Se-adună tot mai mult.

El află că-adevărul,
Oricât dorit a fost,
De nu e-mpărtăşit,
Îşi pierde orice rost.

Iar viaţa de pe pisc,
Mai searbădă-i ca noaptea,
Căci, în singurătate,
Totu-i mai rău ca moartea.

Şi-alege să încalce,
Porunca-ngrozitoare,
Ce-i va aduce moartea,
De-ar coborî în vale.

Ajunge la bătrân,
Şi-i spune ce-a aflat,
Că adevăr etern,
Nicicând n-a existat.

- Cum de pe pisc se vede,
Că totu-i mic şi jalnic,
La fel şi lumea-ntreagă,
De-afară e o boabă.

Privit din viitor,
Tot lucrul se sfârşeşte,
Şi astfel rostul lui,
E moartea ce-şi găseşte.

Ce pentru noi există,
E-n lume un nimic,
Măreaţa galaxie,
E-un zero şi atât.

Măreaţa noastră lume,
Privită de departe,
E scufundată-n beznă,
Nici cât un vreasc nu arde.

Nimicul şi fiinţa,
Depind de cel ce află,
Nu sunt mereu la fel,
Contează ce sens poartă.

Cel ce cunoaşte-n jur,
E-un veşnic prizonier,
Între prea mic şi mare,
Deşi ar vrea altfel.

De-aceea-i fără rost,
Orice efort pe lume,
Pe lucrul mic sau mare,
Sfârşitul îl răpune.

Bătrânul îl ascultă,
Şi-i dă dreptate-n parte,
Căci este-un înţeles,
Ce-i dincolo de toate.

- Ce ai aflat nu-i rău,
E partea trecătoare,
Dar tu nesocoteşti
Pe cea nemuritoare.

Căci ceea ce se vede,
E veşnic muritor,
Rămâne doar esenţa,
Ce-ascunsă e de om.

Să crezi în forţa minţii,
Şi-n simţuri ce nu mint,
Dar mai presus de toate,
Într-un divin alint.

Există o putere,
Numită Dumnezeu,
Ce lumea o conduce,
Şi-aşa va fi mereu.

Nu are nici o formă,
Căci forma-i trecătoare,
Nu are nici un timp,
Căci timpu-i mic sau mare.

Dovadă-i neputinţa,
Ce omul însoţeşte,
Când lumea o explică,
Cu ceea ce zăreşte.

Nicicând nu vom pătrunde,
Eterna întrebare,
Cu ceea ce vedem,
Cu spaţiu, timp, mişcare.

Răspunsul se găseşte
În ceea ce nu ştim,
În neputinţa noastră,
În nemilos destin.

Ştiinţa vede forma,
Divinul ce lipseşte,
Nevoie-i de-amândouă,
Astfel se construieşte.

De te-ai întors la mine iar,
Fii fără grijă fericit,
Căci nu există o pedeapsă,
Asupra celui ce-a-ndrăznit.

Doar aripile le vei pierde,
Căci ai ales să fii doar om,
Nu singur peste piscurile-nalte,
Să vezi cum totu-i trecător.

Curajul ţi l-am încercat,
Şi dragostea de oameni,
În tot, sămânţa bunătăţii,
Tu ai ştiut să sameni.

Nu-i locul tău aici,
În codrul nepătruns,
Ci este între oameni,
Să spui ce e de spus.

Vesteşte adevărul,
Fără de-ncetare,
Căci asta ne dă sens:
Putem găsi o cale.

Şi astfel prinţul visător,
Legenda a-mplinit,
Aflând eternul adevăr,
Atât de mult dorit.

Şi astăzi piscul cel semeţ,
Veghează depărtarea,
Ademenind înaripaţi,
Ca să-şi găsească calea.

Bătrânul încă mai trăieşte,
În liniştea naturii,
Pierdut de mult în lumea sa,
În mijlocul pădurii.

poezie de Ioan Cristian (3 iulie 2007)
Adăugat de Ioan Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceaţă albăstruie. Nu-i aşa că-i frumos?"

Urechea a ascultat câteva clipa cu atenţie – şi-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."

La rândul ei Mâna a luat cuvântul şi-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."

Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."

Atunci Ochiul şi-a văzut de drum, iar ceilalţi
au început să-şi dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi m-am gândit, cu drag, la tine

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi ai în preajmă mii de flori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi eşti departe de ninsori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi-ţi cresc aripile, şi zbori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine,
Şi că pluteşti pe-o mare de valori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, că te bucuri de scrisori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, către visul meu cobori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu cât eşti bine
Şi, doar de cine-ţi este dor.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub munţii care nasc multe izvoare

Sub munţii care nasc multe izvoare
Dorul meu aş vrea să îl îngrop,
Sub paşii mărunţi de căprioare,
Sub iarba verde, la umbra unui plop.

Sub razele de soare atât de blânde,
Sub priviri de păsări migratoare,
Dorul meu aş vrea să-l pot ascunde,
Sub cerul nopţii cu stele căzătoare.

Şi dacă dorul meu ar prinde rădăcini
Acolo unde eu l-aş îngropa?!
Poate mai amar şi mai plin de spini
S-ar întoarce şi iubirea mi-ar stopa.

Ce să fac cu el, unde să-l trimit?
Să mă lase-n pace dorul greu,
S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit,
Să-i pot face pe plac sufletului meu.

Poate am noroc şi nu se mai întoarce,
Şi voi reuşi să scap de el,
Poate-ntr-un final mă va lăsa în pace,
Şi-mi voi trăi iubirea la un alt nivel.

Fără dor pustiu, doar eu şi fericirea
Vom păşi în simpli paşi de vals,
Şi voi încerca să-mi recâstig iubirea,
Şi voi da deoparte tot amorul fals.

poezie de Răzvan Isac (2 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

România dă-i tu azi

colţ de rai atâţi am vrea
România ca să fie
Dumnezeu dar să ne dea
toţi să bem din apa vie

floare azi de orhidee
vrem întreaga Românie
o vrem astăzi o alee
de lumină ca să fie

România cu Ardealul
strop de rouă din Carpaţi
în români să-nscrie dorul
de-a fi toţi — oameni curaţi

Cartea Sfântă a Lui Hristos
ne-o vrem ţintă — căpătâi
şi pe Mielul Glorios
îl vrem —dragoste dintâi

de la Tisa pân" la Mare
de la Prut la Timişoara
tot românu-n sărbătoare
să-şi aclame astăzi ţara

vrem viaţa cum ne-a dat
la toţi Bunul Dumnezeu
traiul să-l avem curat
să-l slăvim pe El mereu

România o vrem curată
ca o floare sus pe munte
Românii fără de pată
toţi de Dumnezeu s-asculte

nu viaţa cea murdară
ci cum vrea astăzi Hristos
şi cum sfinţii o urmară
sus privind şi nu pe jos

România dă-i tu azi
Lui Hristos a ta fiinţă
pentru El mereu să arzi
în El tu să ai credinţă

căci Hristos e Creatorul
omului de pe pământ
El cu Tatăl creă omul
El — al Tatălui Cuvânt

şi-a murit Isus pe cruce
pentru veci noi să fim vii
El lumina ce străluce
s-o sorbim în veşnicii

prin credinţă dar se poate
azi prin El să fim salvaţi
sloboziţi de vechea moarte
căci suntem răscumpăraţi

România dar trăieşte
viaţa aşa cum vrea Hristos
căci El omu-l răsplăteşte
de-a ascultat pe pământ jos

de Cuvântul Lui cel Sfânt
Evanghelia iubirii
va lăsa a lui mormânt
pentru ţara răsplătirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăuza

De vrei sa pleci, în viaţă,
Dă drumul inimi să fugă.
Acolo unde vrea ea să se ducă
O tainică iubire a început,
O stea în calea ta ea a apărut,
Te va călăuzi de vrei s-ajungi,
Şi visul de vrei să-l atingi
La viaţă cu drag să priveşti,
Şi norii de întâlneşti să nu-i ocoleşti,
Un nor ce zboară-n vânt, tu să-l iubeşti
Atent fără să clipeşti, să nu te opreşti,
Întinde mâna ta spre cer
Şi prinde-te de norul călător
Să nu dai drumul, să nu te pierzi,
Să urmăreşti dorul în nopţile senine,
Şi roagă-te de el să vina şi la tine
O inimă ce stă mereu închisă,
Ea nu poate iubi, eliberează-ţi inima
Să iasă dragostea în calea ta
Apoi tu poţi din nou zburda
Ca o pasăre uşoară poţi zbura!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opere de artă vii

Atâtea opere de artă
Ai marilor artişti ai lumii
Prezintă faţa minunată
Şi gingăşia caldă a femeii

Chemarea gingaş-a iubirii
Se vede-n artă peste tot
În florile alese a firii
Şi bine le văd cum eu pot

Cea mai gingaşă fiinţă
A omenirii e luată
Şi e transpusă cu credinţă
În arta fină prelucrată

Şi chipul gingaş al femeii
În artă parcă e o ţintă
Spre ea se-ndreaptă şi ateii
Pe orice credincios l-ncântă

În arta fină literară
Femeia-i cea mai asaltată
Cu chipul gingaş— să ne pară
Că ea pe veci e mai curată

Şi în scluptură ea deţine
Rolul prim de exprimare
Cu însuşirile-i divine
Dar adormită astăzi pare

Deşi în artă par reale
Nimic nu-i viu ci totu-i mort
Sunt doar închipuiri azi goale
În unic strigăt peste tot

Aceasta-i arta omenirii
Atât de gigaşă dar mută
Sub focul gingaş al privirii
Ea doarme şi nu te ascultă

Şi tace tace— nu-i cuvânt
Şi nici umblet să o descrie
Nu îşi ia din loc avânt
A ei făptură— nu e vie

Dar este unul ce din artă
Făcu un sens şi o menire
Să ştie dar planeta toată
Căci El lucrează din iubire

Viaţa— El doar a creat
Şi rândunica aici şi zborul
Băiatul scump şi minunat
Ursul cerbul şi cocorul

Şi fata tânără fecioară
Aici— e gingăşia-ntruchipată
Ce-ţi smulge a ta inimioară
Cu-a ei fiinţă minunată

Dar toate iată aici sunt vii
Şi ele viaţa o trăiesc
De multe nici astăzi nu ştii
Dar ele totuşi se găsesc

Aceasta-i arta Celui care
Ne-a plămădit cu mâna Sa
Şi noi suntem a Lui lucrare
Ce i-am furat chiar inima

Isus Hristos e Creatorul
Cu Tatăl Sfânt cel Prea Înalt
E Cel— ce a zidit izvorul
Şi apa— pentru omul însetat

Artistul Sfânt din infinit
Ne-a dat întregă gingăşia
C-a Lui pe veci ne-a socotit
Să-i fim de-a pururi— avuţia

A Lui e arta şi iubirea
A Lui e viaţa pe pământ
Iar omu-i este moştenirea
Căci El— e-al Tatălui Cuvânt

El e Meşterul Cel mare
Prin care totu-a fost creat
Şi lună stele om şi soare
Şi văzul care ni s-a dat

Idee praf şi vârf de munte
Lumină stâncă şi talaz
Cu omul viu ca să-l înfrunte
Pe mare ca şi pe-un islaz

Isus Hristos e Adevărul
Şi Viaţa este pe pământ
În El ne este pe veci ţelul
Căci e-al vieţii veşnice Cuvânt

În El ne-am ancorat şi-n El
Ne e-nflorită mântuirea
Isus e unicul nost" fel
De aici de-a îmbrăca iubirea

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos Paştele nostru!

Paştele-i Isus Hristos!

Mai e puţin şi-i sărbătoare,
Paştele-i în aşteptare,
Toţi încep cu mic cu mare,
Să pregătească multă mâncare.

Unii pregătesc sarmalele,
Ciorbe bune cu perişoare,
Ouă, miel, mici, pentru frigare,
Murături, vin, bere, băutură tare.

Alţii pregătesc şi dulciuri,
Cozonaci, torturi, şi checuri,
Cumpără şi multe sucuri,
Că sunt bune pentru greţuri.

Oare aceasta-i sărbătoarea?
Paştele este mâncarea?
Paştele este frigarea?
Distracţia, băutura, îmbuibarea?

Sărbătoarea este Sfântă!
Pe Hristos Îl reprezintă!
El e Mielul, jertfa Sfântă!
E Salvarea de mult promisă!

Paştele este Hristos!
Mielul blând, umil, milos!
De bună voie a venit jos,
Să salveze pe omul păcătos!

Pe El să-L sărbătorim!
Pe El merită să-L mărim!
Căci a fost chinuit şi asuprit!
De oameni dispreţuit şi părăsit.

El cu suferinţa era obişnuit,
Şi noi tot mai tare L-am hulit,
Crezând că este pedepsit,
Lovit de Dumnezeu şi smerit.

Păcatele noastre L-au zdrobit,
Dar prin rănile Lui ne-a tămăduit!
Căci rătăceam cu toţii ca nişte oi,
De-aceea şi-a dat viaţa pentru noi!

Cu cei răi L-au îngropat,
Când El nu avea niciun păcat!
L-au pus la un loc cu ce-l bogat,
Când pentru noi El S-a făcut sărac.

Dar în mormânt El n-a rămas,
A rupt boldul morţi şi a Înviat!
Acum suntem liberi de păcat!
Căci Isus Paştele nostru
Cu Tatăl Sfânt ne-a împăcat!

poezie de Marcu Olimpiu (13 aprilie 2020)
Adăugat de Marcu Olimpiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil nebun

Eram un suflet rătăcit în noapte,
Speranţele mele au dispărut, toate...
Un înger cu aripile rupte, frânte,
Trecut prin furtuni, lupte, multe...
O mână de copil nebun mi s-a întins,
Interesant, o flacără s-a aprins.
O privire mi-a atins inima sfâşiată,
Inimă de aur, speranţă împrăştiată,
Tu... tu ai apărut în viata mea bizară,
O, tu, copil nebun, floare rară!
Aripa ta a vindecat-o pe a mea,
Am căzut la pământ, lume rea,
Demoni mascaţi îmi vânau soarta,
Prieteni, duşmani, s-a întors roata.
Necunoscut erai tu pentru mine,
Însă ai ştiut să mă citeşti bine.
Sunt o carte deschisă pentru tine
La fel cum eşti şi tu pentru mine,
Scrisă cu litere de aur, diamante,
Toate astea sunt bine păstrate.
Sufletul e secretul ascuns de fiecare,
O singură persoană o cheie are,
Tu... copil nebun, eşti acela oare?

poezie de Larisa Oancea
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul trebuie să se uite la lemn ca la aur, să-l doară inima când taie un pom, căci fiecare pom e un om.

Ioan Grigorescu în Ascultă şi uită-te bine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel trecea timpul, destul de anevoios pentru cei şapte tineri din echipaj. Alex ieşise din casă pentru a lua o gură de aer curat şi pentru a admira, pentru ultima oară, cerul înstelat văzut de pe Terra. Era afară, în curtea casei sale. Se întunecase, însă era senin şi destul de cald. Putu deci admira în voie stelele; nu mai avea însă de gând să plece nicăieri. Părinţii lui rămăseseră în casă, iar în curte mai era un singur body-guard. Apropiindu-se de acesta, Alex observă că era Ovidiu Băloi, cel căruia i se spunea "Cocoşul".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-şi doreşte o femeie?

Ce-şi doreşte o femeie
Ceas de ceas şi zi de zi?
Îţi spun eu acum, bărbate,
Dar atent te rog să fii!

Vrea mereu să se trezească
Mângâiată de-un sărut
Dăruit de cel pe care
L-a primit în aşternut.

Vrea să fie alintată,
Protejată şi iubită,
Vrea să fie, câteodată,
Nu surprinsă, ci... uimită

Uimită c-o vorbă dulce,
Uimită cu-n gest frumos,
Gest făcut de cel pe care
Îl iubeşte – al ei soţ.

Şi mai vrea, de sărbători,
Când se-mbracă mai... festiv,
Să-l surprindă pe-al ei soţ
Privind-o.... admirativ.

Să citească-n ochii lui
Dragoste, respect, mândrie,
Să-i audă gândurile:
"O iubesc! Oare ea stie?"

Şi uşor, luându-i mâna,
Într-un gest cavaleresc,
Să-l audă că-i şopteşte:
"Eşti frumoasă! Te iubesc!"

Ce-şi doreşte o femeie?
O floare, din când în când.
Dar nu că-i vreo sărbătoare.
Ci că lui îi dă prin gând

Să-i facă o bucurie.
Gândul lui a fost la ea,
Că doar ştie cât de tare
Floarea o va bucura.

Uneori, la ceas de seară,
Dup-o zi obositoare,
Când o vede supărată,
S-o întrebe ce o doare.

Să nu stea cu nepăsare
La televizor, în pat,
Ignorându-i suferinţa.
Asta nu-i de acceptat!

Dacă vede că-i nervoasă,
"Cu fundu-n sus", iritată,
Să aibă puţin răbdare,
Că nu e ea vinovată.

Precis are un motiv serios,
Doar că lui îi scapă
Ai puţintică răbdare,
Fii drăguţ şi o să-i treacă.

Ce-şi doreşte o femeie?
Un bărbat nu poate stii....
Vrea să fie preţuită
Şi iubită zi de zi!

Ea continuu dăruieşte
Muncă, timp şi energie.
Face tot ce-i stă-n putere
Pentru a-ţi fi bine ţie.

Ţie, celui ce-i eşti soţ
Şi copiilor, la fel.
Viaţa ei este-n viteză,
Are ritm de carusel.

Uneori te ameţeşte,
Simţi că ritmul nu-l poţi ţine
Şi tot ea te-ncurajează:
"Nu-ţi fă griji, că va fi bine!"

Şi când tu eşti obosit,
Dup-o zi istovitoare,
Ea, chiar de-i mai obosită,
Tot te-ntreabă ce te doare.

Cu-n zâmbet şi-o mângâiere
Te-nveleşte şi îţi spune:
"Odihneşte-te, iubire,
Şi-o să fii mai bine mâine!"

Ce-şi doreşte o femeie?
Hai serios, oare îţi pasă?
Vrea să fie fericită!
Vrea să-i fie bine-acasă!

Vrea ca soţul ei să-i fie
Şi prieten şi iubit.
Vrea ca lui să-i fie bine,
Vrea să-l vadă fericit!

Să îi poată povesti
Câte-n lună şi în stele,
Zilele să le împartă,
De-or fi bune, de-or fi rele.

Din priviri să se-nţeleagă
Şi să râdă amândoi
De vreo glumă de demult
Gustată doar de ei doi.

Şi acum, în încheiere,
Dacă tot n-aţi priceput
Ce-şi doreşte o femeie,
O s-o iau de la-nceput!

Staţi puţin, că am glumit!
Dragi bărbaţi, nu disperaţi!
Ştim că n-aveţi timp de astea
Sunteţi oameni ocupati.

Ce e cu-atâtea pretenţii?
Fetele-au înnebunit?
Oare ele nu observă
Că noi am încărunţit?

Nu prea mai avem răbdare
Pentru chestii... siropoase.
De stăm prea mult într-un loc
Ne-apucă dureri de oase.

Pentru voi, ai noştri soţi,
Să facem un rezumat:
Ce-şi doreşte o femeie?
Vrea un minunat BĂRBAT!

Unul care s-o cunoască,
S-o accepte, s-o iubească,
Să-i fie mereu alături,
Lângă el să-mbătrânească.

Să se certe, să se-mpace,
Să se bucure-mpreună,
Să-şi aline suferinţa,
Să-şi facă viaţa bună.

Fetelor, vă spun acum,
Şi cu asta-am terminat:
Îl avem chiar lângă noi
Pe-acel minunat BĂRBAT!
Doar că el s-a... camuflat

Ne iubeşte-n felul lui,
Aşa cum numai el ştie,
Aşezat şi liniştit,
Fără multă poezie.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte în realitate

Omul născut într-o vreme
cu greul vieţii în spate,
De-întuneric nu se teme.
Greul, cu binele-împarte.
Crede în lumina soarelui
când cerul e înnegurat.
Şi-n bunătatea aproapelui,
chiar dacă el la înşelat.
Crede în loialitate
chiar dacă a fost trădat.
Trăieşte-n realitate,
de trecut s-a lepădat.
Omul ca un mugur
tinde spre-înflorire.
Chiar dacă e singur
crede în iubire.
Dar cel mai mult el crede
în bunul Dumnezeu.
Chiar dacă nu-l vede
simte ajutorul său.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 50

Ce-mpovărat călătoresc pe cale
Drumul e greu, dar trebuie să-l bat
Răgaz şi somn sunt doar cuvinte goale
Când un amic în urmă ai lăsat.
Stau pe un cal sătul de vaicăreală
Ce-abia se mişcă, chiar dacă mă plâng,
Căci ştie din instinct, fără-ndoială,
Că nu-s grăbit deloc pe drumul lung.
Afurisitul pinten nu-l îndeamnă,
Deşi i-l bag în piele mânios
El geme, parcă nu ştie ce-nseamnă,
Şi sunetul mă doare, că-i tăios.

Căci geamătul ar vrea să-mi spună poate
C-am jalea-n faţă, bucuria-n spate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!