Când va fi...

Când va fi...
să fim umbrele, umbrelor noastre
vom ridica fruntea
spre nesfârşitele spaţii,
curgând o dată cu timpul,
spre inimile ancorate
în porturile serii...

Când va fi să fim un tot,
vom înţelege
că noaptea
nu este singură.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi...

Şi totuşi...
Unele anotimpuri
Privesc spre înalt
O dată cu fiinţele
Ce îşi construiesc o casă...
Au ridicat casa
Unde îşi vor apăra "Singurătatea"
Pentru atunci când
Copiii lor se vor întoarce...

Şi totuşi rămâne o întrebare...!?

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul...

Omul...
A strâns în privirea-i rătăcită
Culoarea;
Apoi a împărţit mulţimii iubirea

Pentru atunci când
Inima lui...
Se va transforma
Într-o imensă cascadă
Scânteietoare...

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să prind un tren
Care nu se vede
Pe tine te strâng la pieptul meu
Iar soarele să ne zâmbească.
E totul sterp în lumea asta
Pământul este plin cu flori
Iar noi mai stăm uitându-ne la soare.
Dincolo de nori
Din când în când
Mai adie vântul
Dar eu nu mai stau cu tine la o şuetă
Brăzdându-ţi faţa cu săruturi.
În suflet ţi-am strâns iubirea,
Dar tu...
Ai coborât din cer, precum o mică stea
Iar eu... Am plâns... privindu-te.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adunat

Am adunat în suflet
Tăcerile de dor
Cu flori
Şi am încercat să le împart...!
Dar... Nu mi-a rămas nimic
O petală dintr-o floare
Am oprit şi eu...

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în noi...

Fiecare
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar... urcăm cu ele
în Templul iubiri...
Alungăm din când în când
tristeţea,
căutăm... uneori
să uităm de caii sălbatici
ce-au bântuit...
prin grădina florilor
cu crizanteme mioritice...
Fiecare,
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar în aceeaşi zi,
urcăm, câte o treaptă,
în Constelaţia Universului!

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi...?

Noi...? nu suntem de azi
Dar nici de ieri...
Am strâns la piept
Atâtea primăveri...
Şi atâtea dureri...
Aici...
Alături de tine
Am păstrat totul.
De-acum
Vă spun... veniţi
Cu dragostea voastră curată,
Iar atunci
Când pe tălpi
Veţi culege frunzele dragostei
Vom merge braţ la braţ
Împreună cu trecutul...

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Viclean este Timpul ce tace şi face,
Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,
Noi suntem cu toţii secundele sale
Ieşite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrăneşte,
El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulţi ce aşteaptă,
Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când muşcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăbit de dorul meu...

Slăbit de dorul meu,
Îmi cânt a ta iubire,
inelară...
peste care, cineva
a aşezat, cu luare-aminte
o eşarfă în plin senin
pentru un val
de timpuri...

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reminiscenţă

Rozul primăvăratic al livezii s-a stins.
Mult prea devreme!
Adesea vina este dată
Pe ploaia rece din zori
şi pe vântul serii.

Stropii de lacrimi roşii
care te ameţesc şi imploră milă...
Când vor picura iarăşi?

Ca un râu alunecând spre asfinţit,
Viaţa se scurge dureros spre propriul ei sfârşit.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmaşului
când totul se rostogoleşte
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec

primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânţa
spre verdele crud
al începuturilor de lumi

să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Spre ce-orizonturi ne vom aventura azi pe nesfârşita mare,
Ocolind furtunile şi călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence sau Babilon, sau spre porturile din Malabar?

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te regăsesc

Te regăsesc printre cuvinte,
Mereu te duci... şi iarăşi vii,
În noaptea patimilor sfinte
Ca un izvor... de nebunii.

Strâng depărtările năuce
Şi le aşez ca-ntr-un festin
Oricât ar fi, de zăbăuce,
La un rever... şi aşa puţin.

Vei înţelege... şi vei crede
Tăcerile când desfrunzeşti,
Delimitându-te... de verde
În dimineţi... nepământeşti.

Spre înălţimi, seducătoare
Mă-ndemni, a ridica priviri,
Spre albul trupului de floare
Scăldat în rouă... şi-n zefiri.

Te regăsesc, într-o poveste
Şi-ntr-un poem uitat, aprins,
Ce lumii-ntregi a dat veste
Că braţele, mi te-au cuprins.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

Din zările îndepărtate ale orizontului nesfârşit,
Când se –ngână noaptea cu ziua,
Pe cadranul mirific cu culori celeste ale cerului boltit,
În urcuş pe drumu-i lung şi calculat,
Plimbă ciclic clipa de la mijire până la asfinţire,
Ducând cu el timpul drămuit al noastrei vieţi.

Pământul îl îmbrăţişează cu ale Lui braţe calde,
Lumina alb gălbuie ce radiază -n fascicul,
Ne înfaşoară în ai ei matie stelară,
La pieptul Lui încălzeşte văzduhul şi natura,
Şi stimuli calzi, optici şi dinamici,
Fac ca viaţa să germineze, să-nflorească, să rodească,
Spre bucuria şi împlinirea omenească.

Proiecteză-n lungu-I drum neântrerupt,
Respectând proporţii fizice universale,
Umbrele, ca secundare, minutare sau orare
Pe cadranul imaginar al ceasului universal,
Un miraj al armoniilor cosmosului de fapt ar fi.
Şi viaţa-i într-un dans oglindă a jocului umbrelor.

Spectrul Lui se metamorfozează-n alunecarea -nceată
Spre amurg, când îngemănarea zilei cu noaptea-i iminentă.
Cum e cerul e şi marea, pastelul toamnei cuprinde zarea,
Apune apoi, umbrele se pierd în neantul cosmic
Şi-n ondulaţii genţiene în dans ritmic, sincronizat,
Pe luciul apei, se-oglindesc astrele nopţii.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma când toate...

Acuma când toate spre viaţă s-avântă
De ce a ta frunte umbrită-i de nor?
N-auzi ciocârlia voioasă cum cântă
Rotindu-şi spre soare grăbitul ei zbor?

Te uită cum cerul privirea încântă,
Şi-ascultă ce-ngână sfătosul izvor
Acuma spre viaţă când toate s-avântă.
De ce-ţi este fruntea umbrită de nor
când râde câmpia de iarna înfrântă
Şi codrul tresare în şoapte de dor?
De ce nu te bucuri de-un vis trecător,
Şi zilele-apuse de ce te frământă
Acuma când toate spre viaţă s-avântă?

poezie clasică de Jean-Boniface Hetrat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am desprins

M-am desprins din Cer
Precum o stea
M-am transformat în curcubeu
Şi am crezut în oameni...
Dacă n-aş fi fost
Aş fi rămas o stea
Într-o constelaţie necunoscută.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ştii că la început îmi spuneai "domnule"?! Ţi-aminteşti? Dintre toţi, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex şi cu Nis... Ce să-ţi spun?! Eram timid, emoţionat... Şi-mi păreai; nu ştiu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ţi-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Şi?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ţi spun din nou astfel? Să ştii, aş putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O petală de iubire

Salciile blânde
Din margine bălţii
Scaldă oglinda nopţii
Cu lacrimi de rouă.
Iubito!... Noi ne iubim
Dar... ce păcat
Afară nu mai plouă.
Privim împreună stelele pe cer
Luna se bucură şi ea.
Sălciile se arcuiesc asupra noastră
Iar tu, în frăgezimi de foc,
Îmi dai, fără să-ţi cer,
O dulce sărutare,
Împreună vom sorbi nectarul nopţii
Ascultând cum cântă sălciile
Acolo... în marginea bălţii,
Dar... noaptea e dulce cu noi
Iar eu îţi voi da
O petală de iubire.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mileniu?! Clipă?!

Mileniu?! Clipă?! Veşnica chemare
Spre mâine, spre sfârşit? Necunoscut!
Un drum ce duce spre o altă zare,
Dar care încă-abia a început...

Neiertător şi asimetric, trupul
E gârbovit... Sunt lacrimi prinse-n barbă
Pe-acelaşi drum, de generaţii, timpul,
De-acelaşi ţel, de nicăieri, ne leagă...

De când ne naştem, graba ne cuprinde
Şi alergăm... Când drumul s-o sfârşi,
Vom fi decât un piedestal de umbre,
Intrând ca un ecou în veşnicii.

Ce căutăm? Când nimeni nu ne cheamă
Pe drumu-acesta, ce ne-nfricoşează?!
Ne-apropiem cu jale şi cu teamă
De noaptea care timpul ni-l veghează.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaică albă risipei dată

A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roşii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, să rămân
în ramul toamnei aş vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină

poezie de Agafia Drăgan din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!