Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wendell P. Bloyd

Mai întâi m-au acuzat de comportament necuviincios,
Neexistând lege referitoare la blasfemie.
Mai târziu m-au închis ca fiind dement;
Acolo un paznic catolic m-a bătut până mi-am dat sufletul.
Crima mea a fost:
Am spus că Dumnezeu l-a minţit pe Adam, destinându-l
Unei vieţi de ignorant,
Neştiutor de faptul că binele şi răul sunt feţe ale aceleiaşi lumi.
Iar când Adam L-a fentat pe Dumnezeu, mâncând mărul,
Şi a văzut prin vălul de minciună,
Dumnezeu l-a izgonit din Eden pentru a nu-i permite să atingă
Fructul vieţii veşnice.
Pentru numele Domnului, oameni buni,
Uite, ce Însuşi Bunul Dumnezeu a spus despre asta în cartea Genezei:
"Iar Domnul Dumnezeu a zis, iată, omul
A devenit ca Noi" (aţi sesizat, un pic de invidie),
"Cunoaşte binele şi răul",
(Minciuna că toate-sunt-bune, descoperită):
"Acum, dacă întinde mâna şi ia fruct
Din pomul vieţii şi mănâncă, va trăi pururi –
De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Raiului."
(Cred ca acesta a fost motivul pentru care
Dumnezeu Şi-a crucificat Propriul Fiu,
Pentru a ieşi din încurcătura în care intrase).

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăudaţi pe Domnul

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, altul ca El nu-i
Şi în veşnicie ţine blânda-I îndurare
Lăudaţi pe Cel ce ţine-n stăpânirea Lui
Taina tainelor şi-n lume este Cel mai mare.
Lăudaţi pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toţi cei buni
Şi în veşnicie ţine a Lui îndurare.

Cu pricepere şi cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Şi în veşnicie ţine marea-i îndurare.

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudaţi-L şi-I aduceţi slava şi-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Şi în veşnicie ţine marea-i 1ndurare...

poezie de Adriana Cristea (3 martie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci am asemănat focul cu Dumnezeu. Până la urmă, scânteile ar fi fost după "chipul şi asemănarea lui". Şi ar fi spus că lumea a început cu Dumnezeu, fiindcă el le dădea apoi naştere. Cine l-ar fi "aprins" atunci pe Dumnezeu?

A.I. Raluca Băceanu în Toamnă... vara (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi marinari

Pe Dumnezeu şi pe soldaţi, pe marinari, toţi îi adoră
În vremuri de răstrişte, dar apoi sau înainte nici o oră;
Când nenorocirea a trecut şi-s toate iar la locul lor,
Uitat e Domnul, iar soldaţii şi marinarii se evaporă ca apa unui nor.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi utile

Viaţa este darul desăvârşit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viaţă!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura şi lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creaţia lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ţi-a dat viaţă,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelniţa în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îţi potoleşte setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ţi-a dat mişcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ţi-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viaţă,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ţi-a dat liniştea nopţii,
bucură-te de liniştea nopţii! Ea îţi odihneşte sufletul.
Bucură-te de toate în puţinul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul!

Se închide Dumnezeu în cuiul meu
din mână şi nu îl înţeleg
Albastrul de iubire cum tot îşi lasă mâna,
Zidind o mânăstire în taina sa
Ce-i omul!
Lumina aprinzând se urcă
Dumnezeu la noi când decădem
O scara către cer şi-a îngustat cărarea,
El mâna şi-o întinde peste obrazul meu şi al tău
Cu literă de foc te cheamă la credinţă,
să dobândeşti lumina,
Să biruieşti şi moartea
Eu te iubesc, Hristoase, Domnul meu.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Dumnezeu, întotdeauna!

Cu Cristos, cu Domnul meu,
Totul merge strună,
Căci Isus e Dumnezeu,
El m-ajută-ntruna.

Dimineaţa mă trezesc,
Tatăl mă aşteaptă
Şi sărutul Său ceresc,
Iute mă deşteaptă.

Mă dezmiardă, mă-ntăreşte,
Cu căldura Sa de Tată,
Duhul mă povăţuieşte,
Calea sfântă mi-o arată.

Este ziuă de acum,
Munca e în toi,
Domnul e cu mine-n drum,
Este şi cu voi?

Toată ziua până-n seară,
Isus nu mă lasă,
Până soarele coboară,
Pân ajung acasă.

Vin acasă pe-nserate,
Domnul mă-nsoţeşte
Şi cu mare bunătate,
Masa-mi pregăteşte.

Doamne, Tu eşti minunat!
Vrednic de-nchinare!
Vrei să fii şi tu salvat?
Domnu-ţi dă iertare!
Amin.

poezie de Alexandru Raneta (20 aprilie 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava Lui Dumnezeu

# otrava lui Dumnezeu
cu drag bojanei
de florian silisteanu

dacă eu aş fi de piatră şi-ntre noi o apă mare
l-aş ruga pe Dumnezeu să-şi ia cizmele-n picioare
dar Domnul nu se încalţă şi intră desculţ în apă
până la genunchi îmi sapă

dacă tu ai fi la fel cum sunt eu când nu e El
aş striga pietrelor toate - niciodată măritate
dar Domnul la cununii rupe florilor târzii
până la brâu printre vii

- ce faci Doamne când mă furi când mă trăieşti
niciodată nu ieşi lipsă niciodată nu dai rest
tot mereu mă păcăleşti până când poate-ntr-o noapte
pân la ochi merele coapte

poezie de Florian Stoian-Silişteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suferim decât fiind depărtaţi de Dumnezeu, dar suferinţa aceasta ne apropie de Dumnezeu. Se poate astfel spune că Dumnezeu este în acelaşi timp Fericirea pierdută, căinţa, şi Suferinţa, deoarece întoarcem spatele Fericirii. El e Dumnezeul răstignit până la împlinirea veacurilor. Totul aşadar stă sub semnul căderii, care-l preschimbă pe om în fiinţă a remuşcării, a surghiunului, a durerii iar pe Dumnezeu însuşi – Dumnezeu care nu poate fi decât al Bucuriei! – un Dumnezeu al lacrimilor; Domnul care stă spânzurat pe lemn, Sfântul Duh care suspină şi Maria, care plânge pe Munte.

citat clasic din Leon Bloy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul şi Sfârşitul

Mai înainte de orice început
Din veşnicie am fost aşezată
Şi Fiinţa Mea — totu-a făcut
Din nu-ul stins şi nevăzut
Şi din lumina nou creată

Căci Eu eram la început
Cu Tatăl dar şi împreună
Nimic când nu era văzut
În univers necunoscut
Făcut apoi de a Mea mână

Începutul şi Sfârşitul iată Eu
Am fost şi sunt în Univers
Şi sunt de-a pururi Dumnezeu
Născut din veci de Tatăl Meu
Prin planul Lui Sfânt şi ales

În Psalmul doi iată m-ascund
Şi-n Evanghelia după Ioan
Cu versu-ntâi în voi pătrund
S-aduc al dragostei afund
Salvaţi să fiţi de cel viclean

Căci în Apocalipsa aşa vorbeşte
Însuşi Domnul Dumnezeu
Cel ce Începutul se numeşte
Şi vouă El vă dăruieşte
Şi astăzi din Duhul Său

Eu sunt Începutul şi Sfârşitul
Cel Dintâi şi de pe urmă
Aşa vorbeşte astăzi Domnul
Acel din veci ce e Cuvântul
Şi-şi vrea curată sfânta turmă

Veniţi dar astăzi — voi veniţi
Şi vin şi lapte cupăraţi
Trăind viaţa doar ca sfinţi
Prin Mine o să biruiţi
Surori fiindu-mi — voi şi fraţi

Să cânte-n voi azi Duhul Sfânt
Şi dragostea în voi să cânte
Căci în curând acest pământ
Va fi din nou după Cuvânt
Ca-n primele aşezăminte

Să cânte-n inimi bucuria
Orchestre şi fanfare să răsune
Căci pe pământ vine Mesia
S-aducă iarăşi bucuria
Pe sfinţii toţi să îi adune

Dar până atunci vor fi furtuni
Şi valuri grele pe pământ
Scălda-ţi-vă în rugăciuni
Să fiţi găsiţi de Isus buni
Curaţi — trăind a Lui Cuvânt
02-09-2019 Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început Dumnezeu a făcut poezia

La început Dumnezeu a făcut poezia
Şi a văzut că ea este bună,
A împărţit lumea în poeţi şi nepoeţi,
Ceea ce se vede şi astăzi,
Indiferent de sex şi naţionalitate,
Gândul celui nebun nu este un păcat,
Domnul şi-a deschis casa de arme,
Zice Ieremia,
S-au luptat oamenii între ei,
Până a căzut Palatul de Iarnă,

Libertatea se plimba în pielea goală
Ca o femeie uitată de Dumnezeu,
Au privit-o bărbaţii, aşa, simplu, cu sufletul,
Don Quijote chicotea, ştia că el va veni
Sau va reveni, ca Messia,
Călare pe un tun gigantic,
Din tun vor ieşi marile poeme,
Dar nu va mai fi cine să le citească.
Poate mătuşile desfrânate ale poeţilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia după Marin

La început lui dumnezeU îi era frică de întuneric
şi gândul că această situaţie ar putea fi psihanalizabilă
nu-i dădea pace.
Şi dUhul sfânt se plimba singur pe deasupra apelor,
dar nu vedea mare lucru.

– Să fie nişte lumină, avu un impuls creatorUL propriului
sfânT întuneric. Şi veni lumină.
Pământul îşi scoase sexul din apă şi se întoarse ruşinat
cu spatele. Atunci apele se despărţiră de uscat.

Şi dUhul sfânT îi spuse lui dumnezeU că nu este
ştiinţific ceea ce a făcut.
Atunci domnUL inventă simultan fizica
şi psihica cuantică.

Într-un târziu porumbelul nostru plecă dezgustat
de faptul că şarpele îi şoptise la ureche că nişte
vietăţi ipocrite vor face din el doar simbolul păcii.
Într-un colţ al creaţiei Marin îşi bea liniştit cafeaua
cu o ironie amară şi lângă un acvariu primordial.

După o săptămână ajunse prima factură la lUmină.
Venise momentul să pună soarele în funcţiune.

poezie de Petrişor Militaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Biserică se roagă ca toate acestea (bunurile pământeşti) să ne fie dăruite de Domnul Dumnezeu, şi deşi necazurile, strâmtorările şi feluritele nevoi sunt nelipsite din viaţa noastră de pe pământ, totuşi Domnul Dumnezeu nici nu a dorit şi nici nu doreşte ca noi să avem parte doar de necazuri şi împotriviri.

Sfântul Serafim de Sarov în Scopul vieţii creştine (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara la prima lecţie

Dumnezeu a încercat să-înveţe Cioara cum să vorbească.
"Iubire', a zis Dumnezeu. "Spune, Iubire".
Cioara a căscat, mută, pliscul şi Marele Rechin Alb a ţâşnit din mare,
Recăzând apoi, tăcut, în valuri, descoperind astfel propriul abis.
"Nu, nu", a zis Dumnezeu. "Spune Iubire. Incearcă iarăşi. Iubire."
Cioara a căscat, mută, pliscul şi o muscă albastră, una ţeţe, un ţânţar,
S-au ivit din găuri negre, bâzâind,
Agitându-se încoace şi încolo.

"O ultimă încercare", a zis Dumnezeu." Deci, IUBIRE".
Cioara s-a opintit, a căscat pliscul şi a vomat;
Un cap de om, încă fără corp,
Tumefiat, a apărut pe pământ, cu ochi bulbucaţi,
Bolborosind indignat tot felul de proteste –

Apoi, Cioara, înainte ca Dumnezeu să poată interveni, a vomat din nou.
O vulvă de femeie a căzut, înfăşurându-se, strângând gâtul unui om.
Cei doi au căzut în iarbă, încleştaţi, într-o luptă atroce.
Dumnezeu, blestemând printre lacrimi, se străduia să-i despartă.

Cioara, simţindu-şi vina, şi-a luat zborul.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!