În urletul demonic al ultimei ninsori

Un gând, sfidând lumina, străfulgeră văzduhul,
Întemniţând puiandri de ochi spintecători,
Cruţându-le vederea, păcatele-şi dau duhul
În albia genunii cucernicei terori.

Cad blocuri zdrenţuite, în tencuieli de sânge,
Pe braţul stâng al păcii, zdrobit în os, de flori,
La sânul unei roabe un prunc, în lapte, plânge,
În urletul demonic al ultimei ninsori.

Se-ntunecă amurgul, iar movul cade pradă,
Încenuşând în buncăr banchete, reci, de nori,
Se zbat zăgani de tablă, în gemete de sfadă,
Zdrobind dezlănţuiţi alt răsărit de zori.

Dorm clipele confuze prin vreascuri de ruine
Şi nu tresar de gloanţe şi nici de fumul gros,
Sfârşesc nevinovate, sub scârţâit de şine,
În pulberea uitării, de-un vultur odios.

Urdiile buimace frăţesc spre-a arde ura,
Trădându-şi vrednicia de-a fi smeriţi argaţi,
Îşi leapădă ruşinea, înveşmântând armura,
Recucerindu-şi cinstea de-a veşnici iertaţi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub braţe de salcâmi

Smintite zdrenţe alintate vâslesc prin aer semănând
Covor de albe candelabre, întreaga zare parfumând,
Petale mici, îmbietoare trezesc toţi îngerii din rai
Sfidând risipa, ameţind-o în armonia lunii mai.

Duioase umbre descălţate dansează magic pe pământ
Suind la ceruri desfătarea în zbateri proaspete de vânt
Stârnind miresmele în ramuri, îmbălsămându-le plăcut,
Trăind al clipelor dezmăţul de-a respira în absolut.

Ciorchini se rup şi cad aievea într-un balsam ameţitor,
Inundă-ntregul univers în finul, dulce, scump odor,
Sub braţe-ntinse de salcâmi se zbat fantastice arome,
Sunt cavalerii primăverii, nu-s năluciri şi nici fantome.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În serenitate

În serenitate, şoimii ochi clipesc,
Dănţuind serafic valsul marii linişti,
Alungând tumultul, patimi risipesc,
Îngropând, viclean, valuri de nelinişti.

Sting nevroze oarbe-n fum de tămâiar,
Dezlegând enigma păcii violate,
Ascuţind năuce săbii de amnar,
Isprăvind păcatul clipei condamnate.

În beţia nopţii calmul îl sădesc,
Adormind, vremelnic, pudice tăceri,
Cearcăne virgine tihna o iuţesc,
Ameţind caimacul surdelor plăceri.

Pleoapele cad pradă calmului ceresc
Şi-al nevătămării sacrei neclintiri,
De privirea cade, paşii se căiesc,
Respirând urgia tainicei zidiri.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi inegale

Plânge veşnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
şi plâng...
Se întinde braţul
stâng
să apuce braţul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mişcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
şi tresar
jumătăţi cu care plâng
nu rar!...

poezie de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA CEASUL BLÂND AL SERII

Nimic nu stinge fiara ce doldora coboară
Topindu-se sub sfoara întinsului pământ,
La ceasul blând al serii lumina o doboară
Carbonizând înaltul, croind negru veşmânt.

Se troieneşte-argintul în infinite zări
Ştergând sinitul zilei, încorsetând seninul,
Acoperind de umbre noptatice cărări
Muşcând bucăţi de lună, ademenind divinul.

Tăciuni smoliţi separă funinginea de scrum
Lansând al nopţii leagăn în aţipiri de cer
Trezindu-se grăbiţi, făcându-şi lesne drum
În temporale spaţii ce niciodat' nu pier.

La orizont e fiara ce urcă dogorândă
Dorind să mai aprindă lumina-n zori de zi,
Domol începe-a arde sub flacăra flămândă
Pân' ce amurgu-i stoarce puterea de-a urzi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteiau în iarbă zorii

Scânteiau în iarbă zorii şi-adormea în ceruri luna
Când un scâncet de copil stingea dulcea tihnă-a verii,
Căuta prin scutec lapte şi un prim apus al serii,
O fetiţă cu ochi verzi săruta a mamei mâna.

Nu-ntrebaţi pe Dumnezeu de ce-a spart fereastra lumii
Într-o zi de mare sfânt când în candele aprinse
I-au tors visele-n fitil ca văpăile încinse
În oraşul lui Fănuş, cel ce-mbracă-n flori, salcâmii.

Dă târcoale-un rid sau două pârguindu-i tinereţea
Pregătindu-i drum ales spre amurgul ce-nteţeşte,
Prin troienile de-omăt cu încredere păşeşte
Gustând mierea din stupina ce vesteşte bătrâneţea.

În galop trecut-au anii, iar din fradeda-i pruncie
Nu-i rămase decât dorul şi oceane de-amintiri,
Ce urmară se-oglindiră în a gingaşei priviri
Şi în zâmbetu-i... de mamă... de soţie... de femeie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi în ochi cu toamna

Măsor clipele cu frunze

măsor clipele cu nori

tainele nu sunt ascunse

doar cu frunze le cobori

Măsor clipele cu nori

măsor clipele cu mine

am greşit de-atâtea ori

şi iertarea nu mai vine

Măsor clipele cu mine

tainele nu sunt ascunse

strălucesc printre ruine

măsor clipele cu frunze

Măsor clipele cu nori

suflete doar tu nu mori

poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (27 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti umbra mea...

Eşti umbra mea ce mă-nsoţeşti
Cu-aceeaşi ochi desculţi de vină
Urmându-mi paşii în surdină
Topeşti arzând şi mă priveşti.

Asculţi galopu-ngemănării
A două fluvii de lumină
Ce zbat în albul de hermină
Ca valul înspumat al mării.

Eşti umbra mea ce-mi dai putere
Să şterg de-nnourare gândul,
Iar de va fi să-mi vină rândul
Ţi-oi unge rănile cu miere.

Întinzi de corzi vioara vieţii
Vâslind la ţărmuri de poveste
Unde iubirea-n faguri este
Şi-unde sfârşesc florarii ceţii.

Eşti umbra mea din fragezi clipe
Când ploaia-n braţe ne ţinea
Şi tandru-n picuri ne zâmbea
Ştiind ce-avea să se-nfiripe.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

cu timpul îţi va scădea vederea
şi greu îţi va fi să deosebesti pe cei buni
dintre umbrele îmbracate toate la fel
într-o lipsa de lumina vei fi tentat
sa te iei dupa zgomot gust miros
la nici o pipăire întunericul nu va arde
aşa cum lumina te ardea dezmierda facea din tine
o faptură alba si cand prin prisma treceai
primeai toate acele culori viguroase
cu timpul vederea îţi va scadea
şi lumea te va privi la fel
cu un ochi mai stins cu un ochi mai slab
un ochi va clipi indulgent
dacă nici Dumnezeu nu ar vedea bine
atunci la ce să te mai astepti
de la oameni

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul e poet

Din tată-n fiu românul e poet
Având în sânge seva de cuvinte,
De-a scrie versuri nu mai e secret,
Prin taina lor destinul şi-l dezminte.

De-ar fi şi ţara cum e stihul său
Aici tot raiu-ar strânge laolaltă,
S-ar separa tot binele de rău,
Iar din condei ar face-o mică daltă.

De-i străluceşte slova ca un nimb
Va veşnici-ntre pagini poezia,
Lumină va primi la moarte-n schimb
Acel ce-a ars cu pana, duşmănia.

Urmaşii-l vor citi şi-l vor mări,
Iar cartea le va fi lucrare sfântă,
Emoţii sufleteşti vor tresări
Pe ritmul dulce-al strofei care cântă.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi...

Într-o zi mi-e mai vară, într-o alta descresc,
Orice clipă trăită printre paşi mi-o zăresc,
Învârtită-i timona, dar nu-i timp de întors,
Curg ninsori fără milă, îşi întrec al lor tors.

Dar, privesc visătoare şi-aud ochii zâmbind,
Eu, mireasă în galben, trec prin toamnă iubind,
La picioare rugina mă decalţă de ani,
Tropoteşte-nsoţită de-un alai de şamani.

Şi mi-s tălpile goale şi-mi par toate mai reci,
Îţi ascult îndârjirea, viaţă, grabnic mai treci,
Dărnicia ţi-e scumpă când cerşind primăveri
Vicleşug pui în haina ce-o îmbraci în tăceri.

Anotimpuri străine, rând pe rând amurgesc,
Mi-e în urmă privirea, mi-o adun şi pornesc
Prin desişul de frunze, printre vânturi şi ploi,
Recunosc... e uşor... când zăpezi dăm în doi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,
De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,
Mi-e dor de albul pân' la hornuri, de sfânta seară de Ajun,
De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.

Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,
De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,
Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,
De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.

Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,
De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,
Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,
De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.

Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,
De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,
Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,
De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.

Mi-e dor de sania din scânduri ce mă plimba printre troieni,
De tinda casei-mbătrânită, de coşuri pline de coceni,
Mi-e dor de-acele clipe-n care trăiam un altfel de Crăciun,
De pâinea unsă cu untură, de pâinea unsă cu magiun.

Mi-e dor de zgomotul de lanţuri ce câinii-n curte îl făceau,
De fumul gros, de bradul verde, de fulgii magici ce cădeau,
Mi-e dor de glasul de copii ce colindau din casă-n casă,
De anii-aceea-n care viaţa ne aduna pe toţi la masă.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

De-aş întoarce timpul înşelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aş găsi cărarea să ies la liman.

Şi de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aş vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranţa oarbă de-a strivi nevoi.

Hărăzitei urme de-amintiri deşarte
I-aş vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce uşor desparte
Viaţa de-a ei moarte într-un cer flămând.

Nu renunţ la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii

Sângerii petale clatină în spice
Înălţând spre soare flăcările vii,
Vântu-n adiere forfotă dând bice
Scuturând tulpina florilor zglobii.

Ziua-i pe sfârşite, înapoi priveşte
Câmpu-mbujorat de făclii aprinse,
Blândul serii cade, luna licăreşte,
Caută prin lanuri candelele stinse.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul le-a fost reazem...

A lor dragoste sfântă de patria străbună
Au dovedit-o-n luptă, pe câmpul de război,
Şi de-a fost ceru-n lacrimi împrăştiind furtună,
Au stat cu pieptu-n faţă, sfârşind ca bravi eroi.

Jertfitu-s-au nevolnici prin arşiţe şi geruri
Pentru a noastră limbă şi-al nostru drag pământ,
Vărsat-au al lor sânge urcând măreţ la ceruri,
Curajul le-a fost reazem şi ne-nfricat avânt.

Să veşnicim de-a pururi, să moştenim în pace
O strămoşească vatră şi-un mioritic plai,
Au apărat destoinic bătrâne ţarini dace,
Izvoare, munţi şi codri din vechiul colţ de rai.

Plătit-au scump cu viaţa, scriind viteji istorii,
Iar datoria noastră e să-i cinstim oricând,
Să le-nchinăm o rugă pentru-ale lor victorii
Şi-o floare pe mormânt, măcar din când în când.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ochii tăi ca-n două oglinzi însufleţite
Amurgul îşi răsfrânge privirea-nsângerată
Şi ochii tăi sunt roşii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.

În ochii tăi amurgul, uşor, pe nesimţite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Şi ochii tăi din roşii se-ntunecă şi par
Doi ochi tăcuţi de sfântă pictaţi într-un altar.

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista noastră, II, nr. 2 (1 aprilie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica fiinţă

Ce fiinţă-adună-n suflet toate grijile din zi
Nelăsându-le confuze cu-al ei tainic fel de-a fi
Şi cu-aleasă rânduire le sfârşeşte cu silinţă
Şi cu drag de cei din jur şi de sfânta sa credinţă?

Ce fiinţă-şi plânge-n pleoape nelipsitele nevoi
Şi pe viscol şi pe vânturi şi pe umedele ploi
Şi nimic n-o-nfricoşează, ba din contră o-ntăreşte
Dărâmând şi munţi şi văi pentru cei ce îi iubeşte?

Ce fiinţă-şi creşte pruncii învăţându-i tot ce ştie
Insuflându-le destoinic ce e dreapta omenie
Şi respectul şi curajul şi dorinţa de-a lupta
Şi-orice piedică-ncolţită, demni s-o poată înfrunta?

Ce fiinţă-n orice clipă şi-ar da viaţa pentru-a noastră
Şi-ar deschide orice lacăt ruginit la vreo fereastră
Şi cu blânda-nţelepciune de greşeli ne-ar mai ierta
Şi plecat ne ţine capul cât duioasă ne-o certa?

Ce fiinţă duce dorul celor ce prin lume-i are
Şi doar visu-i mai rămâne dulcea-trista alinare
Şi n-ar spune nimănui ce durere-n piept o arde
Şi ce pact făcut-a timpul cu tristeţea ce o roade?

Nu vă cer răspuns la cele ce v-am întrebat fireşte
Doar să-mi spuneţi ce toţi ştim şi-i deja ceva lumeşte,
S-o iubim ca pe-o icoană şi-al ei prag să-l trecem des,
Mâna să i-o sărutăm... pentru-atât cât ne-a-nţeles!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntraşii măruntelor trăiri

ne-mbătăm cu parfumul speranţei
inhalând deseori deziluzii
aparent ordonaţi în dezordini
râşnim bobul amar al cafelei
înşelând papilele cu infima
plăcere de-a sorbi
aburii aromaţi ai deznădejdii

suntem luntraşii măruntelor trăiri
vâslind spre ţărmuri nedefinite
în căutarea ascunsei comori din adâncuri

într-un anume timp devenim
piraţii falselor paşapoarte
scotocind fără sens
în lada de zestre a corabiei
când de fapt diamantul
e-n lutul fiecăruia dintre noi
preţios dirijor al emoţiilor

suntem aleşii prizonieri ai instinctului
împărţind clipele
în felii de lumină şi-ntuneric
iar clipele ne-mpart alegoric
în fumători trecători ai secundelor
şi orchestranţi virtuoşi ai destinului...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Volumul în pregătire, CURCUBEUL MUZELOR (11 aprilie 2020)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a iubirea

Nu-ţi găsesc privirea, paşii-ţi nicăieri,
Unde-ţi este chipul dintre albe nopţi?
Ai uscat iubirea, îndrăzneşti să-mi ceri
Să aprind cărbunii din fiori necopţi?

Amintiri deşarte năvălesc prin trup,
Depărtează-ţi ochii, n-ancora în mine,
Haitele de gânduri carne-n oase rup
Despicând prezentu-n ploaie şi suspine.

Nu-ţi trimite îngeri, ce-ar mai fi de zis
Când mi-e suflul tropot, răsăritul brun,
M-ai trezit cu voia-ţi dintr-un dulce vis
În rafale aprigi de străin taifun.

Arde-n mine dorul de trăiri spumoase,
Să le şterg nu-mi cade, să le-alung nu pot,
Drumul dintre noi a trecut miroase,
Din adânc de suflet cum mi-e să te scot?

Joaca-ţi de-a iubirea a luat sfârşit,
Să-ţi mai dau o şansă, pare înţelept?
Doare, dar nu-ţi pasă, ştii cât ai greşit,
Cere-mi să te iert, dar nu să te-aştept!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntraşii măruntelor trăiri

ne-mbătăm cu parfumul speranţei
inhalând deseori deziluzii
aparent ordonaţi în dezordini
râşnim bobul amar al cafelei
înşelând papilele cu infima
plăcere de-a sorbi
aburii aromaţi ai deznădejdii

suntem luntraşii măruntelor trăiri
vâslind spre ţărmuri nedefinite
în căutarea ascunsei comori din adâncuri

într-un anume timp devenim
piraţii falselor paşapoarte
scotocind fără sens
în lada de zestre a corabiei
când de fapt diamantul
e-n lutul fiecăruia dintre noi
preţios dirijor al fiecărei emoţii

suntem aleşii prizonieri ai instinctului
împărţind clipele
în felii de lumină şi-ntuneric
iar clipele ne-mpart alegoric
în fumători trecători ai secundelor
şi orchestranţi virtuoşi ai destinului...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Volumul în pregătire, CURCUBEUL MUZELOR (11 aprilie 2020)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul...

A luat în spate raniţa şi steagul
Şi un pumn de vise şi-altul de speranţe
Şi-a plecat în lume să-şi urmeze paşii,
Conştient că frontu-i schimb murdar de gloanţe.

Curg în urmă ochii-n geană-i lăcrimează
După cei de-acasă, după-a lui ţărână,
Trist, se-mbărbătează, scutură de teamă,
Rămânându-i arma singura stăpână.

Greu, pământul saltă, geme sub şenile,
Duduie văzduhul, iadul prăvăleşte,
Doamne, câtă moarte, câte cruci ridică
Cerul pe morminte, prafu-n câmp jeleşte!

Simte-n valuri fumul de cenuşă-ncinsă,
Îşi astupă rana proaspăt sângerândă,
Îşi ridică fruntea, gându-i zboară-acasă,
Şterge patul armei de alt glonţ flămândă.

Scutură bocancii obosiţi de zgomot,
Raniţa-i ca plumbul, trupul de bărbat,
'nnoadă-n barbă plânsul, frigu-i intră-n oase...
Doamne, fie-ţi milă, sunt un biet soldat!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!