Curajul le-a fost reazem...

A lor dragoste sfântă de patria străbună
Au dovedit-o-n luptă, pe câmpul de război,
Şi de-a fost ceru-n lacrimi împrăştiind furtună,
Au stat cu pieptu-n faţă, sfârşind ca bravi eroi.

Jertfitu-s-au nevolnici prin arşiţe şi geruri
Pentru a noastră limbă şi-al nostru drag pământ,
Vărsat-au al lor sânge urcând măreţ la ceruri,
Curajul le-a fost reazem şi ne-nfricat avânt.

Să veşnicim de-a pururi, să moştenim în pace
O strămoşească vatră şi-un mioritic plai,
Au apărat destoinic bătrâne ţarini dace,
Izvoare, munţi şi codri din vechiul colţ de rai.

Plătit-au scump cu viaţa, scriind viteji istorii,
Iar datoria noastră e să-i cinstim oricând,
Să le-nchinăm o rugă pentru-ale lor victorii
Şi-o floare pe mormânt, măcar din când în când.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub stindardul tricolor

Sub stindardul tricolor marea zbuciumă în valuri,
Sfânt, eroii odihnesc printre crucile din dealuri,
Cu cinstire îi slăvim, ei sunt cei ce-au scris istorii
Vitejind în grele lupte şi sfârşind în mari victorii.

Limba, straiul şi balada le-am primit ca moştenire
Şi le-om duce mai departe sufleţind într-o unire
Preaslăvind ce-naintaşii cu-a-lor piept le-au apărat,
Secerând orice duşman ce le-a vrut a fi furat.

Munţi, păduri, câmpii şi ape, toate-s bogăţii de preţ,
Stau aici de mii de ani în hotarul demn, semeţ,
Înfrăţite cu poporul au răzbit neîntinate,
Iar sub flamuri au mărit cu aleasă demnitate.

Ne revine datoria s-apărăm cei strămoşesc,
Trei culori iubim pe lume şi pământul românesc!

sonet de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de lumină

Într-o floare de lumină Doamne Tu ne-ai aşezat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
Pe cărarea mântuirii o Isuse ne-ai zidit
Să trăim viaţa sfântă într-un duh neprihănit
Numai Tu o scump Păstor a Ta mână ne-ai întins
Să trăim o nouă viaţă păşind Doamne ca în vis
Ne-ai spălat prin al Tău sânge — sângele de pe Calvar
Ca întreaga noastră viaţă să trăim numai prin har

Evanghelia Ta Sfântă fiinţa să ne lumineze
Şi pe palmele-ţi Divine o Isus să ne aşeze
Vrem iubirea ta curată să ne-mbrace azi pe toţi
Căci suntem Isuse Doamne ca şi înviaţi din morţi
De când Tu în viaţa noastră o Isuse ai venit
Suntem o altă făptură cu un duh neprihănit
Dacă ţinta noastră era firea când noi nu te cunoşteam
Astăzi tu ne eşti dar ţintă ca părintelui Avraam

Noi Isus te vrem pe Tine în noi veşnic să rămâi
Să trăim viaţa sfântă ca în dragostea dintâi
Fii-ne dar Tu măsura veşnic dar să te slăvim
Ca ai Tăi Doamne Isuse cu ai noştrii toţi să fim
Şi cântarea biruinţei pururi Doamne s-o cântăm
O Isus Hristos Mesia Numele să-ţi lăudăm
Glorie cinste şi slavă fii de-a pururi onorat
Căci Isus prin al Tău sânge viaţa veşnică ne-ai dat
17-09-2020 mănăştur Cluj-Napoca

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica fiinţă

Ce fiinţă-adună-n suflet toate grijile din zi
Nelăsându-le confuze cu-al ei tainic fel de-a fi
Şi cu-aleasă rânduire le sfârşeşte cu silinţă
Şi cu drag de cei din jur şi de sfânta sa credinţă?

Ce fiinţă-şi plânge-n pleoape nelipsitele nevoi
Şi pe viscol şi pe vânturi şi pe umedele ploi
Şi nimic n-o-nfricoşează, ba din contră o-ntăreşte
Dărâmând şi munţi şi văi pentru cei ce îi iubeşte?

Ce fiinţă-şi creşte pruncii învăţându-i tot ce ştie
Insuflându-le destoinic ce e dreapta omenie
Şi respectul şi curajul şi dorinţa de-a lupta
Şi-orice piedică-ncolţită, demni s-o poată înfrunta?

Ce fiinţă-n orice clipă şi-ar da viaţa pentru-a noastră
Şi-ar deschide orice lacăt ruginit la vreo fereastră
Şi cu blânda-nţelepciune de greşeli ne-ar mai ierta
Şi plecat ne ţine capul cât duioasă ne-o certa?

Ce fiinţă duce dorul celor ce prin lume-i are
Şi doar visu-i mai rămâne dulcea-trista alinare
Şi n-ar spune nimănui ce durere-n piept o arde
Şi ce pact făcut-a timpul cu tristeţea ce o roade?

Nu vă cer răspuns la cele ce v-am întrebat fireşte
Doar să-mi spuneţi ce toţi ştim şi-i deja ceva lumeşte,
S-o iubim ca pe-o icoană şi-al ei prag să-l trecem des,
Mâna să i-o sărutăm... pentru-atât cât ne-a-nţeles!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus inima

Avem o mândră ţară -
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!

O lege-avem străbună -
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!

În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Acelaşi neam, aceeaşi grea povară
Plângându-şi soarta ca pe-un recviem,
Aceleaşi patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean şi rău blestem.

A obosit, dar nu-şi trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Îşi curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.

E timpul de-a-şi uni în pace crezul,
De-a-şi apăra ce-naintaşii-au câştigat,
Esenţa volniciei strânsă-n miezul
Unei măreţi istorii ce nu s-a uitat.

Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Şi nu se şterg vreodată şi nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău şi ultimul mister.

Mai este vreme încă de speranţă,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanţă
Şi nici de-ntors trecutul frământat.

Acelaşi neam, aceeaşi suferinţă
Ce-l arde-n piept şi-i vântură trăirea,
Aceeaşi veche, aprigă dorinţă
Îi macină prezentul şi doinirea.

Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn şi stoic
Şi stoarce mierea pietrelor chiar seci.

E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voinţa libertăţii şi putinţă,
Cât în ţărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace şi credinţă.

Sărman pământ de-o veşnicie gazdă,
A fost şi mamă-a fost şi sfânt alean,
Aici şi-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oştean.

Aceeaşi munţi, aceleaşi repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român şi-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragilor Eroi!

Voi aţi fost eroi!
Voi sunteţi eroi!
Voi veţi fi eroii
României noi!

Pentru a noastră ţară
Aţi luptat din greu,
Pentru a noastra vatră
V-aţi dat sufletul mereu.

Dulcea noastră ţară,
Aţi salvat-o voi!
Glorie eternă
Dragilor eroi!

poezie de Adrian Iulian Pereteanu (23 mai 2012)
Adăugat de Adrian Iulian Pereteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordon! Să treceţi Prutul!

- Ordon! Să treceţi Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiţi o Ţară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Paşalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaş,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credinţa este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaş.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din şanţuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulţi au pierit sub gloanţe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc şi azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură şi sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârşitul, căci…Nu sunt rusofon

Şi După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercaţi adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă aşteaptă! Chiar pe această oază
O să aveţi sfârşitul, înecul în mocirlă şi duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ţinutul nu-i al vostru,
Sunteţi duşmani de moarte. Dacă doriţi război?
Întoarceţi baioneta, plecaţi la Prut, la Nistru,
Acolo-i ţara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar aţi uitat cutuma,
Ce-o folosiţi de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-aţi ciuntit Moldova şi toată Bucovina?
Dacă sunteţi puternici! Credeţi că e normal?

Voi ne-aţi împins la luptă să reîntregim o ţară
Făcând atâtea jertfe şi morţi nevinovaţi.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiţi ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldaţi.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmaşii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credinţa, în Ţara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de unire

Popor român de-ai conştiinţa
Şi-nţelegi istoria ta
Luptă pân′ la biruinţă
Să fim uniţi, hai nu mai sta!

Să n-exprimăm dorinţa în lume
Cu mult curaj şi cu avânt
Ca să-nţeleagă orşicine
Că ne ştim rostul pe pământ!

De vrem să fim băgaţi în seamă
Ce-avem simţire românească
Hai să rostim toţi, fără teamă
Unire în vatra strămoşească!

Un vis avem, cel de unire
Ca naţie pe acest pământ
Şi Dumnezeu-i va da-mplinire
Este al nostru crezământ!

Nimeni n-a sta în calea noastră
Nicicum nu ne-om lăsa înfrânţi
În limbă noastră strămoşească
Rostim: Noi vrem să fim uniţi!

Cum să trăim separaţi
De moftul unor dictatori?
Ca şi români cu toţi strigaţi:
Să ne unim, suntem datori!

Pornim dar flacăra unirii
Şi-n românime s-o extinde
S-or stingă dacă ar vrea străinii
Şi mai tare s-ar aprinde!

Hai române, strigă tare
Glasul nostru unanim
Vrem în România Mare
Uniţi în pace să trăim!

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Crucea Iancului, în munţi

Cu gând curat am poposit
La Crucea Iancului vestit,
La Mărişel, în vârf de munţi,
Cu brazi semeţi cu a lor frunţi
Scrutând de veacuri depărtări,
Cu minunatele-aşezări.

Cuprinşi de dor mistuitor
În fruntea lor cu Crăişor,
În aprige-încleştări flăcăi
Vărsară sânge. În văpăi
Au dobândit ca bravi oşteni
Pământul Sfânt din Apuseni.

Pelaghia, c-un cuget drept
Şi-o flacără aprinsă-n piept,
A strâns o mână de femei
Cu care-a alungat mişei.
Pământul apărat de moţi
Şi moştenit azi de nepoţi

Păstrează aerul străbun
Din vremea moţului tribun,
Cu forţa unui uragan
Îngrozitor pentru duşman.
Un nume dăltuit în piatră,
O jertfă sacră pentru vatră

E semn sublim de vitejie
Şi de iubire pentru glie,
Nestinsă pildă pentru moţi,
Imbold de-a pururi pentru toţi!
La Crucea lui, în vârf de munte,
Mi-am aplecat şi a mea frunte.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (22 decembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul eroilor revoluţiei din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a şi pătruns.
De uiţi uşos, ce eşti, ce-ai fost,
Laş să trăieşti? Nu are rost,
Viaţa pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea şi-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu şi eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci aţi murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmaşi,
Marşul acelor bravi ostaşi,
Ce-au respectat un jurământ
Să-şi apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnaşi”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând şi cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ţi adresez,
Căci nopţi de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum aţi căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)

Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbeşti dintre munţi!
Şi voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiţi
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteţi în mine, cât sunt şi, cât nu voi fi!
Sunteţi locurile pure ale acestui Pământ!

Pe Pământ, nu e frumuseţe mai pură
Nici şoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, eşti, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rug de seară

Atuncea când credeam în tine
eram viteji, stăpâni pe noi.
Acum suntem o tânguire,
că am uitat c-am fost eroi.

Străbunii noştri-s în pământ,
Lupii-au rămas să-i mai jelească.
Noi? Venerăm un gol mormânt,
uitând de legea strămoşească.

Tu Doamne zeu te-ndură iară,
în suflete să ne cobori.
Ţi-aprindem rugul astă seară,
ca să ne faci nemuritori.

Opreşte-ne să ducem cruci!
Ia de pe noi jugul durerii!
Tu eşti acolo sus pe stânci,
dar ne priveşti, din rugul serii.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadoul perfect

Din vremuri de demult, apuse, neuitate,
Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate
Fost trăitor în Rai şi renegat de Duh
Suflet orbecăind adesea prin văzduh.

Un Om îşi plânge viaţa, pierdutul Paradis
De mii de ani fiind un chinuit proscris
Şi într-o rugă vie, mereu neîntreruptă
Cu demoni şi cu patimi în permanentă luptă.

Adamul cel dintâi, fatalul păcătos
Cel ce s-a lepădat de Dumnezeu Hristos
Trăieşte acum în noi, aşa cum s-a prezis
Cu toată slăbiciunea şi tot ce-i interzis.

Fiu neascultător, de-a lungul şi de-a latul
Împrăştiind voit pe-ntreg pământ păcatul
Vei înţelege oare, cândva, în astă viaţă
Să nu fii neclintit, cu sufletul de gheaţă?

Să ai acea căldură, să plângi ce ai pierdut
Să te împaci cu toţi, să nu fii iar căzut
S-ajungi să fii un dar lui Dumnezeu cel bun
Un glob de aur sfânt din bradul de Crăciun.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarina am apărat

De la Decebal încoace,
Necontenit am luptat
Să fie în ţară pace,
Să fim un popor bogat.

Am purtat multe războaie
Şi mult sânge am vărsat.
Am învins multe şuvoaie,
Ţarina am apărat.

Cu mândrie-am înfruntat
Iataganul de la Poartă.
Mircea, glia n-a cedat
Nici când turcii veneau gloată.

Apoi a plătit cu capul
Mihai, voievod, Viteazul.
La duşmani le-a găsit leacul,
Ţara n-a plecat grumazul.

La Vaslui, Ştefan cel Mare,
Cu plăieşii moldovani,
A strălucit ca un soare,
Învingând pe otomani.

Mult timp, voievozi de-a rândul
Oasele şi-au semănat,
Udând cu sânge pământul,
Pentru care au luptat.

Mereu să-i avem în minte
Pe ce ce-au căzut eroi.
Să le punem pe morminte
Flori de lacrimă, şiroi.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minibiografie I.P. (colaborator la ziarul israelian de limbă română "Viaţa Noastră")

S-a născut pe la Suliţa,
A tras toată viaţa cu ea,
Dar în loc de a răni,
A ştiut doar a gâdili;
A fost legat de Viaţa Noastră,
Când tricoloră, când alb-albastră...
La 86 de-ani s-a dus
Să-i gâdile pe cei de sus,
Iar azi lipseşte-n tot meleagu'
Al tuturora: Ion Pribeagu.

madrigal de Alex Finkelstein (10 septembrie 2011)
Adăugat de Alex Finkelstein
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a pururi

Nu sunt gelos
pentru ce ai fost înainte.

Vino cu un bărbat
ascuns la spate,
vino cu o sută de bărbaţi în plete,
vino cu o mie de bărbaţi între sâni şi gambe,
vino ca un râu plin de înecaţi
care întâlneşte marea înfuriată,
spuma cea veşnică, timpul.

Adu-i pe toţi
acolo unde eu te-aştept:
de-a pururi vom fi singuri,
de-a pururi vom fi doar tu şi eu,
singuri pe pământ
pentru a ne începe viaţa.

poezie celebră de Pablo Neruda din Versurile căpitanului (1952), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!