LA CEASUL BLÂND AL SERII

Nimic nu stinge fiara ce doldora coboară
Topindu-se sub sfoara întinsului pământ,
La ceasul blând al serii lumina o doboară
Carbonizând înaltul, croind negru veşmânt.

Se troieneşte-argintul în infinite zări
Ştergând sinitul zilei, încorsetând seninul,
Acoperind de umbre noptatice cărări
Muşcând bucăţi de lună, ademenind divinul.

Tăciuni smoliţi separă funinginea de scrum
Lansând al nopţii leagăn în aţipiri de cer
Trezindu-se grăbiţi, făcându-şi lesne drum
În temporale spaţii ce niciodat' nu pier.

La orizont e fiara ce urcă dogorândă
Dorind să mai aprindă lumina-n zori de zi,
Domol începe-a arde sub flacăra flămândă
Pân' ce amurgu-i stoarce puterea de-a urzi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare a nopţii

E timpul ce-l făr' de lumină
Moare, se stinge ca o zidire,
Topindu-se la soare cu mâna
Privire ce în rouă se trezeşte
Aşa e timpul, fără tine ca miezul nopţii
Ce coboară luna în ape
Tot se coboară pe obraji ca o lacrimă
Lumina curge, îl opreşte are pământ şi cer
Şi e cuprins de dragoste timpul
Iubirea seamănă cu un peşte alb ce zboară,
În aripile lui stă poezia şi Dumnezeu plângindu-i pe oameni
Aşa e timpul când îl răsuceşti în palme,
Ca pe o lumină a libertăţii.
Noaptea e linişte!
Ziua fântinile oraşului se tot mută în umbre de lumină,
Răsărind în fiecare culoare a curcubeului
În raze, purtând un înger.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiara

Fiara se ascunde în plen
Şi trage fervent foloase
Alteori se suie pe zidul mănăstiri
Până la clopotniţă
Şi zbiară şi defaimă
Împroaşcă cu insulte
Aruncă cu valuri de sânge
Nici urmă de tandreţe sau regrete
Execută atacuri multiple
În serii deplorabile
Şi ţiuie lugubru
Ecoul paşilor ei.

poezie de David Boia (12 august 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vărsa călimara

Mi-e flămândă peniţa de albastra cerneală
Din al muzelor cearcăn şi al şoaptelor dans,
Aş vărsa călimara pe a laptelui coală
Mâzgălind-o în vorbe ticluite-n balans.

Opulenţă de slove adunate-ntre rânduri
Îmi dau libera mână de-a le pune din mers
C-o armată de îngeri şi altare de gânduri
Aş mai prinde o rimă, aş mai scrie un vers.

Mi-e flămândă speranţa de-a sculpta în cuvânt
Cu o daltă-aş ciopli ascuţind-o-n condeie,
Cu o alt-aş zbura ca o boare de vânt
Pe o pagină goală... trup golaş de femeie.

Mutilând castitatea feciorelnicei foi
Cu a umbrelor negre coborâri pe hârtie,
Ca o dulce chemare, fără strop de nevoi
Aş vărsa călimara ca pe-o lacrimă vie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina toamnei

În lumina toamnei izvorăsc nelinişti
Din tristeţi pornite într-un ochi neplâns,
Văduvite umbre de adânci oprelişti
Scormonesc păcatul prafului nestrâns.

Caravane tulburi trec în mare grabă
Parfumând văzduhul într-un damf vinos,
Vântură-n butoaie strugurii în boabă
Închinând licorii un profund prinos.

Doldora, gutuia rotunjeşte-n geamuri
Pân' ce isprăveşte ultim fulg de nea,
Ascultând tăcută muguri sparţi în ramuri
Într-un timp albastru ca de peruzea.

Curcubeu de frunze seamănă pământul
Alintându-i şoapta în mirabil strai,
Degradeu de galben tăinuie veşmântul
Toamnei cât e pusă serios pe trai.

Lungi poteci golaşe tremură în tihnă
Numărându-şi paşii greilor bocanci,
Dăruind naturii clipa de odihnă
După-al verii zgomot, furnicar de bănci.

În tristeţi nocturne veseleşte vântul
Neclintindu-i teama niciun nor stingher,
Printre nostalgii, des ne zboară gândul
Câte toamne vin - tot atâtea pier...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor fără saţiu

De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu din adânc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,
izvoare sub lună, ori dornica ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
şi parcă-aş visa o planetă pierdută.
E atâta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins...
Un dor fără saţiu m-a-nvins,
Şi nu ştiu ce sete mă arde mereu.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplitori de stele!

Truditori cu gândul şi cu suflu-n pană
Decojesc cerneala pân' la ultim strop,
Săgetaţi de fulger o pornesc în goană
Deschizând ferestre fără-anume scop.

Zbor de libelule împânzesc lumina
Cucerind hârtiei albului în umblet,
Inima cuvântă, mâna poartă vina,
Glăsuiesc fiorii, ropotesc în suflet.

Dansul nopţii albe aşternute-n pernă
Zbuciumă în ochiul sfertului de lună,
Ei, cârmaşi destoinici şterg culoarea ternă
Dându-i Poeziei drept de-a fi azi, Jună.

Corifei albaştri neştiuţi de lume,
Ei zidesc hotarul bunelor de rele,
Dincolo de moarte vor purta un nume,
Din martiri ai slovei, cioplitori de stele.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplitori de stele!

Truditori cu gândul şi cu suflu-n pană
Decojesc cerneala pân' la ultim strop,
Săgetaţi de fulger o pornesc în goană,
Deschizând ferestre fără-anume scop.

Zbor de libelule împânzesc lumina,
Cucerind hârtiei albului în umblet,
Inima cuvântă, mâna poartă vina,
Glăsuiesc fiorii, ropotesc în suflet.

Dansul nopţii albe aşternute-n pernă
Zbuciumă în ochiul sfertului de lună,
Ei, cârmaci destoinici şterg culoarea ternă
Dându-i Poeziei drept de-a fi, azi, Jună.

Corifei albaştri neştiuţi de lume,
Risipesc hotarul bunelor de rele,
Dincolo de moarte vor purta un nume,
Din martiri ai slovei, cioplitori de stele.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Voi pleca
spre strigătul
misterul
din labirint
vreau
să găsesc
fiara legată
de firul vieţii
strigând
stinge lumina
ce nu ne-a încălzit

niciodată.....

poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii

Sângerii petale clatină în spice
Înălţând spre soare flăcările vii,
Vântu-n adiere forfotă dând bice
Scuturând tulpina florilor zglobii.

Ziua-i pe sfârşite, înapoi priveşte
Câmpu-mbujorat de făclii aprinse,
Blândul serii cade, luna licăreşte,
Caută prin lanuri candelele stinse.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urletul demonic al ultimei ninsori

Un gând, sfidând lumina, străfulgeră văzduhul,
Întemniţând puiandri de ochi spintecători,
Cruţându-le vederea, păcatele-şi dau duhul
În albia genunii cucernicei terori.

Cad blocuri zdrenţuite, în tencuieli de sânge,
Pe braţul stâng al păcii, zdrobit în os, de flori,
La sânul unei roabe un prunc, în lapte, plânge,
În urletul demonic al ultimei ninsori.

Se-ntunecă amurgul, iar movul cade pradă,
Încenuşând în buncăr banchete, reci, de nori,
Se zbat zăgani de tablă, în gemete de sfadă,
Zdrobind dezlănţuiţi alt răsărit de zori.

Dorm clipele confuze prin vreascuri de ruine
Şi nu tresar de gloanţe şi nici de fumul gros,
Sfârşesc nevinovate, sub scârţâit de şine,
În pulberea uitării, de-un vultur odios.

Urdiile buimace frăţesc spre-a arde ura,
Trădându-şi vrednicia de-a fi smeriţi argaţi,
Îşi leapădă ruşinea, înveşmântând armura,
Recucerindu-şi cinstea de-a veşnici iertaţi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scutură salcâmii

Se scutură salcâmii şi trist se-nvârte ceasul,
Simbol al nemuririi pe plaiul brăilean,
Să fi rămas în urmă oraşul dunărean
Şi nu simţiră nimeni că-ncetiniră pasul?

Doar umăr lângă umăr vom isprăvi impasul
De-a bate apa-n piuă şi-a tot spera în van,
Se scutură salcâmii şi trist se-nvârte ceasul,
Simbol al nemuririi pe plaiul brăilean.

E miez de primăvară şi-n parc răsună glasul
A zeci de-naripate ce cântă cu alean,
E nuntă mare-n stradă, mireasă-n alb e-oraşul,
Să nu mai credem timpul că-i unicul duşman!

Se scutură salcâmii şi trist se-nvârte ceasul
În centrul vechi al urbei... rămâne suveran.

rondel de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Între cer şi pământ ne zâmbeşte durerea,
Stă ascunsă-n atomii înfăşaţi în tăceri
Calm, extrage din noi dulcea sevă ca mierea
Într-un dans infernal de alese plăceri.

Câştigând teritorii se absolvă de vină
Şi ne face să credem că aşa e normal
Să trezim lăcrimând, s-auzim cum suspină,
S-ancorăm la nevoie într-un petic de mal.

Rădăcini de va prinde-o-nflori fără veste
Şi-o săpa albii triste pe sub straiul de lut
Şi-o zidi o cetate, sus, pe munte-ntre creste
Cât să poată-a-i răpi vieţii înc-un minut.

Nu-şi trădează orgoliul risipindu-se-n taină,
Nici nu-şi leapădă moftul de-a juca necinstit,
Îşi dezbracă năravul şi-obosita ei haină
Doar când lacrima stinge pe-un obraz odihnit.

Furibundă-şi întoarce înc-odată privirea
Nu se-ndură-a lăsa drum deschis fericirii,
Doar să-ntunece soarta, asta-i este menirea!
Şi să tulbure apele din adâncul trăirii...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florii

Mai întâi fă bine şi crede-te o tulpină!
Apoi
du-te la capătul ei şi înfloreşte
în sus cer
cu zori muşcând din buze înflorite
în jos pământ
cu pietre muşcând din buze înflorite
în tine om
muşcând din buze...
cu pietre de zori.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

De-aş întoarce timpul înşelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aş găsi cărarea să ies la liman.

Şi de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aş vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranţa oarbă de-a strivi nevoi.

Hărăzitei urme de-amintiri deşarte
I-aş vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce uşor desparte
Viaţa de-a ei moarte într-un cer flămând.

Nu renunţ la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub braţe de salcâmi

Smintite zdrenţe alintate vâslesc prin aer semănând
Covor de albe candelabre, întreaga zare parfumând,
Petale mici, îmbietoare trezesc toţi îngerii din rai
Sfidând risipa, ameţind-o în armonia lunii mai.

Duioase umbre descălţate dansează magic pe pământ
Suind la ceruri desfătarea în zbateri proaspete de vânt
Stârnind miresmele în ramuri, îmbălsămându-le plăcut,
Trăind al clipelor dezmăţul de-a respira în absolut.

Ciorchini se rup şi cad aievea într-un balsam ameţitor,
Inundă-ntregul univers în finul, dulce, scump odor,
Sub braţe-ntinse de salcâmi se zbat fantastice arome,
Sunt cavalerii primăverii, nu-s năluciri şi nici fantome.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul şi valuta

S-a zvonit mai ieri că, undeva,-n savană,
Vieţuia un leu cu-aşa o mare blană
Cum nicicând n-avuse vreunul din strămoşi!
Astfel că turiştii, foarte curioşi,
Adăstară iute să cunoască fiara:
Stăbăteau cu ghidul, într-un jeep, Sahara,
Contra unei sume zdravene-n valută
(Un aşa spectacol merita o sută).
Numai unul, poate, foarte curajos
Şi sărac, pesemne, spuse: merg pe jos!
Doar că, din păcate, fiara sta la pândă,
Dornică de pradă, mare şi flămândă.

Iar morala-i veche, dar validă încă:
Dacă n-ai valută, leul te mănâncă!

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziul drum

Am apărut de nicăieri pe strada dragostei de scris
Şi-am rânduit umile strofe atât cât pana mi-a permis,
Iar simplu joc de început mi-a fost şi dor şi nebunie,
Preaplinul sufletului meu s-a vrut hrănit cu poezie.

Transpun ce vântu-n zbor mi-aduce, o dulce şoaptă îl aud
Cum lin coboară pe hârtie nedefinit, banal şi crud
Şi formă dau sfioasei slove ce cu migală-o zugrăvesc
Pe albul pat, răsfir cuvinte şi din condei le şlefuiesc.

Iar îngerii de-mi sunt potrivnici şi muzele-s în carantină
Atunci n-abat din drumul meu, aştept tăcută, dar senină
Şi limpezesc şi scutur norii şi cu răbdare iar pornesc
Bătătorind târziul drum cu paşi mărunţi spre ce iubesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri (2018)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de iarnă

Mă pierd în plete de ninsoare
Şi feţi-frumoşi îmi ning în păr,
La mama vin cu nerăbdare,
Zburdalnic, prin nămeţi de dor.

Pe tâmpla-nzăpezită arde
Necunoscutul în apus...
Aud aceleaşi vorbe calde,
Dar tu, măicuţă, tu, te-ai dus...

În neguri de argint coboară
Pe şerpuielnice cărări,
Precum un tulnic, o fecioară
Spre-a-mi lumina a vieţii zări.

Vezi?! Suntem troieniţi la tâmple...
Prin dantelate râuri pier
Şi vise şi tăceri şi doruri
Şi clipele cu-al lor mister.

Mai ninşi cu fiecare clipă,
Ne naştem iarnă... Şi-am plecat!
Un vânt... un vaiet... Şi... tăcere.
Apoi un gol... Adevărat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?...

- De unde, Doamne-ai adunat atât parfum de primăvară
Şi l-ai pictat în cuib de flori, dantelării, rochii de seară?
- De unde, Doamne, ai ştiut c-o să ne placă-nmiresmarea
Şi n-ai uitat nicio petală să-i asortezi în ram culoarea?

- De unde, Doamne-ai învăţat să slobozeşti din cer divinul,
Să ne îmbeţi în dulci arome, să ne alinţi în ochi seninul?
- De unde, Doamne-atât frumos? Din câte lumi l-ai frământat
De-ai reuşit să ne surprinzi... încântător, ne-ai fermecat?

- De unde, Doamne, te-ai gândit a tale porţi să le deschizi
Şi Raiul florilor cereşti în largi poiene să le prinzi?
- De unde, Doamne-au coborât atâtea leacuri pe pământ
Şi-ai contopit într-un delir balsamuri ce se vor descânt?

- De unde, Doamne-ai revărsat atâta dragoste deodat'
Şi-ai presărat miresme-n flori şi ne-ai iubit... şi ne-ai iertat?
- Şi totuşi, Eu vă înţeleg, v-ascult durerile lumeşti,
Dar, tu, creştine păcătos, de ce te miri? Tu, cine eşti?

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Anotimpuri pastelate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost să fie poezie

Din toate câte-am încercat pe cea din urmă-o ţin aproape
Fiindu-mi aer în plămâni şi zbor de îngeri pe sub pleoape,
Din 'naltul cer a coborât chemându-mi sufletul la masă,
Făcându-şi loc printre-amăgiri când toamna e la ea acasă.

Nu s-a sfiit de mi-a privit în ochi lumina visătoare
Sperând că-i fac durabil cuib în haina ei nemuritoare,
În tainic mod mi-a arătat ce-nseamnă-a-i fi mereu loială:
Un pumn de gânduri, un condei şi-o călimară de cerneală.

Ce-a nins de sus am adunat ca pe-o comoară preţioasă
Făcându-mi inima să creadă că-mi este veşnică aleasă,
Va dăinui cu timpu-odată, încremenită pe hârtie,
Ce-a fost să fie-n stele scris... a fost să fie Poezie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!