Zorii nu mă judecă pentru vise

mă trezesc îndrăgostit
de soare
de ciripit
de sentimentul aiurea
că nu-mi permit
să trec prin viaţă
ca şi când aş fi îndeplit
o corvoadă

de aceea trăiesc
cu iluzia că pot cuprinde
înţelesul
până la nefericirea care mă cuprinde
la aflarea unicului răspuns
apoi fluier a pustiu într-o mănăstire de lut
unde tot aşez
o cărămidă de apă
peste o alta

doar aşa zidesc pereţii
dintre mine
şi dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsucesc universul pe un bob de rouă

descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună

inima mea nu ştie să bată în şoaptă
nu poate despărţi infinitul de sentimentul acesta sufocant
căruia îi spun dumnezeu din când în când
dar nu-i zidesc biserici
altarul se găseşte în fiecare floare
trebuie doar să învăţ rugăciunea
ca pe un firesc sentiment între două naşteri
desfac clipele în entităţi de etern
aşez timpul în plan
doar aşa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
iar când zborul nu mai e de-ajuns
împachetez aripile şi reînvăţ mersul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin deşertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o şoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părţi infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munţi albi
respir speranţele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
şi o iubire nesfârşită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârşirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa ca şi cum ar conta

amestec neputinţa cu speranţa
infinitul cu orizontul
şi din când în când
mă frâng de dorul nesfârşirii
în bucăţi de prezent
aleg astfel să trăiesc
cu intensitatea celui care ştie
că mâine e doar o promisiune
.........................................
vezi
de aceea nu-mi pot opri zâmbetul
când mă doare viaţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am săturat de amatori

am totuşi calitatea unui viitor ucigaş în masă
pot elimina cu tandreţe de îndrăgostit
fără ură cu delicateţe chiar
toate rădăcinile care leagă zborul frunzelor
ucid cu răbdare pădurea pentru un singur cuib
între timp revolta îmi lărgeşte atriul drept
cuprinde necuprinsul prin ventriculul stâng
îmbracă tăcerea stelelor în cuvinte
nu întotdeauna coafate să nu zic despletite
apoi cu un zâmbet meseriaş ascund toată durerea

doar sunt profesionist ce mama mă-sii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e doar o umbră de univers

lăsată cumva perpendicular
pe o inimă de poet
în momentul creaţiei
poate de aceea vieţuirea
este întotdeauna
dincolo
oricum nimic din ce trece prin noi
nu se lasă cu zidiri mai mari
decât piramidele
apoi ridic din umeri
fluier ca un piţigoi
şi trimit zarzării
să te sărute

vezi
nimic nu este mai firesc
ca atunci când o floare se scutură
doar ca să ai tu de ce plânge

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit este punctul liber şi neatârnat nimănui

prin el pot trece un infinit de drepte
într-o nesfârşită rotire axiomatică
pe când între două puncte
e loc doar de o dreaptă
unică şi de netăgăduit
ca un jurământ
poate de aceea când mă închid în mine
ca un punct liber şi neatârnat nimănui
am momentele mele de tăcere
simple şi aproape de netăgăduit
în care studiez neantul absolut
ca pe o bornă etalon de infinit
ruptă cumva din sistemul universal de măsuri
într-o clipă de nesimţire
şi mă tot întreb de unde până unde
am dreptul să visez conexiuni liniare
ca pe un banal exerciţiu
pentru eternitatea
de dincolo de moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi permit nici în vis lucruri măreţe şi inutile!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa se trăieşte pur şi simplu

nu am nimic important de învăţat
exemplele mă derutează
complic aiurea trăirea cu de ce-uri
pierd visele prin educaţie
învăţ cum să mă abţin
cum să nu trăiesc
cum să devin cetăţean plătitor de taxe
cum este decent să nu fiu natural
să mă ruşinez de trup
să alung spiritul
să torn viaţa în forme rigide
să o învelesc în plastic

la urma urmei e doar o viaţă
şi într-o zi o voi plăti
cu o moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bastonul de mareşal ar trebui scos din raniţa soldatului

poate de aceea toţi caporalii se visează călare în fruntea omenirii
iar răcanii ăştia puturoşi nu ştiu decât să fumeze banal
habar nu au să aranjeze fumul în rotocoale
chiar dacă ar fi ultima ţigare înainte de veşnicie
ordonează doar iluziile una după alta
într-un şir aproape indian
ca pe nişte soldaţi neinstruiţi
în timp ce lângă mine strigă în disperare un caporal
ALINIEREA
la stânga de origine o lăţime de cot
faţă de realitate cel puţin o lungime de mână
cât să nu poţi atinge cu vârfurile degetelor nimic concret
S-A-NŢELES PUFAREZILOR
apoi îmi aşez căciula de biban cât mai pe ceafă
răscolesc după chiştocul cu rang de general
stopat de dimineaţă
care a dormit bine între transpiraţia frunţii
şi restul de gânduri rămase parcă la vatră

oricum nu-mi permit să mai fac rotocoale
din fumul acesta verde-albăstrui cu uşor iz de salvie
atât de dătător de iluzii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi permit tristeţea şi oricum, nu am niciodată destule lacrimi să o tot scriu!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi permit tristeţea! Nu că sunt sărac, ci pentru că viaţa e prea scurtă!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cu nepăsare patria poetului

plină ochi cu utopii la mâna a doua
şi vise neîmplinite first class
deşi cu o metaforă
pusă drept punct de sprijin pe o iluzie
ar putea răsturna universul
şi poate chiar clădi un pic de neant acolo
sau doar un colţ de nemurire
cât se poate cuprinde într-o viaţă ratată

privesc cu nepăsare un firav licăr de licurici
prin patria poetului care se simte părăsită
ca o piramidă violată decent de un curcubeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde, Doamne, atâta democraţie

când împărăţia Ta e ÎMPĂRĂŢIE
şi raiul şi iadul
poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta
au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mită
probabil nu e nevoie nici de DNA
spun probabil pentru că de Codruţa nu scapă nimeni

dar mă tot întreb
ca un prost în dezvoltare
de unde până unde este atât niciunde
şi apoi număr atomii precum un contabil
responsabil de ordonarea creditelor
fără numărători paralele de tip electoral
doar crude balanţe peste crude balanţe
cu nimicul pe talere
într-un veşnic dezechilibru
perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te zidesc

printre lacrimi şi cărămizi
rugăciune în templul eu-lui
mă supun dorinţei de înalt
privesc cu genunchii întorşi
lumina din ochii tăi
şi-mi rup bucăţi din inimă
le aşez în cele patru zări
închinare lacrimii tale
izvor tămăduitor

îţi privesc uimirea
te acopăr cu vise
şi tu mi te supui cărămidă
în mâinile mele aspre
de căutare
de nesfârşit

te amestec cu nemărginirea
cerul mă fulgeră
pământul mă roagă să-i fiu rădăcină
şi eu zbor
spre adâncul dureri din mine
spre înaltul iubirii din tine

între cer şi pământ
tu fântănă
eu o sete de neoprit

tu
o Ană
eu
un dor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată inimă

poate cub
mai degrabă sferă
absolutul dintre două întrebări
şi un răspuns imposibil
dansul norilor născător de fulgere
calea dintre cer şi pământ
precum o pedeapsă
un fel de sărut pătimaş
dintre energie şi potenţial
calea dintre albastrul gândului
şi cenuşiul vieţii
din când în când curcubeu
cum visează veşnicia
sufletul meu
prin inimă fierbinte
niciodată perfectă
în mod cert
dincolo de înţelegere
licărirea aceea
care-mi face ochii minunaţi
atunci când iubesc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este ca un mascul îndrăgostit

nebună şi totuşi calmă
îşi iubeşte ţărmul ca şi cum s-ar termina
apoi îmbrăţişează până la plutire oamenii
şi chiar până la moarte uneori
îşi dansează toate partenerele
pe muzica cerului
ca şi cum le-ar urca pe mese
şi le sărută mai bine decât vântul
le poartă între agonie şi extaz
când pe un pisc de val
când pe cine ştie care constelaţie ultimativă
apoi le duce-n lună şi le urcă-n soare
le promite scoici absolute
şi delfini jucăuşi

chiar şi afrodita s-a născut aşa
din spumele sale
şi generoasa deschiderea a uscatului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!