Fericit este punctul liber și neatârnat nimănui
prin el pot trece un infinit de drepte
într-o nesfârșită rotire axiomatică
pe când între două puncte
e loc doar de o dreaptă
unică și de netăgăduit
ca un jurământ
poate de aceea când mă închid în mine
ca un punct liber și neatârnat nimănui
am momentele mele de tăcere
simple și aproape de netăgăduit
în care studiez neantul absolut
ca pe o bornă etalon de infinit
ruptă cumva din sistemul universal de măsuri
într-o clipă de nesimțire
și mă tot întreb de unde până unde
am dreptul să visez conexiuni liniare
ca pe un banal exercițiu
pentru eternitatea
de dincolo de moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cum naiba să nu dospescă la nesfârșire
infinuturile acestea instabile
nesățioase
avide
când au de unde își lega extinderile
cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
și chiar până dincolo de infinit
pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colț
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar și prin degajarea centrelor
apropo
universul nu poate fi singur
are cel puțin o pereche
pe care o iubește
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum aș putea să justific neantul dintre două întrupări
de unde să încep instrucția sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veșnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în șir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârșitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile și o speranță
această universală schimbare spre infinit prin creație
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo
lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naștere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerție
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai știe ce altă legătură cu universul
din speranță
mai mult sau mai puțin închinată clipei
săvârșesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde și de netăgăduit
pe un pod aproape albastru și ușor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul țipăt
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin deșertul dintre două piramide
mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o șoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părți infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi
prin hăul dintre doi munți albi
respir speranțele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
și o iubire nesfârșită
între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârșirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu te va mai iubi așa abrupt
ca într-o prăvălire infernală
pentru o clipă unică de rai
altfel fericirea ar deveni banală
ca mersul la toaletă
agățată cumva în propria creație
vei rămâne doar cu o fâșie de timp albă
poate din ce în ce mai albă
ca într-o secvență repetabilă
deși știu că te crezi puternică
atunci când în mintea ta se amestecă licuricii
cu demențialul zbor albastru al libelulelor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două drepte...
Două drepte/paralele
împreună
se-întâlnesc/nebănuit
într-un punct
cunoscut ca infinit...
Două drepte/zise curbe
împreună
se-întâlnesc
lucru banal
într-un cerc/numit oval...
Două drepte/oarecare
fiecare/-n deplasare
spre obor
nu-i de rău
că își văd de drumul lor...
Două drepte/sinuoase
împreună/mână-n mână
se întorc
de la terase/plini de rachiu
și spre case/se îndreaptă;
Ce-i așteaptă?
doar ei știu!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt liber să visez că sunt liber
precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi ști niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciții mai împart speranța
ereticii doar vin și pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine știe ce războaie
doar așa ca să nu moară de plictiseală
între două veșnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenușii
ca și cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitației
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La infinit se împart doar clipele născute moarte
înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea rețelelor de socializare
când încă mai creștea sub piramide timpul
așa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni
aproape inutil
din șapte-n șapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri
între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
și nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre știu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naște dintr-o piatră
prin daltă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zorii nu mă judecă pentru vise
mă trezesc îndrăgostit
de soare
de ciripit
de sentimentul aiurea
că nu-mi permit
să trec prin viață
ca și când aș fi îndeplit
o corvoadă
de aceea trăiesc
cu iluzia că pot cuprinde
înțelesul
până la nefericirea care mă cuprinde
la aflarea unicului răspuns
apoi fluier a pustiu într-o mănăstire de lut
unde tot așez
o cărămidă de apă
peste o alta
doar așa zidesc pereții
dintre mine
și dumnezeu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia se naște în zbor
între două cuiburi reci
și o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca și cum aș fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit
poezia se scrie în fiecare dimineață
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de șotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le așeza pe un abur
ca pe o tablă de șah imposibilă
poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsucește dumnezeu geometria
ca pe o invitație la iubire
iar dincolo de toate aceste măreții
cum să-ți aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu știi să culegi frumosul
ca și când deșertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca și când cactusul acesta mai știe floarea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire
mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre
mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața trece pe nesimțite
clipele frumoase sunt dovezi că timpul are măsuri diferite
când vine vorba de sălbăticia născătoare de inefabil
trupul participă cu fiecare celulă
nimic de reproșat angrenajului inimă-cer
momentele în care sufletele se îmbrățișează
dincolo de orice ordine
într-un fel exaltat aproape neantic
cu o anume disperare crispată
cam asta se întâmplă atunci când se adună poeții
să-și dăruiască unul altuia
poezia
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun zid nu poate opri imaginația
nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificație umană
va sfârși precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
și poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranșee de netrecut
iluzii născute înaintea visului
dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie așa frumoasă dimineața
încât să nu mai știu nicio viață
de unde începe moartea
și nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început
dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranța unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăț spiritul să zburde
fără apăsarea pământului
dincolo de orice înțelegere
acolo de unde totul pare așa simplu încât
inima mea obișnuită să complice totul
nu mai știe cum să bată
și... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit șir de perechi
aflate într-un etern dans
e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două limite de absurd
și o demonstrație firească
realizez că sufăr de o luciditate cronică
poate de aceea mă tot întreb
de unde naiba mai scriu poezie
ca un apucat de marginea lumii
apoi liniștit de imensitatea gândului
mă scarpin în creștetul capului
cu același deget cu care împart dezamăgirea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu toți nebunii culeg din lună vise
doar cei care bănuiesc
dincolo de a fi
existența
dincolo de a iubi
iubirea
felul acela de alienați frumoși
care aduc viitorul în prezent
prin sinele lor
nu toți dezaxații împart cerul
în fâșii de curcubeu
arcuite fără vrere peste somn
în aripi de fluturi
buzdugane de zmeu
plete de Ilene Cosânzene
nu orice purece ajunge în stele
nu orice muritor încalecă timpul
ca pe un bidiviu fantastic
de jar mâncător
poate că și eu sunt din când în când
voinicul nimănui în căutarea dorului
sau nici asta nu mai ajunge
să aduc mărturie vieții
frământarea inimii mele
uneori e de ajuns
un cuvânt de poet
sau o tușă de penel
o scânteie de cremene
supusă dălții
pentru ca infinitul
să fie definit
într-o infinitate de secundă
cât ai clipi între două vieți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!