Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi
Ne mor oamenii, nevinovaţi
Pentru o cruntă încăpăţânare
Se varsă lacrimi arzătoare

Sunt minţi bolnave, imbecili
Făcând să sufere vlăstare de copii
Nebuni ce vor să ne înjuge
Pământu-i tot un lac de sânge

Se înlocuiesc bomboane cu blindate
Tancuri care zac pe catafalcul urii
Cu încrâncenare azi ne domină prostia
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine
Sau interese doar meschine
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi

Doar pe motivul că aţi vrut război
Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă
Aceleaşi sentimente avem, de mame şi soţii

Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...
De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte
Nu contează în faţa morţii statul pe care-l ai

În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi,
Ne mor oamenii, nevinovaţi,
Pentru o cruntă încăpăţânare,
Se varsă lacrimi arzătoare...

Sunt minţi bolnave, imbecili,
Făcând să sufere vlăstare de copii,
Nebuni ce vor să ne înjuge...
Pământul-i tot un lac de sânge!

Se înlocuiesc bomboane cu blindate,
Tancuri care zac pe catafalcuri,
Cu încrâncenare azi ne domină prostia...
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine,
Sau interese doar meschine,
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi,
Doar pe motivul că aţi vrut război!

Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă,
Aceleaşi sentimente avem de mame şi soţii
Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...

De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte,
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte,
Nu contează în faţa morţii statutul pe care-l ai,
În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet călător

Te-am cunoscut întâmplător,
Tu, suflet cald şi iubitor.
Privind la poza ta, te-am admirat,
Tăria ta, de om adevărat;
Dar tot ce mi-a rămas în minte,
Menirea ta de-a fi părinte.

În mintea mea se înfiripă o întrebare adecvată,
Bărbat demn, cu inimă de tată.
Când lumea e atât de dură,
Copilăria mişeleşte ţi se fură...
Iar mame reci au inimi de carton,
Pământu-i sufocat de abandon...
Un strigăt greu, ce jalnic se aude,
În vremurile astea tulburi, reci şi crude.

Nu ţi-aş dori pe lume a-mi purta pică,
Considerându-mă al tău duşman...
În lumea asta ura se ridică
La cote alarmante, an de an.

Sunt tot mai mulţi copii sărmani,
Ce nu au mame, nu au case, bani,
Loviţi din greu, de furia sorţii,
Pe când zadarnic dormitează idioţii.

Te-am cunoscut întâmplător,
Dar nu avem acelaşi sânge-n vene;
Mă înclin pios în faţa ta, străine,
Iar pentru mine un exemplu eşti...

În vremurile-acestea tulburi şi meschine.
Îţi creşti copilul cu iubire,
Copil ce-i pe pământ un dar divin...
În faţa ta, cu demnitate, mă înclin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madonna

Voi ca Madonna nu cântaţi,
Căci Dumnezeu nu v-a-nzestrat,
Dar aţi putea să vă-ntrebaţi:
Eu câţi copii am înfiat?

Cu fruntea până la pământ,
Mă plec în faţa vocii sale,
Dar cad cu sufletul înfrânt,
De bunătatea dumisale...

Nimic nu este mai util,
Şi nu-i nimic mai omenos,
Decât să saturi un copil,
Ce numai piele e şi os...

Suntem pe lume miliarde,
Ce ne pretindem buni şi blânzi,
Dar o-ntrebare rău mă arde:
Dece mai sunt copii flămânzi?

Vă rog cu sufletul zdrobit,
Să dăm pentru copii doi roni,
Să facem cerul însorit,
Să fim Madonne şi Madonni...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singură!

Am un rost aicea, pe pământ,
Dumnezeu în grija lui mă are!
Am copii, deci singură nu sunt
Şi, un prieten avem fiecare.

Văd un bătrânel fumând tutun,
În baston găseşte sprijinire
Şi, în timp ce-l urmăresc, îmi spun:
"Toţi avem pe lume, o menire!"

Viaţa e din ce în ce mai grea,
Dacă ai copii este frumoasă!
Întreabă, pe orişicine-ai vrea -
Ai copii, ai veselie-n casă!

Azi, prietenia vă ofer,
Inima o dau ca amanet.
Singur, nu eşti astăzi, nici stingher;
Mulţi prieteni am, astăzi, pe net!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (7 noiembrie 1998)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin praf de puşcă lacrimi curg
Şi ne miroase a tancuri şi blindate...
Şi lacrimile mamelor sărmane,
Ce îşi plâng pruncii de sorţi izgoniţi.

Ne-am fi dorit o lume mult mai blândă
Şi un trai mai bun pentru copiii noştri,
Dar soarta s-a schimbat în Iad
Şi ne conduc azi nişte monştri.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martirii

Chiar aceasta-i legea firii –
Să plângă-n mormânt martirii,
Strigând cu îngrijorare
Plâns de jertfă şi onoare.
Au suferit (de ce oare?!)
Chinuri mari, îngrozitoare,
Au fost arşi şi prigoniţi,
Iar acum, îngeri şi sfinţi,
Veghează peste pământ,
Eternul lor jurământ.
Voi copii şi voi părinţi,
Eu vă rog să vă gândiţi
La-acei copii chinuiţi!
Au murit ca nişte sfinţi.
Au murit cu foc pe gură...
Vă rog să luaţi o măsură!
Cei răi fie pedepsiţi
Pentru eroii adormiţi.

Nu-i nimic pe lume, Sfinte,
Cum e dorul de părinte.
Pruncul plânge la morminte,
Dorul lung şi dorul greu
Şi privind spre Dumnezeu
Întreabă cu-nfrigurare:
Cu ce am greşit eu, Doamne?!
Ce pedeapsă am avut?
Ce copii! Şi i-am pierdut...

(poem încinat celor ce şi-au pierdut viaţa în clubul morţii – Colectiv)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

Geografic aşezaţi,
Noi, români, latinizaţi,
În decenii ce trecură,
Am fost des jale şi zgură.
Arde foc în răsărit...
Şi pământu-i pârjolit.
Aveţi minte, vă ştiţi rostul,
Nu este războiul nostru.
Ajutor umanitar...
Doar atât, să fie dar.

Ancoraţi în noi tratate,
Ce-mpart lumea-n jumătate,
Nu vrem să fim implicaţi
În războiul dintre fraţi,
Care se luptă de zor,
Să-şi împartă un ogor.
Spun lucid şi fără teamă,
Iadul înspre el ne cheamă.
Mame tremură de frică,
Lacrimi pe obraji le pică.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul PSD-eilor

cu dedicaţie lui P. Stănescu

Veniţi, veniţi cu toţi în capitală!
Să-i omorâm pe cei ce nu-s cu noi.
Ce dacă ne sunt fraţi, mare scofală!
Pentru partid facem civil război!

Veniţi, veniţi să ne-apăram penalii
Cu arma la picior, cu glonţ pe ţeavă
Cu toţii pregătiţi de represalii,
Să demonstrăm că suntem de ispravă!

Pe toţi acei ce ne sunt împotrivă
Chiar dacă-n ţară sunt majoritari
Că ne sunt rude, prieteni, deopotrivă
Să-i înecăm în sânge, noi suntem cei mai tari!

Că suntem idioţi, inculţi ce mai contează
La vot noi scoatem morţii din morminte
Să moară deci cei care nu votează
Cu noi, pe dictatorul Dragnea, preşedinte!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu (24 iunie 2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacrimi

Paharul cu lacrimi e plin si se varsă
Sunt lacrimi ce curg din ochi de român
Străbunii, de-acolo, din cer ne veghează
Şi-l tine Hristos în mână, acum!

Sunt lacrimi de prunci rămaşi fără mamă
Plecate departe... muncind in surghiun
Purtând zi de zi in suflete rană
Of... cât să mai rabde sărmanul român!

Sunt lacrimi din ochi de bătrâni ce aşteaptă
Doar ziua în care la cer vor pleca,
Bolnavi şi săraci... tot stau să socoată
Ce-or face atunci când n-or mai putea!

Sunt lacrimi vărsate in focul durerii
Săraci suferinzi pe-un pat de spital
Azi vracii moderni slujesc doar averii
De nu le dai plată... ţi-e boala calvar!

Sunt lacrimi de mame... ce trupul îşi vând
La colţuri de stradă, pe câţiva mărunţi
Să-si crească cum pot, copilul flămând
Dar tot nu le pasă acelor corupţi!

Sunt lacrimi vărsate de cei fără casă
Orfani ce-şi duc viaţa prin guri de canal
Bogaţii nu văd sau nu le mai pasă
Cu banul încalcă şi codul penal!

E lacrima mea... e lacrima voastră
A neamului meu lovit pân' la sânge
Dar tara aceasta va fi tot a noastră
Şi n-o vom lăsa la cei fără Cruce!

Nimic nu se pierde, nimic nu se varsă,
Hristos tine-n mână paharul durerii
Şi-n clipa cea mare, de Domnul aleasă
Gusta-vor amarul... noi calea-nvierii!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă trecătoare

Azi te-aş plăti, viaţă trecătoare,
Dar nu mai am nici bani în buzunare,
Înşelătoare eşti, precum o apă,
M-ai dus să îţi slujesc la sat, la sapă.
Şi plini de suferinţe, de boli neasemuite,
Smeriţi, ne-ntoarcem faţa, în lacrimi, la morminte.
Din lumea asta nu vom lua nimic.
Moartea ne este doar un simplu click.
Cum am venit, tot astfel vom pleca...
Cu Dumnezeu, când ne vom împăca?!
E viaţa noastră plină de-ncercări,
De boli şi de dureri şi de orori,
De ură şi de cruntă suferinţă.
Dar nu ne-ntoarcem fruntea spre credinţă.
Pe Dumnezeu nu-l vom plăti-n averi.
Oh, ne-au trecut pe rând atâtea seri!
Domnul e răbdător şi ne aşteaptă,
Să ne rugăm, El vine şi ne iartă,
Dar după fapte şi răsplata vine...
Deci roagă-te, fii bun şi blând, creştine!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să trăim în pace

Fraţilor hai să trăim ca fraţii.
Chiar de nu vorbim aceeaşi limbă.
Căci părinţii ne sunt carpaţii
Şi vatra ţara noastră sfântă.

Trăim pe o palmă de pământ.
Ne -am născut toţi într-o ţară mică.
Hai să o iubim
Şi de nimeni să nu avem frică.

Căci frica naşte ură,
Hai să nu ne mai duşmănim.
Chiar de nu avem aceeaşi cultură
Uniţi toţi trebuie să trăim!

Fraţilor hai să trăim în pace,
Chiar de nu suntem de acelaşi sânge.
Căci ca o mamă bună ţara noastră
Pe toţi la pieptul ei cu drag ne strânge.

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetentul Crin Antonescu, preşedintele Senatului, despre egalitatea în faţa legii a parlamentarilor cu oamenii de rând, după respingerea de către Curtea Constituţională a Statutului parlamentarilor ca neconstituţional

Că-s deştepţi sau papagali,
Toţi românii, chiar şi regii,
Sunt egali în faţa legii,
Dar noi suntem mai egali!...

epigramă de George Budoi din Politică şi politicieni (27 februarie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!