Suflet călător

Te-am cunoscut întâmplător,
Tu, suflet cald şi iubitor.
Privind la poza ta, te-am admirat,
Tăria ta, de om adevărat;
Dar tot ce mi-a rămas în minte,
Menirea ta de-a fi părinte.

În mintea mea se înfiripă o întrebare adecvată,
Bărbat demn, cu inimă de tată.
Când lumea e atât de dură,
Copilăria mişeleşte ţi se fură...
Iar mame reci au inimi de carton,
Pământu-i sufocat de abandon...
Un strigăt greu, ce jalnic se aude,
În vremurile astea tulburi, reci şi crude.

Nu ţi-aş dori pe lume a-mi purta pică,
Considerându-mă al tău duşman...
În lumea asta ura se ridică
La cote alarmante, an de an.

Sunt tot mai mulţi copii sărmani,
Ce nu au mame, nu au case, bani,
Loviţi din greu, de furia sorţii,
Pe când zadarnic dormitează idioţii.

Te-am cunoscut întâmplător,
Dar nu avem acelaşi sânge-n vene;
Mă înclin pios în faţa ta, străine,
Iar pentru mine un exemplu eşti...

În vremurile-acestea tulburi şi meschine.
Îţi creşti copilul cu iubire,
Copil ce-i pe pământ un dar divin...
În faţa ta, cu demnitate, mă înclin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi
Ne mor oamenii, nevinovaţi
Pentru o cruntă încăpăţânare
Se varsă lacrimi arzătoare

Sunt minţi bolnave, imbecili
Făcând să sufere vlăstare de copii
Nebuni ce vor să ne înjuge
Pământu-i tot un lac de sânge

Se înlocuiesc bomboane cu blindate
Tancuri care zac pe catafalcul urii
Cu încrâncenare azi ne domină prostia
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine
Sau interese doar meschine
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi

Doar pe motivul că aţi vrut război
Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă
Aceleaşi sentimente avem, de mame şi soţii

Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...
De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte
Nu contează în faţa morţii statul pe care-l ai

În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi,
Ne mor oamenii, nevinovaţi,
Pentru o cruntă încăpăţânare,
Se varsă lacrimi arzătoare...

Sunt minţi bolnave, imbecili,
Făcând să sufere vlăstare de copii,
Nebuni ce vor să ne înjuge...
Pământul-i tot un lac de sânge!

Se înlocuiesc bomboane cu blindate,
Tancuri care zac pe catafalcuri,
Cu încrâncenare azi ne domină prostia...
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine,
Sau interese doar meschine,
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi,
Doar pe motivul că aţi vrut război!

Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă,
Aceleaşi sentimente avem de mame şi soţii
Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...

De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte,
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte,
Nu contează în faţa morţii statutul pe care-l ai,
În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te privesc

Când te privesc... mă văd pe mine,
Iţi văd iubirea ce se oglindeşte-n ochii mei.
Tu eşti dorinţa care m-a pătruns
Eşti ca şi luna, regina între stele.
Un astru ce pe cerul meu era apus.

Te-am cunoscut când nu ştiam să-ţi spun
De eşti dorinţă sau iubire,
Te-am cunoscut când sufletu-mi era pustiu
Şi-mi era sete de a ta iubire
Şi frică-aveam de umbrele ce-am străbătut.

Păream nebun...
Te căutam pe străzi, în astre, chiar şi-n cărţi...
Dar te-am găsit...
Un suflet minunat şi nobil,
Ce-n suflet mi-a sădit iubirea
Cu o peniţa ruptă din destin.

Eşti primăvara ce mi-a încolţit în suflet
Tu, mugure de floare
Ce-ai dat un sens vieţilor noastre...
Parfum, la care doar visam, de mulţi ani...

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Tu, fiinţă dragă, iubitoare,
Ce ne dai viaţă pe pământ
Mă înclin în faţa ta cu demnitatea
La numele tău drag şi sfânt

Tu măngâi pruncii la durere
Le aduci pe faţă mângâiere
Cu trupul tău ai face scut
Femeie-mamă... Te sărut!

Eşti pregătită pentru a muri
Pentru copiii tăi, văzând în suferinţă
La tine totul-i cu putinţă
Privirea ta-i smaralde şi zefir
În faţa ta, pios mă înclin.

Azi te sărut, măicuţă dragă
Din toate colţurile lumii
Azi pentru tine Înfloresc toţi trandafirii
Zeiţa frumuseţii şi mentorul iubirii

De te ajung anii grei ai bătrâneţii
Îţi mângâi tot cu drag nepoţii
Eşti pentru ei acel tezaur
Pe fruntea ta azi pun cununi de Laur
Rămâi pe lume cel mai drag cuvânt
Tu, mamă, înger Sfânt!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toma Pahonţu: Nu eşti pentru mine numai femeia iubită, eşti însuşi destinul meu pentru care am fost creat şi care mi s-a impus. De aceea din clipa când te-am întâlnit ai devenit viaţa şi moartea mea. Am luptat împotriva d-tale, m-am ferit, m-am zbuciumat, te-am blestemat, toate în zadar. D-ta trăiai în mine înainte de-a te fi cunoscut... Până atunci îmi făuream idealuri şi scopuri de viaţă, mă războiam cu lumea întreagă; de când te-am văzut, d-ta îmi întruchipezi tot, absolut tot...

replică celebră din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viaţa noastră zbuciumată ca şi marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Şi greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci şi la icoane
Cerând clemenţă către tine, doamne!

Tu răbdător le ierţi pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Şi poate acum vom înţelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere şi voinţă le dai la cei ce îţi port credinţă;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viaţa noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Şi timpul ca un hoţ hain, fără de veste,
Ne fură viaţa mişeleşte, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În faţa morţii nu poţi face scut,
Cu viaţa noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură şi atâta nepăsare,
Pe-al vieţii blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce îşi plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerşetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani şi pe ruşine ne dăm truda.

Ne minte frumuseţea asta înşelătoare
Şi viaţa asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui şi plin de avuţie,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăţi cu greu mai facem faţă,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheaţă,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, faţa către noi!
Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cumm eşti în realitate - dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

chiar dacă printre mii şi mii te-am căutat
şi te-am găsit
iar tu iubire mi-ai jurat
şi te-am crezut, fiind lulea îndrăgostit
oricum, mă închid în sinea mea netălmăcit
mă închid aşa, în sinea mea şi tac
dar nu pentru că eu te cred
sau că-i adevărat
ci pentru că iubesc şi sunt bărbat
sunt robul sentimentului ciudat -
iubirii astea scoase la mezat
în lumea asta plină de veniţi şi de plecaţi
mai buni ca mine şi mai talentaţi
mai tineri, mai perfecţi, mai degajaţi
mai îndrazneţi şi mai sofisticaţi
într-un cuvânt mai - mai că l-am uitat...
- şi încă una, înca vreau ca tu să ştii
- când vei pleca, promite-mi să mai vii
chiar dacă e minciună, tu să-mi scrii
în telefonul meu
plecând, că mai revii....

poezie de Iurie Osoianu (16 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil sărman

Copil sărman, cu ochii trişti şi goi,
De ce-ţi întorci privirea de la noi?!
Ţi-e sufletul de lacrimi plin, rănit
Te-ntrebi de ce sau unde ai greşit,
De ce părinţii tăi te-au părăsit,
Şi singur ai trecut peste orori...

Te uiţi spre cer şi speri, plângi iar şi iar,
Domnul ţi-a dat iertare, dar şi har.
Te-ai depărtat, oh, fiinţă-nstrăinată,
Copil fără noroc şi fără soartă.
Şi te întrebi, te-ntrebi necontenit,
Cu ce-ai greşit de nu ai fost iubit.

De ce e-n suflet astăzi răutate?!
Mame fără de suflet, blestemate,
De ce-şi aruncă sufletele-n ghenă
Mame cu chip de om şi suflet de hienă?
Mame ce, (oare?), nasc copii,
Şi-i lasă, fără drept, ai nimănui...

Mame ce-aţi condamnat la suferinţă,
Plecaţi-vă genunchiu-n pocăiţă!
Credinţa – bate clopot şi cere-n voi iertare,
Mame fără de prunci, cu sufletele goale.
Cât să mai rabde, oare, Dumnezeu,
Pământu-acesta înjugat la greu?!

E tot mai plin pământul de orfani,
Copii abandonaţi, sărmani, orfani,
De mame ce au inimi de hărtie
Lipsite de iubire şi-omenie.
Fără copilărie, mult prea trişti,
Copil fără părinţi, în noi exişti...

Copile, oh, destinul ţi-a fost greu,
Dar l-ai lăsat pe bunul Dumnezeu
În drumul tău de ajutor să-ţi fie...
Credinţa ta ai dat-o ca simbrie.
Sunt tot mai mulţi copii abandonaţi,
Dar au rămas în suflet, veşnic, fraţi.
............................................................................
Prin gări şi prin azile aruncaţi,
Valize de bogaţi, abandonaţi,
Dar dar primit de la divinitate,
Sufletul vostru-acelaşi drum străbate.
Voi sunteţi pruncl ce trăieşte-n noi,
Nu leş lăsat la lada cu gunoi.

Pruncul?! Ziar, ori marfă reciclată?!
Un gând străin, străin fără de soartă?!
Vezi? Plâng şi sfinţi şi îngeri în icoane
Când suferă de frig, de griji şi foame...
Pentru cei oameni falşi şi ipocriţi,
Voi doar un zâmbet mai păstraţi, cuminţi.

Pretenţia de-a fi numiţi părinţi?!
Voi ştiţi să plângeţi, mangâiaţi, iubiţi?
Degeaba învăţaţi azi să cerşiţi iertare.
Ce vină are-aveţi, ce vină mare!
Pedeapsa chiar de-acum e-ndepărtată,
Ca o furtună te va răzbuna odată.

Acolo, sus, e-o judecată sfântă,
Ascultă-mă părinte, mă ascultă!
Păcatu-i crunt şi fără de iertare,
Pedeapsa ce o vei primi e mare,
Vei duce cruci, coroana lui Iisus,
Şi sufletu-ţi se va topi-n apus.
..................................................................................
Tu o străină-mi eşti, tu nu-mi eşti mamă
Eu am rămas şi lacrimă şi rană.
Atunci nu ţi-a păsat de soarta mea,
N-ai vrut să ştii de am ce îmbrăca.
Nici despre şcoală n-ai avut habar.
De ce te-ntorci plângând la mine, iar?
Nici boala crunta dacă m-a lovit,
Tu mamă n-ai ştiut, n-ai suferit.

Pe lumea, mamă, cât am să trăiesc,
Doar Domnului mai am să-i mulţumesc,
Să-mi plec genunchiul şi smerit, să cad,
Cum cade-n munte trupul unui brad.
Un înger am cu mine şi-l iubesc!
Şi viaţă şi iubire-i dăruiesc.

Eu Domnului îi dau recunoştiinţă
Că am în suflet înger de fetiţă.
Cu sufletul ce-i frânt la jumătate,
Acopăr trupul fiicei mele-n noapte.
Sărut catapeteasma de lumină
Şi te cinstesc azi, pronie divină...

(dedic aceste versuri mamei mele, care m-a părăsit când aveam doar un an)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admirat

Am admirat marea în splendoarea ei,
am admirat zarea cu cerul în scântei.
Am admirat munţii cu văile adânci,
am admirat izvoare curgând printre stânci.
Am admirat semeţia brazilor urcând spre cer,
am admirat grota, care ascunde un mister.
Multe am admirat în lume, dar mai mult decât pe tine,
n-am privit lucruri anume, care să-mi fi dat iubire.
Când te-am cunoscut măi fată, inima mi-ai fulgerat,
cu iubirea înflăcărată, către tine am alergat.
Uimit de atâta frumuseţe, eu nicicând n-am admirat,
mi-ai dăruit atunci iubirea, dulce te-am îmbrăţişat.
Atunci am simţit iubirea, buzele ţi-am sărutat,
am gustat din ferirea, ce pe viaţă ne-a legat.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Copil frumos cu chip de înger
Ce Dumnezeu mi te-a dat
Eşti pentru mine un mister
Tu chip divin picat din cer

Eşti pentru mine o comoara
Eşti alinarea mea la ceas de seară
Tu îmi aduci in viaţă bucurie
Eşti pentru mine cea mai mare bogăţie

Tu, picătură din sufletul meu
Ce îmi alini zilele mereu
Şi cât mi-ar fi in viaţa de greu
Cu tine în gând înving mereu

Pe lume cat mai am zile sa trăiesc
Din suflet suflet am să te iubesc
Tu, darul meu cel mai de preţ
Şi îţi voi arata mereu
Iubirea din sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşezat

Te-am aşezat în inimă
Pe partea stângă,
Ca să-i fie greu să plângă
Şi-n fiecare zi, la răsărit
Să-ţi ureze "bun găsit!".
Pentru zilele din urmă,
Când gura îmi va fi amară,
Lăsând albinele să te transforme-n ceară,
Să facă un opaiţ cerului meu,
Când îmi va fi mai greu, mai greu...

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Childers

Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei
Din cupa iubirii, deşi ştii că este otrăvită.
Cine va fi ridicat floarea feţei tale?
Ce searbăd botanist?
Sângele cui va chemat sângele tau? –
Pur sau corcit, nu contează,
Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru.
Şi, apoi, copii tăi – oh, ce se va fi ales de ei?
Ce mâhniri te aşteptau?
Mai bine Copil in Eternitate decât în Viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti nădejdea...

Eşti nădejdea sufletului meu
Te-am purtat în lacrimile mele,
Te-am purtat în dragoste mereu
Palmele Te-au legănat pe ele.
Te-am dorit şi Te-am iubit nespus,
Te-am iubit dincolo de cuvinte,
Sufletul ´nainte Ţi l-am pus
Să-l îmbraci tot cu podoabe sfinte.

Te-am iubit şi m-ai iubit şi Tu,
Te-am iubit adânc în veşnicie,
Nu-mi vei spune niciodată nu,
Viaţa Ta e-n mine şi-o sa fie.

În genunchi vin înaintea Ta
Faţa mi-am ascuns-o că mi-e frică
Şi de vezi c-am împietrit aşa
Vino, Doamne, Tu şi mă ridică.

Pune-Ţi mâna, Doamne Dumnezeu,
Lacrimile s-au uscat sub pleoape-
Pentru Tine-i astăzi plânsul meu,
Pentru mine ţine-mă aproape.

Ce iubire, Doamne, mă-nfior,
Ce iubire-ai dat să cresc spre Tine,
Vino, Doamne, că de-atâta dor
Mi-a-nfrunzit şi cântecul în mine.

Vino, Doamne, că de când Te-aştept
Mi-a-nflorit cuvântul în grădină,
Vino, Doamne, strânge-mă la piept
Şi-am să-Ţi fiu lumină din Lumină....

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi , copile

Tu să nu uiţi copile că eu te-am zămislit,

Că-n pântece la mine, mult timp te-am încălzit.

În nopţi fără odihnă, cu greu m-am chinuit

Ca să primeşti lumină şi-n viaţă te-am pornit.

Când soarelui te-am dat, cu grijă te-am crescut,

În braţe te-am purtat şi noaptea-n aşternut.

Copilăria aleasă, mai ceva ca frumuseţea

A fost acea crăiasă, ce ţi-a adus tinereţea.

Cu aripi crescute către lume ţi-ai luat zborul,

Te-au năvălit griji multe, copilăriei îi duci dorul.

Singur îţi vei face nume, vei fi om realizat,

Vei avea şi zile bune, vei fi ţării brav soldat.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de greu

E atât de greu să fii om
În lumea asta vie,
Când strigi şi nimeni nu te ştie.

E atât de greu să lupţi cu morile de vânt
Când îţi auzi sufletul strigând,
Dar nu poţi să te ridici de la pământ!

Când simţi că n-ai nicio putere
E atât de greu în lumea asta
Plină de mizerie.

poezie de Vladimir Potlog (9 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţie

A fost un vălmăşag de bal
Cu sunete melodioase
De violină şi ţimbal
Când toate mi-au părut frumoase.

Eram atât de tulburată
De-aceea veselie plină
Şi-mi părea că fiinţa-mi toată
Plutea ca pe o apă lină.

Atunci te-am cunoscut pe tine
Zărindu-te mi-a fost chiar teamă
Un zeu care privea spre mine
Stând nemişcat, dar totuşi cheamă.

Şi m-am apropiat sedusă
De ochii tăi, de gura ta
De parcă aş fi fost adusă
De-un nor ce tainic mă purta.

Eu nu făceam deosebire
Dintre un frate şi-un străin,
Dar seara-aceea din iubire
Făcu icoană să mă-nchin!

De atunci eşti pentru mine
Inimă, suflet şi viaţă
Luceafăr nopţilor senine
Şi zvon de clară dimineaţă.

Iar pentru ca lumea să ştie
Aş vrea iubitul meu să plâng
Şi chiar mai mult de-o veşnicie
Cu drag la pieptu-mi să te strâng.

Şi nu vei scri o epopee
Să spui din sufletu-ţi curat
Că draga ta, deşi femeie
Iubeşte cu adevărat.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!