De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, oricine ai fi

Omule, oricine ai fi,
Vine şi la tine o zi.
De eşti bogat sau sărac
Şi tu vei fi judecat.

Oricâte conturi ai bancare
Să ştii: eşti numai o suflare
Şi acele conturi nu-ţi slujesc
De suflet de nu te îngrijeşti.

Căci sufletul-n viaţa ta,
Are nevoie de ceva
Ce poate tu nici nu gândeşti
Sau poate vrei să îl răneşti?

El vine de la Dumnezeu
Spre El tânjeşte tot mereu.
Şi atunci când tu te-ai împăcat
Cu Dumnezeu de-a devărat,

Să vezi ce suflet mare ai.
La conturi mari ce le visai
Importanţa tu nu le mai dai
Căci sufletul îndrepţi spre Rai.

Şi-ncepi apoi a te-ntreba
De unde vii
Unde-i pleca
Ce sa-ntâmpla cu viaţa ta.

Iar sufletul te va-ndrepta
Să mergi şi tu la Golgota.
Căci viaţa cineva şi-a dat
Să ai iertare de păcat.

Să vezi sufletul chinuit,
Ce bucurie a primit
Căci nimeni nu ţi-o poate da
Doar El, Isus din Golgota.

Ori eşti bogat, ori eşti sărac
Tu Domnului să-i fii pe plac
Căci banii nu-ţi pot garanta
Căci vei ajunge-n Slava Sa.

poezie de Elena Fărăgău (21 ianuarie 2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l citiţi pe Eminescu

Dacă fruntea vi se-nchină
La pc-uri şi tablete
Şi nu-l citiţi pe Eminescu,
N-o s-aveţi nicicând regrete.

El are stele în sânge,
Are flori de tei în glas.
Asta e normalitatea
Viziunilor de azi?

Mai bine jocuri cu lupte,
Pokemoni, maimuţăreală
Decât versu-i ce te poartă
Într-o lume cerebrală.

Azi avem neologisme,
Suntem dârji europeni,
Ciugulim în limbi străine
Droguri de la buruieni.

Ştim ce e "căpşuniada",
Ştim ce-i munca fără bani,
Ştim ce-i darul social
Chiar dacă suntem sărmani...

Nu-l citiţi pe Eminescu,
Are puţine scrisori,
De istorie vorbeşte-n
Poruncire uneori.

N-a prezis ce fi-va mâine,
Nici de astăzi n-a vorbit,
Să-l citim, să ne aline
Sufletul descumpănit?

Nu-l citiţi pe Eminescu,
Nu vorbiţi de Floare-albastră,
Să uităm că România
Este mama, ţara noastră?

O, glumesc! Prin Eminescu,
Viaţa şi chiar Dumnezeu
Va-nflori-n sufletul lumii,
Să-l citiţi, vă rog, mereu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem săraci

Suntem săraci în suflet şi în gând,
Căci bunul simţ a dispărut de pe pământ,
Suntem săraci în inimi şi la minte,
Îşi plâng bătrâni aducerile-aminte.
Ne vindem sentimentele-n talcioc
Şi prerorăm că-i lipsă de noroc.
Ne este trupul cumul de dureri,
Trudim de-acum cu ultime puteri.
Minţi strălucite intră-n agonie
Sunt stele prinse-n plasa de hârtie
A indolenţei. Sunt decât o umbră
Ce printre alte umbre se surupă.
Suntem săraci, mişei şi plini de ură,
Arar câte un petec de cultură...
Ni-i munca împărţită între hoţi.
Nici să trăieşti decent azi nu mai poţi.
N-avem ruşine de strămoşi. Cumplit!
Ei pentru noi de veacuri au trudit.
Coloşii sunt umbriţi de cei ce fură
Fără ruşine şi fără de măsură.
Dar toţi suntem la fel în faţa morţii...
Ne ducem viaţa-n ură şi-adormire...
Unde e oare marea fericire?!
Azi marile valori înmormântate
În scripta nopţii, caută dreptate.
De-acum cu toţi ne ducem viaţa-n moarte –
Tradiţie, cultură, crez şi arte.
Urcăm cu greu şi trudă-a vieţii scară,
Prostia-i şef în era spaţială.
La scară mondială se întinde
Molima ce în lanţuri ne cuprinde.
Suntem săraci la cote alarmante,
Pădurile de foc sunt sufocate
Şi apele vuiesc în neputinţă.
Suntem bolavi în spirit şi-n fiinţă.
Suntem săraci în cuget şi-n simţiri,
Căci am uitat de marile iubiri,
De rugi şi glie, de strămoşi şi port...
Mă tem că am uitat aproape tot.
În analfabetism ne ducem traiul
Ni-i petecit de englezisme graiul.
Puţini citesc... Şi mai puţini învaţă,
Că nu e prea uşor să treci prin viaţă.
Ce stranii treceri! Doamne, ce declin!
Suntem sortiţi, etern, să suferim?!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţele

Survolând. Văzând. Clarvăzând.
Preţurile de la raft. Ştiind
dinainte care vor fi la promoţie, la care
va fi superofertă, pe care
le vor scumpi pentru-a le ieftini, ce va
costa mai puţin, ce va costa
mai nimic, cât va costa nimicul
dacă va fi şi el redus, dacă vom găsi
în altă parte mai ieftin, dacă ne vor
rambursa diferenţa în alte părţi de nimic
dacă vom lua nimicul în rate (în raţe?), şi-l vom
prăji cu ulei de măsline, dacă nimicul are
gust cu ghimbir, dacă merge cu soia
dacă se poate băga la cuptor ca un curcan
dacă nimicul nu-i chiar un curcan
dezosat, dacă nimicul este chiar
un nimic.
Survolând, văzând, clarvăzând.
Pe toate acestea
rândunica le ştie.

În aceeaşi zi, în aceeaşi lună, în acelaşi an
în acelaşi secol, în acelaşi mileniu, ştim
preţul exact. Ştim preţul. Ştim. Preţul.
Preţul tău.
Pe cât te vinzi? Te vinzi? Avem oferte!
Dacă nu te vinzi avem oferte şi mai bune!
Dacă nu le vrei avem alte oferte!
Şi mai bune! Mult mai bune! Cea
mai bună ofertă este aceea de-a ni te vinde
cu totul, în rate (nu în raţe!), fără dobândă!
Nu vei plăti nimic,
vei primi totul înapoi în 30 de ani!
Nici nu vei şti cine ai fost,
îţi vei şti doar preţul!
În 30 de ani
vei fi preţuit şi iarăşi nepreţuit!
Vei fi o etichetă
cu preţul pe tine!

poezie de Mircea Ţuglea din Jivina, divina, O rândunică în mall (2015)
Adăugat de Radu Ţuglea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viaţa noastră zbuciumată ca şi marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Şi greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci şi la icoane
Cerând clemenţă către tine, doamne!

Tu răbdător le ierţi pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Şi poate acum vom înţelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere şi voinţă le dai la cei ce îţi port credinţă;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viaţa noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Şi timpul ca un hoţ hain, fără de veste,
Ne fură viaţa mişeleşte, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În faţa morţii nu poţi face scut,
Cu viaţa noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură şi atâta nepăsare,
Pe-al vieţii blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce îşi plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerşetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani şi pe ruşine ne dăm truda.

Ne minte frumuseţea asta înşelătoare
Şi viaţa asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui şi plin de avuţie,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăţi cu greu mai facem faţă,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheaţă,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, faţa către noi!
Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Pe lumea asta poţi avea tot ce doreşti.
Dacă eşti trist, iubire nu găseşti.
Nu ai nimic de n-o să ai iubire
Şi-n suflet acel strop de fericire.
În viaţă de n-ai spus la cineva
Un sincer te iubesc, nu vei avea
Lumină-n suflet şi în gânduri pace
Şi-atunci în tină sufletul va zace.

Iubirea cere sacrificii, plâns.
E-un drum până la stele, nu-i apus...
..................................................
Deschide-ţi sufletul. Ea-i ca o carte
Cu litere rotunde, argintate.
Iubirea n-are graniţe, nu-i joc,
Treci prin iubire, poţi să treci prin foc.
Să nu trăieşti în viaţă doar minţind,
Ci doar cu vorbe calde de alint!

Spune-i cuvântul te iubesc
Acelui ce te preţuieşte şi lasă urme de sărut,
Când inima-nfloreşte!
.....................................................................................................
Iubirea-i munte! Nu îl urci uşor.
L-atinge numai pasărea în zbor.
Cuvântul dor prea crunt însângerează
Când nici lumina-n gând nu mai veghează.
Doar inima ţi-e ghid, opaiţ şi veghe.
Iubeşte în tăcere! Iubirea nu se pierde.
Chiar dacă-i la piciare, sfărâmată,
Chiar dacă e în lacrimi înecată...

În lume astăzi multe s-au schimbat,
Nici nu iubim, de-un timp, cu-adevărat,
N-avem respect, n-avem nici sentimente
Şi verbele ni-s reci şi inerente...
Doar internetul naşte-n noi idile
Şi devenim mai secetoşi din fire,
Nici armonie-n suflete nu e,
Nici linişte, nici vis, nici dragoste.

Mulţi, tot mai mulţi copii cer mângâiere.
Străini, gândesc la Domnul şi plâng privind la stele,
Durerea lor mereu colindă zarea,
Părinţii lor colindă depărtarea.
Mamele parcă şi-au pierdut iubirea,
Căci şi-au vândut pe bani nemărginirea.

Părinţii sunt bătuţi, zac prin azile,
Nu e respect şi nu e nici iubire.
Nici viaţă nu-i în trupul fără vlagă
A celor ce-au luptat o viaţă-ntreagă
Să-şi crească pruncii. Doamne, unde eşti?!
De ce poporul nu îţi mai iubeşti?!

Azi fiicele rămân indiferente,
Nu mai există pure sentimente.
Deschideţi inimi, lacăte de lemn,
Şi izgoniţi durerea din infern!
Singurătatea e blestemul care
Întunecă a omenirii zare.
Nu vă mai cramponaţi de inhibiţii,
Pentru iubire faceţi sacrificii!
(poem scris de ziua îndrăgostiţilor)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă trecătoare

Azi te-aş plăti, viaţă trecătoare,
Dar nu mai am nici bani în buzunare,
Înşelătoare eşti, precum o apă,
M-ai dus să îţi slujesc la sat, la sapă.
Şi plini de suferinţe, de boli neasemuite,
Smeriţi, ne-ntoarcem faţa, în lacrimi, la morminte.
Din lumea asta nu vom lua nimic.
Moartea ne este doar un simplu click.
Cum am venit, tot astfel vom pleca...
Cu Dumnezeu, când ne vom împăca?!
E viaţa noastră plină de-ncercări,
De boli şi de dureri şi de orori,
De ură şi de cruntă suferinţă.
Dar nu ne-ntoarcem fruntea spre credinţă.
Pe Dumnezeu nu-l vom plăti-n averi.
Oh, ne-au trecut pe rând atâtea seri!
Domnul e răbdător şi ne aşteaptă,
Să ne rugăm, El vine şi ne iartă,
Dar după fapte şi răsplata vine...
Deci roagă-te, fii bun şi blând, creştine!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

(unui om cu suflet nobil)

De sufletul tău cald şi liniştit
Azi prietenia m-a unit,
Eu te iubesc până la infinit.
Lui Dumnezeu îi mulţumesc
Că-n drumul vieţii mi te-a scos.

Tu, înger blând cu chip frumos,
Tu om atâta de cinstit
Ce sufletul la oameni ţi-l deschizi,
Dar viaţa asta nu e o întâmplare,
La toţi oamenii le dai crezare,
Le-ai pune chiar şi lumea la picioare,
Cu sufletul tău cel bun şi mare.

Sunt puţini in asta lume
Oameni cu suflet căa tine,
Ai privire dulce şi suavă,
Ai fost şi vei rămâne un om de treabă,
Dar vorba ta e vers şi poezie
Ce sufletele le mângâie.
Pe acest pământ nu ai nicio vină
Că lumea- i rea şi e meschină...

Oamenii nu îţi apreciază gestul
Doar pentru ei îşi văd interesul,
Pe bani îşi vând şi omenia,
Nu mai ştiu să aprecieze azi prietenia
Şi te vorbesc numai de rău
Dar pentru asta le plăteşte Dumnezeu.
In viaţa asta toate se plătesc...
Din suflet îţi declar că te iubesc.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu eu, şefu'; eu n-am uitat nimic. Dar tocmai mi-am amintit că nici Ly, nici Nick n-au dat banii pentru consumaţia noastră. Deci ei au uitat ceva, pentru că n-au plătit.
Nick: Ce n-am dat?! "Banii"?! Ce "banii"?
Nistor: Cum adică, "ce bani"? Banii!
Nick: Nu înţeleg... Ce sunt ăia, "banii"? Nu ştiu ce înseamnă, nu cunosc termenul. Ce înţelegeţi voi prin "banii" şi la ce vă folosesc?
Nistor: Dar mă uimeşti! Banii sunt folosiţi pentru a plăti obligaţiile şi datoriile. Dacă voi nu folosiţi bani, atunci cum sau cu ce veţi plăti acum consumaţia noastră?
Nick: Să plătim?! Şi asta ce mai înseamnă?
Nistor: Ce vrei să spui? Cum să nu ştii ce înseamnă să plăteşti?
Nick: Păi... Serios că nu ştiu! Altfel, aş fi "plătit", cu "banii", cum spuneţi voi.
Nistor: Să plăteşti înseamnă să dai ceva în schimb, să achiţi consumaţia. Iar noi am primit multe bunătăţi, dar nimeni n-a dat nimic în schimb, ceea ce înseamnă că n-am plătit.
Nick: Aha, înţeleg... Dar de ce să dăm ceva în schimb?
Nistor: Pentru că aşa se procedează de obicei, aşa e corect. Nu poţi primi ceva, fără a da altceva în schimb, altfel rămâi dator.
Nick: Deci voi daţi în schimbul a ceea ce primiţi "banii".
Nistor: Da, noi dăm bani, căci ei sunt făcuţi pentru aşa ceva.
Nick: Aha; deci "bani".

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de scump Isuse

Cât de scump Isuse eşti
Cât de scump şi minunat
Căci în slăvile cereşti
Tu Isuse ne primeşti
Ne-ai plătit al nost" păcat

Cât de gingaş Isus eşti
Cât de gingaş şi frumos
Când Isus ne dăruieşti
Comorile îngereşti
Mire drag şi glorios

Nimeni Doamne nu-i ca Tine
Nici în cer nici pe pământ
Tatăl Sfânt din slăvi senine
A ascuns totul în Tine
Căci Tu eşti al Lui Cuvânt

Cât Isus de minunat
Eşti Doamne în veşnicie
Căci lumina Ta ne-ai dat
Şi un suflet nou curat
Ai Tăi să fim pe vecie

Tu ne eşti Isus comoară
Har nespus jos pe pământ
Vin" te rog la noi coboară
Şi ne ia în a Ta ţară
Să-ţi cântăm o Mire Sfânt

Ia-ne Tu pe-a Tale mâini
Şi ne fă să te ascultăm
Să-ţi dăm dragostea dintâi
Cu noi veşnic să rămâi
Căci pe Tine doar te avem

Cât de scump ne eşti Isus
Cât de scump şi plin de milă
Căci viaţă ne-ai adus
Şi în dragostea-ţi ne-ai pus
Viaţa s-o avem deplină
06-02-2023 Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Nu se-nţelege legea firii...
Să fim noi slujnicii iubirii?!
Din tot ce-avem pe-acest pământ,
Iubirea-i lucrul cel mai sfânt,
Doar ea te-nvaţă să trăieşti,
Prin ea cu viaţa te uneşti,
Ea este farmec şi lumină
Şi-a fericirii rădăcină.

Pe umărul iubitului să plângi?!
Iubirea este stâlp şi temelie
Şi dragoste pentru o veşnicie,
Prin ea se-mparte sufletul în două,
Ea-i soare şi ninsoare, ea ne plouă
Sub pleoapele de literă şi stea...
Iubirea este însăşi viaţa mea.

Iubirea vine de la Dumnezeu
Şi sufletul când este răvăşit,
Când plângi şi când suspini, când este greu,
Ea-n suflet, ca un vis s-a cuibărit.
Ea nu-i nici avuţii şi nici bani,
Este opaiţ şi flamură, în ani.
Să plângem ce-am pierdut, ar fi-n zadar,
Iubirea nu-i o piatră de hotar.

Nu luăm nimic dacă plecăm din lume,
Doar cinste, demnitate şi renume.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!