A mea carte

Îmi simt buzele încleştate,
Nu mai pot să rostească nimic!
Mi-este greu să mai scriu a mea carte,
Fiindcă-n ea ai intrat câte-un pic.

Ar fi dublă simţirea şi, poate,
N-aş mai şti să răspund cine sunt,
Fiindcă toate-s amestecate
Şi trăiri, şi-ntrebări, şi cuvânt.

Gânduri multe se-aşază pe buze,
Dar rămân o secundă, un pic,
Şi se-ntorc, parcă vrând să-mi refuze
A rosti chiar şi gândul mai mic.

Va mai trece un timp peste mine,
Până când din tristeţe-oi ieşi...
Tot ce-aud sunt cuvinte străine
Perturbând felul meu de a fi!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica...

Mi-a ajuns frica la geamuri, se tot leagănă pe ramuri,
Şi de-ntind o mână-afară, parcă n-ar fi primăvară!
Ba mi-e cald, ba mi-este rece, ba simt un fior cum trece,
Oprindu-se în perete, cu un ţipăt de erete!

Mi-a intrat frica în oase, o simt cum prin aer coase,
Pânză de păianjen fină ce de gândul meu se-anină!
Mi-a intrat frica în viaţă, sinuoasă ca o hoaţă,
Zi de zi, oră de oră, mă prinde cu ea în horă!

Şi dansăm uşor prin casă, pe o muzica aleasă,
Zi şi noapte, împreună, noi ne ţinem strâns de mână!
Sper să am putere încă, şi, deşi, nu sunt de stâncă,
Şi mă clatin ca tulpina care-şi pierde rădăcina,

S-o alung departe-n zare, fiindcă e îngrozitoare,
Posesivă ca un virus, ca cerneala din papirus!
Mi-a intrat frica-n cuvinte şi mi-e dor de cele sfinte,
Un dor nepătat, de prunc, în care să mă scufund..

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exista ceva în ea care o făcea să pară mai matură, ceva dintr-un om care trăise multe. Nu părul, şi nimic altceva din aceste semne naturale, ci un lucru nedefinit, sufletesc. Poate privirea. Dar pînă unde privirea omului este ceva fizic? Sau poate era felul în care îşi strângea buzele, căci, cu toate că gura şi buzele sunt elemente fizice, felul de a le închide şi cutele din jur aparţin sufletului. Sau poate era chiar felul ei de a visa.

citat clasic din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Voi birui cu Dumnezeu
Ce n-am putut răzbi cu tine
Şi lumea – cel mai aprig zmeu
Se va-nchina, murind, la mine.

Şi cine va trăi, mă-ntrebi?
Nu ştiu ce să răspund şi tac
Pe cap am foarte multe trebi
Şi-am treabă, că sunt om sărac.

Da, sunt sărac şi voi mai fi
Până voi înţelege, poate
Că n-am nimic şi nu pot şti
Ce numai Domnul ştie, poate...

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire

Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire...
de ce nu pot odată să le-mpletesc la greu?
C-un indigo macabru, trăiri îmi scriu pe fire
şi mai greşesc că,-n fine, n-am aură de zeu.

Dar bate vântu-acela, un vânt brutal şi rece,
în craniul meu strecoară o pauză de cord
şi-un abur de nevroză, strigând natura: "ECCE,
priviţi, e cerşetorul cu hainele-i de lord"!

Eu de cerşit, cerşit-am şi încă văd cerşire
prin sângele-mi ce nobil l-aş fi privit mereu,
dar ce n-aş da, şi viaţa, să pot ieşi din fire -
sunt om, marionetă, şi păpuşar, tot eu.

Celulele-mi şi mintea, sunt toate de acord:
această navă doare, mai bine-i peste bord.

sonet de Ionuţ Popa (ianuarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă aş avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aş reuşi să îmi cumpăr
o viaţă
în care să fiu
doar rege, nu şi cerşetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
mă scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
şi-au furat cu ei raza de zâmbet.

Pe acoperişurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiş de lacrimă.

Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
şi nu mai pot să păşesc
spre lumină iar.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce

... mă bate gândul să scriu proză
şi să-mi destăinui viaţă;
un parfum de nuanţe-n amintiri
fără vreun atribut de roză,
un mic platou unde-s încolăcit o aţă,
ce mă mişcă, unde-s o paiaţă
printre figurine, alte pripăşiri...
acum cât mai e timp, pân' la apoteoză,
cât încă pot să-mi deapăn dintre retrăiri!

... curios lucru, îmi tot fac bagajul
de la un timp; nu ştiu de ce,
din ce tipar, ce litere de plumb
se tot înghesuie-n cuvinte, aşalandajul
m-apasă, tot se trece, trece?...
... cum c-ar fi timp, ce-l calculez la rece,
dându-mi stupide limite de un sucumb
stupid, aleatoriu de morbid; linşajul,
ce nu ştii când şi cine pregăteşte bumb?!...

... dar hotărârea am luat-o clar
din lungul şir de experienţe,
că devin sumbru când îmi caut rimă,
nu sunt ca-n viaţă un prozaic cocalar,
aşa cum sunt în fond, am fost mereu mănunchiul de valenţe...
aşa cum toţi avem mai multe existenţe...
deci sunt la fel, nevinovatul care-şi poartă vină;
tot eu postaş, expeditor, destinatar,
şi vreau să fiu capabil, să las vers, să văd de... albul mă exprimă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri rătăcite

Gânduri rătăcite în minte mă încearcă
Ghemuri încâlcite vrând fraze să toarcă
Gânduri colorate, albe câteodată
Ce încearcă vorbe mai cu tâlc să bată
Doar că-nşiruirea de cuvinte noi
Să îndrept nu pot - însă nici să 'ndoi
Fiindcă vremea fuge - şi cu ea simţirea
Ce-a ştiut odată cum e potrivirea
Slovelor deşarte cu-altele mai drepte
Să creeze gânduri cu 'nţeles deştepte
Acu' nici parolă nu-i cum se cuvine
Nici mintea nu zboară de 'nţelesuri pline
Eu simţ numai vidul ce-n cap se deschide
Ca o oală spartă, ca goalele blide
Ca desiş în noapte, ca neant patetic
Ca vârtej de şoapte şi capac ermetic
Cum vine misterul gândului să iasă,
Piedică îşi pune - afară nu se lasă
Chiar când alfabetu-l pun la 'nşiruire
Vorba nu răsare gândul să-l admire
Şi-atunci ferm mă zgudui, poate o să-mi treacă
Alt current prin mintea cea seacă şi zevzeacă.

poezie de Laurian Taler (2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcade

Sunt doar oglinda unei muze
Şi-i simt în inimă văpaia,
Îi sorb cuvinte dintre buze,
Eu sunt pământul, ea e ploaia.

Eu sunt doar cel care transcrie
Simţirea ei, simţirea noastră,
Sunt muritorul ce-i îmbie
Pe zei cu daruri în fereastră,

Cu cântec trist sau cu ofrande
Scăldate-n sânge care curge
Pe mantii scumpe şi lavande,
În zbaterile demiurge.

Dansez cu iele şi naiade,
Alerg cu gândul printre stele,
Adun ideile nomade
În versuri calde sau rebele.

Deschid, cu paşii mei, arcade
Cu uşi ce ies din amorţeală,
Ce sunt? Un lut, pe care cade
A trandafirului petală.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descrierea

Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
şi pot să spun că sunt oglinda ei
în care îşi piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la uşa naşterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
şi nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui

De n-aş avea în lume, de n-aş avea uitarea
Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea
Aş crede mai mereu că-n viaţa asta-ntreagă
Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă.

Mă simt un vas topit, o luntre în derivă
Ce nu-mi aparţin nici mie, dimpotrivă,
Sunt naufragiat pe-o insulă din mare
Iar clipele mi-s grele şi visele amare.

Privirea mi-o ridic spre cerul plumburiu
E noapte-n mine, Doamne, şi nu pot să descriu
Cum mi se pare drumul pe care-acum păşesc
Ca un etern supliciu ce-n taină-l ispăşesc.

Şi simt în jurul meu o ploaie, o furtună
Când norii tot mai negri în jurul meu se-adună
Să-mi smulgă chiar din suflet, brutal şi odios
O ultimă nădejde, aceea în Hristos.

Să nu m-abadonezi, să nu mă laşi în lume
Grămadă de atomi ce-s lepădaţi anume,
Să Te apleci asupră-mi cu dor mistuitor
Şi să-mi şopteşti cu drag: Îţi sunt Mântuitor!

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc

Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc
Şi cred că ne certăm că miza-i mare
Poate de multe ori înnebunesc
Însă în sinea mea plâng foarte tare.
Eu simt nevoia să te controlez
Să fiu destinul tău şi steaua ta
Şi uneori chiar să te modelez
Fiindcă sunt trufaş în iubirea mea.
Dar tu să mă iubeşti chiar de m-aprind
Precum un foc ce urcă pân' la lună,
Căci recunosc că vreau ca să mă schimb
Şi firea să-mi devină mult mai bună.

De multe ori e greu şi nu te poţi opune
Când îţi iubeşti femeia cu-atâta pasiune.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şezătoare cu moldoveni

- rondel -

Cu moldovenii lângă mine,
Scriind câte-un catren sprinţar,
Mă simt întotdeauna bine
Şi parcă, mai cuprins de har.

Şi jur că nu mă pot abţine
Să gust din straşnicul Cotnar,
Cu moldovenii lângă mine,
Scriind câte-un catren sprinţar!

Cu noi chiar Eminescu vine
Când vinul gureş e-n pahar,
Uit că paralele-s puţine,
Sunt mai poet, sunt mai hoinar
Cu moldovenii lângă mine.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi rămâne o rană deschisă... sau nu!

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât...
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci...
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric...
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată...

Sunt bucurii şi dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat...
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu...
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!