Frica...

Mi-a ajuns frica la geamuri, se tot leagănă pe ramuri,
Şi de-ntind o mână-afară, parcă n-ar fi primăvară!
Ba mi-e cald, ba mi-este rece, ba simt un fior cum trece,
Oprindu-se în perete, cu un ţipăt de erete!

Mi-a intrat frica în oase, o simt cum prin aer coase,
Pânză de păianjen fină ce de gândul meu se-anină!
Mi-a intrat frica în viaţă, sinuoasă ca o hoaţă,
Zi de zi, oră de oră, mă prinde cu ea în horă!

Şi dansăm uşor prin casă, pe o muzica aleasă,
Zi şi noapte, împreună, noi ne ţinem strâns de mână!
Sper să am putere încă, şi, deşi, nu sunt de stâncă,
Şi mă clatin ca tulpina care-şi pierde rădăcina,

S-o alung departe-n zare, fiindcă e îngrozitoare,
Posesivă ca un virus, ca cerneala din papirus!
Mi-a intrat frica-n cuvinte şi mi-e dor de cele sfinte,
Un dor nepătat, de prunc, în care să mă scufund..

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a intrat primăvara în casă

Am răsturnat ceaşca de cafea
Şi o splendoare de parfumuri m-a năpădit,
Iar nările fremătânde din nou s-au trezit,
Să-şi ia energia din ea...

O mulţime de culori de primăvară
Mi-au pictat faţa de masă albă ca neaua,
Eu nu ştiam că-i aşa de colorată cafeaua,
Dar fluturi se ridică si zboară...

Florile toate din gradina din vis, înverzită,
Au curs ca nişte lacrimi de bucurie,
Ca motivele florale descusute din ie,
Primenite de roua smerită..

Curgeau pe masa mea de cafea, una câte una,
Roşii, albastre, galbene, violete,
Culori de primăvară prinse-n palete,
Risipite în aer când trece furtuna...

Mi-a intrat primăvara în casă cântând
Şi bucuria de a trăi regasită în flori...
Imaginare flori, culese dimineaţa, în zori
Şi din ceaşca albastră, zburând!

poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mi-a intrat imaginea ei prin ochi ca o suliţă şi mi-a ieşit prin ceafă un scut şi a trecut ca o carafă din care nimeni n-a băut...

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te laşi agăţată de gând el tot timpul te "va ajuta"; fie cu frica de bătrâneţe, fie cu frica de moarte, fie cu frica de boală, fie cu frica zilei de mâine, fie cu frica de a nu-l pierde pe gogu, fie cu frica de a nu-ţi pierde minţile. Şi uite aşa gândul te ajută de 5-6 ori pe zi de îţi vine să îţi iei câmpii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea carte

Îmi simt buzele încleştate,
Nu mai pot să rostească nimic!
Mi-este greu să mai scriu a mea carte,
Fiindcă-n ea ai intrat câte-un pic.

Ar fi dublă simţirea şi, poate,
N-aş mai şti să răspund cine sunt,
Fiindcă toate-s amestecate
Şi trăiri, şi-ntrebări, şi cuvânt.

Gânduri multe se-aşază pe buze,
Dar rămân o secundă, un pic,
Şi se-ntorc, parcă vrând să-mi refuze
A rosti chiar şi gândul mai mic.

Va mai trece un timp peste mine,
Până când din tristeţe-oi ieşi...
Tot ce-aud sunt cuvinte străine
Perturbând felul meu de a fi!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

N-aveti cumva o cafea?
Simt nevoia, tare-aş bea!
Fiindcă-azi noapte n-am dormit
Am stat treaz şi am muncit!
Mama mea este de vină..
Imediat după cină,
Mi-a adus un coş cu lână
Şi mi-a pus fusul în mână,
Spunându-mi un pic cam tare:
"Am de făcut trei fulare!
Tu cu torsul, te descurci..
Să nu cumva să mă-ncurci,
Că e musai să termin,
Fiindcă dimineaţă, vin!"
Şi ne-am pus apoi pe treabă,
Şi-am muncit o noapte-ntreagă,
Ea, cu gândul dus departe,
Eu gândindu-mă că, poate,
Termin lâna, să mă culc,
Căci nu voiam să o-ncurc!
Eu torceam, ea împletea,
Luna prin geam ne privea,
Şi mă întrebam în tihnă,
Oare, cine o să vină,
Dimineaţa pe răcoare,
La mămica, la fulare?
În sfârşit, am terminat!
Vreo câţiva, la uşă, bat!
Trei copii cu gura mare:
"Buni, ne-ai făcut fulare??"
Asta este, dragilor,
Mi-e un somn de simt că mor,
Şi-s gelos, n-aveţi habar,
Fiindcă n-am şi eu fular!

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

Am intrat pe randul al doilea al unei vii,
Si mi-a mirosit a pivnita domneasca,
Pe randul trei mirosea a pirostrii,
Iar pe restul, a casa parinteasca.

Am intrat pe un rand oarecare cu porumb,
Si mi-a mirosit a mamaliga taiata cu aţa,
A palma aspra de taran odihnind pe un damb,
A pamant reavan sapat dimineata.

Am intrat in livada de peri si de pruni,
Si mi-a mirosit a tuica galbena fiarta,
A gutui si a meri cu mere dulci si a aluni,
A "camera de la drum" si a lemn de poarta.

Am calcat pragul prispei unui locas taranesc,
Si lana servetului agatat in pridvor,
Mirosea a urda si a bors pacuraresc,
A lemn de fag ars domol pe razor.

Am intrat apoi in biserica satului,
Si mi-a mirosit a coliva, must si sarmale reci,
A miere de albine din vatra tarii Banatului,
Si-abia atunci am inteles rostul cuvantului veci.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celula-i rece şi pustie

De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăşi osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.

Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aş vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineaţa se topesc.

Un soare cald din nou s- arată
Şi... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Şi raze... nu pătrund aci!

CELULA-i rece şi pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.

Un înger însă mă păzeşte,
E îngerul meu păzitor.
El zi şi noapte mă însufleţeşte
Şi-mi dă putere să nu mor.

Mi-arată calea spre credinţă,
Îmi spune... că am câştigat.
Că diavolul fuge de mine
Şi nu mai pot fi atacat.

Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.

Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu şi-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.

Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Şi ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.

Eu... am greşit... şi îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aş tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.

Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Şi-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniştit de a ei furtună.

Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ţie-ţi mulţumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci

mi-am luat frica de gât şi am speriat-o
făceam mâncare pentru familia mea frumoasă
tot mai frumoasă
tot mai frumoasă da
în ciuda limbilor boeme şi a cârpacilor de zvonuri
am luat-o de gât şi s-a speriat de moarte
da, de moarte s-a speriat
şi de frică a intrat în tocătorul de carne
şi mie nu mi-a fost milă de frica mea
şi am dat-o la carne deşi putea avea salmonella
sau cancer sau altcevaaaaaa

apoi mi-am vopsit buzele cu roşu aprins
foarte aprins de urlau după mine ştii cum urlau
după mine toate genocidele toate
prozele şi toate altarele
şi nu mă durea nimic şi umblam liberă
printre aceste stări roşii ca buzele mele de femeie
care are cea mai frumoasă familie
şi nu ştie de frică şi nici frica n-o mai cunoaşte
pe ea atât de roşie ca o unitate inamică

în sfârşit! fricii îi era frică!
panica o trăgea de mânecă gândurile mele roşii
ieşeau din ea aşa cum razele intrau
prin lucarne
frica se obişnuise frica cerea visa mesteca
şi fuma carne
aproape devenise celebră
această frică a fricii mele şi nu-i mai păsa că n-o simt
se dădeau pe ea blănuri la schimb
aur epopei argint
se mânca la masa
celor mai frumoase familii din vechiul corint

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima şi gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
şi puterea bărbăţiei.
Mi-a dat avântul tinereţii
şi liniştea bătrâneţii.
Mi-a dat visul înălţării
şi măreţia afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
şi chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreaţă,
smerit, acum, îi mulţumesc!
De la El am primit viaţă,
porunca Lui împlinesc.

poezie de Dumitru Delcă (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesia mea e filosofia. Si acum imi dau seama de ce: pentru ca sunt un laş, mi-e frica de viaţă. Nu numai de viaţă: mi-e frica de tot.

Mircea Eliade în Noaptea de Sinzenie
Adăugat de Anastasia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţă prin primăvară

Am mers desculţă prin primăvară
ca prin cuvinte
Ochii pierduţi au clipit
sub lacul supraomenesc al cerului
când floarea de cireşi
mi-a aşezat grămezi de umbre pe gene
jucându-se de-a îngerii
prin risipirile mele...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin ţărâna de stele...
Tăişul lunii întemniţat în noapte
mi-a luminat umerii
prinşi sub povara iubirii tale...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin lumi paralele
să nu trezesc umbra fructului
lumină zidită
în plâns de vioară....
Am mers desculţă prin primăvară..

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centura de castitate

De frica de singurătate,
Îţi râde-o lacrimă, femeie,
Şi,-n decolteul tău de zeie,
Doi sâni îţi râd a puritate...

C-o falsă, vai!, naivitate,
Scrutezi privirea mea mereie,
De frica de singurătate,
Mă-ncătuşezi în curcubeie!

Ai aripi verzi de zeitate,
Le simt polenul ce scânteie,
Şi-o mână fină îţi descheie
Centura mov de castitate...

De frica de singurătate!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ultima dată când am deschis geamul
mi-a intrat în casă un surâs de-al tău
umbla prin oraş să facă oamenii fericiţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub salcia ce plânge

Ades m-am aşezat... sub salcia ce plânge...
Momentul minunat, mi-a tot intrat în sânge...,
Visam că sunt cu tine... pe păr te mângâiam.
Dar sufletul din mine, mă arde şi plângeam.

Nu numărăm minute... că ore îmi treceau,
Vroiam cu nerăbdare... încă un minut să stau.
Să -mi luminezi privirea... ce parcă mi-a apus,
Că nu-mi găsesc iubirea... de parcă tot e dus?

Dă -mi linişte în suflet, te rog nu mă lăsa...
Nu vezi că încă sufăr... după iubirea ta?
Dă -mi o îmbrăţişare, dă -mi suflu tineresc,
Că salcia îmi moare... şi eu... cât te doresc!

Îmi tremură şi mâna, aş vrea să te ating...
Legat sunt în iubire şi simt că -n'cet mă sting.
Un singur suflet poate... mai aştepta un an
Dar fericirea noastră poate pleca în van.

Sub... salcia ce plînge... ades te-am aşteptat,
Tu... n-ai venit iubito... tot singur mai lăsat.
Un strigăt de durere, în jur sa auzit,
E sufletul ce-mi pleacă... din viaţă chinuit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezonoptică

E noapte, Doamne, fă ce vrei cu mine
Mi-e trupul mănăstire părăsită
Şi-n loc de sânge parcă vântul vineri
Bătând în piept o toacă răguşită.

E noapte, Doamne, fă ce vrei cu mine
Mi-e sufletul călugăr de pripas,
La miezul nopţii fără să se-nchine
Mi-a poposit în trup şi mi-a rămas.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!