Arcade
Sunt doar oglinda unei muze
Și-i simt în inimă văpaia,
Îi sorb cuvinte dintre buze,
Eu sunt pământul, ea e ploaia.
Eu sunt doar cel care transcrie
Simțirea ei, simțirea noastră,
Sunt muritorul ce-i îmbie
Pe zei cu daruri în fereastră,
Cu cântec trist sau cu ofrande
Scăldate-n sânge care curge
Pe mantii scumpe și lavande,
În zbaterile demiurge.
Dansez cu iele și naiade,
Alerg cu gândul printre stele,
Adun ideile nomade
În versuri calde sau rebele.
Deschid, cu pașii mei, arcade
Cu uși ce ies din amorțeală,
Ce sunt? Un lut, pe care cade
A trandafirului petală.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.