
Poate
Voi birui cu Dumnezeu
Ce n-am putut răzbi cu tine
Și lumea cel mai aprig zmeu
Se va-nchina, murind, la mine.
Și cine va trăi, mă-ntrebi?
Nu știu ce să răspund și tac
Pe cap am foarte multe trebi
Și-am treabă, că sunt om sărac.
Da, sunt sărac și voi mai fi
Până voi înțelege, poate
Că n-am nimic și nu pot ști
Ce numai Domnul știe, poate...
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Material, bogat n-am fost niciodată, ci doar sărac, foarte sărac și muritor de foame. Cel mai predispus să dau am fost în ultima stare.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Iertare
Din poza-n care mă privești
Cu ochii blânzi strălucitori
Te uiți la mine
Și mă-ntrebi?
Dar nu știu să-ți răspund
De ce nimic nu am făcut
Ca tu acolo să nu pleci
Acolo unde înger ești.
Îți cer iertare-n fiecare zi
Îți cer până nu voi mai fi
Ș-acolo poate, ne vom întâlni
Și poate că mă vei ierta
Că n-am putut să lupt cu ea
Cu ea. Cu cea care ni te-a furat
Și ne-a lăsat năpăstuiți
Cu sufletele pârjolite
Și inimile pustiite.
poezie de Ionel Iamandei (11 mai 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am spre cine
Tu vei veni sau vei pleca
Eu n-am la cine să mă duc,
Vei coborî sau vei urca
Eu n-am spre cine să mai urc.
El se va trece sau va sta
Eu n-am spre cine să mă trec,
Va blestema sau va ierta
Eu n-am pe cine să petrec.
Tu, el, această lume poate
Schimba-se-va pe rând în toate,
Puțin, puțin mai mult sau toată
Eu nicăieri și niciodată.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar (n-am)
Nu știu ce ai de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-ai
Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc
Doar eu, a mea dacă erai.
Nu știu ce am de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-am
Ce-ai fi putut, nu mă-ndoiesc,
Să-mi dai doar tu, de-al tău eram.
Iubirea ne șoptește calmă:
Cine mă are, nu mai are
Nimic, precum un fulg în palmă,
De care, când se-atinge, moare.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.
Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.
Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"
Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
și literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
și patul lui, în care doarme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Comoara mea
Ei și ce dacă n-am loc în al tău gând?
Am învățat că pot trăi și-așa...
Tot neprimind, însă mereu eu dând
Bucăți din suflet el e comoara mea
Și poate că nu e una râvnită...
Și poate râzi că eu îi spun comoară...
Ai să-nțelegi cândva, într-o clipită,
Cât sărăcia-ți va putea să doară.
Ei și ce dacă n-am loc prin amintiri?
-Vezi desuet să-ți fiu numai eu dragă...-
Cu lacrimi voi spăla dezamăgiri,
Dar tu... vei fi sărac o viață-ntreagă.
poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul prezent
Mi-e dor de tine foarte rău,
Mi-e dor de tine foarte bine,
Mă simt uitat în gândul tău
Ca sub o viță, un ciorchine.
Și ceru-i tot mai jos, mai gri,
Văzduhul parcă stă să ningă,
Mă-ntreb cine-a putut opri
Culegătorii să m-atingă...
Dar nu răspund, căci a-nceput
Mărunt să cearnă peste mine;
Sunt o-ntrebare la trecut
Și un răspuns la Cel ce vine.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu mă-ntrebi!
Să nu mă-ntrebi, unde mi-e gândul
de-mi vezi privirea-n gol, pierdută!
Poate că-l mângâie aevea,
ființa ce îți pare mută!
Să nu mă-ntrebi,
de ce tăcerea
mă însoțește pe-nserat!
Poate că îmi descopăr vrerea
din cântecul ce n-am cântat.
Să nu mă-ntrebi, nimic, acum,
când în răscruci se întretaie,
atâtea drumuri neștiute
și inima mi-e vâlvătaie!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru (10 noiembrie 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăire
nu știu unde sunt
vreau să mă întorc la mine
nu am bilet
nu am bani
nu am ceas
nu știu care e ora
nimeni nu poate
să spună ceva concret
poate e devreme
poate e târziu
poate e prea târziu
nu se știe
să aștept sau să mă grăbesc
nimic nu se știe
nici un ceas
nu arată
o oră concretă
sau este stricat
ceasurile deștepte
nu arată
care este timpul
pentru că timpul
ca gen al spațiului
nu se poate arăta
se poate
numai trăi
poezie de Juliusz Erazm Bolek, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
De neconceput
Am strâns atâta dragoste în mine...
Și toată-toată, numai pentru tine!
Doar pentru tine, scumpa mea iubită,
Doar pentru tine-i dragostea mea infinită!
Doar tu ai reușit să faci din mine,
Ceea ce altele: o sută, n-au putut!
Și încă atâtea de ar mai râvni la mine,
Tot ai rămâne de neîntrecut!
De ar fi toate la fel cum ești tu,
Ar arăta cu totul altfel lumea...
Nu și-ar mai pierde nimeni cumpătu',
Am privi cu alți ochi iubirea!
N-am mai interpreta nimic greșit,
Nu am avea de ce să ne mai temem...
Ar fi totul atât de diferit,
Nu am avea ce să mai pierdem!
Ne-am respecta mai mult - cu siguranță!
Am înțelege în sfârșit ce-ar trebui
Să ne dorim cu toții de la viață:
Am înțelege în sfârșit ce-nseamnă A IUBI.
Ar fi totul mult mai intens de-atât,
Am înțelege mult mai multe...
Nu ne-ar mai sta nicicând dragostea-n gât,
Nu ne-am mai pierde-n amănunte!
Ar fi totul pe față, n-ar mai trebui
Să ne ținem captive sentimentele!
N-ar mai avea cine contribui
La contopirea noastră cu regretele.
Am fi exact cum ne vrea Dumnezeu:
Cu trup și suflet unul lângă altul,
Exact cum am ajuns să fiu și eu -
Sută la sută implicat cu totul.
Și toate astea, datorită ție,
Căci eu, ca tine, n-am mai întâlnit!
Un suflet care valorează cât o mie,
Atât de greu de-nlocuit, de definit...
Ești sfântă, ești la alt nivel, ești altceva
Sau cel puțin, eu nu aș fi crezut
Că poate exista în lume așa ceva...
Un om ca tine, de neconceput!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin (8 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea asta ai să găsești totdeauna pe altul mai sărac și mai necăjit decât tine. Să-i dai totdeauna: să nu spui -și eu sunt sărac și eu sunt necăjit. Dau din ce am și din ce știu.
citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aș vrea să scriu cine sunt, și nu știu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudați. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenți. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înțelege adâncurile sufletelor. Mă privesc. Privesc în mine. Atâtea trăsături străine, contradictorii...
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt strain si calator
Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.
Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.
Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?
Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine
Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!
Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)
Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ți fie mai frică
Decât de faptul că ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai ești, în afară de astronom șef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei și unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ți-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta știam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician și nimic altceva, cel puțin deocamdată, din câte știu. De ce ar trebui să mai fiu și altceva? Nu înțeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aș vrea eu să mai fii; ce altceva mai ești în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i așa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi amintești de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Și ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi și altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ți convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că ești chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul și nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spațială importantă?
Lucian: Nu se știe niciodată. Poate că totuși e nevoie și de un matematician ca mine, oi fi și eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep și la multe alte mărunțișuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunțișuri? Cine are nevoie de mărunțișuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spațiu, uneori e nevoie și de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi fatidică!
Început de-aprilie trist și eu sunt la fel de tristă,
Fiindcă telefonul sună, într-o noapte egoistă.
Ca să aflu cu durere, că, astăzi ne părăsești;
Nici în somn n-am fost vestită, de cetele îngerești.
Au rămas de tine, Vali, încă multe cărți nescrise
Și foarte multe secrete, încă nedezvăluite.
Soția ta către Domnul, rugăciuni astăzi trimite,
Pentru tot ce-ai scris cumnate, copii te-or ține minte!
Au rămas de tine atâtea: cărțile, cafea, țigări.
Repede ne-ai părăsit. Poate de-ai fi mers la medic,
Surioara mea cea scumpă, n-ar trăi în supărări,
Însă n-ai putut scăpa de groaznicul ceas fatidic.
Romane neterminate ai lăsat pe masa ta,
Pentru noi sunt nestemate, dar ne plânge inima.
Iau câte-o carte în mână, dar ochii mă dor de plâns;
Mi-e dor de tine cumnate! Iată, moartea te-a învins!
Domnul, să te aibă-n pază, să nu suferi de nimic!
Te-asigur că, Alexandru - copilul tău cel mai mic,
O să termine liceul, o să-și facă un viitor.
Alex, va-ajunge om mare, mamei lui de ajutor!
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (10 aprilie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsarea de sine
Doamne, cocoșul a cântat
Iar eu nici nu m-am lepădat
Nu știu de ce s-o fi grăbit
Că n-am greșit cât am iubit.
Poate că mi-a cântat de bine
Pe când mă lepădam de mine
Dar eu nu mi-am cerut iertare
După-ntreita nepăsare.
Crezându-mă nevinovat
De cine m-oi fi lepădat?
Uitând al resemnării glas
De cine singur am rămas?
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș-apoi mai avea și o mulțime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă, iar a celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ș-o belea". Fratele cel sărac sărac să fie de păcate! tot avea și el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu dânșii în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Și când avea trebuință de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alții, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.
Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!