Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire

Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire...
de ce nu pot odată să le-mpletesc la greu?
C-un indigo macabru, trăiri îmi scriu pe fire
şi mai greşesc că,-n fine, n-am aură de zeu.

Dar bate vântu-acela, un vânt brutal şi rece,
în craniul meu strecoară o pauză de cord
şi-un abur de nevroză, strigând natura: "ECCE,
priviţi, e cerşetorul cu hainele-i de lord"!

Eu de cerşit, cerşit-am şi încă văd cerşire
prin sângele-mi ce nobil l-aş fi privit mereu,
dar ce n-aş da, şi viaţa, să pot ieşi din fire -
sunt om, marionetă, şi păpuşar, tot eu.

Celulele-mi şi mintea, sunt toate de acord:
această navă doare, mai bine-i peste bord.

sonet de Ionuţ Popa (ianuarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Şi totuşi, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex şi Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuşi membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ţi închipui că am fi lucrat ca proştii toţi trei timp de cel puţin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alţii şi să aştept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine ştie câţi ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Şi oare altul ar avea grijă să nu păţească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar şi ca simplu membru al echipajului, aş îngriji-o mereu cu multă atenţie, n-aş neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aş fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aş fi de acord; nu din cauză că n-aş avea încredere în tine, ştiu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalţi patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-aţi putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet epistolar

iubita mea cu părul stacojiu
un "mic" sonet mi-ai scris eu îl văd mare
l-aş reciti şi-n vânturi zdrobitoare
sau l-aş parcurge fără să îţi scriu
că l-am gustat oricum - ce încântare
mi-a prins grumazul ca un cleşte viu...
să nu mai plângi ca lumea-i un pustiu
ce se consumă şi apoi dispare
chiar de cuvinte dulci şi-ar dedica
şi daruri siropoase din "iubire"
ar tresări şi crede-mă ar vrea
să-nlocuiască vechea amăgire
cu prospeţimea unui fulg de nea
ce ar topi-o cu nesăţ în fire

sonet de Ionuţ Popa (23 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea carte

Îmi simt buzele încleştate,
Nu mai pot să rostească nimic!
Mi-este greu să mai scriu a mea carte,
Fiindcă-n ea ai intrat câte-un pic.

Ar fi dublă simţirea şi, poate,
N-aş mai şti să răspund cine sunt,
Fiindcă toate-s amestecate
Şi trăiri, şi-ntrebări, şi cuvânt.

Gânduri multe se-aşază pe buze,
Dar rămân o secundă, un pic,
Şi se-ntorc, parcă vrând să-mi refuze
A rosti chiar şi gândul mai mic.

Va mai trece un timp peste mine,
Până când din tristeţe-oi ieşi...
Tot ce-aud sunt cuvinte străine
Perturbând felul meu de a fi!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt greşeli ce-ar trebui privite altfel. Înţelese, acceptate şi asumate ca pe un dar. Sunt lecţii de viaţă fără de care n-am ştii cum să paşim fără ajutor. Sunt întâmplări ce-aduc frustrări, tristeţe, supărare ori chin, dar care fac parte din manualul de supravieţuire. Sunt recunoscător lor, îmi simt degetele sufletului ca-ntr-o frivolă şi candidă petrecere, atunci cand sarabanda lor păstrează tactul vieţii. Greşesc, deci sunt om sau sunt om, deci greşesc?

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce, când e soare, eu văd totu-n ceaţă?
De ce, când e ceaţă, eu ard totu-n soare?
De ce fericirea n-alintă, ci doare?
De ce moartea-şi are rostul ei în viaţă?

De ce lumea bună e doar o... scursură?
De ce orizontul pe toţi ne-amăgeşte?
De ce floarea vieţii în noi se-ofileşte?
De ce fericirea nu lasă, ci fură?

De ce sufăr, oare, când altul iubeşte?
De ce iubesc oare propria-mi durere?
De ce m-asurzeşte clipa-mi de tăcere,
Când un val la ţărmuri prin ochi se topeşte?

De ce cred în visuri, când visul mă minte?
De ce nu-mi las somnul să-şi facă lucrarea?
De ce-mi este-aproape mereu depărtarea?
De ce nu-mi las dorul să treacă-n cuvinte?

De ce caut timpul în larg de oceane?
De ce stâmpăr munţii c-o lacrimă-amară?
De ce, doar prin lacrimi, un rău se repară?
De ce-mi bate pulsul din nou în timpane?

De ce eu am parte doar de uşi blocate?
De ce plec în lume pe cărări imunde?
De ce merg de-o viaţă şi n-ajung niciunde?
De ce toate-n soartă-s mereu ocupate?

De ce-mi umplu viaţa cu trăiri confuze?
De ce oare altul n-are loc de mine?
De ce îmi e rău, în loc să-mi fie bine?
De ce greu mă doare un sărut pe buze?

De ce-mi fug de mine când n-am ce-mi mai face?
De ce nu las timpul să treacă cuminte?
De ce tac, când totu-i potop de cuvinte
Şi nu îmi las dorul să sufere-n pace?

De ce n-am, la toate, răspunsuri valide?
De ce caut zarea prin zări fără zare?
De ce fac din noapte o rază de soare?
De ce iau din soare doar miezul fierbinte?

De ce scriu, în mine, doar pagini uitate?
De ce-mi ard în palme doar focuri de gheaţă?
De ce-mi prind destinul c-un capăt de aţă?
De ce mă lumină doar miezul de noapte?

De-aş şti de ce-s astea întrebări vitale
Şi de ce lumina în ochi se aprinde,
De ce îndoiala pe om îl cuprinde,
Aş fugi de mine, mi-aş pieri din cale.

De-aş şti de ce gândul cade iar pe gânduri,
De-aş şti de ce clipa se trece-n uitare,
De ce-n zorii zilei o speranţă moare,
Aş ieşi din mine, m-aş preface-n vânturi.

M-aş duce-n nisipuri ca un vânt de dune,
Aş iubi-ndoiala ca pe-o zână rece,
Aş trăi iubirea ca pe-un dor ce trece
Şi doar cu uitarea, uitând, aş rămâne.

Dar cum toate astea n-au vreo raţiune
Şi nu poţi prin viaţă s-alegi altă viaţă,
Arzi, prin suferinţă, globul tău de gheaţă...
Omul una face, gândul alta-i spune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două clipe şi-un sărut

În viteză spre un soare,
călătoresc fără să ştiu
şi sufletul şi inima mă doare,
când te supăr şi îţi fac rău.
Două clipe şi-un sărut;
Şi-un ocean de nimic
şi-o nebunie m-a făcut,
să-ţi scriu ceva urgent.
Pentru inima ta speranţă,
două clipe şi-un sărut
şi a ta aură frumoasă,
trupul gol ţi l-am văzut.
Tu eşti răspunsul, un flaut
şi momentul ce-a urmat
două clipe şi-un sărut
doar atât s-a întâmplat.
Tânjesc încă d-atunci,
sau poate doar mi s-a părut
cred că am mintea terci,
două clipe şi-un sărut.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironia alegătorului

Nu-s fire depravată,
Greşesc - deşi n-aş vrea -
La patru ani odată,
Mi-o fac cu mâna mea.

epigramă de Valentin Groza din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi mai fi

Încrezut, naiv, deştept,
Narcisist fără defect.
Aiurit, vulgar, ţicnit...
Simplu spus: un ipocrit.

Eu sunt tot ce mi-am dorit,
Sunt nimic din ce-am simţit,
Sunt ascuns, nu sunt privit,
Eu sunt totul, sunt nimic.

Prefăcut, exagerat,
Nesimţit şi deplasat.
Un ciudat, un diferit,
Nu sunt simplu de citit.

Aia-i mască, ăsta-i scop,
Ăla-i test fără noroc,
Ăsta-i gând cu sentiment,
Ăla-i fapt făcut atent.

În prezent un râu vestit
Plin cu fire de nisip.
Plin cu lacrimi şi eşec,
Gol de tot ce eu aştept.

Sunt un om cu vise vii,
Încercând eu voi trăi,
Înc-un test, Încă o mască,
Iar eşec c-un râu să nască.

Eu sunt totul, sunt nimic,
Doar aştept să pot să-ţi zic,
Să-ţi rostesc în zori de zi
"Sunt Andrei... şi voi mai fi".

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea trebuie dezamăgită, deconspirată într-un mod sistematic. Odată ce mintea este dezamăgită ea va fi înghiţită de propria-i ei depresie şi astfel va sucomba în acest moment ca simplu fapt de "A-Fi" fără a şti/cunoaşte. Odată recunoscută această conştiinţă, noi vedem implicit şi fără ajutorul gândirii că de fapt, chiar această simplă prezenţă sau "Eu-Sunt" este Sinele cel veşnic. Odată recunoscut asta, singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este să rămânem ca această simplitate şi să nu ne mai reîntoarcem la identificarea cu gândul efemer ce apare în ea. Privit din acest punct non-dual de abia acum realizăm cât de mult miez au avut toate momentele noastre de dezamăgire, depresie, anxietate etc. care, în fapt toate erau doar încercări de fracturare a minţii şi de a ieşi din ea. Cineva îşi poate pune un target foarte înalt, dar vieţii nu-i pasă de gândurile noastre, şi când fiinţa respectivă va eşua, rezultatul inevitabil va fi depresia. Dar de ce face viaţa asta? Vrea oare să ne rănească? Fireşte că nu, ea vede că mintea noastră devine de un ego matusalemic şi atunci ne ajută prin eşec, să ne reîntoarcem din rătăcirea eternă a minţii în frumuseţea şi simplitatea inimii. Doar aşa recunoaştem că de fapt, suntem Viaţa/Sinele şi nu gândul care o invadează.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

ştiu că mă citeşti în fiecare zi
suntem legaţi prin fire nevăzute
ale sufletului
nu ştiu cum te numeşti
nu ştiu unde locuieşti
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îţi scriu
în fiecare seară şi dimineaţă
dacă îţi aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îţi aduc o lacrimă
înseamnă că în viaţa ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaşte
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care şi-a găsit târziu vocaţia
am iubit,,, am plâns... am râs..
şi încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina cea mare

Sublimă această bună vestire,
Că viaţa mai are deplină iubire
De dăruit;
În muguri, câte un infinit
Izbucneşte cu-aceeaşi putere,
Ca răspuns la propria-i durere

Şi fiece fir ce răsare
Pe câmpuri de iarbă, nu-i întâmplare,
Sunt fire puternice şi fire firave,
Vivace şi crude sunt fire bolnave
Pe toate le naşte spre vindecare
Puterea luminii din Lumina Cea Mare.

Sublimă această iubire de viaţă,
Răbdarea aceasta de-ai face faţă
Menirii...
Miracolul acesta pur al iubirii
Te poate renaşte din noapte şi ger,
Speră făptură! Cum însămi eu sper,
Că eşti la rându-ţi o primăvară,
Chiar dacă viaţa sublimă povară
Îţi pare,
Fără-nflorire şi fără scăpare.

Dar totuşi atâta frumos
Cade toamna tandru pe jos,
Ca un dar, ca zălog
Că şi cel care-i falnic şi acela olog
Merinde-or avea pentru gerul cumplit,
Care revine la infinit.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai trăit foarte multe iluzii. Acum poate ar fi util să începi măcar în germene să afli trăitorul. Asta ca să ai idee ce e util şi ce e inutil! Pentru că mintea trăieşte totul, în afara propriei ei extincţii. Odată ce vei descoperi că "eu"-l, adică ego-ul care pretinde toate aceste trăiri de duzină ţi le induce printr-un gând nu o să mai fii atât de mândru de această deşertăciune. Iată de ce crezi că poţi descrie indescriptibilul infinit mai bine ca şi Eckhart Tolle. Gustav Le Bon a spus asta cu aproape 100 de ani în urmă: un gând care se repetă creează o emoţie, o emoţie care se repetă induce falsa trăire de care eşti atât de mândru. Vorbeşti despre banalele tale trăiri autoinduse şi le presari cu condimente de jucării pentru copii. Gen: puteri paranormale. Pentru a ne uimi fără să vezi cât falsă este persoana care are cusururi de transformare personală. Măcar din psihologie ai fi realizat că "persoana" e o mască şi nu merită îmbunătăţită, ci abolită.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Acasă astăzi am rămas,
Mintea fuge fără declaraţii,
Te rog, spală-te pe mâini!
Am nevoie de soare,
Am nevoie de aer,
În somnul meu dansează tot felul de mingi...
Închisorile sunt cool,
Dacă de acolo ieşi destul
De tatuat...
Singurul meu tatuaj
Nu a apucat să fie desenat pe piele,
El se derulează mereu
Atunci când e nevoie:
"Dr Ming a spus odată
Că soarele îţi luminează faţa,
Cititul îţi luminează mintea,
Natura îţi luminează sufletul
Şi zâmbetul unui copil
Îţi luminează viaţa..."

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea bate rău cordul

Iubirea noastră bate, rea, corduri,
La cele două, sigur, mă refer,
Ce prin artere pulsează noduri,
Venele noastre-s albe de la ger.

Iubirea noastră bate un rău cord:
Inima mea, taler cu două feţe;
Cu ea nici ea nu este de acord,
Şi-o dă cu foc afară, să îngheţe.

Iubirea noastră bate un record
Al rezistenţei jarului în scrum;
Cu ea nici noi nu suntem de acord,
Iar fără ea, nu suntem nicidecum.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are niciun sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre.

citat din Valeriu Gafencu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut iar prin neumblate stepe

Te caut iar prin neumblate stepe
Cu frica-n sânge. Să te pierd subit
Mi-e teamă-acum, dar încă n-a murit
Speranţa c-amândoi vom reîncepe
Un vals târziu. În vals te-am învărtit
Prin colţuri noi, prin umbre de otrepe,
Când fără noi nu aş putea concepe
În dansul vieţii, pasul dezrobit.
Te caut iar prin neumblate stepe...
Tablou de patimi, gândul amorţit,
Când în galop se-ntrec prin crânguri iepe,
Te voi cunoaşte, când vei fi fugit
Cu prima rază; ce trăiri sirepe
Se sting tardiv - mă sting în glas dogit.

sonet de Ionuţ Popa (5 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petec de gri

Cerul este un petec de gri,
Cu atomi îngrămădiţi unul într-altul,
Atât de îngrămădiţi încât
S-au revărsat în sufletul meu,
Desenând nudul singurătăţii.
Şi plouă în mine particule de lacrimă
Şi în labirintul tăcerii sunt doar eu.
Ecoul singurătăţii doare,
Flutură ca un doliu de gri.
Nopţile sunt pustii...
Matelotul gândurilor
Aruncă visele peste bord...
Bate un clopot ritmul
În balansul valurilor –
Atac de cord.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marin Preda ca pseudonim

Iubito mă gândesc la tine
ca un borfaş la ceasul unui lord
şi se ciocnesc în carnea ta lumine
şi trandafirii au atac de cord

Ca un borfaş în ceasul unui lord
iubito mă topesc în faţa ta
şi sunt cu îngerii în dezacord
şi moartea parc-ar regreta

Iubito mă topesc în faţa ta
din carnea ta când sar lumine
şi restul lumii nu te-ar da
iubito mă gândesc la tine

Ca un borfaş la ceasul unui lord
când mă arunc pe mine peste bord

poezie de Costel Zăgan din Poeme critice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!