Dă-ţi rochia albă jos

ţi-am auzit pasul gol călcându-mi atenţia...
ţi-am priceput temerea ce te-a însăilat
de înserarea prea prelinsă-n roz
şi libertatea buzelor ajunsă de zor
în desăvârşirea sărutului.

dă-ţi rochia albă jos să văd dacă miroşi
a magmă spirituală sau a vuit de crin...
tu prescurtează cerul acum
lăsat un răsărit de sărbătoare
în adâncu-ţi captiv
de mine încă netulburat.

îmi vreau ritmul gustului ascuns
în exigenţele tale rotund mângâietoare
altfel în icoana efemerului am să apar
puţin mai în pantă uşoară,
cu uimirea legănată de gât;

dă-ţi rochia albă jos
peste umărul tău dezgolit
materialitatea-mi neasemuit să-ţi treacă
precum şi densa foame stârnită
de dorinţei târziu.

fură-mă cu gesturi neatente
din probabilitatea-mi premieră de stele...
şi privilegiat azvârle-mă
în corsetul tău
de al meu gol unilateral încălzit.

eu, pe o iluzie înclinat, voi ascunde gândul
sub nedreapta frunte
şi voi striga la o şlefuită monadă
neplonjată şi întreagă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alint de stea

Ajută-mi rochia ca să cadă,
La pieptul tău să mă aduni,
Vreau ochii tăi vrăjiţi să vadă,
Umbrele lunii peste sâni

Răneşte-mă încet, erotic,
Dar vindecă-mă mai târziu,
Într-un decor de vis, exotic,
Sub cerul nopţii, argintiu

Şi să nu adormim devreme,
De fapt, să nu dormim deloc,
Să fim iubirea care geme
În al plăcerii tainic joc

Hai lasă rochia să îmi cadă,
Chiar dacă par că nu aş vrea,
Să fiu a ta, să-ţi fiu întreagă,
Iar tu să-mi fii alint de stea.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martirul umblător

peste zăluga joacă de fluturi
un cer lin, chiar inadmisibil de lin,
esenţe de infinit împrăştie.
pe când aici jos în bruscul foşnet de existenţă
arborii fascinează împrejurul
cu-n talent de smarald
încât ochii îi geologesc rotund.

cine ştie dacă aceste bucle de lumini nealungate
şi căzute continuu în respiraţia crengilor dragi
nu sunt chiar pentru mine,
ori pentru ora ce mă strânge în dorul ei?

pe dedesubt şi pe deasupra miresme în sunet...
într-o îndrăzneală atât de prelungă
încât starea lor de margine
mai mult spre mine şi-o îndreaptă.
orb zbor stâncile prin cârduri de umbre încearcă
când iluziile mele sunt sfărmate de un rai
când curbura aerului
atinge coapsă de femeie
şi stârneşte frumoasa lăcomie.

o dragă tu, gama paşiilor tăi
auz-îi cum spiralat răsună...
prin restanţele de îndrăgostiri
şi prin ezitarea strigătului de moleculă
către discipola celulă
tu, acomodare uşoară
deturnată fiind din al tău vis mereu.

dă-ţi seama în prea curând,
e o vreme ce curge şi cântă...
dă-ţi seamă de amenajările interioare pe care de zor
ţi le ostenesc cu solstiţiul suspinului
chiar şi cu ifosul unui roz fior
ce mă îndeamnă sensurilor tale să-ţi fiu în toate minţile,
mereu să-ţi fiu martirul umblător.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţiune de primăvară

las imaginile tale toate
să mă privească în cros,
până când şi somnul mi-l treci
chiar de trage pleoapă în jos.

victimizează-mă cu intemperiile
acelor nedumerite îmbrăţişări
şi cu vederile scăpate inelar
din irişii în frenetice divulgări.

haide să punem opace gânduri,
în vârfuri imediate de unde roz.
să facem săgeţi lungi de iubit
şi ciudă chinului rece din dos.

să cernem prin sită-trestie
indeciziile noastre subţiri-gri;
pe muchia serii astă dată cadă,
genunchiul în contururi târzii.

azvârle-mă în primăvara de acu,
între zgomotul pitic de bondar
şi istoria tăcută analfabetului trifoi
nălucă verzuie-n uimire să apar.

dă-mi braţul mut, dă-ţi şansă...
urcă pe intenţia trilului de ciocârlie
a te scuti acum puţin de moarte
până-n a mea de escortă, poezie.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?

De nu ţi-am spus, îţi spune vântul
Căci am vorbit cu el aseară
Dacă te vede trist cu gândul
Să îţi şoptească fluierând
Că-mi este dor şi în curând
La tine voi veni nălucă
Cutreierând păduri şi văi
Prin ochii tăi!

Ti-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus priveşte luna
Când mângâind cerul cu mâna,
Trimite carul său cu stele
Şi dorul meu ascuns în ele...
De te trezeşti din somn buimac
Să-ţi fiu vedenie şi leac
Acum şi-n veac!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus îţi spune floarea
Ce-a înflorit cu mine-odată,
Ea-n ploi de vară sărutată,
Eu cu iubirea ta udată
De tine, omul meu cel blând,
Ce-mi eşti în suflet şi în gând,
Soare ce-aprinzi lutul meu sfânt
Prin legământ.

poezie de Angelina Nădejde (25 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă de primăvară

îţi aud trecerea de miraj prin meul adânc...
pare-se că-n gânduri înfăşuraţi stăm acum
când păsări pe piept de anotimp se strâng
şi sentimente de-a valma strigă spre alun.

peste joaca gravitaţiei, fluturii zbor mimează,
veniţi de pretutindeni spre blândeţea de odaie.
oricum părerea mea pe a ta uşor visează
ca o esenţă de privire urcată-n vârf de claie.

efemerului captivi privim aceeaşi chemare
suferinzi de abateri reuşim urcare în Si bemol;
gustăm din infinitul fără destin, aici lângă zare
şi tangaje de amintiri eternizăm în formol.

în intenţie se duce cumsecade al tău picior;
o cădere niertătoare de cer acum peste noi
cu răsaduri de îngeri albi până în alb fior
şi speranţele pe jos şi desculţ fug în zăvoi.

iubeşte-mi uscăciunea măcar acum în treacăt...
scuză-mă, nu mai ştiu să mă reîntorc din poem,
aici unde gândul e umblet încins şi freamăt,
ori furia oarbă şi imediată, insistentului blestem.

acum de limite înfrânt lângă umărul tău -
port iluzia că el e prea sosită albă minune;
alteori nu ştiu, parcă-i prea un pieziş călău
că restanţe-n gânduri apar şi curaju-mi apune.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că

femeie nu te iubesc din pricină că ai fi frumoasă;
te iubesc pur şi simplu că ai genunchiul rotund
şi că tu eşti de iubit.
că ai pulpă ce mă conduce în ovalele ierbii luxoasă,
că surâsul tău răpeşte oricând
strălucirea la care poate râvni orice înger
de înălţime sau afund.

poate pentru că mi-ai îmbrăţişat gândul
şi ai ştiut să mi-l dansezi pe tâmplă
cum şi pe câmpia frunţii dată-n toamnă.
ştiu, că nici tu nu eşti scutită de moarte,
asta ştiu...
indiferent că porţi înseninări după tine
ori că vremea în noi ţese sensuri cronofage
şi transformăm şoapta roz în negrul urlet.

poate pentru că mi-ai vorbit
despre despărţirile ondulatorii uneori
şi prin braţul tău slăbit de îndrăgostiri
ai lăsat neantul să-ţi vină,
să-ţi salveze celula în viaţă înecată.
chiar albastrul acela ce colcăie prin stufării de stele,
de îngeri degustat, să te umple l-ai lăsat.

şi încă mă mai întreb, cum mai este şi asta
că de câte ori planeta te răstoarnă
tu stai cu capul pe cer într-una....
cu rochia aia albă din care-ţi scurge goticul ecou
şi cu oarba furie a gurii de-a muşca indecenta iubire,
de-a binelea dată în materie.

o, doamne ce minune!
cursul de viaţă să-l porţi sub braţ
zi de zi, în fiecare clipă
oricând putut fi divulgat şi de ţipătul naiv de goarnă
ce tinde să lărgească a noastră viaţă în frică.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

femeie,
ce tot nu înţelegi?
dezrobeşte-te de mine,
pleacă!
pleacă-mi din coarda sură
ce-i abandon, nu mai vrea acum să cânte
şi din vârtejul frunţii ce a dat acum în oraş,
înstrăinarea iubeşte-mi-o.

ţine în palmă bucata de cer ce-i în refuz de viaţă.
ţine şi ecoul de foame al zenitului
umblătorul lagărului de suspine.
ce tot deranjezi plusul şi minusul,
da-ul şi nu-l?
pune-ţi pasul între virgule
du gheata prin rouă,
spală-o de gânduri.

vezi ce faci cu lenea claviculei,
du-o lunecare prin mângâierea de muguri...
apoi, episodic înfige-ţi genele drept jaloane
prin aerul de împrejur,
fluturii să facă slalom
până-n singurătatea gurii tale.
trage-ţi rochia mai peste genunchi
se observă schiţa ultimilor iubiri
pe acolo.

te rog, iubeşte-mi însingurarea,
sunt pe patul aşteptării,
mi se face o perfuzie cu primăveri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Te rog mult, Lia... Te rog să nu te joci cu mine!
Lia: Eu, Luci?! Cum, adică?!
Lucian: Da, tu... Ţi-am spus să nu te joci cu mine, sau cu sentimentele mele! Prea bine, am să accept faptul că tot eu am greşit şi-n cazul tău, în acel moment în care totuşi mi-am încălcat promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Spui că doar din cauza mea... Că eu te-am învăţat cu prezenţa mea, cu săruturile mele... Poate că ai dreptate! Am greşit, deci, din nou, tot eu... Nu astfel trebuia să procedez, cel puţin nu atâta timp cât continui să mă refuzi, să mă respingi. În cazul ăsta, ascultă-mă bine, Lia... De acum încolo, totul se va schimba! Atâta timp cât încă mă refuzi, poţi uita de mine şi de existenţa mea! Şi să nu mai repeţi gesturi de genul acesta, care nu-şi au rostul! Ţi-am spus, nu de mult, că pentru mine, tu nu eşti doar un capriciu trecător, dar dacă nu vrei să înţelegi, atunci, nu cred că are sens să continuăm astfel şi să pretindem că... Doar nu mă mai căuta! Bine?! Şi poţi pleca-n oraş acum. N-am să te conduc. Ne vedem la şedinţa următoare!
Lia: Da, bine... Dacă aşa vrei tu, aşa să fie! Ne vedem peste două săptămâni.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în unghiuri drepte

din albe timpuri ţi-am venit acum iubito,
cu gândul nesperat zburat-n unghiuri drepte...
aspra cădere altor chemări am ocolit-o,
să-mi culegi steaua creatoare din plete.

venit-am din visul Lunii glob deasupra mării
pe unde a trecut minunea în zbor ca şi mine
ori din spaţiul acela tocit în iluzia căutării,
cu păduri de ebonite, lăfăite-n tăceri feline.

sideral ţi-am venit, conform cerurilor hotărâre,
în poală să-şi revărs trupu-mi de porţelan moale;
din averile nopţii clădit, din moartea sfâşiere,
căci vai, sub umblet-ţi aud gândurile eter-goale.

ţi-am venit lângă gleznă să-ţi aşez o seară,
dezertatului sân să-i ofer scandaloasă melancolie...
venit-am cu sentimentul avariat-n unghi de chitară,
cu gândul înjunghiat de-o scârbită mizantropie.

fibra simţind-o ca pe o năucire de sânge şi foc,
faţa spre dimineţi atacată-n grabă de argintării
ş-o frunte melancolic evoluată prin dos de plop,
prin jupoanele serii eu trecere-n suspine dantelării.

zgâlţâind, trăgând, smuncind, gratiile genelor tale,
mă voi continua ochiului tău decupată şedere
pe urmele cuvintelor căzute pe fosforoase dale
te voi învăţa Andromeda s-o treci cu lină putere.

din albe timpuri acum ţi-am venit iubito
şi uite ce mai zboară gândul-n unghiuri drepte,
recuperării trupului tău fă-mă aliat tu, grăbito,
vai ce mai zboară gândul în unghiuri drepte!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie (sin)optică

Vine zâna pe imaş
Legănându-şi rochia,
Dar, ajunsă la doi paşi,
Vezi că-i Baba Dochia!

epigramă de Constantin Deneş din Viaţa Buzăului (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii şi pleci

Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
Te-am încălzit, şi-ai înţeles ce-nsemnă
sărutul nebunesc... dar ai plecat.

Ai fost, un timp, o stâncă-n vârf de munte,
sub soarele puternic, nemilos.
Eu ţi-am adus, coroană peste frunte,
un nor, o ploaie, însă... ce folos?

Ai fost pierdută... ţi-am fost regăsire,
ai fost o salcie... ţi-am dat un râu.
Eu am fost gând şi vânt, am fost iubire,
iar libertatea-ţi n-am ţinut-o-n frâu.

Te-am înţeles mereu şi, fără vrajmă,
ţi-am urmărit şi vechile poteci,
căci tu eşti peste tot la mine-n preajmă.
Eu te iubesc, dar ştiu că vii... şi pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au îmbătrânit salcâmii

Au îmbătrânit salcâmii din maginea de drum,
Ei frunzele îşi scutură la orice vânt de-acum.
Aştern cărarea noastră din drumul cel tăcut,
Ascunde amintirea din timpul ce-a trecut.

Prin frunzele căzute păşesc cu pasul greu,
Privindu-le pe ele, parcă-s bătrân şi eu.
Dar gândul îmi fuge la tine în trecut
Prin foşnetul de frunze pe tine te aud.

În rochia ta albă, te plimbi pe sub salcâmi,
Iar eu fără de veste, vreau să te prind de mâini.
Să te sărut pe buze, ca-n timpul ce-a trecut,
Dar tu himeră din ochi mi-ai dispărut.

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2007)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra buzelor tale

Mi-am culcat sărutul
la umbra buzelor tale
dune de nerăbdări
astfel îţi pot gusta gândurile
le pot înţelege capcanele
care au aceeaşi culoare
cu preasfinţia ta sâmbure al iubirii mele
sufocat de nesomnul ce va
să-ţi trudească trupul
a noapte albă.

M-am murit
la umbra buzelor tale
mi-ai ucis arşiţele
inegalabilele
Tu ştii că nu-i bine
şi că trebuie să mi le pui înapoi
acum
mâine
pentru liniştea ta neomenescule
nerăzvrătirea-ţi.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă leagăn

Şi pe fruntea ta voi pune o cunună de mirt albă,
Iar la gât îţi voi lega cu-o bogată mândră salbă,
Pe-al tău braţ rotund şi neted ca petala cea de crin
Înşira-voi mărgean roşu şi brăţare de rubin.

Rochie albă ca spuma şi ca norul de uşoară
Îţi voi atârna de umeri şi ca îngerii ce zboară
Vei zbura şi tu în lume, - iar în loc de maica ta -
Fericirea şi iubirea sufletul ţi-or legăna.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi ieri

o clonare nereuşită:
noul gând e cu mult mai zburdalnic
prin ifosele tale agitate
în comparaţie cu cel dinainte;
şi cu privirea mi s-a întâmplat ceva...
cred că dinadins se curbează pe buzele tale
ţârâite de un sânge anapoda, chiar rotund,
de când în aşteptare speriată te-am cunoscut
ori în taina-mi perfidă şi inestetică.

tot am devenit adeptul nopţilor lungi
aşezate pe pirostrii de meditaţii
alungând sentinţa freamătului târziu,
eu cerului returnând stele din fântâni,
din dreapta dorului
şi din rochia ta colectoare de vânturi.

mişcare înfocată şi definitorie
crezut-am că te voi învăţa
pentru o izgonire în potenţial de artă.
că vom trece prin măruntaie de singurătate
prin locul gestului speriat şi-n profil ieşit
îmbrânciţi investiţilor de mângâieri
azi, mâine, oricând, ca şi ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire mestecată cu verde

azi noapte s-a dezbrăcat de stele lună echinocţiul
a hăulit cu litere mari nemarginirea sufletului vid plin între
a mimat fericirea cu luna plină de care-mi prindeam dinţii colţii gingiile
funebru complicat brăzdat
fumam înecat spre frunze inspirînd verde
aş fi ars să le aflu durerea uscăciunii
martori
a venit azi noapte dezbrăcat la mine spre mine
viciat de lipsa simetriei
mă privea cu sens
ţi-am făcut o favoare
nu mai trebuie să mă dezbraci tu
mi-am dat jos cocoaşa mângâierile graba sărutului
mi-am dat jos toate marginile
ţi-am lăsat urme să mă gaseşti
aş fi ars copacul ce mi-a dat labirint înspre rotundul orice
cocoaşa lui strălucea a nimic rotund la goliciunea lui sarcastică
în ochii mei străluceau stele

poezie de Ioana Camelia Sîrbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Şi nu mai doare liniştea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Şi îndrăznesc din nou, să mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Şi-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi eşti azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Şi lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Şi lanţuri au căzut la poarta vieţii,
Ferestrele, zăbrelele, şi-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieţii
Şi, deşi nu te ştiu, te-am cunoscut.

Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv şi cenuşiu.

Să nu mă cerţi, că am bătut la uşă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenuşă
Şi l-ai înaripat spre univers...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară şi albă

era atât de uşoară şi albă
încât părea o zăpadă
(?!) - când
să îi cadă fulgii pe mine
s-a topit... s-a tăcut...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profitabila noapte

profitând de noaptea urmărită de stele,
eu cosmic am trecut prin iertarea ta...
cu generaţia cuvintelor nesfârşite
împrăştiate prin alcoolul de tejghea.

spre pat, îngândurată sosire ţi-am venit.
temător de talazul în naşteri al cerceafului
şi de gingaşa secundă pe gând torpilată,
de când noaptea se taie în muchia pragului.

voiam în tine să mă regăsesc o lume întreagă;
în taina curgerii eu devenit taină albă clipă,
în oglinda stătătoare fiorul a se privi înfiorat,
în palme mărunte sferică iubire ori nimică.

din niciodată iluzii eu să fac adevăr de amor,
îmbrăţişarea ducă îndrăgostire în ştiutul pat;
uimirea să ne sune în plete fără final legate,
reuşite cuvinte să alegem din gurile orfelinat.

peste hotarul nostru secret întinde-vom,
mângâierile lunii frumos ameninţătoare...
şi concentrici vom sări în măreţia absolută,
în iubire eu crescător, tu şi mai crescătoare.

după instinctul cărnii să ne lăsăm purtaţi
la dispoziţia hipnozei de toamnă târzie...
vom călca lumina veiozei din colţul sever,
priveliştea atingă-n noi cu reflexie ruginie.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!