Martirul umblător
peste zăluga joacă de fluturi
un cer lin, chiar inadmisibil de lin,
esențe de infinit împrăștie.
pe când aici jos în bruscul foșnet de existență
arborii fascinează împrejurul
cu-n talent de smarald
încât ochii îi geologesc rotund.
cine știe dacă aceste bucle de lumini nealungate
și căzute continuu în respirația crengilor dragi
nu sunt chiar pentru mine,
ori pentru ora ce mă strânge în dorul ei?
pe dedesubt și pe deasupra miresme în sunet...
într-o îndrăzneală atât de prelungă
încât starea lor de margine
mai mult spre mine și-o îndreaptă.
orb zbor stâncile prin cârduri de umbre încearcă
când iluziile mele sunt sfărmate de un rai
când curbura aerului
atinge coapsă de femeie
și stârnește frumoasa lăcomie.
o dragă tu, gama pașiilor tăi
auz-îi cum spiralat răsună...
prin restanțele de îndrăgostiri
și prin ezitarea strigătului de moleculă
către discipola celulă
tu, acomodare ușoară
deturnată fiind din al tău vis mereu.
dă-ți seama în prea curând,
e o vreme ce curge și cântă...
dă-ți seamă de amenajările interioare pe care de zor
ți le ostenesc cu solstițiul suspinului
chiar și cu ifosul unui roz fior
ce mă îndeamnă sensurilor tale să-ți fiu în toate mințile,
mereu să-ți fiu martirul umblător.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Savin. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.