Erai în mine ca o izbăvire...
Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Și nu mai doare liniștea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Și îndrăznesc din nou, să mă ofer.
Am primăveri pe umărul cu stele
Și-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi ești azi, stăpân.
Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Și lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.
Și lanțuri au căzut la poarta vieții,
Ferestrele, zăbrelele, și-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieții
Și, deși nu te știu, te-am cunoscut.
Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv și cenușiu.
Să nu mă cerți, că am bătut la ușă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenușă
Și l-ai înaripat spre univers...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.