Pentru că

femeie nu te iubesc din pricină că ai fi frumoasă;
te iubesc pur şi simplu că ai genunchiul rotund
şi că tu eşti de iubit.
că ai pulpă ce mă conduce în ovalele ierbii luxoasă,
că surâsul tău răpeşte oricând
strălucirea la care poate râvni orice înger
de înălţime sau afund.

poate pentru că mi-ai îmbrăţişat gândul
şi ai ştiut să mi-l dansezi pe tâmplă
cum şi pe câmpia frunţii dată-n toamnă.
ştiu, că nici tu nu eşti scutită de moarte,
asta ştiu...
indiferent că porţi înseninări după tine
ori că vremea în noi ţese sensuri cronofage
şi transformăm şoapta roz în negrul urlet.

poate pentru că mi-ai vorbit
despre despărţirile ondulatorii uneori
şi prin braţul tău slăbit de îndrăgostiri
ai lăsat neantul să-ţi vină,
să-ţi salveze celula în viaţă înecată.
chiar albastrul acela ce colcăie prin stufării de stele,
de îngeri degustat, să te umple l-ai lăsat.

şi încă mă mai întreb, cum mai este şi asta
că de câte ori planeta te răstoarnă
tu stai cu capul pe cer într-una....
cu rochia aia albă din care-ţi scurge goticul ecou
şi cu oarba furie a gurii de-a muşca indecenta iubire,
de-a binelea dată în materie.

o, doamne ce minune!
cursul de viaţă să-l porţi sub braţ
zi de zi, în fiecare clipă
oricând putut fi divulgat şi de ţipătul naiv de goarnă
ce tinde să lărgească a noastră viaţă în frică.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!