Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Parcă în ciuda luminii întunericul leagă stelele
cum să nu întreb cum stă soarele agățat acolo
ca un fruct într-un copac invizibil
dar cine să-mi răspundă din pustiul cunoașterii
oricum în catedrala aceasta nu se trage clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă nici în dungă nici la sărbătoare
de teamă să nu cadă galaxiile în ele
cum se prăbușesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina de atât adânc
chiar dacă mă întreb ca un idiot
chiar dacă să zicem că aș găsi un răspuns
cine m-ar crede
cui i-ar folosi această măsură a măsurii
în măsurarea nemăsuratului
cum să ridic infinitul într-o fracție oarecare
ce numitor să-i pun
oricum necunoscuta va rămâne necunoscută
și dincolo de egal
așa cum fiecare fluture își poartă visul de omidă
fără să întrebe florile de unde vin
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie despre "Nimic",
"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Și, înainte de explozie,
Ce a explodat?
Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)
Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Și dacă e "gol"
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?
Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârșit,
Doar "suspendată clipă" infinit?
Și dacă Nimicul e pur și simplu nimic
Din care a apărut acest infinit?
Nu sunt savant, și nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu știe și nici n-a știut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Știu că nu știu nimic".
poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi sunt din ce în ce mai străin
în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister
mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune
unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar mă pierd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudați
pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbușesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara parcă este grăbită
a înflorit până și gutuiul
soarele pripește ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar și salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi și ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer și miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neștire
eu îmi întind nedumerirea între cer și pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt
mă gâdilă viața și râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeziile nu încep niciodată
sunt doar continuări
ca și cum ar veni din altă viață
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viațâ
poate fără sfârșire
ar fi aiurea să fie sfârșit fără început
știu că veți râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai știm
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu semnez niciodată condicile de absență
plec pur și simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viață
de parcă mi-ar ști pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
și atunci când îmbrățișam cerul
dar și atunci când mă înveleam cu pământul
și când te țineam în brațe
dar și când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie și o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veșnică așteptare a unei și mai veșnice luminițe de la un și mai veșnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe și construcții megalictice ca să-mi ierte păcatele
așa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar așa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
și să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
așa cum mi-a fost și viața
așa cum poate îmi va fi și veșnicia
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un zeu ciudat
beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit
dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuși îmi este atât de liniște
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo
sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu mașini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială și zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere și...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfințez
unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc așa de rar
și parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat
de parcă aș fi translucid și lipsit de substanță
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăța pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
și nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca și cum aș avea o inimă de atlet universal
râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai știu la ce foloseau lacrimile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri aiurea
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.
Aiurea sau încotro,
Nici ele nu știu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?
Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toți fugim.
Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste și vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viața care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfințit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.
poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.De atât galben nici cerul nu mai este albastru
sau poate nu a fost niciodată așa
conduc de parcă aș avea pilot automat
și mă tot întreb unde mă aflu cu adevărat
la volan sau alergând bezmetic pe câmpie
precum într-o urmărire de fluturi
total subversivă
ca dintr-un rost de poet rămas culpabil
pentru fiecare tăvălire aiurea de flori
oricum se pare că rapița nu are nimic împotrivă
zâmbește ca la o ședință foto profesională
primitoare precum o îmbrățișare de mamă
noroc că ochii nu tăvălesc rapița înflorită
oricum protestul ei ar fi inutil
cine naiba ar mai opri să asculte
un lan văietându-se
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul
O, cum se duce gândul pe căile astrale
și în infimul clipei, ajuns la infinit,
destramă vraja sorții în visuri vesperale
la porți întredeschise pe muchii de cuțit.
Și nici măcar lumina nu poate să ajungă
acolo unde gândul deja a fost ajuns
și nici trăirea clipei nu poate să se stingă
căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.
Pe ce suport ajunge la marginile lumii?
sau dincolo de margini, în infinitul mic
al clipei resimțite trecând prin toți atomii
ce par a face timpul aproape din nimic?
Pe muchii de-ndoială această paradigmă
cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,
spre detașarea calmă de tragica enigmă
adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire
mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre
mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am studiat nimic niciodată
ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
știți cum e doar să guști
atunci când intestinele îți ghiorțăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break
nu am studiat
și nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeități flămânde
nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va liniști
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat
poată că așa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde, Doamne, atâta democrație
când împărăția Ta e ÎMPĂRĂȚIE
și raiul și iadul
poate și trecerile dintr-o dimensiune în alta
au reguli stricte și paznici rezistenți la mită
probabil nu e nevoie nici de DNA
spun probabil pentru că de Codruța nu scapă nimeni
dar mă tot întreb
ca un prost în dezvoltare
de unde până unde este atât niciunde
și apoi număr atomii precum un contabil
responsabil de ordonarea creditelor
fără numărători paralele de tip electoral
doar crude balanțe peste crude balanțe
cu nimicul pe talere
într-un veșnic dezechilibru
perfect
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun zid nu poate opri imaginația
nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificație umană
va sfârși precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
și poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranșee de netrecut
iluzii născute înaintea visului
dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie așa frumoasă dimineața
încât să nu mai știu nicio viață
de unde începe moartea
și nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început
dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranța unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăț spiritul să zburde
fără apăsarea pământului
dincolo de orice înțelegere
acolo de unde totul pare așa simplu încât
inima mea obișnuită să complice totul
nu mai știe cum să bată
și... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit șir de perechi
aflate într-un etern dans
e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilustrații sublime
fiecare gând e-o treaptă către Univers
tapetată cu crini, căptușită cu vers
locul unde am ajuns e plin de îngeri
unde nu sunt vaiete nici plângeri.
în aura pământului e o hora de stele
se soarbe lumină să între sub piele
luceferii împart elixirul gustos
pe-o rază solară mă așteaptă Cristos.
e liniște și pace în fiecare sferă
divină armonie la început de eră
raiul s-a extins în cosmosul sacru
unde nu ajunge nici un simulacru.
un cvartet de viori răsună la răscruce
visul de înălțare îl simt mă seduce.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!