De atât galben nici cerul nu mai este albastru
sau poate nu a fost niciodată așa
conduc de parcă aș avea pilot automat
și mă tot întreb unde mă aflu cu adevărat
la volan sau alergând bezmetic pe câmpie
precum într-o urmărire de fluturi
total subversivă
ca dintr-un rost de poet rămas culpabil
pentru fiecare tăvălire aiurea de flori
oricum se pare că rapița nu are nimic împotrivă
zâmbește ca la o ședință foto profesională
primitoare precum o îmbrățișare de mamă
noroc că ochii nu tăvălesc rapița înflorită
oricum protestul ei ar fi inutil
cine naiba ar mai opri să asculte
un lan văietându-se
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.