Pe marginea cerului

Păşesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par nişte metale
Curios concepute.
Coasa morţii a şlefuit pe pereţi
O câmpie şi-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioşi, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanţarea
În unghiuri egal depărtate faţă de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu braţe deschise, pe braţe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-aşaza pe umerii goi...
Îşi plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-şi moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lacrima cerului coboară peste viaţă...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima şi noaptea,
Amărăciunea şi tristeţea din noi,
Afundând-o în şoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leşuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur şi miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anno Domini...

Anno Domini... am văzut cimitirele de maşini
Înverzite, răvăşite de vântul de primăvară,
Am văzut omul în câmpie semănând,
Sălbăticiunea tânără, umflată,
Fugind în pădure să nască.
Anno Domini... pun mâna streaşină la ochi
Şi până departe în zare pământul
Pulsează ca o venă deschisă,
Cu cereale verzi, cu câmpuri petrolifere, cu oraşe.
Anno Domini... a trecut iarna cu păstrăvi morţi şi crengi putrezite,
Plămânii noştri, ca nişte păsări, ciugulesc aerul, se umflă,
Aleargă şi plutesc încet, sângerând.
Anno Domini... am văzut bicicliştii coborând
Colina vânătă, cu cămaşa deschisă, cu sacul de merinde,
Am văzut turmele şi călăreţii îndemnându-le către munte,
Am văzut egretele venind.
Anno Domini... o lumină blândă se aprinde în cer şi coboară,
Pământul îşi întoarce iarba deasupra,
Peste oasele cailor, peste şosele, peste maşinării, peste căi ferate, peste conducte.
Anno Domini... anul acesta nu seamănă cu celălalt
Sângele ne coboară în tălpi şi aruncă lavă fierbinte,
Umerii bărbatului se pârjolesc de vânt,
Se colorează, se întăresc,
Copiii cresc, aleargă prin iarbă, prind păsări,
Primesc primăvara în faţă şi ameţesc
Femeia stă în faţa oglinzii, ca şarpele care priveşte prada ucisă...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchii mei de diamant

Se-ntinde ca o molimă trecutul
Peste genunchii mei de diamant
Şi peste umbre de uitate clipe
Alunec în tăcere, în neant.

Mă dor a vântului şi a norilor fantasme
Şi-n vene unindu-se mă cheme
Spre a pluti în lumea mea de basme,
Departe de o lume de blestem...

Urc precum lava-n vene şi se pierde
În vise stranii vechea tragedie
De-"a fi", acum, precum se pierd poeţii,
În noapte, printre versuri, pe-o coală de hârtie.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vise

Ploaie de vise...
Stelele s-au ascuns
La marginea cerului răstignit.
Furtuni se îngrămădesc în sufletul meu.
Coala de hârtie a inimii
Este pătată de sânge.
Ajunge!
Universul şi-a început genocidul,
Frunzele se rostogolesc în vârtejuri,
Semne de întrebare s-au agăţat de liniştea
Din adâncuri.
O dungă, ca un fulger, a tăiat tăcere în două.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galaxiile s-au născut în zarzări

când dumnezeu încă visa cum să continue cerul
iar îngerii supuneau fiecărei stele un suflet
o strâmbă cotropire desena legături imposibile
încă înainte de a se hotărî cum să coboare cuvintele
prin gând sau prin inimă
chiar înainte de a se fi inventat coasa vieţilor
ceva ce semăna cu nemurirea se juca de-a iarba verde
sub căpătâiul creatorului
raiul
încă nu avea nume
nici nu ştiu dacă se chema într-adevăr aşa
cine să hotărască în lipsa evei
cum se împart petalele egal
între albine şi fluturi

când sunt sub narcoticul acestor lumi înmiresmate
îmi place să deschid ochii când mă priveşti mirată

universul este o livadă în care fluturii îşi fac de cap
în timp ce dumnezeu tot botează duminici

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vedea...

Eu văd frumosul, nu timpul
Mascat de rujuri, farduri, pompoane scumpe,
Ori bijuterii etalând luxul.
Cu sufletul încărcat de pace,
Las să dăinuie peste lume
Un carusel de bijuterii.
Asemeni unui munte mă înalţ peste trecerea mea,
Spre-a ajunge departe,
Spre a luci ca o stea...
Acolo unde, cei drepţi,
În timpuri fără de timp au poposit.
Frumosul este în noi şi în el dăinuieşte
Lumina cerului pe care soarele scrie poeme,
Cu litere aurii.
Cântec de păsări, dansul şi glasul apelor limpezi,
Zborul de fluturi şi-al fulgilor de păpădii.
Vântul primăverii ne mângâie chipurile
Şi divinul izvorăşte prin noi,
Când a vedea învăţăm
Şi când iubim amândoi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pleoapă peste lumea mea

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
aş vrea pe toate, eu, să ţi le pot ierta,
chiar dacă ştiu, că sufletul, mă doare!

Închide uşa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aş vrea acum, în pribegie să pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!

Din ploaie, picuri grei au început să cearnă
şi-n ochi-mi trişti, s-au strecurat uşor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele şi văd, cum ele mor!

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
şi poate, doar aşa vor înflori iar nuferi
şi-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!

poezie de Rodica Cernea (30 august 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina de zbor

Foaie verde, frunză arsă,
Bunii mei poveşti îmi lasă
Peste viaţă, peste moarte,
Îngerul vrea să mă poarte,
să-mi arate...

Lume albă, lut în sânge,
Timpul inima-mi străpunge
Cu lungimea-i mărunţită
Şade-n poarta scârţâită;
dă prin sită...

Vorbă dulce, pui de munte,
Trec haiducii iar pe punte
Şi se uită-adânc în apă,
Frâiele din ochi îşi scapă;
caii-adapă...

Cântec vechi, taină de rugă,
Nu îmi pare viaţa lungă,
Ci îmi pare-adâncă tare,
N-o pot trece în picioare,
nici călare...

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul macină discret viaţa, amintirea te eliberează din uitare, lăsând deschisă poarta spre lumea trăirilor.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul şi lumina

Întunericul şi lumina
Aleargă pe tabla de şah a Universului
Să-şi alinieze pionii.
Turele stau de veghe
Ca nişte soldaţi cu sabia
Îndreptată spre tabăra adversă.
Cu nebunii nu te poţi înţelege.
Apropos! S-au înmulţit ameninţător de mult.
La Carul Mare stau înhămaţi caii.
Au dispărut tunurile,
Dar pacea se clatină
La intrarea în Zodia Balanţei.
Totul este reversibil...
Şi timpul şi viaţa...
Devenim prunci
Îngrămădindu-ne în uterul mamei
De teama morţii promise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un război tacit

Casele ne-au devenit tronuri...
Tăceri de gheaţă se aud ca un clopot
Clocotind în sufletele de rug.
Vom rămâne nemuritori prin moarte,
Călătorind sub al stelelor jug.
Nu ne mai recunoaştem morţii.
Toţi sunt cenuşă...
Mânia şi teama, durerea şi plânsul,
Ne-au prins în cătuşe.
Plânsul din ochii lor, cel de dinainte de moarte, ne doare...
Blestemele celor ce ne-au greşit
Ne strâng şi ne dor.
Pe frontul crematoriului nu sunt cruci.
Străine, unde te duci?!
De ce te-nrolezi în armata străină
De Soare şi viaţă?! Dumnezeu te-a lăsat
Să-ţi trăieşti fericirea.
Cu Satan te-ai certat? Astăzi drumuri de sânge
Pe pământ clocotesc.
Oh, tu iartă-mă Doamne, dacă iar îţi greşesc!
Dar opreşte odată coasa morţii din lucru!
Şi aruncă în moarte inamicul lugubru.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop!

Stop!
Iatac de gheţuri
Îmi adăpostesc imaginaţia
Înfierbântată de dor.
Vântul tăcerii suflă uşor...
Îngheţăm dragostea
Spre a o deştepta peste
Optzeci de ani.
Tic-tacul luminii
A intrat în repaos.
Surîsul e uitare şi haos.
În petala de trandafir căzută la picioarele mele,
Am scris cu cerneală din stele,
Dorinţa de a fii sărutată.
Mă voi pierde în ceţuri
Şi mă voi naşte din ele...
Un A. D. N. pasager, uitat la marginea universului
Ce veghează renaşterea mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zigzagurile repezi de lumni şi umbre, ca nişte zburătoare ameţite de lumina din spatele întunericului, alergau fugărite de clipe, ţesând din unghiuri de ramuri cuib de îngeri ce aleargă pe cer ca o jerbă de stele. Mirişti ţepoase de ramuri şi frunze chihlimbării ascund în barba nerasă a pământului trecutul în care au germinat clipele veşniciei.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!