Ploaie de vise

Ploaie de vise...
Stelele s-au ascuns
La marginea cerului răstignit.
Furtuni se îngrămădesc în sufletul meu.
Coala de hârtie a inimii
Este pătată de sânge.
Ajunge!
Universul şi-a început genocidul,
Frunzele se rostogolesc în vârtejuri,
Semne de întrebare s-au agăţat de liniştea
Din adâncuri.
O dungă, ca un fulger, a tăiat tăcere în două.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţăm să vizualizăm

Doar vizualizăm fericirea...
Timpii se împart inegal
Între "a fi" şi "a nu fi".
Nu mai putem iubi.
Plus infinitul desparte
Universul de oameni,
Liniştea de tăcere
Şi viaţa de moarte.
Tălpile-şoaptă caută mângâiere.
Dor când stelele ascuţite
Se rostogolesc tăcut şi cuminte,
Pe portativul aducerii-aminte.
Doar utopii –
Ca şi cum am spune ca albul e negru,
Iar noaptea e zi.
La marginea fiecărei secunde
Se sfârşeşte o eră.
Noi devenim hotar şi fluture cu aripi de jar.
Relative sunt toate,
Fericire, lumină, iubireşi şoapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înnoptat

S-a înnoptat în sufletul meu...
Ai adus cerbii furtunii
Şi i-ai lăsat slobozi
În pădurile mele virgine,
Acolo unde încolţiseră
Ierburile de sentimente
Şi unde lumina se cununase cu liniştea

Şi cu împăcarea...
Iar, ca ploaia ce cade în mine, frunzele copacilor
Plâng acum
Slobozind toamna din mine.
E toamna ce inundă sufletele celor din jur...
Nu mi-ai ascultat gândurile
Şi m-ai rănit!
De aceea soarele sângerează
Şi stelele s-au ascuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe marginea cerului

Păşesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par nişte metale
Curios concepute.
Coasa morţii a şlefuit pe pereţi
O câmpie şi-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioşi, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanţarea
În unghiuri egal depărtate faţă de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea mamelor

Simt în piept
Durerea sutelor de mame
Ce dor de dorul pruncilor duşi – frasini apuşi.
Îi poartă-n suflet ascunşi...
Aud în pieptul celor morţi în zadar
O plângere juvenilă,
Ca un ropot de cai
Oprit la hotarul dintre cele două lumi...
Dureri şi furtuni,
Cruci duelându-se cu plus infinitul,
O privire de ploi,
Răni şi noroi...
Neliniştea vieţilor ce se plâng
Şi statistici pe care
Nimeni nu le-ar putea răvăşi.
Cifre amare... morţi pentr-o zi...
Vărsare de sânge pe cer, pe pământ...
Ajunge! Ajunge!
Ajută-ne, Dumnezeue Sfânt!
Lumea întreagă te caută, plânge!
"Ajunge!" se-aude strigând.
Ajunge! Ajunge! Ajunge!
Vom muri în curând
Şi sufletul plânge... tot plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-o noapte

Sunt seri întunecate... Luna plină,
În umbre stranii, iată, s-a ascuns...
Sub degete de raze stau uitate
Viaţa, durerea, ochiul care-a plâns.

Umbrela unui nor e ca o pleoapă
Îmbătrânită, cavă şi pustie...
În ea atâtea vis se îngroapă
Şi despre ele, nimeni nu mai ştie...

Lumina-n fulger, irisu-l îmbracă
Şi ca un clopot tulbură uitarea...
E plină de speranţă-ntunecarea
Şi de dureri este pătată zarea...

Noaptea-o noapte... Plâns de-nmormântare...
O întrebare – "a fi?" sau "a nu fi?"...
Căci înrobiţi de-atâta resemnare,
Nu mai putem visa o altă zi...

În noapte vântul parcă e mai rece...
În noapte ochiul parcă e mai plâns...
Mă-ntreb de ce atâta resemnare?
Ce are noaptea-n neguri de ascuns?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literă de miere

S-au scurs din ceruri,
Ca dintr-o călimară, cu tuşul risipindu-se-n valuri,
Litere ruginii.
Chihlimbăii poeme, ca nişte râuri cu susul în jos,
Căutându-şi esenţa,
Se lăbărţau înălţându-se către cer.
Se ridicau în vârtejuri
Spre o destinaţie necunoscută.
Şi castă...
Lacrimi de miere curgeau
De pe-ntinderea-albastră...
Am luat tocul şi am scrijelit pe pereţi
Paşii incerţi.
M-am poticnit ca un nou-născut.
Literele de miere s-au risipit în sufletul meu,
De aceea scriu despre mine şi despre toamnă mereu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura amantă

Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deşteaptă singurătatea
Şi plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoştiinţei
Şi sângerii unui alt apus.
Cu ea îmi beau cafeaua amară
Şi nu-mi reproşază
Că dincolo de ea
Am uitat să închid uşa trecutului
Şi mă risipesc în prezent,
Pe serpentinele vieţii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săruturi de rouă

Pe flori am pictat săruturi de rouă...
Lumina a coborât în cascadă la tâmplele mele.
Mi-am împodobit privirea cu zâmbetul lor
Şi curcubee mi-au adăpostit
Săruturile îndrăgostiţilor visători.
Jad, rubin sau opal,
Smarald ori ametsit, chihlimbar...
Cu toate s-au cuibărit la sânul inimii mele.
S-au divizat apoi în cuvinte de stele...
Pe aripi de fluturi
Am zburat alături de fericire,
În universul în care nu există
Limita verbului "a visa".
Fericirea este a tuturor,
A lor, a voastră, a mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

În universul acesta îngust
În care orice lucru poate fi măsurat cu privirea,
Ne-am născut orbi la adevărurile vieţii,
Căci dincolo de ceea ce vedem
Este fericirea şi liniştea
Care pune stăpânire pe beznă.
Şi o simţim doar cu sufletul,
Zbătându-se în noi
Precum o pasăre rănită
Venind să se adape cu sânge.
Hrană ne sunt cuvintele Domnului
Şi... la ce bun temeri şi fapte necugetate
Când Domnul ne călăzeşte pe drumurile lui?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e dragostea?!

Pe cerul timpului vostru
S-au strâns nori de furtună.
Vântul scurmă în sentimente,
Le transformă în zgură...
Secundele s-au oprit din mersul lumesc
Se întorc în trecut,
Se învârtesc
Pe topoganul furtunii,
La marginea lumii,
Ca frunzele moarte ale
Copacului dragostei.
În ochiul gol de lumină,
Ce zace în palmă,
Acoperit de genele frânte
Ca nişte vreascuri de timpuriu schingiuite,
Sunt aduceri-aminte.
Lacrimi-pereche se ţin de mână.
Cioburi de vrajă adună...
Nu mai există decât amintiri.
Unde e dragostea?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmierii sufletului

S-au înălţat palmieri
În sufletul nostru de ciocolată...
Sângele cade-n cascade... Aşteaptă!
Pe platoul cerebral al cunoaşterii
S-au creat conglomerate de gânduri.
M-am oprit printre rânduri...
Cuvintele sunt la reanimare.
Sună sirenele plângeri carnale.
Le-am croit din lumină, altare.
În jur se simte durere şi jale.
Sentimentele veghează starea de fapt...
În tăcere m-am reîncarnat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Ploaia şi
deodată stelele
s-au revărsat în afara cerului,
peste lume.
Unele s-au aşezat
aici în marginea albă a paginii
şi aşteaptă să se nască poemul
în camera tăcută cu pian,
sau pe strada îngustă a vechiului oraş.
Adun câteva sentimente,
le aşez pe hârtie,
modelând cu grijă literele, cuvintele.
Îmi scot din piept inima
şi le încălzesc la flacăra ei.
Întinde mâna,
poţi să o atingi, să o săruţi...
Ai grijă să o aşezi la loc.
Din ea ies visele mele
ca nişte păsări
care fac autostopul
către inima ta
cu sonete medievale.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor cu ploi

Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spaţii,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".

Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Şi ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Şi-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin paşii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veşnic, vară.

Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiţ, pe norii vieţii agăţată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aş întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.

Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Şi plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean şi ploaia doare
Şi-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieţii şi-al luminii.
Mi-e arşiţa pe buze-ntipărită,
Au încolţit în mine trandafirii.

Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Şi-n mine ploi de crin au încolţit.
Tu, vară, mă priveşti, zâmbeşti şi taci.
Şi plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristeţe fără nume.
Ţi-au înfrunzit copacii. Trişti şi goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!

M-am încadrat, poem, în două spaţii...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălţat bărbaţii,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Şi curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...

Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Şi vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns şi dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...

Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Şi sărutări de vis mi-au dat bărbaţii...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Aşteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Şi ştiu, de-acum, că nu voi regreta.

Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aş muri în toţi, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocoteşte.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposeşte!

Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanţii.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spaţii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea asta...

Ninge! Ninsoarea asta îmi acoperă sufletul...
La tâmple, nămeţii cresc ameninţător.
Nici nu mai ştiu dacă e primăvară
Sau doar visez la lucrul acesta.
Sufletul meu împrumută lucirea stelelor
Îmbibate în sânge, trecute prin foc...
Mi-am călit tăcerea.
Mi-am închis zăpada în tremurul sângelui
Tăvălindu-se prin nămeţi.
Am presărat-o peste cuvintele
Ce purtau încrustate în ele
Patimile lumii.
Îngeri veniţi în oglindă
Mi-au sărutat timpul.
S-a deschis cerul ca o fântână
Şi din mine, a nins peste voi.
Ochiul-planetă a avut viziuni.
Petale de sânge s-au desfăcut
Şi din pumnul cerului
Au alunecat verbele eternităţii - corăbii de vis.
Ninsoarea aceasta a ascuns
Războiul ignoranţei
Şi steagul durerii
Din sufletele, războindu-se cu stihiile
S-a eliberat de cuvinte.
Să ne bucurăm de libertate, de lumină şi puritate!
Suntem ninsoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădină de lime

Umbre cu miros de lămâi
Se-apleacă peste sufletul meu...
Nisipul are culoarea aramei.
I-a împrumutat-o apusul.
A încolţit din răsăritul unei noi dimineţi.
A prins-o cu lanţul tăcerii
De cingătoarea unui poem.
"Să fii iederă!" a poruncit
Şi transcendentul s-a deschis ca o uşă.
Ploua cu seminţe pe cer!
Cu plâns şi cenuşă...
Ochii - petale de lămâi,
S-au ascuns sub ploapa devenită altar.
Şi universul a încolţit
Grădină de lime.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoarea de suflete

Se porneşte vânătoarea de suflete...
Un anticrist involuntar programat
A ascuns munţi în cenuşă
Şi lumina în întuneric.
A azvârlit către cer nisipul răscolit
De ciotul trupului obosit.
S-au spulberat stelele,
Iar ochiul i-a lăsat golul
Să caute printre morminte
Aduceri-aminte.
Se vând la second-hand propriile iluzii...
Se creează confuzii,
Se observă contuzii...
Gândim să licităm sufletul,
Căci ne este netrebuincios
Şi stingher
Printre banalele şi rătăcitele suveniruri
Şi păcate strigătoare la cer.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este toamnă!

Pleoapa întunecată a cerului
S-a coborât tăcut peste noi...
Copacii sunt goi...
Gene de frunze clipesc
Grăbite să-şi încarce-n cărări
Argintul din zări.
Ude de acrimi, covoare chihlimbării
Mustesc a gutuie,
Iar sânger se scurg peste noaptea din zi
Dulce-amăruie.
Departe, un zumzet de voci -
Copii discutând despre teste banale...
Copii zugrăvind cu privirea
Simfonii de cuvinte
Despre cer, despre frunze şi ploi...
Un clopot ca de aramă
Aleargă sprinţar
Prin sufletul ca o hârtie.
Cine să ştie?!
Se-aud troznind sub talpa privirii
Legile firii.
Fior... de fulger şficuitor,
În carnea cărnii coboară!
Oasele dor...
E tăcere şi frig... este toamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este toamnă!

Pleoapa întunecată a cerului
S-a coborât tăcut peste noi...
Copacii sunt goi...
Gene de frunze clipesc
Grăbite să-şi încarce-n cărări
Argintul din zări.
Ude de lacrimi, covoare chihlimbării
Mustesc a gutuie,
Iar sângeri se scurg peste noaptea din zi
Dulce-amăruie.
Departe, un zumzet de voci -
Copii discutând despre teste banale...
Copii zugrăvind cu privirea
Simfonii de cuvinte
Despre cer, despre frunze şi ploi...
Un clopot ca de aramă
Aleargă sprinţar
Prin sufletul ca o hârtie.
Cine să ştie?!
Se-aud troznind sub talpa privirii
Legile firii.
Fior... de fulger şficuitor,
În carnea cărnii coboară!
Oasele dor...
E tăcere şi frig... este toamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta tristeţe...

Este-atâta tristeţe
În inima mea!
Sunt nori de furtună
Şi lucire de stea...
E miraj şi tăcere,
Durere, sărut,
Este liniştea clipei,
E sfârşit şi-nceput.
E tăcerea pe ceruri
Sub al stelelor jug,
La pervazul ferestrei,
Stau în coate şi plâng...
Un semnal de alarmă
Pentru ochiul smerit –
Sunt o pleoapă plecată
Pe sub gene de mirt.
Este plâns şi sunt semne,
Gustul vieţii-i amar.
Îngenunche, tăcere,
La al vieţii altar!
Ne sunt anii pedeapsă,
Ne e viaţa-n amurg,
Ne întoarcem acasă
Printre lacrimi ce curg.
...................................
Şi tac şi plâng,
La fereastra deschisă
De ploaie ucisă...
Sunt un vis în amurg...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă

Scriem cu sufletul
Pe coala universului,
Cu altfel de literea.
Cartea destinului ni se deschide
Ca un evantai de-ntrebări...
Bieţi călători!
Trecerea voastră se va opri dincolo
De virgula dintre două veşnicii.
Da, literele acelea sunt mari,
Croşetate din stele
Toarse de furca infinitului...
Au diacritice din comete, quasari...
E atâta strălucire în ele!
Iar sub ele, doar tină -
Oameni pătaţi de rugină.
Rugina urii, ori rugina durerii,
Un abis în care îngerii mor
Şi crucile noastre rodesc.
Ce trist! De-ar fi doar un vis!
Plouă cu sânge,
Răuri de războinici
Morţi înainte de-a fi
Răsar zi de zi.
De n-ar ajunge oceanul de lacrimi
Şi sânge la cer!
Doamne, schimbă lumea!
Alungă durerea
Şi fă din pământ
Acelaşi cer sfânt!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!