Genunchii mei de diamant
Se-ntinde ca o molimă trecutul
Peste genunchii mei de diamant
Și peste umbre de uitate clipe
Alunec în tăcere, în neant.
Mă dor a vântului și a norilor fantasme
Și-n vene unindu-se mă cheme
Spre a pluti în lumea mea de basme,
Departe de o lume de blestem...
Urc precum lava-n vene și se pierde
În vise stranii vechea tragedie
De-"a fi", acum, precum se pierd poeții,
În noapte, printre versuri, pe-o coală de hârtie.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.