A vedea...

Eu văd frumosul, nu timpul
Mascat de rujuri, farduri, pompoane scumpe,
Ori bijuterii etalând luxul.
Cu sufletul încărcat de pace,
Las să dăinuie peste lume
Un carusel de bijuterii.
Asemeni unui munte mă înalţ peste trecerea mea,
Spre-a ajunge departe,
Spre a luci ca o stea...
Acolo unde, cei drepţi,
În timpuri fără de timp au poposit.
Frumosul este în noi şi în el dăinuieşte
Lumina cerului pe care soarele scrie poeme,
Cu litere aurii.
Cântec de păsări, dansul şi glasul apelor limpezi,
Zborul de fluturi şi-al fulgilor de păpădii.
Vântul primăverii ne mângâie chipurile
Şi divinul izvorăşte prin noi,
Când a vedea învăţăm
Şi când iubim amândoi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este moartea?

Moartea este o călătorie
Spre un tărâm fermecat,
O lume cu fluturi şi flori,
Cu râuri limpezi şi reci,
Un nivel spiritual transcendental,
Unde căţăraţi pe iedera iubirii de semeni,
Facem paşii nestemate
În oglinda unui alt timp.
Acolo poveştile ne acoperă gleznele
Şi sorbim din nectarul eternităţii
Zâmbetul şi sărutul celor dragi nouă.
Acolo este o lume de oglinzi paralele
Şi de mistere inegale, risipite,
Ce au răsărit pe solul irisului opac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce culorile te privesc de aproape...

Să cânte ploaia peste noi! Să cânte.
O simt goală, cântă–ntr–una.
De braţul ei luna se ţine.
Cântec te strig, cântec ai nume.

Să cânte păsările în noi! Să zboare.
Ultimul tren răstoarnă stele aprinse.
Miroase a foşnet de iarbă în palme
Când râde cu toată gura cuvântul.

Să cânte pereţii când se trezeşte tăcerea! Să audă.
La atingerea ta lumina zâmbeşte,
Tremură, respiră cu ochii limpezi.
Din trupul tău viaţa – mi citeşte!

Să cânte frumosul înainte de gând! Să vină.
Ar crede că glonţul aleargă să – şi soarbă cadenţa.
Verbe conjugate în iubire, cântec în mine.
La tine în plete o literă îşi îmbracă nuanţa.

Să cânte nisipul în iarba crudă! Să spună.
Penelul se bucură, ninge mărunt.
Ciorchini de castani cu vise în braţe
Mă mângâie verde, mă mângâie blând.

cântec, versuri de David Ionel Romulus (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină şi tăcere,
Speranţa în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare şi durere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu poeme din eternitate

Cu sufletul amorf îţi scriu poeme
şi cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
îşi lasă aripa peste cuvinte.

Îţi scriu poeme ca şi cum aş ninge
din tablouri scumpe ale vieţii mele,
îţi scriu poeme ca şi cum de sânge
mi-ar izbucni din carne nişte stele.

Îţi scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic nişte semne
din era unui cântec de copil.

În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.

Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
şi nu ştiu dacă-ţi aminteşti, dar ţie
ţi-am scris poeme din eternitate.

Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înţelegi această grea povară
de-a fi mereu şi iar doar poezie,
ca o nesfârşită iarnă-primăvară?

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât ar fi de fardată, parfumată, cu straie aurii, de brocart îmbrăcată, cu bijuterii scumpe încărcată, de jurnalişti contemplată, analizată şi de public aplaudată, maimuţa tot maimuţă rămâne, însă o simplă căprioară neştiută de lume, acolo unde legile pădurii sunt stăpâne, emană gingăşie, blândeţe şi incontestabilă frumuseţe.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti

Nelinişti prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Şi păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniştea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În irişi pătaţi de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ţi se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt victimă şi niciodată nu mi-a plăcut să mi se spună aşa. Sunt un învingător, pentru că nu am renunţat niciodată la iubire, la frumos, la frumosul din oameni, la frumosul naturii, la frumosul primăverii, la frumosul reînvierii.

Ilorian Păunoiu în Agapologia - Logodna iubirii cu libertatea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îi aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe-acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îl aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe+acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Timpuri grele împovărează umerii vechii ţărâne,
Când nu ştim ce foc aduce lumina zilei de mâine.
Veşnic cântă orologiul lumii pline de sfârşituri,
Pe când viaţa îşi încheie simfonia doar în chipuri.

Oameni fără de valoare fură pâinea unor neamuri
Şi se roagă în biserici purtând fel şi fel de hramuri;
Într-o lume-n care unul calcă viu peste dreptate,
Tot acela se-amăgeşte năziund spre demnitate.

Şi mari vise îşi destramă firul fără tălmăcire,
Pierzându-şi apoi lumina într-un hău de amăgire;
Cei ce caută frenetic cheia tainei către soartă,
Îşi fereacă pe vecie simpla fericirii poartă.

Timpul trece fără milă şi în goana lui amară,
Omenirea înnebuneşte în trecerea ei fugară.
Însăşi viaţa e o luptă pentru rostul ei în lume,
Cu stindardul de izbândă doar uitarea unui nume.

poezie de Alexandra Chirvasitu (9 august 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăşluieşte idealul Sodomei nu se îndură totuşi să-şi întoarcă faţa de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însufleţeşte, şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat! Dracu' să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când te gândeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec a trecut prin zidul de piatră

Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur aşteptând toamna
Ca şi cum ar aştepta un vis de ceaţă,
O alta viaţă sau ce-şi dorea. Să nu întârzii -- îţi spune.

Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să ştii,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Mereu lumină şi umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua şi ea barca ce-şi caută ţarmul.

Iată vezi copacii ce te-au îmbrăţisat odată cu el,
singuri şi galbeni, nocturni şi sfioşi cum ţi-era zâmbetul,
Vei înţelege mai târziu, poate mult mai târziu...

Închide ochii, deschide palma să-ţi înfloresc nuferii,
La poale-ţi sunt şi vântul şi izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,
Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp şi loc.

Luminezi acolo unde nu-i lumină,
Un cântec a trecut prin zidul de piatră -- baladă-ntr-un gând!
Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă
Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.

Sortit sunt să am la tâmplă o stea şi
Să plutesc pe cele patru vânturi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Ca să te doară trebuie
Să te întâlneşti cu flacăra şi taina ei!
Priveşte în liniile din palma ta, în liniile destinului
Din aşteptarea nopţii sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.

Apele spală cuvintele, râul îmi şopteşte cântecul,
Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună paşii,
Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,

Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,
Râule, cine plânge şi cine vorbeşte -- spune-mi,
Cine pe cine cheamă şi cine pe cine caută -- spune-mi,

Ascultă, ascultă şi vino la marginea apelor timpului,
El este cel care cheamă, el este cel care plânge -- ascultă,
Te iubesc, te iubesc -- îţi spune. Să nu întârzii -- doar atât îţi mai spune.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul (cu dedicaţie maestrului Mircea Suchici)

Se zbuciumă vântul
Ca un arcuş pe coardele cerului...
Pe partitură aleargă litere negre,
Pe drumuri de fulgere...
Nici curcubeul nu-şi mai plimbă culorile
Pe aleile pe care
Praful de stele şi-a lăsat aurul...
O lacrimă a pătruns în lemnul uscat al viorii,
Un contrabas alungă tăcerea
Şi din orchestră,
Doar zumzetul ploii
Coboară peste sufletul nostru
Să-i lumineze întunecarea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În evantai de fluturi

De vântul primăverii va răscoli în pripă,
Petale de-azalee şi păpădii de gând,
Iar soarele picta-va cu-a razelor risipă,
Surâs de nostalgie cu psalmi de dor, vibrând,

De greieri jucăuşi îţi vor doini în glastre
Şi cu parfum de cer vor ninge peste gene,
Sau stele de smarald din galaxii albastre,
Vor scrie insolite poeme cosânzene,

De îngerii iubirii în straie de ninsoare,
Cernute cu petale din alb de liliac,
Vor ţese-n suflet vise cu-azur mărgăritare
Sau sălcii-nlăcrimate vor aţipi pe lac,

De-or tresării cocorii în rugăciuni suspine,
Redesenând nirvana din zbor de-nchipuire,
Şi-n rătăciri străine, respiri fără de mine,
În ochi îţi voi aprinde din Carul Mic safire!

Deschide porţi de suflet, brodează bucurie,
Înlătura confuzii, ce vor să te-mpresoare,
Iar vis de chihlimbar înmugurit doar ţie,
În evantai de fluturi înalţă-l înspre soare!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe marginea cerului

Păşesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par nişte metale
Curios concepute.
Coasa morţii a şlefuit pe pereţi
O câmpie şi-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioşi, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanţarea
În unghiuri egal depărtate faţă de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi fracul

Privit-am peste cer
Cum Soarele se răsfaţă,
În oglinda sufletului său,
Alintând apele şi aerul...
Se lasă invitat
De păsările cu frac,
Ce au pornit dansul
În ritualul rândunicilor albastre...
Valsând aerul,
Aerul valsând vântul.
Cerul lovea cu binecuvântari
Şi Soarele alerga Lumina sa,
În valsul privirilor
Şi în dansul stelelor,
Ce în fiecare noapte
Invită Luna şi milioane de suflete
Să danseze dansul fericirii,
Ce curge în ritm de muzică,
Peste păsările cu frac
Ce valsează aerul...

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri peste timp

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă ţin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

Ieşite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

Din buza nopţii vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

Poveştile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

Adorm târziu tăciunii în cenuşă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fulgilor de nea

Când dansul fulgilor e o magie
Şi mă apasă un dor nebun de tine,
Neîncetat, prin viaţa mea pustie,
E-un vuiet trist, o mare de suspine.

În suflet e de-acum zădărnicie,
Dragostea ta nu-mi mai aparţine;
Cand dansul fulgilor e o magie
Şi mă apasă un dor nebun de tine.

Câteodată "zac" în dulce reverie,
Rememorez tăcut iubirea noastră,
Totu-i trecut, ori poate cine ştie?
Îmi va bate-o veste în fereastră,

Când dansul fulgilor e o magie.

rondel de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneb e într-adevăr un soare imens, deşi noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru şi că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru şi soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!