Se trezi cu capul

în canalul bun şi direcţia
era bună. soarele, încă
ruşinos şi supus lui noiembrie,
se mai ivea din când în când,
după zile şi nopţi de vânt,
de ploaie. frunzele acopereau
sticla de whisky, băgată în apa
rece care şiroia timid. ziua
era caldă şi cerul lucea
de parcă era lustruit
cu un glaspapir fin. peste canal
se lăsau crengile unui copac.
păreau să-i facă semn să tacă.
culese sticla. capacul păstrase
lichidul. simţurile îi reveneau încet.
o amintire îl fulgeră dureros şi
revăzu buzele fine şi roşii, se apropiau
de ochii lui, în amintirea reînviată
de băutura care se scurgea pe gât,
în stomac ardea plăcut la început.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ud

scotea aburi ca de răsuflare.
îşi lăsă palma pe nisip şi privea
întinderea bălţii. auzea zgomote
noi în tufişuri. aerul greu de smârc
îi intră în plămâni. sticla de whisky
pe jumătate plină, pe jumătate
goală, îl înveselea. fordul răblăgit
lua apă, mlaştina îl sorbea încet,
încet. îşi amintea cum caroseria
maşinii se freca de tufele dese
de pe marginile cărărilor. salvase
sticla. era cel mai important lucru
din acest univers.
îşi simţea sufletul ca o casă
în care adusese o femeie frumoasă,
goală, beată de fericire.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

petrec revelionul pictând
o poezie de amor
acasă pe bucata de covor
îmi trec sticla de jidvei
din stânga în dreapta
şi din dreapta tot în dreapta
nu pot ridica sticla cu stânga
ţin penelul sau markerul
ultimul bust de femeie
a devenit cât de poate de real
e sărbătoarea unui burlac
mirosul de brad vine de afară
prin geamul larg deschis
ultimul revelion l-am trântit
pe canapea de plictiseală
a venit lângă mine sub masă
sticla de whisky contrafăcut
am vărsat-o-n pantaloni

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valorificăm

pruna la maximum şi o fierbem
nu se strică după aceea
dar te sminteşte după ce bei
lichidul cu miros plăcut
care vine pe serpentine
îşi face vânt să ajungă-n sticlă
lăcrimezi când vezi atâta frumuseţe
băgată-n sticla transparentă
te simţi vioi de la miros
limba e dezlegată prin farmec
baţi câmpii cu învăţături
demne de kant şi platon
şi nietzsche
observi că lumea se vede colorat
de la valorificarea unei prune
încerci să fredonezi aida
de verdi ţi-a venit în cap
de urgenţă începi bolero de ravel
ştii că toată lumea te apreciază
îţi bat în pereţi sau podele
apoi te opreşti şi pregăteşti
ceva mai popular cu maria
care vine şi le arată cum
juca ea când era fată
te prăbuşeşti sperând
să-ţi treacă ameţeala

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncarea ciocanului

efectuată defect după spusele vecinului
care privea geamul când mâna ta îşi ţinea
capul cu trei degete nu era floarea bătută
nici un cui strâmb lovit cu o revelaţie
filosofică
când ciocanul loveşte degetele cu spor
la supărare practică aruncarea ciocanului
între perdele albe era sticla care cedează
repede
ai vrea să cauţi soluţia de cusut sticla
adunată de o mătură cu perii de plastic
de preferat albaştri trecuţi sub anonimat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e viaţa la stână

Se-adună norii grămadă
Peste sat şi peste stână,
Pufoşi, albi, ca de zăpadă,
Nu prevestesc o zi bună.

Se-apleacă crengile în pom,
Frunzele încep să plângă,
Sub streaşină stă un om
Cu crucea în mâna stângă.

Cerul fulgeră şi tună.
Parcă nu e zi, e noapte.
Se porneşte o furtună
Care seamănă a moarte.

Vântul smulge-acoperişul,
Culcă la pământ copacii,
In ploaie zbiară viţeluşul
Şi-i pitit sub burta vacii.

Grindina loveşte câinii,
Măgarii sunt nişte statui,
Adunate-n ţarcul stânii
Mioarele parcă-s momâi.

De sub streaşină, ciobanul
Se roagă cu crucea-n mână,
Să nu-i omoare cârlanul
Care-a plecat de la stână.

S-a speriat rău de tot
Când a început potopul.
A plecat cu ham cu tot.
Ca trenu-i era galopul.

Când ploaia-ncet s-a potolit
Şi cerul s-a mai luminat,
Cârlanul, singur a venit
La stâna de lângă sat.

Oile ies la păşune
Pe pajiştea înviorată.
Câinii-au grijă să le-adune
Cu măgarii laolaltă.

Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
Viaţa curge înainte.
Muntele s-a luminat,
Soarele e mai fierbinte.

În sat munca iar porneşte,
Oamenii repară casa,
Pe copii i-adăposteşte
Şi-apoi le aşează masa.

Aşa e viaţa la ţară.
Mai aspră câteodată.
O trăim din iarnă-n vară,
Cu bune-rele, laolaltă.

poezie de Dumitru Delcă (26 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din texas

spusă de un pistolar care călărea
un catâr inteligent
la o cană de whisky contrafăcut
amestecat cu suc de roşii
şi piper alb
era într-un fort plin cu negri
care păzeau butoaiele cu whisky
aduse din new mexico
sau
sau
arizona cu diligenţe speciale
le păzeau de indienii apaşi
sau navajo
care s-au jurat să şterpelească
apa de foc bună pentru a intra
în transă şi alte grozăvii vrăjitoreşti
pe lângă văcarii beţi de dimineaţă
stătea cu pistolul colt în mână
şi
şi
şi
dintr-o dată au fluierat săgeţile
blowin' in the wind
ăla de-l cântă bob dylan
erau apaşii în jurul fortului
san fermin sau
sau
cam aşa ceva
mulţi indieni cu pene-n cap
şi kalaşnikovul în mână
parcă era şi trujillo
actorul ăla cunoscut
arunca tot timpul cuţite
parcă era în desperado
şi atacau în draci
trăgând cu toate armele din dotare
pentru whisky oricine e în stare
să facă crimă şi apaşii
asta au hotărât într-un congres
lupta a ţinut cinci zile
şi
şi
cinci nopţi până au rămas trei apaşi
plus trujillo care avea filmări
pistolarul cel călare pe catâr
şi doi negri mai negri decât noaptea
am scăpat de măcel

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

început

ploios de toamnă cu poveşti
de groază prin cărţile citite
la lumina unui bec pe jumătate
chior în camera unde stau florile
la geam se uită la stropii
care se aruncă în faţa maşinilor
vântul a început afară să plimbe
frunzele vagaboande decise
să-şi facă un rost în viaţa lor
de jumătate de an de bunăstare

ochii se plimbă de la o crimă
la altă crimă cu scrisul ce fuge
dintr-o pagină pe altă pagină
şi detectivii care beau whisky
nu te lasă să priveşti toamna
începută de curând în oraşul tău

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţionată, Lia citi şi reciti mesajul, parcă nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Era tare fericită că reuşise; şi încă nu oricum, ci cu succes. Îşi dorise atât de mult reuşita; de mult îşi dorea să participe la o misiune spaţială, fie ea de lungă sau de scurtă durată şi nu se ferise să spună deschis acest lucru oricui, ori de câte ori i se ivea ocazia. Acum era sigură: Va pleca! Totuşi, nici chiar ea nu s-ar fi aşteptat să obţină punctajul maxim. După ce revăzu rezultatul, acelaşi, adică maxim, parcă încă neîncrezătoare, mai revăzu şi mesajul afişat pe ecranul computerului, apoi porni spre cabinetul domnului Manea, din clădirea principală a Institutului, în care se aflau birourile conducerii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutun de mestecat şi whisky

în umbră stă şeriful. mestecă
tutun şi scuipă. atinge
musca. gogoloiul
de tutun
mestecat ucide.

whisky. whisky de cartofi
şi porumb. tras în sticla
de un litru, albă. udă
stema de şerif. sclipitoare e
stema de şerif.
whisky-ul se scurge pe barbă,
pe piept. cămaşa
în carouri e udă.
e whisky
contrafăcut.

o nouă porţie de tutun de
mestecat intră
în gura şerifului. în spate, un
afiş. femeia are un colt
în mână. şi o sticlă
cu whisky
adevărat în cealaltă mănă.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele îmbrăcat

în zale metalice de cavaler templier
stă-n dosul unui bloc strâmb
cuprins în braţe de frig
un semafor timid clipeşte
dirijat de bastonul unui bătrân

pe strada plină de asfalt încins
rar trece vreun călător dus de acasă
printre frunzele strânse în grămezi
ce strălucesc în soarele de după bloc

cerul s-a pliat şi arată curios
în lumina unui poem lung cât părul
unei cadâne care-mi cântă la pian

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

în vestul insuportabil de groaznic
te legeni ca un cowboy în şa
şi apoi cazi
în arizona aşa a fost

#
oamenii bătrâni nu erau
în stare de nimic
decât să zacă în faţa televizorului
nemişcaţi ca şi cum
ar fi fost nimeriţi
de o săgeată paralizantă

#
te legeni în şa te înclini
în toate părţile şi te redresezi
te clatini şi cazi
lăsând calul să respire

#
la masa de joc
filezi cărţile filezi filezi
tu ai patru aşi
şi adversarul are patru aşi
filezi cu atenţie ultima carte
poate mai ai un as

#
duci sticla de whisky
la gură de câteva ori
când termini sticla te clatini
în şa şi cazi din nou

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă şi pastelată, şi luna decembrie, albă şi rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimţite, se trezeşte
şi-şi întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpţânată, de neînvins –
înainte de a se cuibări încetişor în iarna care vine.
Noiembrie este secret şi tăcere.

poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul

ţesea pânză groasă. oraşul părea părăsit.
whisky-ul curgea din pahare
pe mesele prost geluite.
afişul de la intrare lucea. femeia,
blondă, zâmbea. pistolul din mâna ei
era îndreptat spre clienţi.
şi toată lumea cerea
whisky.

un curmei de vânt, cât coada unui şoricel,
fugări furios norii pământii, dezvelind
ovalul lunii. hoţii beau whisky.
şi furau.

luceafărul de seară zăbovise, curios,
pentru a treia oară la răscrucile
cerului de când hoţii călcau
cu mare fereală. planul era moarte,
planul era viaţă şi bogăţie. şi
femei. şi whisky. mult
whisky.

la ieşirea din oraş, focurile zlătarilor
muşcau întunericul. calicii
îşi apărau onoarea. cuţitul
muşca. apoi se spălau
cu whisky.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sticla

tăcută şi goală stă
într-un colţ de cameră
era cu eticheta pe ea
pusă aproape pudic cam la jumătate
indica ce se cere într-o uniune
de state care controlează
ce trebuie să curgă dintr-o sticlă
verde transparent
golită de un gâtlej care se respectă
conţinutul dăunează grav sănătăţii
dar te ameţeşte după o stare
de euforie greu de descifrat
după golire eşti platon sau kant
sau nietzsche şi discuţi
cele mai importante subiecte politice
matematica nu are taine pentru consumator
sticla stă în colţ discretă
misiunea ei s-a încheiat
şi se simte singură şi stingheră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua

fericirii mă bucur în braţele tale
şi degetele se ating timid
scot fum alb pe nări
foloseşti trucuri psihologice
să mă ţii fericit lângă tine
buzele rostesc poeziile din ultimul
volum scos la o editură săracă
de ziua asta specială arunci
descântece în vânt
te respir până la ultimul atom
şi cu ochii te mângâi pe furiş

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să-i arăt

că nu mă tem şi cu inima
bătând step mă îndrept
spre pat şi îmi trec degetul
peste glezna ei goală

loveşte cu piciorul şi înjură
stă în umbră ferindu-se
de soarele care frige disperat
apoi cerul se întunecă
şi ea se răsuceşte muşcând
buzele cu privirea ucigătoare

îndrăznesc s-o ating cu un deget
urmându-i linia umărului
până la încheietura mâinii
este metoda mea preferată
de a-mi face rău când vreau

rămâne tăcută şi simt că sunt
în siguranţă când văd un mic
zâmbet care coboară în inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mix

Mi s-au amestecat simţurile
De dimineaţă.
Acu văd cu mâinile
Când îmi trec degetele
Peste genele tale
Să le orbesc
De mine...
Mi s-au amestecat simţurile
Deodată.
Acum miros cu ochii
Când îmi plimb privirea
Pe gâtul tău
Să-l recunosc
Din amintire.

Mi s-au amestecat simţurile
Copilăresc.
Acum gust cu nările
Când îmi îngrop faţa
În mâinile tale
Niciodată
Fade...

Mi s-au amestecat simţurile
Diform.
Acum iubesc cu auzul
Când îmi caut notele
În sufletul tău
Să-i golesc
Din plin...

poezie de Gabriela Chişcari (22 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăţi mici de soare
se suprapun / dau naştere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

şi nu ştim ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spaţii uriaşe / în largile spaţii corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca şi când stau în faţa unui pluton de execuţie

iar gloanţele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în faţa unui şemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îţi doreşti

când de fapt

peste tot sunt cadavre şi cadavre / aici la marginea oraşului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!