Trebuie să-i arăt

că nu mă tem şi cu inima
bătând step mă îndrept
spre pat şi îmi trec degetul
peste glezna ei goală

loveşte cu piciorul şi înjură
stă în umbră ferindu-se
de soarele care frige disperat
apoi cerul se întunecă
şi ea se răsuceşte muşcând
buzele cu privirea ucigătoare

îndrăznesc s-o ating cu un deget
urmându-i linia umărului
până la încheietura mâinii
este metoda mea preferată
de a-mi face rău când vreau

rămâne tăcută şi simt că sunt
în siguranţă când văd un mic
zâmbet care coboară în inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc

îndrăznesc să sper
într-o zi...
când cerul se va sparge
şi nori risipiţi
de furtună
lasă să văd
lumina
unei stele care arde
doar pentru mine!
e mult...
prea mult ce-mi doresc..
şi atunci deschid ochii
mă aplec..
spre inima ta!
o simt mai fierbinte
decât oricare stea
de pe cer!
îndrăznesc s-o ating
şi zâmbesc....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc

Îndrăznesc să sper
Intr-o zi....
Când cerul se sparge,
Si nori risipiţi de furtună
Lasă să vadă
Doar lumina unei stele
Care arde
Doar pentru mine!

E mult.... prea mult,
Ce-mi doresc....
Si atunci deschid ochii
Mă aplec
Spre inima ta
Si o simt mai fierbinte
Decât oricare stea
De pe cer....

Îndrăznesc s-o ating
Si zâmbesc.....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi hrănesc curiozitatea

şi mă uit pe gaura cheii
la vecina care-ţi trezeşte
pasiunea e frumoasă ca o poezie
o ating cu ochiul stăpân
peste formele plinuţe
mângâi pielea goală şi lucioasă
sângele curge fierbinte-n vene
pofta-mi bălteşte în nori josnici
pe furiş îmi trec limba
peste buzele care ar săruta
splendoare ce se plimbă
prin camera la fel de goală
aproape o oră-mi zâmbeşte
cu cea mai diavolească ispită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am îndrăgostit

de o dansatoare de flamenco
sub cerul sidefat s-aprinde
un jar din inimă urcă în ochii
albaştri spre ea îi îndrept
apoi fac şi primul pas în ritm
nebun andaluz am greşit
rămân înlănţuit pe veci
de trupul ce dansează îndrăcit
îmbrăţişarea ei mă duce-n iad
iar buzele ei roşu carmin
suflă în vântul ce mă strânge
cenuşa iubirii se risipeşte
în ritmul castanietelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre abis coboară

privirea tăcută a învinsului scăpat
de ultima fărâmă de viaţă surdă
asemenea unei remuşcări stupide
se resemnează şi aşteaptă să vină
când va veni o va privi în ochi
va fi fără cuvântări întortocheate
lacrimile sunt inutile precum ştiţi

în abis se scaldă acum privirea
un deşert mai întins cu multe focuri
acolo vagabonzii vieţii râd de toate
copacul are cranii cu părul blond
până şi corbii croncănesc cu frică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu faust

care se-neacă în şliboviţa
unde hangiu pune apă
în fiecare noapte udă vii
prin ceaţă şi priveşti felinarele
care afumă ţânţarii obosiţi
de umezeala din casele dărâmate
cu tristeţea care te aşteaptă
la fiecare uşă te topeşti
de băutură prin întuneric
bâjbâi după trupul femeii bete
şi mă reîntorc la zidurile ude
de nimic nu-mi pasă
când simt poezia ca substanţă
vreau să fiu faust mai degrabă
cad în apa care trece peste umeri
chipuri groaznice trec pe lângă nas
le simt mirosul de catran
mă cutremur ridicat şi dus
apoi depus în cârciuma plină de fum

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când, escaladând un munte, văd cum soarele răsare, cu tot procesul său imperturbabil de la tonuri de negru la tonuri de verde, apoi roşietice, până la primele raze ce apar pe cer şi tot coboară până îţi ating chipul cu acel strop de căldură care transformă totul, care te luminează şi te fac să te simţi viu, o clipă trecătoare, dar de nepreţuit, trebuie să recunosc că întotdeauna simt că momentul este unul special, magic, că în acest proces e ceva ce nu reuşesc să descifrez şi care mă face să-mi ies din minţi, şi -poate şi din cauza asta- să revin mereu în munţi, iar şi iar, pentru a încerca să descopăr forţa aceea necunoscută care scoate din adâncul inimii mele aceste sentimente de plenitudine.

citat din Kilian Jornet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul senin

se uita la mine printr-un cristal
era curios să vadă mersul meu
pe asfaltul care frige până ce noaptea
se lasă de sus perpendicular
privea îmbufnat lipsa mea de voinţă

cerul senin scutura un anotimp
peste oraşul fragil mistuit
până la sânge te vezi rătăcit
prin secunda ce prinde culoare

cerul senin mă urmărea cum vărs
lacrimi de iubire pe o hârtie
printre copacii de ceară parfumată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revine-n fiecare seară

la aceeaşi oră frumoasă coboară
îmi cuprinde tot trupul tăcută
de plăceri se arată agăţată
încet mă omoară cruda jivină
un braţ întâi amorţeşte-n tăcere
e sloi şi soarele îl stinge cuminte
trece mai în coastă cu-un junghi
o adevărată lovitură de spadă
rămân fără aer când ora doisprezece
bate destrăbălat în turnul bisericii
se crapă cerul şi-un înger coboară
intrând în amonia unei mister fatal

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ridic un deget înaintea ochilor şi îl urmăresc mai întâi cu ochiul stâng şi apoi cu cel drept, acesta pare că se deplasează pe fundalul îndepărtat. Cu cât aduc mai aproape degetul, cu atât mai mult pare că se deplasează. Pot să estimez distanţă până la degetul meu prin măsurarea acestei mişcări aparente sau paralaxă. Dacă ochii mei ar fi fost mai îndepărtaţi, degetul ar fi părut că se deplasează şi mai mult. Cu cât este mai lungă linia de bază de la care facem două observaţii, cu atât mai mare este paralaxa şi cu atât mai bine putem măsura distanţa faţă de obiecte îndepărtate.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul coboară

Când cerul coboară
Stelele dansează,
Cântecul dragostei
Pe valuri vibrează.

Pe drumuri de ape
Privirea-mi se-afundă,
Invoc revederea
În noaptea rotundă.

Doamne, cum trec anii
Prin părul meu albit,
Buzele în rugă
Rostesc tot ce-am iubit.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt că sunt, să simt că este

În ziua în care m-a albit lumina
Ploua şi toţi aveau umbrele din cuvinte
Doar eu mi-am dezgropat rădăcina
Stabilind cu soarele adânci legăminte.
Din visele înalte şi multe
Mi-am desenat o umbră pe podea
Să aud cum clipa se ascute
şi timpul plânge, cu versuri, pe inima mea.
M-am aşezat pe marginea sufletului, la mal
Să simt că sunt, să simt că este
Să ascult cum bate inima cu fiecare val
Cum soarele adoarme cu capul pe a mea poveste.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albină (VIII)

Albină, ţi-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, şi zborul ţi-l purtai în dulci spirale de fum.

Eu sunt cel fără speranţă, cuvântul fără ecou,
şi cel care a avut totul, pierzând totul.

Ultima legătură, în tine scârţâie ultima-mi năzuinţă.
În ţinutul meu searbăd tu eşti ultima roză.

O, tu care eşti tăcută!

Lasă-ţi privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.

Tu ai privirea adâncă, în care noaptea loveşte.
Liniştite braţe de flori şi veşmânt de roză

Sânii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
să se odihnească.

O, tu care eşti tăcută!

În mine răsare singurătatea, cuprinsă de absenţa ta.
Plouă. Briza mării chinuie pescăruşi rătăcitori.

Apa păşeşte, desculţă, pe străzile deja străbătute.
Din acel copac, frunzele se plâng ca şi când ar fi bolnave.

Albină, chiar şi când nu eşti aici îţi arunci zumzetul în sufletul meu.
Din nou, exişti în timp, zveltă şi tăcută.

O, tu care eşti tăcută!

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Plânge cerul de durere,
Peisajul nu creează nicio plăcere
Totuşi eu văd viaţă în culori
Simt cum plutesc până la nori.

Inimii îi e sete de iubire
O picătură ar fi de ajuns că s-o aline
Dar eu o mint că totul va fii bine.

Când o să mor
Vreau să-mi plângeţi de dor
Nu vreau lacrimi false să vărsaţi
Prefer un zâmbet, dar să nu mă uitaţi
Trupul îmi va fi în groapă
Sufletul va pluti veşnic, că pe apă.

Fac ce simt şi simt ce fac
Poate de aceea mulţi nu mă plac
Am doar o viaţă de trăit
Îmi place să iubesc şi să fiu iubit.

Port un zâmbet fals pe faţă
Sufletul e pierdut în ceaţă
Îmi pun inima pe foaie
Dar cu frică, să nu se îndoaie
Asta e modul meu de a mă elibera
Scriu cu sufletul şi inima!

poezie de Miron Iustin (27 septembrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de fată

Într-o zi când te-oi vedea, o să fii un oarecare,
Nici un tremur, niciun zâmbet, doar regret şi resemnare.
Nu-mi pasă de ziua aceea, poate n-o s-o mai apuc.
Vreau când se sfârşeşte viaţa, amintirea ta s-o duc
Până-n rai cu mine, sus. Şi de-acolo să simt dorul.
Să privesc cum mergi agale, îţi târăşti cu greu piciorul,
Cel cu care niciodată nu ai vrut să îmi calci iarba.
Ţi-a fost teamă să nu strici, florile de pai şi nalba.
Dar eu ştiu că nu de-aceea n-ai venit în curtea mea.
Nu ţi-e drag deloc de mine. Ce-mi mai plânge inima!
Las' să plângă, să suspine şi să bată ca nebuna.
Eu ii spun mereu că tu, nu eşti soarele, nici luna
Şi că poate fără tine. Îi va fi cu mult mai bine.
Dar ea nu şi nu, te vrea. Hai iubeşte-o, doar o dată.
N-o să-ţi facă niciun rău. Biata inimă de fată.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că sunt plin

ochi de dragoste şi alte boli
de inimă în sufletul care pictează
buzele tale pe buzele mele
mai mult pe retină îmi urcă
am ajuns la punctele de suspensie
sufletul e un fluture albastru
iubesc intens părul blond
lacrimi de nebunie ies să-l ude

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, un hoinar

Aştept ziua care vine,
mă aşez în genunchi
îmi plec fruntea, umezind ţărâna,
strâng în braţe raza de lumină,
simt o mângâiere pe creştet,
e mâna caldă a mamei.
E atâta linişte în jur,
doar vântul se aude,
bătând în zăvadă,
iar din când în când,
un bocănit de încălţări
neajustate pe piciorul timpului
care rămâne un hoinar.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!