Amintirile altor toamne

Miroase a pastramă-n mustării,
Scripcarii cântă ca în vremi apuse,
Se-aude chicot de femei seduse
Şi provocare de palavragii.

În amintire totul e real,
Îl văd pe tata sărutând cobzarul,
Apoi cum îşi goleşte buzunarul,
Şi gestul lui îmi pare imortal.

Aud vapoarele sunând prelung
E noapte. Văd luminile-n Silistra,
În aşternutul răvăşit, sinistra
Şi lunga toamnă freamătă-ndelung.

Îşi pune văl de frunze violet
Şi, rezervându-şi ultima cutumă,
Alungă greierii stropind cu brumă,
Iar ei se-aud încet, tot mai încet!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile altor toamne

În amintirea tatălui meu, Iani Anastasiu

Miroase a pastramă-n mustării,
Scripcarii cântă ca în vremi apuse,
Se-aude chicot de femei seduse
Şi provocare de palavragii.

În amintire totul e real,
Îl văd pe tata sărutând cobzarul,
Apoi cum îşi goleşte buzunarul,
Şi gestul lui îmi pare imortal.

Aud vapoarele sunând prelung
E noapte. Văd luminile-n Silistra,
În aşternutul răvăşit, sinistra
Şi lunga toamnă freamătă-ndelung.

Îşi pune văl de frunze violet
Şi, rezervându-şi ultima cutumă,
Alungă greierii stropind cu brumă,
Iar ei se-aud încet, tot mai încet!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.

Miros de primăvara-i peste tot,
Şi triluri mii şi mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.

Acum e linişte şi nu se ştie ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot linişte...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.

Calmul... încet, încet se pierde şi foşnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger şi un tunet vestesc o noapte de furtună.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting...

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting,
Mă prăbuşesc uşor în ring,
Voi încerca din nou să strig
Că în genunchi vreau să înving.

Şi ştiu că-ncet, încet mă duc
Sub brazda lungă fără plug,
Cu oasele mele să ung
Ţărâna pe care-o străpung.

Şi ştiu că-ncet, încet dispar
În lumea fără de hotar
De aceea ţie-ţi las în dar
Iubirea mea de chihlimbar.

Şi ştiu că-ncet, încet voi fi
Chiar urma ce va părăsi
Şi gestul sacru de-a iubi
Şi îndrăzneala de-a mai fi.

Şi ştiu că-ncet voi fi pe prag
O amintire celui drag,
De-aceea vreau să mă retrag
Să dorm sub umbra grea de fag.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

dimineaţa
are alt gust

merg prin lumină
fără s-o ating

toamna mă-nvăluie
într-o pânză subţire
de frunze şi frig

dincolo
o femeie scutură aşternutul
şi gestul ei simplu
pune ordine în univers

iau această amintire
lăsând după mine
o urmă de melc

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost

nu-ţi spun repetând cuvinte,
gânduri-n amintiri eu pun
şi-n buzunarul de la piept
încet acolo bate
încă o amintire, încet, plângând

pijamaua de pe noptieră
rămâne acolo, aruncată,
ea se uită însă, tristă, la mine
şi parcă strâmb

iar cearceaful mototolit
rămâne grea amintire,
pentru tine nu mai sunt nimic,
am rămas decât un tablou
dincolo de perete
când tu ai fost şi eu

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu şi era toamnă
Şi frunzele se-nfiorau
Şi tremurau în vântul serii
.....................
Ţi-aduci aminte şi de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-şi acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Şi pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu şi era toamnă...
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile toamnei

Toamna desenează pete aurii
Pe smaraldul verde-al frunzelor de nuc
Pune iar rugină pe frunza din vii,
Stoluri călătoare înspre sud se duc

Se pictează-n roşu frunza de cireş
Şi în rotocoale, desprinsă de ram,
Mi-o aşterne vântul pe sub talpă preş
Şi cu stropi de ploaie îmi loveşte-n geam

Globuri ca de ceară atârnă-n gutui
Şi miroase-a prune coapte, violet
Iar prin vii se-anină struguri brumării
Graurii şi mierla cântă în duet

Râde-n dumitriţe azurul din cer
Şi pe crizanteme râde-un curcubeu
Iar grădina pare ca un giuvaier
Din culori de toamnă pe un imprimeu

Când amurgu-mbracă nuanţe violet
Dimineţi cu brumă rece sidefie
Pun pe umăr toamnei stele epolet
Peste roba ei galben-arămie...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăluda

Se gudură iarna sub pomii golaşi
Gonită cu pietre din urmă,
Îşi soarbe urgia din ţurţuri rămaşi,
Se-ascunde prin frunze şi scurmă.

Împrăştie pulberi de brumă în zori,
Acoperă geana de soare,
Stârneşte pe câmpuri lungi cârduri de ciori
Flămânde şi gâlcevitoare.

Aleargă zăludă, muşcând din păduri,
Cu lupii urlându-i pe urme,
Îşi sfâşie haina în rugii de muri
Şi nu poate ura să-şi curme.

O biruie focul din vetre fierbinţi
Şi sucul din merele coapte,
Bătrânii spunând povestiri sub velinţi
Copiilor, noapte de noapte.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze

albă de pian o clapă apăsată
mă strigă şi-mi spune
că la uşa vieţii mele
bate
încet încă o toamnă

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de lacrimi

E toamnă, sau doar mi se pare mie,
Că fructele trag toate spre pământ,
Că pleacă păsările-n pribegie,
Şi s-a-mplântat peniţa în cuvânt?

Dezastrul toamnei e belşugul nostru,
Năpasta voastră e belşug în cer,
Pe cât de sincer e credeul vostru,
Pe-atât e zeul vostru, auster!

Perfectă este toamna, ca şi moartea,
Fanfare trec, sau tunete se-aud?
Să fii o frunză, asta îţi e partea,
Să-ngraşi pământul după chin şi trud.

Dacă am face linişte în noi,
Am auzi în loc de lacrimi, ploi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta

Miroasea rod bogat şi-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranţe nămolite...

S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliţi de vis, ne dor.

Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat şi veşnic celibat,
Când între noi tăcerea se aşterne...
Şi plouă, plouă, plouă rod bogat.

Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-şi arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată şi bogată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adio pentru toamnă

Mă despart de toamnă sângerând,
Mâna mea în spinii ei se-agaţă,
Boabe roşii de măceş sub gheaţă,
Unghiile-n carne-agonizând.

Zilele se-ntind uşor pe pat,
Nopţile se culcă peste zile
Pe când plâng mâhnite şi febrile,
Inhibându-şi ultimul oftat.

Mâini chircite, frunzele în pom,
Îşi desprind şi ultima brăţară,
Cad cuprinse-n vălătuci de ceară,
Gem, vorbind acelaşi idiom.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimă

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfioreau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.
Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici şi în ocară
ei nu mai sunt

Respir încet
şi văd
sunt toţi
suntem toţi
răstignim Coloana Infinitului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!