C' est assez, Éternel...

Eugen Dorcescu

C'est assez, Éternel...

Nu mă mai simt în ţara mea acasă.
Nu sunt acasă nici printre străini.
Dă-mi Tu, Cel Veşnic, ţara luminoasă
În care fi-vom înşine lumini.

Aici, mânaţi de-al beznelor harapnic,
Huliţi de semeni, sfâşiaţi de câini,
Gustăm plângând din trupul sfintei pâini,
Dorindu-ne plecarea cât mai grabnic.

Şi eu, asemeni, pentru-a câta oară
Cuvintele profetului le spun?
Destul. Mă ia! Căci nu sunt eu mai bun
Decât strămoşii mei de-odinioară.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, "Nirvana. Cea mai frumoasă poezie", Editura Eurostampa, Timişoara, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Nunc stans

EUGEN DORCESCU
NUNC STANS
(Inedită)

Ai vrea să-l ştii pe-acela care este,
Prin vârste, şi de-a pururi, fericit?
Îl vei afla-n cerdacul unui schit,
Topit, înmiresmat, desăvârşit,
În flori de fân şi-n adieri celeste.

Urcasem nesfârşite serpentine,
De jos, din aşezare, către cer,
Printre păduri de paltin şi de cer,
Sub lespedea tăcerilor alpine.

Sus, pe platou, ca într-un vis, şezum:
Arhaici călători, privind bătrânul
Călugăr ce-şi cosea, în vale, fânul
(Pe care-l taie, poate, şi acum).

E-acelaşi fân, e-acelaşi calm izvor.
E-acelaşi piept de cer, strivindu-şi munţii.
Şi-acelaşi sfinx de-azur scânteietor,
Ce mestecă, sub infinitul frunţii,
Un timp fără trecut şi viitor...
(09.12.1990)

"Timişoara", 12 august 2022, p. 1.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", Timişoara, 12 august 2022, pagina 1 (12 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templierul

EUGEN DORCESCU

TEMPLIERUL

Mi-am amintit cumplita "Dies Irae",
O zi de răzbunare. O, ce zi!
Cu trup cicatrizat în bătălii,
Mă îndreptam, la trap, spre-o mănăstire.

Pe drum, eu, brav oştean al lui Hristos,
Eu, lângă Crucea Domnului, străjer,
Am fost trecut prin sabie şi fier,
De oamenii lui Filip cel Frumos.

Amurgul, cheag de sânge vineţiu,
Şi soarele de spuză şi de scrum
Au preluat destinul meu postum.
Şi iată, peste vremi, sunt iarăşi viu.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 2, 2020 (5 februarie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pavilionul

Eugen Dorcescu

Pavilionul

Chilia mea e-un vechi pavilion
Deschis în patru zări, spre cer şi soare,
Spre-un rai de trandafiri şi spre-o cărare,
Ce duce la altar şi la amvon.

Aici, înveşnicit în priveghere,
Cu parcul plin de zvonuri împrejur,
Eu, scrib eteric în eterul pur,
Purtat pe-a înnoptării adiere,
Scriu psalmi de-argint pe-un pergament de-azur,
Mai dulci decât un "fagure de miere",
Ştiind că în curând voi fi augur
Şi domn peste-un imperiu de tăcere.

(5-8 iunie 2022. Parcul Dacia, Timişoara).

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", nr. 21, 10 iunie 2022, p. 1 (10 iunie 2022)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean şi munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Şi-un eremit
Pe troiţa luminii răstignit,
Străpuns de lănci şi cuie de zenit,
Între azur de cer şi-azur de mare.

Eram şi eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morţii metereze
Şi-acum, pe-aceeaşi cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii şi epicleze!
Heruvi de vid, topiţi în vid şi-n mit,
Zburam, alături, scrib şi eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Şi iar din infinit în infinit,
Mânaţi de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduţi în sorbul veşnicei Geneze.

Eugen Dorcescu în "Timişoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul sacru

Eugen Dorcescu

Visul sacru
Mirelei-Ioana

Ce fericiţi dansam noi doi în vis!
Ah, visu-acesta El ni l-a trimis,
Din negura şi veşnicia Sa,
Spre-a ne redobândi şi vindeca!

Simţeam cum tactul muzicii asculţi.
Dansam: Tu-mpodobită. Eu - desculţ.
Frumoşi şi puri. Un heruvimic luth
Sacraliza eternul început.

Ce fericiţi dansam azi-noapte-n vis!
Ştiu: visul sacru Domnul l-a trimis.
Ne-a reclădit femeie şi bărbat.
El m-a rănit. Tot El m-a vindecat.

poezie de Eugen Dorcescu din "Timişoara", 14 ianuarie 2022, p. 8 (14 ianuarie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Diacul

EUGEN DORCESCU

DIACUL

Privesc, pe masă, blândul meu condei:
Îl port şi când nu-l port. Şi zi, şi noapte.
Hârtia albă, în – albă – carnea ei,
E plină de tăişuri şi de şoapte.

Condei avea şi tata. Însă el
Îl mânuia spre-a desluşi vreo carte.
Eu am făcut la fel. Dar şi-n alt fel:
Am dus condeiul tatei mai departe.

Bunicul – Dumnezeu să se îndure
De duhul lui – trudea, şi el, la scris.
Plimba peniţa iute pe zapis,
Ca pe-o închipuire de secure.

Străbunii mei, popor întrezărit
În tulburata sângelui oglindă,
S-au sprijinit pe plug. Şi, negreşit,
Pe sabie, pe lance sau pe flintă.

Îi ştiu pe toţi. Îi simt. Plugari, oieri,
Cu snopul de săgeţi într-o desagă.
Ori călăreţi, înveşmântaţi în fier,
Rotind în soare lanţul greu cu ghioagă.

Din începuturi, fiecare-şi duce
Destinul către mine, cel de-acum.
Eu însumi sunt fărâmă dintr-un drum,
Cu-aceleaşi semne: grai, şi neam, şi cruce.

Când Domnul e cu noi, cine să sfarme
Acest torent de duh şi de cuvânt?
Condeiul meu, condeiul meu cel blând,
Călit la focul Spiritului sfânt,
E cea mai oţelită dintre arme.

12. XII.1999 - 11. VII. 2022.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Gândacul de Colorado", 13 iulie 2022
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat, ţara în care Eminescu şi-a pierdut minţile, ţara care a refuzat, iresponsabil, oferta lui Brâncuşi la bătrâneţe: aceea de a-şi lăsa întreaga operă compatrioţilor săi. Ţara care şi-a omorât elitele în puşcărie, ţara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Ţara din care pleacă, mereu, tineri excepţionali, şi nu doar să se căpătuiască, ţara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizaţi şi prost plătiţi la ei acasă. Nu pot decât să sper că, sub această pojghiţă de mizerie, există şi o altă ţară, ţara unor oameni cuviincioşi şi cinstiţi, ţara celor ce ştiu să se respecte între ei şi să nu se lase manipulaţi de câteva trupe barbare de oameni stricaţi şi stricători de suflete.

citat din Andrei Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nirvana

Pierduţi fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră şi vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid şi indecis,
Ce-ţi spun acum să nu te doară.
Dar am visat acelaşi vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.

Murisem. Şi-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esenţă şi contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii...
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morţi, nici vii,
Nici timp, nici spaţiu, noapte, zi...
Zburam, cu aripi străvezii,
Precum lumina în lumină.

Nu erau ceruri, nici pământ.
Dar nici nu le doream. O, nu!
Mă stăpânea un singur gând:
Să te găsesc, să fii şi tu
Cu mine, unde eu eram.
Un gând, ca un fuior de vânt,
Un gând, ce mă purta vibrând.
Te căutam, te căutam,
Zbor lângă dor adăugând.
Te căutam. Şi-mi petreceam
Eternitatea căutând.

poezie de Eugen Dorcescu (decembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montségur

Eugen Dorcescu

Montségur

Mirelei-Ioana

Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,
Biruitor în orişice înfrângeri.
Ce puri eram! Eram atât de puri,
Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinşi de lume, rupţi de elemente,
De apă, de văzduh şi de pământ,
Ne-am fost iubit aievea-n trup şi-n gând
Şi-am ignorat vrăjmaşu-aşezământ
Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc
Şi sacrul munte însuşi e-o fantasmă,
Îţi aminteşti? Ne-am aruncat în foc,
Drept jertfă detestatului Moloch,
Şi-am renăscut în două flori de plasmă.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 6, 2020 (27 aprilie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anthropos ergon

Frumos şi pur, aşa ca la-nceput,
Mă aflu pe un ţărm necunoscut,
Un ţărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, şi-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele şi casa de nisip;
Nici nu mai ştiu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare şi se-ascunde —
Şi totuşi, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi şi suflet nu-i nimic:
Nu pot şi nu încerc să le despic
Cerul de cer şi soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...

poezie de Eugen Dorcescu din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai sigură cale către cunoaştere e suferinţa.

citat din Eugen Dorcescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam

Dezic, şi mă dezic de tot ce am.
În fapt, ce vrea să-nsemne a avea?
Sunt singur. Sunt căzut. Sunt ha'adham*.
Şi lângă mine stă femeia mea.
Ca ins primordial în Paradis,
N-am ascendenţă. Cât despre urmaşi,
Vrăjmaşi îşi sunt. Şi mie-mi sunt vrăjmaşi.
Urmaşii mei trupeşti m-au compromis.
Iar Eva, dăruită de Acel
Ce m-a creat, e-un dram din trupul meu.
Un unic trup clădim în Dumnezeu.

În lume, deci, suntem doar eu şi El.

_____
*ha'adham (ebr.) – omul de pământ.

poezie de Eugen Dorcescu din Elegiile de la Bad Hofgastein (26 septembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate în suflet

Şi azi Cetatea-i în fereastră,
Şi-n suflet linişte-mi presară,
Arhitectura sa măiastră,
Mi-e hrană, pentru-a câta oară...

În sutele de ani, strămoşii,
Au ctitorit zidiri din piatră,
Tivind trecutul cu coloşii,
Ce-s paznici neclintiţi pe vatră...

Căci ce-am fi noi de n-ar urca,
Pe-al urbei noastre paşnic cer,
Cetatea, luminoasă stea,
Învăluită în mister...

Poate ne pare fapt banal,
Dar de s-ar risipi în zare,
Am şti ce simbol colosal,
Cetatea e, şi ce rost are...

Căci Deva, -n noi, este Cetate,
La fel cu tata şi cu mama,
Icoane sfinte, venerate,
Ca fericirea şi... ca teama...

Ai noştri pruncii ce-o să se nască,
Când vor privi la bolta-albastră,
Şi pesta veacuri să zărească,
Cetatea Devai, în fereastră...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

absenţă

Absenţa este o prezenţă negativă. E un gol, o aşteptare, o latenţă. E moarte şi viaţă, deopotrivă.

definiţie de Eugen Dorcescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia care cântă, într-o noapte întunecată,
Şi mă simt de tine ruptă, şi-i sunt timpului amantă.
Îi sunt timpului fecioară cu dureri ascunse-n plete,
Pentru-a nu ştiu câta oară... mă simt plină de regrete!

catren de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ţări...

... sunt ţări incluse-n miliard de aur
a mea e-n tagma miliardului furat
mai sunt şi ţări în care limba e tezaur
în ţara mea nici limbă nu-i nici stat...

există ţări ce au economie
şi-n care toţi au pâine şi la pâine
în ţara mea o neagră sărăcie
ne-a coborât pe toţi la rang de câine

există ţări cu libertatea de-a alege
şi-n ţara mea aceiaşi libertate
am delegat-o hoţilor în lege
şi hoţii judecă şi fac dreptate...

există ţări în care parlamente
alese de popor chiar sunt pentru popor
în ţara mea un grup de (excre)elemente
exprimă numai interesul lor

există ţări cu presa necoruptă
cu opoziţie fără balast şi plaur
în ţara mea mereu se duce lupta
între extremele aceluiaşi balaur

sunt ţări incluse-n miliard de aur
din care vreau mereu să vin acasă
să fac din ţara asta un tezaur
şi colţ de rai
dar hoţii nu mă lasă...

poezie de Iurie Osoianu (7 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii poartă pânze de soare pe feţe şi-n suflet un straniu amestec de-azur şi lentoare letală.

citat din Eugen Dorcescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarmis (Avatar)

Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Şi eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.

Înaintam în negură. Eram
Fiinţa care-mi seamănă. Şi care
Se recunoaşte-n sine. Cum un ram
Îşi recunoaşte umbra plutitoare.

Şi-am tresărit simţindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb şi-n lună).

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!