Bod de dor şi infinit

Undeva, sub stei de piatră
stă un mag albit de vreme
cugetând la crugul lumii
scris în blândele-i poeme.

În adâncuri toarce luna,
Gândul nopţile despică,
şi, spre cerul plin cu doruri,
fruntea-i albă şi-o ridică.

Stă în scorbura-i bătrână
ca un pustnic de la schit
şi învârte lin mătănii,
bob de dor şi infinit

Vin izvoarele să-i cânte
despre vechi şi noi iubiri,
rătăcite-n salba vremii
şi-n zidiri de mănăstiri.

Nu mai sunt
decât o umbră
aşteptând
cuvânt iubit
şi învârt
în piept mătănii,
bob de dor
şi infinit

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am şti precis că toate lucrurile îşi au originea în acel punct infinit de mic, infinit de dens şi infinit de fierbinte, atunci toată filozofia lumii s-ar reduce şi ea la un singur cuvânt, infinit de adevărat, infinit de cuprinzător şi infinit de greu. Necazul e că sunt unii care se îndoiesc de existenţa primordială a acestui punct şi vin cu o mulţime de alte teorii, care mai de care mai fanteziste. Prin urmare, nu ştim nimic precis, lucru de care profită din plin marii filozofi ai lumii, care aduc apă la moara stricată a marilor savanţi, tot ai lumii, singurii care mai pot dormi noaptea cu sufletul împăcat fiind doar proştii şi indiferenţii.

Mihail Mataringa (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătănii

Mătănii am ajuns să fac
În cârciumă şi acasă...
Nevestii, când nu sunt pe plac,
De frica ei stau sub masă.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna-n falduri de mătasă
Şi-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.

Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...

Din copacii noştri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut şi ea.

Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...

Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite şi sprinţare,
Stau vreo patru vrăbiuţe,
Căutându-şi de mâncare.

Şi în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-şi cere,
Printre falduri de mătasă
Şi mătănii de dantele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai fac un pas

Mai fac un pas spre minus infinit
Şi răzvrătit mi-e chipul în oglindă,
Îmi pare, părul, azi, că mi-a albit
Şi-n păr, fulgi albi au început să prindă.

Şi-n suflet ning cu tăceri. De dor,
mi-s braţele o ramură de sticlă
Şi gheţuri dintr-odată mă-mpresor
Şi munţi de gheaţă-n urmă-mi se ridică...

Chiar dacă azi sunt un copac cu flori,
Voi fii un vis cu stele în privire
Şi pentru voi, prieteni iubitori,
Un zâmbet ca un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Ceru-a înflorit! Şi sângeri
Peste cer au răsărit...
Plasă albă de mătănii
E pe-al sufletului schit...

S-au ţesut mătăsuri fine...
Şi podoabele de jad
A copacilor de sticlă,
Azi, în chihlimbare ard.

Mi-am pus la urechi podoabe
Şi poeme de rubin,
Iar din ochi, mi-au curs în taină,
Negre picături de vin...

Peste clipe-mbujorate,
Azi, am pus amărăciune,
Căci păşesc cu eleganţă
Şi cu fast, în altă lume.

Azi e zi de sărbătoare...
Ani (şi câţi?!) am împlinit...
Vântu-nfiorări de umbre,
La ureche, mi-a şoptit.

Ploaia s-a oprit o clipă
Şi cu paşi de margarete
Mi-a privit adolescenţa...
Viaţa, cum să se repete?!

Cum să fiu tot prunc?!
În suflet, am rămas un Prometeu,
Foc ascuns de restul lumii...
Dar în rest, acelaşi eu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna România

Sunt o verigă tricoloră

din lanţul lumii infinit

şi doar o mână mă adoră

de care sunt înlănţuit

În lanţul lumii infinit

se zbate libertatea mea

şi-n inima ca de granit

luminează doar o stea

Se zbate libertatea mea

şi doar o mână o adoră

noapte bună viaţă rea

într-o verigă tricoloră

Din lanţul lumii infinit

o furtună a-ncremenit

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUNGI MĂTĂNII DACĂ FAC PE MOZAICUL UNUI TEMPLU-Rubai
Lungi mătănii dacă fac pe mozaicul unui templu
Nu voi fi năcicând un relevant şi de urmat exemplu,
Mântuirea şi speranţa de mai bine ca să vină
O aştept cu rugăciuni sub cerul nopţii cel contemplu.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidire în cuvânt

când soarta mă zideşte în cuvânt
găsesc adăpost în vis efemer
cu pereţi de paie şi pământ
cu acoperiş de albastru cer.

da iubesc viaţa fără pic de rezervă
izvorul poetic mă umple fântână
am ambiţii mari sunt plină de vervă
pe-un romantism sensibil sunt stăpână.

mă transfigurează chemări de smarald
cerul mă întăreşte cu iubiri enorme
noaptea mă îmbracă în mătăsos fald
doruri din adâncuri capătă noi forme.

dependentă de cuvânt ca un herald
idei de lumină se leagă de norme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune (la Zidul Plângerii din Ierusalim)

S-a tot rugat, făcând mătănii,
Să-i crească şi lui şansa vieţii;
Şi-a constatat, de-a lungul vremii,
C-a stat de vorbă... cu pereţii!

epigramă de Aurel Cehan (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăţi amare
Duce-o viaţă-nsingurată.
Cui amarul să şi-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colţ străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Şi e fără rost,
Barba i-e lungă şi albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se opreşte,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposeşte.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Şi a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde şi de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Uşa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nţolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă şi resemnare,
În a vieţii sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor şi dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Şi stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre şoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-şi cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Îşi respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acordurile neluminate

Pe acorduri de chitară
Să ne lăsăm atinşi de migdale
Zborul de sus, aripa te doare,
Cerul se deschide...
Pe inimi de stele
Poeme ai scris
O viaţă la geamul durerii s-a prins
Sunt viaţă... sunt ger...
La noi este unda,
Vibrează de doruri şi taină secunda
Schimbată voi fi din albă în gri;
O toamnă de vieţi arămii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus infinit

mă dezmorţesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
şi trupul parcă s-a lipit de cer

secunda zburătoare a scăpărat în palmă

metaforele au dezvelit tăcerea
şi au destrămat o umbră din adânc

lumina joacă de spaima zării aprinse
şi scoate un cântec din scoici

graniţa dintre zi şi noapte
încărunţeşte luna care a uitat să plece
şi gândul rămâne-n uitare
între minus şi plus infinit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neterminată

Sub pleoapa-nsângerată-a nopţii
O biblie de var
Ascunde paşii lungi ai morţii
Până-nspre clopotar.

În cimitirul vechi al meu,
Pe care creşte-un laur,
Copil cu ochi violaceu
Încalecă un taur.

Ceva mai jos, lângă un leş,
Copilăria tace.
Cuminte, bagă pe sub preş
O pasăre din ace.

Tu limba de la ceas îndoi,
Cu timpul scurs pe gât
Şi sânul morţii, ars, greoi,
Pulsează-ntreţinut.

Câte mătănii s-au bătut?
Mariile urâte
Se pripăşesc şi le ajut.
Câte mătănii? Câte?

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondul de noapte

O umbră de vis mă-nţeapă cu doruri
Un val furios se îneacă la mal,
Pe stele de foc, în noapte cad storuri
Şi parcă se sting într-un somn infernal.

Cobor în răgaz mă prind de secunde
Sunt liber să beau din odihnă nectar,
Un fir de nisip aleargă niciunde
Pe limba de ceas amuţită-n sertar.

Când ochii închid las gândul să plece
Departe de somn, prin varii destine,
Sunt zeu, sunt călău, sunt judele rece
Ce-alungă-n neant tot răul din bine.

Aş vrea să adorm dar nu pot trimite
Dureri sau plăceri la groapa utării,
Mă-ncarc cu iubiri din suflet pornite
Şi zbor către cer cu ruga iertării.

Urcând plin de zel pe trepte de vreme
În timpul rămas dintre cer şi pământ,
Lanterne din verb lumină-n dileme;
Iubirea se-aşează pe file-n cuvânt.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătăniile

Petrecutele ceasuri cu tine, suflet drag,
Sunt pentru mine perle plimbate de mătănii.
Le picur câte una, una câte una,
Şirag de mărgele, mătăniile mele.

Pe ceas câte o perlă şi-o rugă-n fiecare,
Să liniştesc pustiul în suflet cuibărit.
Le picur câte una, când şiragul s-a sfârşit
Se răstigneşte crucea de aur şi de rugă.

O, amintiri ce ardeţi, purificând infernul
Steril, de chin şi trudă, eu vă sărut pe rând,
Pe fiecare boabă, mătănii numărând
Şi-nvăţ să răstignesc sărutul meu pe cruce!

poezie celebră de Florence Barclay (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gesturi

Aş vrea să ştiu
O rugă a-mplinirii
Să-i spun iubirii - şoaptă
Iar tu să-mi fii - cuvânt.
Lumini incandescente
În nopţile tăcerii,
Să-nalţe doruri sfinte
Pe cerul dintre noi...!

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean şi munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Şi-un eremit
Pe troiţa luminii răstignit,
Străpuns de lănci şi cuie de zenit,
Între azur de cer şi-azur de mare.

Eram şi eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morţii metereze
Şi-acum, pe-aceeaşi cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii şi epicleze!
Heruvi de vid, topiţi în vid şi-n mit,
Zburam, alături, scrib şi eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Şi iar din infinit în infinit,
Mânaţi de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduţi în sorbul veşnicei Geneze.

Eugen Dorcescu în "Timişoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaripate

Pasărea cer şi pasărea apă
Şi-au împleticit aripile-n dans de ploaie
Şi mi se preling stropi-n păr şi piele
Până ajung să curgă în ulciorul
de dinăuntrul meu
Şi curge infinit şi curge iubire
Şi apa te-nvăluie şi aerul îţi dă viaţă
Şi facem năprasnice valuri
Şi facem furtuni
Cu norii cenuşă
Corăbii coboară
Însă-n adâncuri marea zâmbeşte
Că totul e lin
Şi chiar de pasărea cer cutremură apa,
O alintă în zbor,
Îi şopteşte poeme,
O adoarme uşor
Şi-o sărută pe gene.
Iar apa îi dă vlagă să zboare infinit
Si chiar de-ajungem pământ în final,
Hai să facem furtuni,
Să dirijăm concerte de ploi,
Să facem spectacol din orice apus,
Să ne jucăm de-a noi doi.

poezie de Raluca Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!