Bod de dor și infinit

Undeva, sub stei de piatră
stă un mag albit de vreme
cugetând la crugul lumii
scris în blândele-i poeme.

În adâncuri toarce luna,
Gândul nopțile despică,
și, spre cerul plin cu doruri,
fruntea-i albă și-o ridică.

Stă în scorbura-i bătrână
ca un pustnic de la schit
și învârte lin mătănii,
bob de dor și infinit

Vin izvoarele să-i cânte
despre vechi și noi iubiri,
rătăcite-n salba vremii
și-n zidiri de mănăstiri.

Nu mai sunt
decât o umbră
așteptând
cuvânt iubit
și învârt
în piept mătănii,
bob de dor
și infinit

poezie de din Țărmuri paralele (2009)
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Citate similare

Dacă am ști precis că toate lucrurile își au originea în acel punct infinit de mic, infinit de dens și infinit de fierbinte, atunci toată filozofia lumii s-ar reduce și ea la un singur cuvânt, infinit de adevărat, infinit de cuprinzător și infinit de greu. Necazul e că sunt unii care se îndoiesc de existența primordială a acestui punct și vin cu o mulțime de alte teorii, care mai de care mai fanteziste. Prin urmare, nu știm nimic precis, lucru de care profită din plin marii filozofi ai lumii, care aduc apă la moara stricată a marilor savanți, tot ai lumii, singurii care mai pot dormi noaptea cu sufletul împăcat fiind doar proștii și indiferenții.

(6 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mătănii

Mătănii am ajuns să fac
În cârciumă și acasă...
Nevestii, când nu sunt pe plac,
De frica ei stau sub masă.

epigramă de din La braț cu crocodilul, printre catrene și epigrame
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamna

Toamna-n falduri de mătasă
Și-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.

Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...

Din copacii noștri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut și ea.

Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...

Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite și sprințare,
Stau vreo patru vrăbiuțe,
Căutându-și de mâncare.

Și în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-și cere,
Printre falduri de mătasă
Și mătănii de dantele...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mai fac un pas

Mai fac un pas spre minus infinit
Și răzvrătit mi-e chipul în oglindă,
Îmi pare, părul, azi, că mi-a albit
Și-n păr, fulgi albi au început să prindă.

Și-n suflet ning cu tăceri. De dor,
mi-s brațele o ramură de sticlă
Și ghețuri dintr-odată mă-mpresor
Și munți de gheață-n urmă-mi se ridică...

Chiar dacă azi sunt un copac cu flori,
Voi fii un vis cu stele în privire
Și pentru voi, prieteni iubitori,
Un zâmbet ca un strop de fericire...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Zi de toamnă

Ceru-a înflorit! Și sângeri
Peste cer au răsărit...
Plasă albă de mătănii
E pe-al sufletului schit...

S-au țesut mătăsuri fine...
Și podoabele de jad
A copacilor de sticlă,
Azi, în chihlimbare ard.

Mi-am pus la urechi podoabe
Și poeme de rubin,
Iar din ochi, mi-au curs în taină,
Negre picături de vin...

Peste clipe-mbujorate,
Azi, am pus amărăciune,
Căci pășesc cu eleganță
Și cu fast, în altă lume.

Azi e zi de sărbătoare...
Ani (și câți?!) am împlinit...
Vântu-nfiorări de umbre,
La ureche, mi-a șoptit.

Ploaia s-a oprit o clipă
Și cu pași de margarete
Mi-a privit adolescența...
Viața, cum să se repete?!

Cum să fiu tot prunc?!
În suflet, am rămas un Prometeu,
Foc ascuns de restul lumii...
Dar în rest, același eu...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Sărut mâna România

Sunt o verigă tricoloră

din lanțul lumii infinit

și doar o mână mă adoră

de care sunt înlănțuit

În lanțul lumii infinit

se zbate libertatea mea

și-n inima ca de granit

luminează doar o stea

Se zbate libertatea mea

și doar o mână o adoră

noapte bună viață rea

într-o verigă tricoloră

Din lanțul lumii infinit

o furtună a-ncremenit

poezie de din Cezeisme II (2020)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărțite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade și ploi.
Sunt tornad㠖 acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere și sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocotește
În inima mea...
Sunt, ești... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

LUNGI MĂTĂNII DACĂ FAC PE MOZAICUL UNUI TEMPLU-Rubai
Lungi mătănii dacă fac pe mozaicul unui templu
Nu voi fi năcicând un relevant și de urmat exemplu,
Mântuirea și speranța de mai bine ca să vină
O aștept cu rugăciuni sub cerul nopții cel contemplu.

rubaiat de (2021)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zidire în cuvânt

când soarta mă zidește în cuvânt
găsesc adăpost în vis efemer
cu pereți de paie și pământ
cu acoperiș de albastru cer.

da iubesc viața fără pic de rezervă
izvorul poetic mă umple fântână
am ambiții mari sunt plină de vervă
pe-un romantism sensibil sunt stăpână.

mă transfigurează chemări de smarald
cerul mă întărește cu iubiri enorme
noaptea mă îmbracă în mătăsos fald
doruri din adâncuri capătă noi forme.

dependentă de cuvânt ca un herald
idei de lumină se leagă de norme.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune (la Zidul Plângerii din Ierusalim)

S-a tot rugat, făcând mătănii,
Să-i crească și lui șansa vieții;
Și-a constatat, de-a lungul vremii,
C-a stat de vorbă... cu pereții!

epigramă de (2011)
Adăugat de Dumitru RâpanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăți amare
Duce-o viață-nsingurată.
Cui amarul să și-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colț străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Și e fără rost,
Barba i-e lungă și albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se oprește,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposește.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Și a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde și de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Ușa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nțolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă și resemnare,
În a vieții sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor și dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Și stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre șoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-și cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Își respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeți
Și ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieții.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Și parcă-i pandemie peste vieți...
De-un timp au prins poeții noștri aripi
Și s-au retras în infinit, asceți.

A plâns cuvântul... Jale și tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieții a pierit.

Au curs din noi metafore și verbe,
Am tot cinstit în scris poeți-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Și îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârșit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că și acolo sunt tablete,
Îngeri-poeți și îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineața,
Poeme de lumină și ninsori.

Să-mparți din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morții ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparți din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeții ce-au rămas aici
Și tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli și prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veșnicie,
Poeți-opaiț ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veșnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Acordurile neluminate

Pe acorduri de chitară
Să ne lăsăm atinși de migdale
Zborul de sus, aripa te doare,
Cerul se deschide...
Pe inimi de stele
Poeme ai scris
O viață la geamul durerii s-a prins
Sunt viață... sunt ger...
La noi este unda,
Vibrează de doruri și taină secunda
Schimbată voi fi din albă în gri;
O toamnă de vieți arămii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Între minus și plus infinit

mă dezmorțesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
și trupul parcă s-a lipit de cer

secunda zburătoare a scăpărat în palmă

metaforele au dezvelit tăcerea
și au destrămat o umbră din adânc

lumina joacă de spaima zării aprinse
și scoate un cântec din scoici

granița dintre zi și noapte
încărunțește luna care a uitat să plece
și gândul rămâne-n uitare
între minus și plus infinit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Neterminată

Sub pleoapa-nsângerată-a nopții
O biblie de var
Ascunde pașii lungi ai morții
Până-nspre clopotar.

În cimitirul vechi al meu,
Pe care crește-un laur,
Copil cu ochi violaceu
Încalecă un taur.

Ceva mai jos, lângă un leș,
Copilăria tace.
Cuminte, bagă pe sub preș
O pasăre din ace.

Tu limba de la ceas îndoi,
Cu timpul scurs pe gât
Și sânul morții, ars, greoi,
Pulsează-ntreținut.

Câte mătănii s-au bătut?
Mariile urâte
Se pripășesc și le ajut.
Câte mătănii? Câte?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondul de noapte

O umbră de vis mă-nțeapă cu doruri
Un val furios se îneacă la mal,
Pe stele de foc, în noapte cad storuri
Și parcă se sting într-un somn infernal.

Cobor în răgaz mă prind de secunde
Sunt liber să beau din odihnă nectar,
Un fir de nisip aleargă niciunde
Pe limba de ceas amuțită-n sertar.

Când ochii închid las gândul să plece
Departe de somn, prin varii destine,
Sunt zeu, sunt călău, sunt judele rece
Ce-alungă-n neant tot răul din bine.

Aș vrea să adorm dar nu pot trimite
Dureri sau plăceri la groapa utării,
Mă-ncarc cu iubiri din suflet pornite
Și zbor către cer cu ruga iertării.

Urcând plin de zel pe trepte de vreme
În timpul rămas dintre cer și pământ,
Lanterne din verb lumină-n dileme;
Iubirea se-așează pe file-n cuvânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mătăniile

Petrecutele ceasuri cu tine, suflet drag,
Sunt pentru mine perle plimbate de mătănii.
Le picur câte una, una câte una,
Șirag de mărgele, mătăniile mele.

Pe ceas câte o perlă și-o rugă-n fiecare,
Să liniștesc pustiul în suflet cuibărit.
Le picur câte una, când șiragul s-a sfârșit
Se răstignește crucea de aur și de rugă.

O, amintiri ce ardeți, purificând infernul
Steril, de chin și trudă, eu vă sărut pe rând,
Pe fiecare boabă, mătănii numărând
Și-nvăț să răstignesc sărutul meu pe cruce!

poezie celebră de (1909)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie

Doar gesturi

Aș vrea să știu
O rugă a-mplinirii
Să-i spun iubirii - șoaptă
Iar tu să-mi fii - cuvânt.
Lumini incandescente
În nopțile tăcerii,
Să-nalțe doruri sfinte
Pe cerul dintre noi...!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean și munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Și-un eremit
Pe troița luminii răstignit,
Străpuns de lănci și cuie de zenit,
Între azur de cer și-azur de mare.

Eram și eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morții metereze
Și-acum, pe-aceeași cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii și epicleze!
Heruvi de vid, topiți în vid și-n mit,
Zburam, alături, scrib și eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Și iar din infinit în infinit,
Mânați de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduți în sorbul veșnicei Geneze.

în "Timișoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Înaripate

Pasărea cer și pasărea apă
Și-au împleticit aripile-n dans de ploaie
Și mi se preling stropi-n păr și piele
Până ajung să curgă în ulciorul
de dinăuntrul meu
Și curge infinit și curge iubire
Și apa te-nvăluie și aerul îți dă viață
Și facem năprasnice valuri
Și facem furtuni
Cu norii cenușă
Corăbii coboară
Însă-n adâncuri marea zâmbește
Că totul e lin
Și chiar de pasărea cer cutremură apa,
O alintă în zbor,
Îi șoptește poeme,
O adoarme ușor
Și-o sărută pe gene.
Iar apa îi dă vlagă să zboare infinit
Si chiar de-ajungem pământ în final,
Hai să facem furtuni,
Să dirijăm concerte de ploi,
Să facem spectacol din orice apus,
Să ne jucăm de-a noi doi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook