Eugen Dorcescu, Nunc stans
EUGEN DORCESCU
NUNC STANS
(Inedită)
Ai vrea să-l știi pe-acela care este,
Prin vârste, și de-a pururi, fericit?
Îl vei afla-n cerdacul unui schit,
Topit, înmiresmat, desăvârșit,
În flori de fân și-n adieri celeste.
Urcasem nesfârșite serpentine,
De jos, din așezare, către cer,
Printre păduri de paltin și de cer,
Sub lespedea tăcerilor alpine.
Sus, pe platou, ca într-un vis, șezum:
Arhaici călători, privind bătrânul
Călugăr ce-și cosea, în vale, fânul
(Pe care-l taie, poate, și acum).
E-același fân, e-același calm izvor.
E-același piept de cer, strivindu-și munții.
Și-același sfinx de-azur scânteietor,
Ce mestecă, sub infinitul frunții,
Un timp fără trecut și viitor...
(09.12.1990)
"Timișoara", 12 august 2022, p. 1.
poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timișoara", Timișoara, 12 august 2022, pagina 1 (12 august 2022)
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre vârstă
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre păduri
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre munți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.