Eugen Dorcescu, Nunc stans

EUGEN DORCESCU
NUNC STANS
(Inedită)

Ai vrea să-l ştii pe-acela care este,
Prin vârste, şi de-a pururi, fericit?
Îl vei afla-n cerdacul unui schit,
Topit, înmiresmat, desăvârşit,
În flori de fân şi-n adieri celeste.

Urcasem nesfârşite serpentine,
De jos, din aşezare, către cer,
Printre păduri de paltin şi de cer,
Sub lespedea tăcerilor alpine.

Sus, pe platou, ca într-un vis, şezum:
Arhaici călători, privind bătrânul
Călugăr ce-şi cosea, în vale, fânul
(Pe care-l taie, poate, şi acum).

E-acelaşi fân, e-acelaşi calm izvor.
E-acelaşi piept de cer, strivindu-şi munţii.
Şi-acelaşi sfinx de-azur scânteietor,
Ce mestecă, sub infinitul frunţii,
Un timp fără trecut şi viitor...
(09.12.1990)

"Timişoara", 12 august 2022, p. 1.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", Timişoara, 12 august 2022, pagina 1 (12 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pavilionul

Eugen Dorcescu

Pavilionul

Chilia mea e-un vechi pavilion
Deschis în patru zări, spre cer şi soare,
Spre-un rai de trandafiri şi spre-o cărare,
Ce duce la altar şi la amvon.

Aici, înveşnicit în priveghere,
Cu parcul plin de zvonuri împrejur,
Eu, scrib eteric în eterul pur,
Purtat pe-a înnoptării adiere,
Scriu psalmi de-argint pe-un pergament de-azur,
Mai dulci decât un "fagure de miere",
Ştiind că în curând voi fi augur
Şi domn peste-un imperiu de tăcere.

(5-8 iunie 2022. Parcul Dacia, Timişoara).

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", nr. 21, 10 iunie 2022, p. 1 (10 iunie 2022)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii poartă pânze de soare pe feţe şi-n suflet un straniu amestec de-azur şi lentoare letală.

citat din Eugen Dorcescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templierul

EUGEN DORCESCU

TEMPLIERUL

Mi-am amintit cumplita "Dies Irae",
O zi de răzbunare. O, ce zi!
Cu trup cicatrizat în bătălii,
Mă îndreptam, la trap, spre-o mănăstire.

Pe drum, eu, brav oştean al lui Hristos,
Eu, lângă Crucea Domnului, străjer,
Am fost trecut prin sabie şi fier,
De oamenii lui Filip cel Frumos.

Amurgul, cheag de sânge vineţiu,
Şi soarele de spuză şi de scrum
Au preluat destinul meu postum.
Şi iată, peste vremi, sunt iarăşi viu.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 2, 2020 (5 februarie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean şi munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Şi-un eremit
Pe troiţa luminii răstignit,
Străpuns de lănci şi cuie de zenit,
Între azur de cer şi-azur de mare.

Eram şi eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morţii metereze
Şi-acum, pe-aceeaşi cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii şi epicleze!
Heruvi de vid, topiţi în vid şi-n mit,
Zburam, alături, scrib şi eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Şi iar din infinit în infinit,
Mânaţi de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduţi în sorbul veşnicei Geneze.

Eugen Dorcescu în "Timişoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Diacul

EUGEN DORCESCU

DIACUL

Privesc, pe masă, blândul meu condei:
Îl port şi când nu-l port. Şi zi, şi noapte.
Hârtia albă, în – albă – carnea ei,
E plină de tăişuri şi de şoapte.

Condei avea şi tata. Însă el
Îl mânuia spre-a desluşi vreo carte.
Eu am făcut la fel. Dar şi-n alt fel:
Am dus condeiul tatei mai departe.

Bunicul – Dumnezeu să se îndure
De duhul lui – trudea, şi el, la scris.
Plimba peniţa iute pe zapis,
Ca pe-o închipuire de secure.

Străbunii mei, popor întrezărit
În tulburata sângelui oglindă,
S-au sprijinit pe plug. Şi, negreşit,
Pe sabie, pe lance sau pe flintă.

Îi ştiu pe toţi. Îi simt. Plugari, oieri,
Cu snopul de săgeţi într-o desagă.
Ori călăreţi, înveşmântaţi în fier,
Rotind în soare lanţul greu cu ghioagă.

Din începuturi, fiecare-şi duce
Destinul către mine, cel de-acum.
Eu însumi sunt fărâmă dintr-un drum,
Cu-aceleaşi semne: grai, şi neam, şi cruce.

Când Domnul e cu noi, cine să sfarme
Acest torent de duh şi de cuvânt?
Condeiul meu, condeiul meu cel blând,
Călit la focul Spiritului sfânt,
E cea mai oţelită dintre arme.

12. XII.1999 - 11. VII. 2022.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Gândacul de Colorado", 13 iulie 2022
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

C' est assez, Éternel...

Eugen Dorcescu

C'est assez, Éternel...

Nu mă mai simt în ţara mea acasă.
Nu sunt acasă nici printre străini.
Dă-mi Tu, Cel Veşnic, ţara luminoasă
În care fi-vom înşine lumini.

Aici, mânaţi de-al beznelor harapnic,
Huliţi de semeni, sfâşiaţi de câini,
Gustăm plângând din trupul sfintei pâini,
Dorindu-ne plecarea cât mai grabnic.

Şi eu, asemeni, pentru-a câta oară
Cuvintele profetului le spun?
Destul. Mă ia! Căci nu sunt eu mai bun
Decât strămoşii mei de-odinioară.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, "Nirvana. Cea mai frumoasă poezie", Editura Eurostampa, Timişoara, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montségur

Eugen Dorcescu

Montségur

Mirelei-Ioana

Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,
Biruitor în orişice înfrângeri.
Ce puri eram! Eram atât de puri,
Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinşi de lume, rupţi de elemente,
De apă, de văzduh şi de pământ,
Ne-am fost iubit aievea-n trup şi-n gând
Şi-am ignorat vrăjmaşu-aşezământ
Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc
Şi sacrul munte însuşi e-o fantasmă,
Îţi aminteşti? Ne-am aruncat în foc,
Drept jertfă detestatului Moloch,
Şi-am renăscut în două flori de plasmă.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 6, 2020 (27 aprilie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samsara

Sunt fericit când rup în
palma ei,
trecând prin parc, timizii
cârlegei.
Şi palma ei, la fel ca-n
prima zi,
tresare şi acum a tresări.
Sunt fericit pe strada veche. Ea
e ca şi-atunci, demult, în
preajma mea.
Am străbătut, de nu ştiu câte ori,
aleile cu arbori şi cu
flori,
pe care primăvara a-nceput
acelaşi zumzet arhicunoscut,
cu-aromă de stupină şi de stup.

Doar ea mă mai reţine-n acest trup.

poezie de Eugen Dorcescu din Elegii (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai sigură cale către cunoaştere e suferinţa.

citat din Eugen Dorcescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei învinse

Ce glas de clopot -
O!... Ce glas de clopot spart şi răguşit!...
Nu-l mai cunoşti?
E-acelaşi glas ce ţi-a urat - sunt ani de-atunci -
"Bine-ai venit!

Ţi-aduci aminte cum suna
Ca-ntr-un ajun de sărbătoare?
Suna ca-n zilele când moare
Cineva!...
Suna ca şi-azi ne'ncrezător
În viitorul morţilor!...
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în păr cununi de flori crescute
Pe ţărmul mărilor străine,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi în ochi opalele-ntristării
Topite-n lacrimi verzi de Mare,
Ascultă-l bine -
Tu, ce porţi pe buze purpura-nserării
Şi-n glas cântări crepusculare,
Ascultă-l bine...
Ascultă-i notele de-aramă ce-ţi par acum necunoscute
Şi aminteşte-ţi seara-n care -
Sunt ani de-atunci -
Ca şi-astă-seară,
Veneam tăcuţi ca primii oameni
Pe drumul celor daţi afară
Din raiul primei fericiri...
E-acelaşi clopot de-altădată,
E-acelaşi grav proroc ce-mparte
Drumeţilor
Netălmăcite
Şi cobitoare prorociri!...
.......................
Şi-acum dă-mi mâinile,
Dă-mi ochii,
Dă-mi gura,
Dă-mi viaţa toată,
Sărmană-nvinsă, dă-mi trofeul victoriei,
Iar mâine-n zori
Fii liberă din nou
Şi-ntoarce din drum pe noii-nvingători!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul sacru

Eugen Dorcescu

Visul sacru
Mirelei-Ioana

Ce fericiţi dansam noi doi în vis!
Ah, visu-acesta El ni l-a trimis,
Din negura şi veşnicia Sa,
Spre-a ne redobândi şi vindeca!

Simţeam cum tactul muzicii asculţi.
Dansam: Tu-mpodobită. Eu - desculţ.
Frumoşi şi puri. Un heruvimic luth
Sacraliza eternul început.

Ce fericiţi dansam azi-noapte-n vis!
Ştiu: visul sacru Domnul l-a trimis.
Ne-a reclădit femeie şi bărbat.
El m-a rănit. Tot El m-a vindecat.

poezie de Eugen Dorcescu din "Timişoara", 14 ianuarie 2022, p. 8 (14 ianuarie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de sfârşit

Poate greşesc: dar steaua tot roşie-a rămas.
Poate greşesc: dar fluviul e-acelaşi ca-nainte.
Poate greşesc: dar munţii îşi au şi ei un glas.
Poate greşesc: dar câmpul şi el are cuvinte.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel mecanic

Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!...
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale
Imploră mila dimineţii
Şi plictiseşte călătorul...

Monocromie verde:
Munţii şi brazii par de mucava -
E pastişarea dezolării şi-a neputinţei animale,
Ce-şi urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe şosea.
E parada fanteziei şi-a inspirărilor vasale...
Pastel mecanic -
Năzuinţă
De artă nouă
Şi ştiinţă -
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut aşa!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

El Caballero

Prietene, de te-ai ivi acum,
La uşa mea, de-un veac pecetluită,
Şi-ai spune: "Spre soţia ta iubită,
Cum bine ştii, nu e decât un drum",

Sătul de subterfugii cronofage,
De viaţa fără ţel şi înţeles,
Sătul de mine însumi, mai ales,
M-aş ridica şi-aş zice, simplu: "Trage!"

poezie de Eugen Dorcescu (11 februarie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

absenţă

Absenţa este o prezenţă negativă. E un gol, o aşteptare, o latenţă. E moarte şi viaţă, deopotrivă.

definiţie de Eugen Dorcescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduroasa Cetate

Am fost, desigur, foarte fericit
În sumbra, păduroasa mea cetate.
Căci, iată, amintirea ei străbate,
Ca un izvor prin straturi de granit,
Imensele depuneri de uitare
Ce-mi zac în suflet. Însumi mă scufund
Spre-acel inel de negură, rotund,
Iluminat intens de-un negru soare...
Acelaşi soare tânăr îşi aşterne
Pe chipul nostru umbrele şi azi —
Vechi citadini, hieratici şi nomazi,
Pe străzile cetăţilor moderne.

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinx de ceară

mi-e frică de lumină
ca lemnului de
cari
ca frunzei de omidă
ca focului de
apă
o brazdă-mi sapă ziua
prin globii
oculari
la ceasul când fotonii
din irişi se
adapă

străin devine trupul
privirea tot mai
nudă
cum amintirea nopţii
începe să mă
doară
dar e târziu şi ziua
mă-nvăluie
zăludă
săpând adânc şi iute
în chipul meu
de ceară

e linişte de piatră
în mine şi-n
cuvinte
doar dorul de-ntuneric
e-acelaşi n-a
murit
la margine de lume
îngenunchez
cuminte
şi-ncremenesc
vecie cu chip
de zeu
cioplit

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nirvana

Pierduţi fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră şi vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid şi indecis,
Ce-ţi spun acum să nu te doară.
Dar am visat acelaşi vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.

Murisem. Şi-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esenţă şi contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii...
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morţi, nici vii,
Nici timp, nici spaţiu, noapte, zi...
Zburam, cu aripi străvezii,
Precum lumina în lumină.

Nu erau ceruri, nici pământ.
Dar nici nu le doream. O, nu!
Mă stăpânea un singur gând:
Să te găsesc, să fii şi tu
Cu mine, unde eu eram.
Un gând, ca un fuior de vânt,
Un gând, ce mă purta vibrând.
Te căutam, te căutam,
Zbor lângă dor adăugând.
Te căutam. Şi-mi petreceam
Eternitatea căutând.

poezie de Eugen Dorcescu (decembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!