Să nu construim munţi de închipuire pe temelii deşarte, căci timpul trăirii noastre va fi deşetăciune printr-un punct infinit de mic, într-un ocean infinit de mare. Numai ceea ce facem cu mare iubire, va rămane sub semnul reîntoarcerii.

Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este infinit, indefinit şi nu iartă pe nimeni!

Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am şti precis că toate lucrurile îşi au originea în acel punct infinit de mic, infinit de dens şi infinit de fierbinte, atunci toată filozofia lumii s-ar reduce şi ea la un singur cuvânt, infinit de adevărat, infinit de cuprinzător şi infinit de greu. Necazul e că sunt unii care se îndoiesc de existenţa primordială a acestui punct şi vin cu o mulţime de alte teorii, care mai de care mai fanteziste. Prin urmare, nu ştim nimic precis, lucru de care profită din plin marii filozofi ai lumii, care aduc apă la moara stricată a marilor savanţi, tot ai lumii, singurii care mai pot dormi noaptea cu sufletul împăcat fiind doar proştii şi indiferenţii.

Mihail Mataringa (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să cedăm, când credem că am pierdut. Nu trebuie să ne lăudăm, când credem că am câştigat. Trebuie însă să nu uităm că a crede nu înseamnă că poate fi şi adevărat. O cauză dreaptă nu poate fi împiedicată. Oamenii vieţuiesc între două extensii temporale ale unui punct, pe care noi o numim linia vieţii. Punctul vieţii noastre poate fi "mare", dacă îi considerăm şi pe ceilalţi ca şi cum am fi noi. Nu trebuie să facem din punctul vieţii noastre un punct întunecat pentru ceilalţi. Această întunecare va determina să ne ştergem existenţa vieţii, după ce am fost.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi înşine simţim că ceea ce facem nu este decât o picătură într-un ocean. Dar, dacă acea picătură nu ar fi fost în ocean, cred că oceanul ar fi fost mai mic din cauza acelei picături lipsă. Nu sunt de acord cu modul de a face lucrurile în stil mare.

citat din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

Pictez un punct. Punct
Apoi o linie verticală. Punct
Ba e semnul exclamării. Punct
Ba e semnul mirării. Semnul exclamării. Punct
Ba a exclamării. Punct. Ba a mirării
Virgulă
După virgulă nu pot pune punct
Şi ce îmi vine să pun punct după virgulă Punct
Şi semnul mirării să se mire
şi semnul exclamării să plece cu un punct

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ca fiinţă separată sunt o iluzie. Eu sunt unul dintre organele infinit mici ale Întregului infinit mare, inaccesibil mie. Rolul meu e să slujesc acestui întreg, aşa cum slujeşte corpului fiecare celulă, fiecare părticică. E culmea nebuniei să-mi închipui că sunt o fiinţă separată, independentă. Sunt numai un organ. Nu există nici un "eu". Există numai obligaţia şi posibilitatea de a sluji Întregului, având conştiinţa bucuriei acestei slujiri. Slujirea e posibilă numai dacă organul e unit cu Întregul. Unirea cu întregul se înfăptuieşte prin iubire. Deci iubirea nu e scopul Întregului (Dumnezeu nu este iubire), ci doar condiţia în care organul, ceea ce mi se prezintă ca fiind "eu", se contopeşte cu Întregul. Scopul Întregului nu-mi e însă accesibil, deşi ştiu că slujesc lui.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean şi munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Şi-un eremit
Pe troiţa luminii răstignit,
Străpuns de lănci şi cuie de zenit,
Între azur de cer şi-azur de mare.

Eram şi eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morţii metereze
Şi-acum, pe-aceeaşi cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii şi epicleze!
Heruvi de vid, topiţi în vid şi-n mit,
Zburam, alături, scrib şi eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Şi iar din infinit în infinit,
Mânaţi de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduţi în sorbul veşnicei Geneze.

Eugen Dorcescu în "Timişoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul pârjolit

sunt un poet pârjolit pârjolit
pârjolit
deşi mă dau pe faţă pe corp pe cuvânt
cu factor
de protecţie infinit infinit infinit
soarele
e şi el ca un fier de călcat în picioare usturătoare
mare
e marea ta, doamne
mare
e marea durere
ce vine
în valuri în valuri
în valuri
se aruncă poetul se răcoreşte
eu nu
sunt un poet pârjolit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea... este o clipă infinit de mică în marea eternitate!

Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actul sacru al unirii prin iubire adevărată este atingerea şi contopirea printr-un punct culminant a două fiinţe opuse, a două coduri diferite care caută o nouă înlănţuire, rezultatul fiind o nouă creaţie Dumnezeiască. Un nou Om!

Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să facem un prezent frumos, pentru ca cei din viitor să gândească cu mare cinste la trecutul lor.

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă poate fi cât un "ocean" şi poate aduce o clipă de mare uşurare.

Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu aripi

(soţului meu, cu iubire)

inima mea e o deschisă carte
romantism tumultuos fără sfârşit
îngeri mi-au dat aripi din fine brocarte
să zbor încrezătoare către infinit.

zbor şi noaptea prin curcubeu de stele
iubirea-i un vulcan- am să erup
iubite la ţărmuri construim castele
anemone de mare îmi presari pe trup.

numai împreună gestionăm dorinţe
pe acelaşi ram două păsări măiastre
tandru legănate de a zilei speranţe
trecând prin viaţă pe cărări albastre.

buzele setoase sorb sărutări fierbinţi
numai tu iubite mă scoţi din minţi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă realitate relativă există ca finalitate pentru oricine, ca o ultimă secvenţă din lanţul viului sau a conştiinţei existenţei fiecăruia. Repetabilitate se poate să existe, dar nu identică. Această constatare se face poziţionat faţă de entităţile mici sau mari, toate acestea în interacţiune reciprocă şi inegală. Egalitate nu există şi nici echilibru încă. Pentru ce este "infinit" de mic sau "infinit" de mare, luate împreună, există un "ultim" final la care se va ajunge, prin repetabilitate de începuturi şi sfârşituri pentru întreaga materie universală cu tot ce cuprinde aceasta, inclusiv cu conştiinţele care se pot autoconstata până la marea perfectibilitate.

Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers infinit... după cartea Cheile Secretului (Daniel Sévigny)

În anul nou care-a venit
Eu îmi urez un bun venit,
Cu sănătate şi-mpliniri
Prin cheia unei mari iubiri
Şi-mi mai urez admirativ
Să fiu din fire pozitiv,
Ceea ce sunt însufletit,
Prin universul infinit...
Sunt scenarist, producător
Al vieţii mele de actor
Şi-mi voi dicta cum îmi doresc
Căci îndeajuns eu mă iubesc...
Posed o forţă mare, ştiu,
Mă simt din ce în ce mai viu,
Găndul duce în vibraţii
Ia contur şi intră-n graţii...
Depărtat de îndoială
De negaţie şi boală,
Îmi asum numai ce-i bine
Lege-atracţiei cu mine,
Şi să fie şi cu tine!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (8 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este infinit mai greu să traduci poezie decât proză, dar şi satisfacţia este infinit mai mare.

aforism de George Budoi din Traduceri şi traducători (1 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este ea?

o strig...
ecoul vocii nu-mi răspunde
se pierde undeva
departe...
în timpul prăfuit,
ruginit,
supărat,
timp infinit şi fără capăt
unde nimeni...
nu se întâlneşte cu nimeni.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

se crispau umerii sub haina
cu un număr mai mare
zâmbetul se rătăcise printre bagaje
culorile reci încrucişau cuvintele calde cu cele îngheţate

mama a aruncat o privire lungă
şi a închis repede uşa
nelăsând îmbrăţişarea să mişte sentimentele confuze

infinitul era semn la fiecare capăt de drum
existam ca o aparenţă durabilă
un înger căzut dintre nori
căutând rosturi terestre şi viabile
căci puse-n silabe de sticlă se spărgeau

m-am trezit într-un cerc
ce părea al meu
cu imaginea celei din urmă cărări
fără vreun punct cheie

viaţa s-a prelungit pe diferite traiectorii
uneori paralele
alteori intersectate
într-un cerc din ce în ce mai mic
va fi-n curând un punct pierdut în infinit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ceea ce facem cu toţii, fără a conştientiza efectele, determinăm ca şi timpul câteodată să se supere pe noi şi să ne sancţioneaze pe unii dintre noi chiar şi nevinovaţi, cu pedeapsa finală.

Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricând putem să ne schimbăm destinul, căci timpul nu are numai o singură cale sau cărare.

Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!