În ceaţa subţire a înserării, păstorii începură să adune vitele de pe întinderea, deodată tristă, a păşunilor. Cireada trecu pe lîngă stîlpul de fum, privind cu spaimă şi mugind. Din sumbra lui depărtare, enorm şi vînăt, Ceahlăul părea că îi răspunde, şi el un muget, de piatră, al pămîntului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)se zăreşte, în zbuciumul oceanului de piatră, Ceahlăul — muntele venerat al Moldovei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Pe dealul bătut de soare
Copilul paşte cireada de bivoli.

Pe dealul bătut de soare
Copilul adoarme şi visează că
Bivolii îl zdrobesc mugind în picioare.

Copilul visează şi ţipă în somn
Iar bivolii pasc nepăsători
Şi nimeni nu ştie că acolo se naşte
În spaime cumplite un poet.

Pe dealul bătut de soare
Bivolii habar n-au de nimic
Dar tot sunt buni la ceva.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coama înserării

Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n braţe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare

Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
şi parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n şaluri.

Călare pe licornul cu frâul de argint,
şi aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.

Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 24.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceahlăul

Aflând şi ei odată de om şi de poet
Se-nghesuie cu dalta să-i facă un portret.
Vedeţi-vă de treabă, nu-i dreptul nimănuia
Că i-a cioplit Ceahlăul portretul şi statuia.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi avizi, cu respiraţii fierbinţi, se sileau să-l înfăşoare pe tot, să-i ajungă mai repede la capăt. Limpede, subţire, Oltul pătrundea în ei, călăuzindu-i. Şi ei urcau.
Erau trei bărbaţi şi trei femei. Doar privirea le pîlpîia. Obrajii, crînceni, încremeniţi, păreau pietre abia rupte din măruntaiele pămîntului de un cataclism şi azvîrlite în înălţime, să se zdrobească de piscuri. Atît de cumplit urcau.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii îşi ridicau crestele semeţe în înaltul cerului, sau îşi duceau prăpăstiile spre inima pămîntului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brânduşele

E lunca veninoasă, când toamna e-n declin.
Cireada paşte iarbă,
Dar paşte şi venin -
Brânduşe înflorite ca cearcănele grele
Iar ochii tăi se-aseamănă cu ele:
Sunt cenuşii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tăi mă-nveninez anume.
Gălăgioşi copiii vin de la şcoală-acum -
Se aude muzicuţa departe nu ştiu cum.
Culeg brânduşe - mame cu multe fiici aproape,-
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremură ca floarea-n dezlănţuitul vânt.

Domol păstorul cântă, înfiorat şi blând.
Şi-ncet-încet cireada, cu muget leneş, lasă
pe totdeauna lunca veninoasă.

poezie clasică de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorii dormeau în colibă -, şi, ca un vis al lor, plin de imagini tulburi şi dureroase, Oltul pornea în lume.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce e ceaţa de vară romantică şi ceaţa de toamnă tristă?

citat din Dodie Smith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna primăverii

Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.

Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.

Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o în fugă.

Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăşi parcă înspăimântată
De-atâta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.

S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adâncul orizont s-a dus
Şi spaime-acum pe-acolo împarte.
Şi iar s-a luminat pe sus
Şi râde soarele lui marte!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste simplă

Şi deodată amintirile-mi pecetluiesc buzele
şi deodată simt masca de piatră a sfinxului
şi surâd cu buzele mele de piatră,
totul s-a întâmplat cu milenii sau cu cîteva clipe în urmă
şi surîd chiar acestei dileme
şi masca de piatră mi se lipeşte pe faţă
şi n-o va mai smulge
decît pentru a arăta sfincşilor care dorm în deşert
obrazul meu viu

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce o văzu boierul curăţită şi ferchezuită ca o mireasă, şi cum avea şi ea pe vino-încoace, i se păru mai frumoasă de cum era atunci; ce-i abătu lui, că pofti să o aibă el de nevastă, mai cu seamă că era burlac, şi se cunună cu dânsa. După ce trecu cât trecu de la cununia lor, boierul se duse o dată în treaba lui pe moşie. În lipsa lui veniră doi ţărani cu o prigonire la curte. Aflând că boierul nu este acasă, şi văzând pe cuconiţa într-un cerdac, ei începură să se jeluiască la dânsa.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neamul de oameni sub ochii căruia curge acest învolburat şi tragic rîu l-a privit dintotdeauna, cum a privit şi munţii, mereu prezenţi în istoria lui, ca pe una dintre cele mai vii întruchipări ale pămîntului pe care s-a pomenit. Şi ca pe un foarte grav interlocutor.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de aceste culmi singuratice, pe toată întinderea Ardealului, şi mai departe încă, Oltul se pregăteşte să ia fiinţă.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoţitoare,
la răscruci, cocoşaţi aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospeşte mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
şi dimineaţa el era gata de a-şi primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noştri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Şi, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
şi calcă mereu pe urmele noastre,
coborînd, fără voia lor,
spre centrul necunoscut al pămîntului?

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, ţîşnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torenţială cunună de sunete, brusc şesul începe să urce din sine însuşi, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie şi se întrec, trimiţîndu-şi clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăştie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hăşmaşul Mare. El izbucneşte la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi dimineaţa, ieşind din ceţurile care-l invăluiseră toată noaptea, Ceahlăul pluti iarăşi în depărtarea lui răsăriteană. Oceanul de munţi era liniştit şi albastru. Sub razele soarelui, o nouă zi începea, glorioasă. De la o zare la alta, firea îşi scotea frumuseţea la iveală, trecînd-o ca pe sub bolta unui arc de triumf.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clavirul

Cânta încet din Weber: "gândirile din urmă",
Poema unui geniu ce-apune maiestos,
Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă
Pe-o tristă armonie cu sunet dureros!

Şi degetele-i albe pe clapele sonore
Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind;
Erau în miez de noapte târzii şi tainici ore...
Parcă simţeam pe Weber lângă clavir murind!...

Tăcuse deodată, şi fruntea ei curată
Alăturea de mine se rezemă uşor,
De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată,

M-apropiai atuncea sfios, tremurător!
Şi ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă...
Dar nu ştiu cum... clavirul părea că plânge încă

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea

Păstorii se întorceau în somn pişcaţi de purici.
Îngerii n-au sunat din trâmbiţe,
Nu s-au cutremurat înălţimile,
Magii îşi iubeau pe covoare moi ţiitoarele.

Dar vitele în adevăr rumegau paie,
Maria se zbuciuma în adevăr în sânge,
Şi în vreme ce ochii lui Iosif creşteau văpaie,
Pruncul trandafiriu a prins a plânge.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!