Clavirul

Cânta încet din Weber: "gândirile din urmă",
Poema unui geniu ce-apune maiestos,
Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă
Pe-o tristă armonie cu sunet dureros!

Şi degetele-i albe pe clapele sonore
Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind;
Erau în miez de noapte târzii şi tainici ore...
Parcă simţeam pe Weber lângă clavir murind!...

Tăcuse deodată, şi fruntea ei curată
Alăturea de mine se rezemă uşor,
De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată,

M-apropiai atuncea sfios, tremurător!
Şi ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă...
Dar nu ştiu cum... clavirul părea că plânge încă

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gounod

Divinul vals se pierde'n noapte
Se stinge într'un parc cu flori -
De-o dureroasă armonie
Te simţi cuprins - şi parcă mori...

Să fie sfânta adiere
A geniului de artist,
Ce-atinge sufletele noastre
Nespus, ne'nchipuit de trist?

Sau este veşnicul tău farmec,
Dumnezeescul tău delir,
Când, singură, în orice noapte,
Îţi plângi viaţa în clavir?

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge întunericul

curge întunericul peste ţară
în astă tristă noapte
ploaia plânge în geam
stau la o masă şi beau
stau de vorbă cu mine şi mor
cu visul, cu dorul
nu sunt beat, sunt treaz
sunt beat de tristeţe
privind la cetele bete
demult veneau cu bâte
în sinergia paşilor uitaţi
acum vin cu petarde urâte
să dea foc în piaţă
unui pur ideal
sunt suflet agonic şi trist
curg fără urmă pe drumul din urmă
sângerez în ploaie, sânge curge şiroaie
în ploaie, noroaie
ei pleacă mai departe
murdari de sângele meu
în astă tristă noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia lui Weber

Un expert este o persoană care ştie din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puţin, până când ştie totul despre nimic.

murphologie
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă plimbam într-o zi pe câmp, la ţară... De-odată însă, colţul acesta fericit de natură e spintecat de răgetul strident al unui măgar, care păştea în apropiere de crâng. Fu parcă un ţipăt de trâmbiţă într-un concert de vioare. Şi nu ştiu cum, măgarul acesta îmi făcu impresia unui... poet patriot.

Traian Demetrescu în Profile literare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Weber a fost interesat de elementele de iraţionalitate ale sistemelor dotate cu raţionalitate formală, el a fost şi mai preocupat de ceea ce a numit "cuşca de fier" a raţionalităţii. În concepţia lui Weber, birocraţiile sunt cuşti în sensul că indivizii sunt prinşi în ele ca într-o capcană, negându-li-se calitatea de oameni.

George Ritzer în Mcdonaldizarea societăţii
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şi de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de lună

"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

"Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază"
Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa linişte eternă, pacea lui nestrămutată
Pentr-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipă de iubire din viaţa de-altă-dată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Şi în locul ei amarul şi pustiul ne rămâne;
Ah! şi ca să porţi povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăşti de azi pe mâne;

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.

poezie celebră de Veronica Micle din la aflarea veştii că Eminescu a murit (15 iunie 1889)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de lună

"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

"Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază"
Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa linişte eternă, pacea lui nestrămutată
Pentr-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipă de iubire din viaţa de-altă-dată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Şi în locul ei amarul şi pustiul ne rămâne;
Ah! şi ca să porţi povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăşti de azi pe mâne;

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.

poezie celebră de Veronica Micle (16 iunie 1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans etern

Mai întâi ne-am atins şi ne-am zâmbit stânjeniţi
Emoţii ne-au cuprins, căci nu eram pregătiţi
Mâna ţi-am simţit cum mă mângâie pe spate
În ochii tăi negri m-am pierdut ca în noapte
Tu ai dat tonul unui lucru fermecător
Eu ca o muză a dansului păşeam în zbor
Ritmic ne mişcam şi trupul se înfiora
Simţeam căldura mâinii tale în mâna mea.
Degetele se-mpleteau şi ne mişcam uşor
Inimile noastre-n piept băteau în ritmul lor
Cu fiece suflare şi pas ce îl făceam
Cu fiece rotire întregi noi ne simţeam
Ne-am lăsat purtaţi ca în transa tinereţii
Doi iubiţi rătăciţi în eternul dans al vieţii.

poezie de Donna Vango, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea care se stinge

Am cunoscut pădurea care se stinge
pustiul răvăşit până la cer
şi am rămas c-un suflet care-şi plânge
zadarnic soarta plină de dureri...
Dorind etern a cerului lumină,
înfiorata stelelor sclipire,
am căutat şi liniştea divină,
omagiul vieţii-n tainica iubire.
Şi am zărit chipul tău miraculos
cu ochii tăi privind ca o nălucă,
lăsând în suflet golul dureros
şi un fior ce fruntea mi-o asudă...
De-atunci merg tristă pe cărarea dusă
şi în imensul plin de stropi de soare
şi de revăd mormanul de cenuşă
mă-ntreb şi-aştept să văd: dispare oare?

poezie de Eugenia Calancea (4 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta o catirincă

Cânta o catirincă în colţul unei strade,
Cânta o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Şi fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.

Erau iubiri străbune şi parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de ţintirim.
Aşa purtăm cu toţii neştiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru şi totuşi îl trăim.

Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continu şi banal,
Ce-l auzim în stradă şi-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopţi târzii de bal.

Aşa purtând povara, mi-am împărţit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet şi l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.

. |

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o cârciumă murdară

Deunăzi, la o masă de cârciumă murdară
Am întâlnit un tânăr şi vechi amic. Părea,
Isus murind pe cruce: slab, galben, trist. Şi bea,
C-o sete nesfârşită, o băutur-amară.
Mă fermeca prin vorba-i pătrunsă de mister,
Spunându-mi de viaţă.. de moarte şi de cer,
Întretăindu-şi vocea ades cu lungi suspine:
- E pretutindeni răul... în nici o parte bine...!
- Dar pentru ce atuncea trăieşti? I-am întrebat..
El se uită la mine duios, pierdut, ciudat;
În ochi trecu o rază de palidă scânteie,
Şi începând să. plângă, şopti: -pentru-o femeie!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă

Iubeşte-mă fără reţineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubeşte-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă,
În fiecare dimineaţă,
Iubeşte-mă la prânz şi seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubeşte-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche şoapte,
Iubeşte-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubeşte-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubeşte-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubeşte-mă ca pe-o magie
Cu vers şi ritm de poezie,
Iubeşte-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubeşte-mă fără orgoliu,
Nu aştepta o zi de doliu,
Iubeşte-mă cât încă vântul
Ţi-oferă darul meu, cuvântul.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Plăpândă şi suavă,
Pe-o apă lină...
Plutea alene o lebădă,
Cu privirea-i senină.

Lebăda trece, lebăda e timidă,
Nu scoate niciun sunet în atmosfera aridă,
O lacrimă-argintie din ochii-i a scăpat,
Căzând alene pe apa lacului luminat.

Aripiile ei albe ca nişte aripi de înger,
Şi le îndreaptă de parcă ajung până la cer,
Suspină-adânc din inima-i îndurerată,
Că acum nu e cum a fost altădată.

Anii i s-au dus şi a îmbătrânit,
Acum nu a mai zâmbit...
Chiar dacă lebăda e mută, acum a răbufnit,
Pentru a cânta primul şi ultimul ei cântec trist.

Apoi înlăcrimată se-ascunde sub tufiş,
Cu neîndurătoarea-moarte ea lupta pieptiş,
Luptând în luptă dreaptă, lupta ea pierdu
Şi sufletu-şi în mâna morţii şi-l dădu.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăcrimat în miez de noapte

E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar şoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai ştiu
şi lăcrimez în miez de noapte.

La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu şi gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
şi lăcrimez în miez de noapte.

Nu te-nţeleg,
parcă nu-s om întreg
şi vina dau pe vântu-n şoapte,
nu ştiu s-aleg,
misterul să-ţi dezleg
şi lăcrimez în miez de noapte.

Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.

Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma ştiu
să lăcrimez în miez de noapte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o copilărie

Amurg – tezaur – în odaie-nchis,
în care sta copilul cufundat.
Şi mama când uşor intra, ca-n vis,
în scrin o sticlă tremura ciudat.
Simţea cum de odaie-a fost trădată
şi-şi săruta copilul: Eşti aici?...
Apoi priveau speriaţi înspre clavir,
căci ea cânta un lied câteodată
care-n copil adânc se oglindea.

Sta amuţit. Ochi mari îşi rătăcea
pe mâna ei ce, plină de inele,
precum ar fi trecut omături grele,
pe clapele albe trecea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marş funebru

Ningea bogat, si trist ningea, era tarziu
Cand m-a oprit, in drum, la geam clavirul;
Si-am plans la geam, si m-a cuprins delirul-
Amar, prin noapte vantul fluiera pustiu.

Un larg si gol salon vedeam prin draperii,
Iar la clavir o bruna despletita
Canta purtand o mantie cernita,
Si trist canta, gemand, intre faclii.

Lugubrul mars al lui Chopin
Il repeta cu nebunie...
Si-n geam suna funebra melodie,
Iar vantul fluiera ca tipatul din tren.

Apoi, veni si-o blonda in salon...
Si-aproape goala prinse, adormita,
De pe clavir, o scripca innegrita-
Si urmari, pierduta, marsul monoton.

Inalta, despletita, alba ca de var,
Mi se parea Ofelia nebuna...
Si lung gemea arcusu-acum pe struna
Ingrozitorul mars lugubru, funerar.

Cantau amar, era delir,
Plangea clavirul trist, si violina-
Facliile isi tremurau lumina,
Clavirul catafalc parea, si nu clavir.

Tarziu, murea clavirul lung gemand,
Luptau facliile in agonie...
Si-ncet se-ntinse o noapte de vecie,
Si-n urma, greu, un corp am auzit cazand.

Vai, de-atunci imi pare lumea si mai trista,
Viata-i melodie funerara...
Si nu mai uit nebuna lautara-
Si transfigurata, trista clavirista.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu adormisem cu fruntea pe cuvintele tale

era târziu
cuvintele tale nerostite încă gemeau toate pe filele albe
turnându-şi amprentele la mine în suflet
le citisem cu nesaţul unui cerşetor de iubire
lampa de pe birou se poticnea în iluminare şi
din ce în ce mai difuze licăririle ei moţăiau prin odaie
de emoţia visului
eu adormisem cu fruntea pe cuvintele tale
buchiile largi de înţelesuri înfiripau vise
mi te vedeam vânt
pescăruş
greier
lună
pomi
da... păream pomi cu braţe-rădăcini
ramificate sub pământul
nebătătorit încă de îndrăgostiţii timpului
în vântul tomnatic părul nostru-crengi noduroase
îşi spumegau frunzele ruginii în semn de sărut
ochii mari-perechi de vise fulgerau tunetele
sevei ce ne încolţea trunchiurile arcuite
unul către celălalt
din sânul inelelor vii
vocea ta răguşită
mă striga
vântului trebuia să-i mulţumim
că-n a lui cuvântare noi ne-am cuprins
în îmbrăţişarea aceea nelumească
când mi-ai pierdut crengile
eu am deschis ochii
şi încă auzeam strigăt de vânt
de pescăruş
de greier
de lună
de pom

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!