M-aş duce, m-aş tot duce

Şi mi se face toamnă, şi mi se face ploaie,
Şi doare dorul ăsta, ce arde şi-înconvoaie
Aş rupe protocolul de timp şi de distanţă
Schimbărilor la faţă de-atâta circumstanţă.

Neîngrădită-mi palma, în palma-ţi să se-aştearnă,
Să nu avem în preajmă, nici regulă, nici damnă,
Şi suflet lângă suflet să scriem o poveste
Emoţiilor noastre, profunde şi celeste.

Recunoştinţa clipei, ne bată între tâmple
Nimicuri fără voie să nu ni se întâmple
Să cânte-o pianină din inimi împreună
Pe scena nevăzută dintre pământ şi lună.

Aud necontenitul în tot ce mă-înconjoară
Ascunsă-s de rutina sforitului în ţară
Cum creşte firul ierbii, când ţărna-i goală toată
Să nu mă ştie nimeni aş vrea, câteodată.

Dar mică, nevăzută, şi caldă ca un soare
Aş prinde universul de poale şi picioare
Şi-aş da volum la minim iubirii- însângerate
Nimeni să n-aibă parte de jocuri tulburate.

Şi mi se face, Doamne, nu ştiu cum se tot face
Că de o vreme-s tristă, nu-l am pe vino-ncoace
M-aş duce, m-aş tot duce spre răsărit de doruri
Unde nu-s scrise, încă, apusuri despre zboruri.

August 2021

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş duce, m-aş tot duce

Şi mi se face toamnă, şi mi se face ploaie,
Şi doare dorul ăsta, ce arde şi-înconvoaie
Aş rupe protocolul de timp şi de distanţă
Schimbărilor la faţă de-atâta circumstanţă.

Neîngrădită-mi palma, în palma-ţi să se-aştearnă,
Să nu avem în preajmă, nici regulă, nici damnă,
Şi suflet lângă suflet să scriem o poveste
Emoţiilor noastre, profunde şi celeste.

Recunoştinţa clipei, ne bată între tâmple
Nimicuri fără voie să nu ni se întâmple
Să cânte-o pianină din inimi împreună
Pe scena nevăzută dintre pământ şi lună.

Aud necontenitul în tot ce mă-înconjoară
Ascunsă-s de rutina sforitului în ţară
Cum creşte firul ierbii, când ţărna-i goală toată
Să nu mă ştie nimeni aş vrea, câteodată.

Dar mică, nevăzută, şi caldă ca un soare
Aş prinde universul de poale şi picioare
Şi-aş da volum la minim iubirii- însângerate
Nimeni să n-aibă parte de jocuri tulburate.

Şi mi se face, Doamne, nu ştiu cum se tot face
Că de o vreme-s tristă, nu-l am pe vino-ncoace
M-aş duce, m-aş tot duce spre răsărit de doruri
Unde nu-s scrise, încă, apusuri despre zboruri.

August 2021

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi mijloace

De-ar fi mijloace
Şi-ar fi putinţă
Cum m-aş mai face
După dorinţă!
M-aş face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aş face,
Ce lin şi-n taină
Pe piept desface
Uşoara haină.
Un somn m-aş face
Dulce de vară
Să-ţi închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putinţă
De a mă face
După dorinţă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta

în lipsa ta m-aş face duh
şi m-aş oferi vânturilor
şi apoi, călărindu-le,
aş rătăci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape...
şi aş urla durerea mea neînţeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aş evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aş inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite şi acide;
şi n-ar scăpa fiinţă de mânia durerii mele!
m-aş scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristeţea lumii.

în lipsa ta m-aş împrăştia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu eşti verticala mea între cer şi pământ
şi centrul meu!
şi fără tine m-aş disipa spre marginile uitării.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş face ram

aş spune rugaciune fara teama
şi muntelui pustiu i-as inchina
ofrandă, zeii toti din ceruri
şi zborul soimilor l-as invata.

m-aş duce in nesomnul pietrei "nalte
şi piatra de m-as face, n-as muri
să cant cu glasul ierbii si tacerii
m-aş face grai de stanca dac-ar fi.

să pot sa ma strecor printre izvoare
să pot canta in susur verde lin
să fiu dulcele gust pe buzele amare
să fiu parfum salbatic de alb crin.

m-aş face ram sa fiu iubirii umbra
m-aş face umbra sufletului tau
şi mana, scut in clipa ce ma cauti
şi duh de-as fi, n-ar fi atat de rau.

aş fi pamant dar poate-i prea devreme
aş fi uitare peste simtamant
închisa intr-o colivie in adanc de mare
să nu mai stii de-am fost sau de mai sunt.

aş duce sus pamantul si cerul l-as intoarce
şi zbor prin ape, stelele-as indemna
şi orizontu-n asfintit cu ochii mei l-as sparge
să fie alta lume-n ceruri, sa fie lumea mea si-a ta.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe răspunsuri mai bune decât a-l face pe copil să simtă că prin a pune întrebări profunde comite o gafă socială. Dacă avem o idee despre care ar fi răspunsul, putem încerca să îi explicăm. Chiar şi o încercare incompletă reprezintă o reasigurare şi o încurajare. Dacă nu avem nici o idee despre răspuns putem folosi enciclopedia. Dacă nu deţinem o enciclopedie, putem duce copilul la bibliotecă. Sau am putea spune: "Nu ştiu răspunsul. Poate că nimeni nu ştie. Poate când vei creşte mare, tu vei fi prima persoană care o să afle."

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană şi Leac

Ca ochii tăi ispită nu-i mai mare.
Vrăjmaşa pălmuire e un fleac.
Cândva m-ai sărutat şi-acum mă doare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

La telefon te caut totdeauna,
Sună inexistent de-un sfert de veac.
Bolesc de al tău chip, o ştie luna,
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Şi aş zbura la ceruri, să se vadă
Ce grea este ispita-n care zac!
Ieri, când mă-mbrăţişai, eram zăpadă.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Un leac ce vindecă orice-ntristare!,
Orice singurătate din iatac.
Azi ştiu: cine te vede---dă în floare.
Azi de m-ai săruta m-aş face Leac.

Ispite multe am, din zori în noapte,
Dar fără una m-aş simţi sărac.
Şi-l rog mereu pe Dumnezeu în şoapte
Să nu te ia din mine, să-mi fii Leac!

poezie de Traian Vasilcău (29 martie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea,
Într-o noapte întunecoasă,
Eu m-aş preface într-o stea,
Zeiţa mea frumoasă.

Dacă tu ai dispărea,
Într-un miez de toamnă,
Eu m-aş preface în strop de ploaie,
Tandra şi blânda mea doamnă.

Dacă tu ai dispărea
De pe pământ,
Lumea ar fi un pustiu
Bântuit de vânt.

De dorul tău eu m-aş topi
Şi m-aş preface în floare,
Lângă tine atunci eu m-aş simţi
Raza ta de soare.

Căci tu eşti tot ce am mai sfânt,
Eşti ca o lumânare
Ce arde veşnic pe pământ,
Dragostea mea cea mare.

poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzută roata

cocorii desenaţi pe cer
fântânile lumii secară
o pasăre trece prin mine hoinară
şi totul capătă un aer stingher

speranţe şi frunze de nuc
în faţă un munte de var
uzanţele lumii dispar
şi nimeni nu ştie unde se duc

comisari de tablă umblă pe-ntuneric
lacrimile noastre nu ne mai ajung
în oraşul cu numele ciung
noaptea se aude un hohot homeric

nimeni nu ne ştie nimeni nu ne crede
ziua neputinţei scadenţele plata
cine învârteşte nevăzută roata
adevărul milei ca un ied e

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş duce cu tine

Te-aş strânge în braţe, dar tremur de frică
Departe de tine mă simt un străin,
Senzaţii aparte ar vrea să îmi zică:
Nutreşti sentimente ce nu-ţi aparţin,

Te-aş duce cu mine pe bolta-nstelată
Să-ţi fiu călăuză prin vechi galaxii
Şi poate în noapte un clopot să bată
Vestindu-mi iubirea prin stelele mii,

Speranţa-i o floare ce macină dorul
Ascunsă în norii cei negri, hulpavi,
Ea ţine în viaţă etern-călătorul
Şi face din mine un brav între bravi,

M-aş pierde cu tine rănit prin cuvinte
Departe de lume să fim amândoi,
O rază, o floare sau magmă fierbinte
Ce curăţă răul prin ploaie şi ploi,

Departe de răul ce muşcă într-una
Voi prinde pe boltă o stea dintr-un şir,
Să-i mângâie noaptea cu raza ei luna
Pătrunsă-n arome de vechi trandafir,

Dar gândul mă poartă pe bolta-nstelată
Să uit răul lumii spre tine privesc,
Seninul albastru zideşte la poartă
Altarul pe care iubirea-mi jertfesc.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

S-a gătit vacanţa mare,
Iată, sună de intrare...
Dar, de ce nu-s toţi în clasă
Ce-i cu lipsa ce ne-apasă?
Unde-s duşi, e clasa goală,
Fără ei e doliu-n şcoală...
I-aşteptăm, avem răbdare
Până într-o zi în care
Vom fi iarăşi împreună
Sus, chiar dincolo de Lună,
Vom avea un loc anume
Fără funcţii, titluri, nume,
Prin adâncuri liniştite
Fără supărări, ispite,
Într-un colţ ales, frumos,
Cu mărgăritar pe jos,
Cu speranţă şi lumină
Unde nimeni nu suspină,
Fără greutăţi, nevoi,
Dumnezeu va fi cu noi.
Clasa-ntreagă-o să se-adune
Şi va face rugăciune,
Nu algebră, nici chimie,
Nici franceză-anatomie,
Fără note la purtare,
Fără teme sau ierbare,
Că aşa a fost să fie
Drumul către veşnicie,
Drumul către infinit
Cu un singur sens menit.

poezie de Vasile Larco din Visuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încreţită, tremuri
inimi, baţi în piept, suflet de oţel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu ştii de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai eşti demult... Lună!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum ne-ai lăsat Tu pe pământ

Eu te rog din suflet, Doamne, lasă rochia pe femeie
Să o vadă tot bărbatul că-i frumoasă şi scânteie.
La bărbat dă-i pantalonul, nu-l lăsa să se prostească,
Fă din el să fie omul care vrea să cucerească.

Dar nu locuri, nu avere, ci doar inimi de frumoase.
Să le îndrăgească, Doamne, să le construiască case.
Să iubească împreună, să îşi fie mângâiere,
Fii-le Tu de sus păvază şi în suflet adiere.

Ţin-le Doamne calea dreaptă şi îi iartă de greşesc,
Pune-le albastrul zării în altarul sufletesc,
Să rămână împreună ceea ce le-ai dat să fie,
El bărbat şi ea femeie, amândoi în armonie.

Mă tot uit la ei acuma, nu mai ştiu cine e cine,
Dau din cap, dar îi iert Doamne, mă gândesc să fie bine,
Ştiu că Tu ai să mi-i mângâi chiar şi-n ceasul cel din urmă,
Iartă-i Doamne, Tu eşti Tatăl, noi doar suntem a Ta turmă.

Sunt de-acord cu bogăţia vreunui suflet de artist,
Însă când îi văd pe alţii sufletul devine trist.
Ştii? Artistul doar o face să arate exprimare,
Când însă încearcă ceilalţi, nu-i frumos, privirea doare.

poezie de Adi Conţu (12 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste minunată

Am început să mă simt puţin ciudat,
Ca o adolescentă cu fluturi în stomac.
Parcă zbor spre noi zări şi mă prăbuşesc,
Mă uit cu dragoste la tine şi mă înroşesc.
Sunt tristă că nu eşti lângă mine,
Aş face orice să ne fie bine,
Deşi uneori sunt supărată şi totul mă enervează,
Aş vrea să fiu blândă şi totul în jur vibrează,
Că sunt momente dulci minunate
Şi gândul mă duce undeva departe
Unde timpul reuşeşte să mă facă
Să râd şi să zâmbesc ca niciodată.
Aş vrea să fie ceva unic, frumos,
Să nu mai am privirea în jos
Şi-aş vrea aşa ca dintr-o dată,
Să fie ca o poveste adevărată.

poezie de Eugenia Calancea (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar face dorul bani

De s-ar face dorul bani
Eu aş fi cel mai bogat,
Căci am dor de-atâţia ani
Adânc în suflet băgat.

Nu mi-ar mai lipsi nimic
Aş avea totul de-a gata,
Şi dragoste pic cu pic,
Ar întoarce timpul roata.

Dor, dacă te-ai face pulberi
Te-aş trimite-n zări cu vântul,
Deloc să nu mă mai superi,
Nici să îmi mai calci cuvântul.

Nici-un dor nu se preface
Nici în bani, nici pulberi fine,
Ci rămâne-n suflet, tace
Prizonierul lui mă ţine.

poezie de Razvan Isac (14 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între falsitate şi adevărul inutil există o diferenţă mică. Tot aşa cum aurul pe care nu-l poţi cheltui, nu face bogat pe nimeni, şi cunoaşterea pe care nu o poţi aplica, nu va face înţelept pe nimeni.

citat din Samuel Johnson
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zăresc

Nu mai zăresc şi-aş sta să mai ascult,
Poteca merge încă mult?

Şi cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur călător?

Nici apele, nici vîntul n-o-ntrerup.
E pas de sfînt, e pas de lup?

Se duce, doar se duce şi nu vine,
Cărarea-aleasă numai pentru mine.

De cînd o umblu fără de răscruce,
Nu vreau să merg şi ea mă duce.

M-aş odihni... Secundă cu secundă
Potecă înapoi mi se scufundă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor, câteodată

Ţi-aş scrie iarăşi versuri, de-ar fi să te revăd
Să-ţi simt arzând privirea, care mi-a fost fatală
M-aş întrema cu tine, ca după un prăpăd,
Aş înălţa cuvinte, încet, ca după boală.

Cu mâini îndrăgostite să-ţi mângâi revenirea
Să nu mai pierdem timpul, fără îmbrăţişări
Să ni se-împlânte-n tâmple, profundă fericirea
Ca să uităm de clipa, ce-am plâns-o-ntre plecări.

Să-ţi simt arzând sărutul, cu gust de toamnă-amară
Şi tandrul tău respir ce mi-a rămas pe buze
Să-mi facă resemnarea, de s-ar putea, uşoară
Oftărilor cu iz de firave-anacruze.

M-aş întrema cu tine chiar fără vreun cuvânt
Iubirea-i rostul biblic, a toate câte-s sfinte,
Mi-e dor, câteodată, să semăn ploi şi vânt,
Nu slovele mi-s fapte, ci stările-s sorginte.

August 2021

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiu de toamnă

Alambicate stări interioare
Una de bine, una care doare
Una de dragoste şi bucurie,
Alta de toamnă-atât de plumburie.

Poveşti de neuitat, poveşti nescrise
O mie una nopţi, de dor şi vise
Călătorii pe mările speranţei
Mici adnotări pe ţărmul circumstanţei.

Alambicate dăinuiri sub tâmple
Cer ca uitarea să mi se întâmple
Fără să ştie că, din miez de frunte
Şi pân' la inimă-i-un fel de punte

Sangvină, trainică şi-atât de vie,
Un clocot dat în pârg de poezie,
În care dorul, binele, durerea,
Sunt embrionii care-mi dau puterea.

De dragoste, de toamnă plumburie
N-am să învăţ să scriu vreo poezie
Fără să simt cum, dezgolesc lucidă,
Un ombilic c-o rană sângerândă.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!