Suflet uitat

Oh, tu, omule muritor
Bate vântul în al tău suflet
Te-ai născut într-un ogor
Trupesc, în propriul portret

Te visezi pe păşuni îndepărtate
Căci ameţitor e valul care vine
Cu paşii tăi, urmele devin realitate
Dar uiţi, ce laşi în spate...

Sincer, chiar nu-ţi este dor?
Să devii copilul de odinioară
Ca prin sunete de cor..
Inocenţa ta, nu o lasă să moară...

Te munceşţi, imperial necesar
Aspiri la un trai mai bun
Te osândeşti, precum un armăsar
Sufletul, ţi-l faci tutun?

Focul, îl aprinzi să-ţi fie cald
Cu a ta apă rece îl stîngi
Culegi boabe de smarald
După ce le aduni, oare nu te frigi?

Pătează-te cu iertare
Apleacă-te, smerit....
Fii tu, o lumânare
Ce încă nu s-a topit.

Schimbă cursul, priveşte sus
Nu te văd, pătruns în fum
Timpul încă nu s-a scurs...
Sunt aici, la ţine-n drum! (Dumnezeu)

poezie de Vlad Milon (19 august 2020)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul,propriul chip

Om, ce ai apărut în lume,
Ori ai plecat devreme
Timpul îşi lasă urme
El, prin noi aşterne...

Tic-Tac, sunetul de ceas
Care pare a fi grăbit
Tu ca om, plecat, rămas,
Oare chiar ne-ai socotit?

Nu lăsa ce ai în mână
Nici în suflet, nici în trup
Să te uiţi ca-ntr-o fântână
Ca pădurea către lup.

Tot ce va veni de-acum
Şi ce-ţi va da de veste
Iartă, nu te face scrum
Rămâi tu, o poveste!

poezie de Vlad Milon (12 august 2021)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, oricine ai fi

Omule, oricine ai fi,
Vine şi la tine o zi.
De eşti bogat sau sărac
Şi tu vei fi judecat.

Oricâte conturi ai bancare
Să ştii: eşti numai o suflare
Şi acele conturi nu-ţi slujesc
De suflet de nu te îngrijeşti.

Căci sufletul-n viaţa ta,
Are nevoie de ceva
Ce poate tu nici nu gândeşti
Sau poate vrei să îl răneşti?

El vine de la Dumnezeu
Spre El tânjeşte tot mereu.
Şi atunci când tu te-ai împăcat
Cu Dumnezeu de-a devărat,

Să vezi ce suflet mare ai.
La conturi mari ce le visai
Importanţa tu nu le mai dai
Căci sufletul îndrepţi spre Rai.

Şi-ncepi apoi a te-ntreba
De unde vii
Unde-i pleca
Ce sa-ntâmpla cu viaţa ta.

Iar sufletul te va-ndrepta
Să mergi şi tu la Golgota.
Căci viaţa cineva şi-a dat
Să ai iertare de păcat.

Să vezi sufletul chinuit,
Ce bucurie a primit
Căci nimeni nu ţi-o poate da
Doar El, Isus din Golgota.

Ori eşti bogat, ori eşti sărac
Tu Domnului să-i fii pe plac
Căci banii nu-ţi pot garanta
Căci vei ajunge-n Slava Sa.

poezie de Elena Fărăgău (21 ianuarie 2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam paşii tăi

Veneai din depărtare şi te vedeam trist,
Tu care erai un mare umorist,
În gând marea şi vântul se-adunau,
Printre stele cu luna desculţă luminau,
Dar tu te-ai aşezat în poala sufletului meu
Ş-adormi uşor în surâsul tău.
Ne plimbam pe malul mării
Şi urmele de tălpi le lăsăm în spatele zării,
Voiam să-ţi pun şi eu o-ntrebare,
Dar tu ai venit să-ţi ceri iertare.
Erai nedumerit că poate nu-ţi dau crezare,
Iar eu priveam paşii tăi ieşind din mare.
Zâmbitor, îngăduitor te uitai la mine
Şi urmele noastre îmi spuneau că e bine.

poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare, Doamne!

aş fi vrut să-mi împart singurătatea cu voi să
vedeţi ce înseamnă când Dumnezeu
se preface că doarme
şi...

iertare, Doamne!
încă o rană închisă cu ceară
şi încă o zi în care
vă privesc de la un capăt al lumii
... voi uita totul
de cei care au fost
şi de cei care încă mai sunt

am renunţat la luptă

prin tranşeele ciobite de plumb
trec paşi cu miros de lumânare
şi câte un corb rătăcit sub cer

dar nu-i bai

e târziu şi plouă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sufletul meu tu te-ai topit

Ţie am să-ţi fac o poezie,
Să-ţi ţină de cald când e frig,
Te voi aştepta o veşnicie,
Dar vreau să m-auzi când strig.

Eşti în al meu suflet şi în buzunar,
Port încă sărutul tău, pasional,
Iar când în braţe de m-ai strânge doar,
Chiar de-aş fi foc, tu ai fi al mării val.

Cred că-n sufletul meu tu te-ai topit
Şi vreau să fii cu mine şi în alte vieţi,
Stau lângă tine şi am aţipit,
Atâtea seri şi-atâtea dimineţi.

Atunci când te simt aş vrea să taci,
Că la tine e mare cuvântul
Ş-apoi să zbori pe sus dibaci,
Dar tot mai bine-i jos s-atingi pământul.

Tu vrei să zbori cu mine către lună,
Ca să lăsăm această lume sumbră,
Dar tu eşti vânt, iar eu frunzele ce sună,
Când vom zbura vom fi aceiaşi umbră.

poezie de Eugenia Calancea (12 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare!

Aşa de mult doresc să-ţi fie bine...!
Căci te iubesc nespus, tu suflet încercat...
Viaţa ne încearcă... cu rău şi cu bine,
Tu rămâi puternic, suflet luminat!

Nu-ţi uita credinţa! Nu-ţi uita PUTEREA!
Destinul este şcoala cu lecţii de-nvăţat...
În inimă îţi stă toată averea...
Iar sufletul va fi consacrat...

Nimic nu se termină! Orice punct final,
Vine să proclame dorita Lumină,
Spre râvnitul loc astral...
Şi mult ascunsa cale divină.

Suntem călători şi-atât şi timpul trece,
Două uşi avem şi doi Stăpâni!
La Chemarea Vieţii, să nu rămâi rece!
Şi din Pomul Vieţii să aduni!

Şi mult se-ndură Dumnezeu de cel milos,
Care cu dragoste împarte...
Drumul spre Lumină e alunecos,
Numai prin El, învingem o moarte!

Şi la final, contează numai fapte...
Să fie din iubire, pentru El...
La Judecată, vei primi dreptate,
De la Cel ce s-a jertfit ca şi un miel...

Iartă şi iubeşte Adevărul!
Calea mereu strâmtă şi lupta este mare!
Nu lăsa ispita să-ţi servească mărul,
A te depărta de a ta salvare...!

Şi închei, cum am început...
Te iubesc cu duhul, şi te vreau salvat!
Nimic întâmplător nu s-a născut...
Lasă-te de Duhul Sfânt purtat...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei calcă timpul

Suflete pustiit
nu adormi încă
şi mai spune-mi
povestea vieţii
încă odat'
ca atunci când
am trăit-o prima
dată cu atâta tristete,
bucurie, dragoste şi dor.
suflete luminat
nu te întuneca încă
şi mai luminează-mi
calea spre fericire
ca atunci când
te-ai aprins prima dată
şi ai născut iubirea.
suflete cald
nu îngheţa încă
şi mai încalzeşte-mă
ca atunci când
topeai tristeţea
în palme.

poezie de Daniela Pană (2008)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, omule! Oricare ar fi ţinutul în care te-ai născut, oricare ţi-ar fi părerile, ascultă! Iată-ţi istoria, aşa cum am crezut că o citesc, nu în Cărţile semenilor tăi, care sunt mincinoase, ci în Natură, care nu minte niciodată. Tot ceea ce va veni de la ea va fi adevărat: nu va exista neadevăr decât în ceea ce voi fi pus de la mine însumi fără să vreau. Vremurile despre care vorbesc sunt foarte îndepărtate: Ce mult te-ai schimbat faţă de cel care erai odinioară!

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul uitat

Eu vă invit cu mine pe tărâmul
În care s-a născut copilăria
Acolo unde toate-s încă unul
Şi nu-i uitată încă omenia

Moneda lui de schimb este surâsul
Poţi cumpăra cu el o fericire
Ce nu îţi va dispare dacă plânsul
Apare nechemat în vreo trăire

Va fi chiar şi aici vreun nor de ploaie
Dar nu ne vom ascunde sub umbrele
Vom sta cu ochi deschişi pe sub şiroaie
Ca relele din suflet să se spele

Eu vă invit pe un tărâm în care
Iubirea nu-i ascunsă-n interese
Şi tot ce poate dincolo ne doare
Aici dispare fără să ne pese

Şi chiar dacă vă pare metaforic
Copilul mai există încă-n noi
Vă tot întreabă, oarecum retoric,
De ce mereu l-ascundeţi sub nevoi

poezie de Adi Conţu (4 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci?

Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alţii rece,
Cum buzele-ţi erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca şi cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ştrengăresc;
Să ştii că încă te iubesc
Aşa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să ştii sau dintr-o întâmplare,
Să-ţi simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Şi-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ţi mai plac de m-ai vedea
Şi nu-ţi dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ţi-am pierdut card de telefon
Ca şi cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil şi să mor îmi vine
C-o şansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Şi ştiu că-n alt oraş păşesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici paşii nu-s aşa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Şi parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să ştiu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet şi minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Aşa cum alţii, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o şansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neştiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Şi-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate că pot să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

Mai stă tot mândru încă şi capul nu îşi pleacă:
Stă cu braţe-ntinse zefirii înfruntând;
Priveşte însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ş-o s-auzi un trosnet şi focu-i viforând.

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi rouă

O stea rămâne fără umbră
şi nu e noapte să-nţeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă şi întreagă

Nu e asfalt şi nu e cale
în paşii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
şi cârmele fără de barcă

De pleci în vremurile toate
prin cerul care te priveşte
să nu-mi uiţi ploile legate
de ochiul care mă loveşte

Să-mi laşi sângele ce îmi ţine
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald şi iară îmi e rece

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Ne iartă, Doamne Sfinte! Un suflet de păgân,
Tu-l cerţi şi-l faci cuminte şi-l slobozeşti la sân.
Te-ai frânt întru iertare, dar nu ne-am cuminţit,
Cu toate astea, Doamne, Tu veşnic ne-ai iubit.

În piept un clopot bate şi rugile vuiesc,
Aştept din înălţime, de-acum, un semn ceresc...
Căci clocotim în lacrimi. Tu unge-ne cu mir
Şi fă să înceteze durerea noastă!- Amin!

La Crucea Ta adesea ne-am aplecat în rugi...
Cu noi în noaptea asta, Tu roagă-te şi plângi!
Opreşte boala care în uşa vieţii bate,
Nu ne lăsa Iisuse pe drumul către moarte!

Ştiu că greşim adesea şi plângem totodată...
Prea Bunule Iisuse, te rog smerit, ne iartă!
Se-ade plânsul Maicii. Când Tu ai înviat,
Ai regăsit în noapte o lume de păcat.

Adu şi azi cu Tine Lumina Învierii!
Iertare şi iubire. O lacrimă de stea,
Lucească-n întuneric, căci prin a Ta iertare,
Iubitule Iisuse... şi noi vom învia.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,
drum lung – aripile seminţelor de odinioară
se-ntorc pe umerii lor
îngeri de timp, nevăzuţi...

O moară sus pe deal.

Şi o lacrimă
pe care vântul o învârteşte
în neştire.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu insomnie creatoare

E cald şi noaptea este pe sfârşite,
Nu bate vântul, nu se-adună norii,
Secundele pe ceas îţi par oprite
Şi viaţa ţi se scurge prin toţi porii.

Tot căutând cuvinte potrivite
Curând-curând or să răsară zorii,
E cald şi noaptea este pe sfârşite,
Nu bate vântul, nu se-adună norii.

Ţi-au mai rămas speranţe neîmplinite
Şi ţi-au murit de mult lăudătorii,
Mai sunt destui dispuşi să te imite
Cât încă se învârte roata morii.

E cald şi noaptea este pe sfârşite.

rondel de Mitică Ion
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul sălbatic

Sunt copilul sălbatic urcând pe creste,
Un rebel ce refuză ale lumii plăceri,
Sunt copilul sălbatic din acea poveste
Ce n-acceptă sfaturi, nici mângâieri.

Sunt un luptător prin deşerturi aride,
Prin oceane de nisip, bătut de soare,
Şi prea fericit, că ale lumii perfide
Idei ascunse nu pot să mă doboare.

Acest copil sălbatic, jungla priveşte,
Croindu-şi drum cu zâmbetul pe buze,
Celesta noapte, cu calm mă linişteşte,
În faţa macetei, hatişu-şi cere scuze.

Despre lumea voastră ce pot să spun?
O dezamăgire, un drum ratat, fireşte,
O masă de manevră, balon de săpun,
Copilul sălbatic încă o priveşte!

poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!