Candela durerii

Văd soarele albastru
cu razele verzi,
ce ard pe pământul sângerând
şi florile de tei
uscate, luate de vânt,
iar brazii în munţi
plâng.
Spăl piciorul timpului
rănit
şi rog vindecarea
prin ploile ce au venit.
Intru în bordeiul
mucezit,
ascult strigătul de durere
al codrului cu trupul sfârtecat
din întunericul nevăzut.
La candela aprinsă
mă-nchin şi mă rog.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul sufletului meu

neghina din bob o scoţi cu durere,
mă ridic din iubirea-ţi ştearsă
de lacrimi uscate...
uscate de suflul curgerii timpului
şi te privesc cum plângi.
piciorul de stâncă îl aud cu plăcere
când inima rece i-o frângi...
mi-a lungului cale bătută de dor
şi ghimpi de furtună m-aruncă
uşor în colţuri de ceară...
mă aşez şi-mi lipesc urechea de stâncă
zumzetul Lunii răcite de Soare
aud cum împarte durerea,
o-nchide în flori...
şi ele trezite la viaţă îţi plâng
pe piept ori în suflet,
şi-apoi în buchete uscate
sau în cioburi rotunjite de ape,
în ploi abăute de vânt
şi-n zile uitate de noapte
liniştite se strâng...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de septembrie

se răzvrătesc norii
plâng peste trupul chircit
al dimineţilor amare
soarele se prelinge
în palma deschisă a lunii
adorm chiar florile
pe iarba tunsă mărunt
ascult la vecernii
şuierul vântului cum se zbate
în noaptea ce arde
îmi infăşor ochii
într-o gigantică perdea ţesută
de fluturii ce plâng
în toamna noastră
iubite

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de voroneţ

Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiş fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînţeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea şi-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru şi pe dinafară
ţinea în echilibru sever
secunda dimineţii şi pe cea de seară.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi eterne plâng

Privesc cum soarele sărută pământul
şi mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul îşi cântă anii
din flaut subţire de trestii.

Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.

Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
şi-n liniştea nopţii ascult
zăpezile eterne cum plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul timpului în fiecare palmă a zilei

a venit primăvara
au înflorit corcoduşii
şi pomii timpurii
îmbracă ţara
într-un alb nou
pe aripile vântului
s-au topit
florile timpurii de primăvară

şi-n surâsul vântului
noi flori înfloresc
purtând imaginea
vieţii acesteia în chip de floare

curând
bureţii de spin
îşi vor spune cuvântul
brăzdând tăcerea
cu chipul lor alb
înveşmântaţi
în strigătul timpului
din fiecare palmă a zilei

se coc aşteptările
înveselind strigătul zilei
până pe degetele norilor
în cuvinte colorate cu spumă de vis

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 aprilie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Pe-o aripă strivită
îmi sprijin azi un gând,
o ceaţă izvorăşte
din visul aşteptat.
Ascult tacit ecoul
din trupul prea rănit
şi simt cum scade pulsul
cum seara s-a grăbit.
Încerc să mai adun un zâmbet
din pasul timpului grăbit
să-l pun un colier pe suflet
lumină pentru chipul
celui ce n-a venit.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina întunericului

Cum să mă despart
de Floarea-de-Colţ?
Iubirea-i piatră de granit,
nu pot, iubito, să-nţeleg
cum timpul se opune,
când două inimi se doresc
şi se unesc cu-n nume.
Stau în genunchi
rugându-mă la tot ce-i sfânt,
la Muntele Măslin mă duc,
vrând să mă reculeg.
De ce să-mi taie brazii verzi,
de ce să-mi ia şi munţii,
de ce câmpiile să ardă,
de ce sa moară pruncii.
Aştept lumina Lui să vină,
iar întunericul să plece.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tremură sub vânt

Soarele va cădea iar

pe deal
mestecenii fac semne

şi tremură sub vânt
florile nimănui

ciobanii râd
a mai venit o seară.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intru

furtunos în spitalul judeţean
suceava
dar neîntubat
am venit să spăl coronavirusul
de nepăsarea unor ne
simţiţi şi voi dezinfecţia (?!) - of, e
prea târziu pentru cei încărcaţi
în dubele morţii
spăl
virusul cu jeturi
biomicinul o
moară (?!)
trebuiau spălaţi cei veniţi
din italia şi spania
ei şi autocarele şi micro
buzele lor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul

Un strigăt dezlănţuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aştern înspre zare
Ca şoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munţi, trecător,
În zori, se revarsă în şoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de dor aprinsă

Candela de dor aprinsă
Creşte-n noi şi nu se stinge,
Vremea bate în retrageri,
Anii ninşi cine-i atinge?

Tu mai şlefuieşti în lume
Stele-n cărţi de poezii,
Vorbe dulci, gânduri supreme,
C-un buchet de flori le scrii.

Eu nu-ncap de fericire
Întru-mbrăţişarea ta,
Tu eşti floarea vorbitoare
Pusă-n galaxia mea!

Şi cum eşti aşa departe,
Pe-un arhipelag de vânturi
Scurgi vulcanul amintirii
În doi ochi brodaţi cu gânduri.

Azi e Ziua Poeziei,
Plătim totul c-un sărut
Pus pe-o coală de hârtie,
Suflet drag, să nu te uit!

Doar aşa-n mii de poeme
Inima va fi învinsă,
Purtând pe creasta speranţei
Candela de dor aprinsă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin puterea cerească

Din veşnicie m-am născut
Rădăcini adânci până -n pămînt
Cerul albastru al meu scut
Glasul meu frunza din vânt

Din stâncă verde de granit
Ai modelat doamne un chip
Cu aer proaspăt l-ai hrănit
Cântec de păsări cip cirip

Regină a codrului râvnit
Cu chipul senin si îngeresc
Din ce ţinuturi blânde ai venit
Renasc atunci când te privesc

Prin puterea cerească
Facă-se voia si dorinţa Lui
Creaturile să se iubească
Sub mantia albastră a cerului

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere apăsătoare

O parte dintr-un întreg,
Un lucru intrisec,
Jumătăţi de măsură
Pe muchie de fisură.
Mi-am ales un drum
Cu suişuri şi coborâşuri,
Unde soarele răsare o dată -n zi
Şi luna-i sfeşnic de veşnicii.

Merg pieziş,
Mă impiedic de propria-mi umbră,
Nu căt ascunziş,
Singurătea e sumbră.

Frunzişul îmi ţine de umbră, de cald,
Raze de soare-n sclipiri de diamant,
Strigătul mut, asonor,
Pierdut în al său ego,
Într-o chemare fără ecou.

Linişte apăsătoare
În ecouri surzi,
Tremur de ape,
Trosnet de crengi uscate.

Izvorul îşi plânge dorul
În albia adâncită de brazde,
Vântul işi pleacă crengile
Într-un ton de lamento, de despere.

Cântul necuvântătoarelor
e redus la tacere,
Sunetul singurătăţii,
a ceţii, a voluptăţii.

Pământul suspină,
Glas răpus de durere,
Înecat în negura timpului,
Auzi materia cum se pierde.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuturi

Cer de pergament, alb şi rece,
Împresurat de nori, până-n zări,
Tulburător, ca-n adâncuri de mări,
De ce-mi ţii ochii captivi
într-un anotimp ce va trece?...
Ramurile pomilor sunt copleşite de stele,
Pământul explodează de verde crud,
Şi chiar dacă te privesc îndelung, te şi aud
În toate ploile ce cad în şiraguri de perle;
Te simt şi în vânt, ca un bătrân matelot,
Cum bate încet, înteţindu-se iară,
Atunci când pământul îndrăzneşte să-ţi ceară
Să-i descoperi adevăratul chip pastelat tot!

poezie de Alexandru Răduţ (2021)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile verzi

Mă doare al meu sine care suspină mult
Am obosit să-l văd şi tot să îl ascult…
M-am plictisit de el…să plece de la mine!
Nu vreau tovărăşia prezenţei lui străine.

Nu mai doresc să caut un leac sau alinare,
Tot ce doresc e ziua ce văd că nu apare…
M-am săturat să caut ce nu cunosc că ştiu
Taine şi legende din al meu suflet viu.

Ascunsă-i o comoară a sufletului meu
Prin lupte de credinţă ajung să fiu doar EU…
Zăpada se topeşte, răsar florile verzi,
Ce-n suflet mi se-aşeză arzându-mi din zăpezi.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea trupului

Lasă-mă să mă-nchin la trupul tău,
Ca la utrenie, când mă trezesc,
Şi lasă-mă să jur că te iubesc
Şi că mi-e dor de tine foarte rău!

Când nu visez, la tine-s visător.
Lasă-mă să mă-nchin ca la icoană
La trupu-ţi copt de dor, eternă rană!
La suflet nu mă-nchin, că-i trecător.

Doar trupul tău rămâne-n mintea mea,
Veşnic altar pe-o căzătoare stea.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La doctor:
Mă doare piciorul de văd stele verzi.... Uneori trec spre turcoaz şi în final văd.... albastru.

citat din Beatrice Vaisman (15 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!