Abisul sufletului meu
neghina din bob o scoți cu durere,
mă ridic din iubirea-ți ștearsă
de lacrimi uscate...
uscate de suflul curgerii timpului
și te privesc cum plângi.
piciorul de stâncă îl aud cu plăcere
când inima rece i-o frângi...
mi-a lungului cale bătută de dor
și ghimpi de furtună m-aruncă
ușor în colțuri de ceară...
mă așez și-mi lipesc urechea de stâncă
zumzetul Lunii răcite de Soare
aud cum împarte durerea,
o-nchide în flori...
și ele trezite la viață îți plâng
pe piept ori în suflet,
și-apoi în buchete uscate
sau în cioburi rotunjite de ape,
în ploi abăute de vânt
și-n zile uitate de noapte
liniștite se strâng...
poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marian Senchiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.