Târziu

Pe-o aripă strivită
îmi sprijin azi un gând,
o ceaţă izvorăşte
din visul aşteptat.
Ascult tacit ecoul
din trupul prea rănit
şi simt cum scade pulsul
cum seara s-a grăbit.
Încerc să mai adun un zâmbet
din pasul timpului grăbit
să-l pun un colier pe suflet
lumină pentru chipul
celui ce n-a venit.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Grăbit şi Ecoul Răbdare

pe planeta asta-i prea
multă gălăgie
prea planetă, prea bombată
prea hoinară… şi bizară

Cine eşti tu? Mă întreabă Eu –
«Important» – ecoul ‚Grăbit’
Importanţa cea mai importantă
Cine eşti tu?
ecoul: Cine eşti tu
– aleea 4 piatra 5 stratul 968

lumina absolută este muzică –
auzi? Doar ea este muzică
Cine eşti tu… ecoul ‚Răbdare’
sunt bastardul lui Dumnezeu
nu am mamă sunt copil din flori
Floarea – Florin
Arlechina – Arlechin şi
vreau linişte
vreau netezime – mie nu mi-e frică
vreau vertical
plouă dinspre ţărână în cer
vreau ce nimeni n-a mai vrut
cine eşti tu, cine sunt eu
la început
scufundaţi în colinda lui ler
în răsăritul dintâi
în floarea de lămâi, în norul…
care?
…alege tu.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!

Şi încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieţii mele-n spre amurg.
Şi se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naşte din nou,
Alergându-se în neştire prin spaţiu.
În timp ce lutul meu se preface-n ţărână,
Încerc să mă agăţ de scară, dar nu e palpabilă.

Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă plângeţi niciodată că aţi aşteptat prea mult, vă puteţi plânge că v-aţi prea grăbit.

citat clasic din Paolo Mantegazza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un actor grăbit (mie)

În orice loc unde-s prezent,
De public la final s' aplaudat,
Nu că aş avea prea mult talent
Ci numai pentru... c-am plecat.

epigramă de Constantin Ionuţ Gîrjoabă (21 noiembrie 2009)
Adăugat de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în ceaţă

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e ruşine
Şi zilnic, ştiţi, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceaţă... dus de dimineaţă
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... şi iarbă creaţă,
Ştiu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aş merge, dar nu am de ales.
Loc e destul ştiu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine şi-mi spune... hai acasă,
Să ştii că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aş păşi.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceaţă, mă zbat într-o credinţă
Şi-n 'cerc ca să câştig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Ştiu că se poate, că îmi alini tot chinul
Şi-aş merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puţin ţi-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Şi pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Şi-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Un actor grăbit"

"Mă grăbeam", dar, mai ales,
Când gongul se auzea de două ori,
Nu prea întârziam eu des,
Dar cam... de multe ori.

epigramă de Vasile Iuşan din Ridică-te, Caragiale! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracolele creaţiei Divine le putem observa la tot pasul, dacă acesta nu e prea grăbit.

Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gândăcel grăbit

Pe firul de iarbă verde
Urca un gândăcel grăbit.
Credea că nimeni nu-l vede.
Că astfel va fi fericit.

Cu mişcări anevoioase
A ajuns să fie mare.
Pasă-mi-te el uitase
Că nu poate să mai zboare.

Şi făcând un salt, căzuse.
Îşi mai rupse o aripă.
Pasărea neagră-l văzuse
Şi-l înghiţi într-o clipă.

Să fii mare nu-i de ajuns,
Dacă nu ai şi putere.
Repede poţi să fii prins,
Şi mult prea uşor, poţi piere.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţă...

.. în faptul dimineţii
se-nghesuie o tăcere-apăsătoare,
prin ceaţa ce tresare
un gând rupt dintr-o întrebare
se scurge parcă legat la ochi
din trupul care doare,
mă încearcă o tristeţe...
basmaua ceţii ruptă
încerc să ascund
atunci când te privesc,
nimic nu e la loc
dar tac,
nu vreau să simţi
că dincolo de zidurile ceţii
e un tipăt
ce alunecă încet
prin vorbele prea multe...
mi-e trecerea tăcută
prin vremea de afară
şi poate urmăreşti
în ora ceasului de seară
absenţa care doare...
eu... am să tac
voi trece totul
în câteva pagini...

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanul

Castanul – ca un lampadar –
O lună m-a ţinut hoinar,
Veneam grăbit să te-ntâlnesc
Şi dornic să te cuceresc.

Cu vorba ta eram bogat,
Păstram în gând ce-am câştigat:
Ochi blânzi, priviri şăgalnice,
Zălog iubirii paşnice.

Şi mulţumeam Celui de Sus
Că-n dar ceresc mi te-a adus
Să fii ce alta n-a mai fost,
Dând vieţii mele grai şi rost.

Când florile s-au ofilit
Te-am aşteptat, n-ai mai venit,
Castanul – ca un lampadar –
Trezea tristeţe, dor şi jar.

Inima-n piept bătea zălud,
Că nu te văd, că nu te-aud,
Când luna mai, peste un an
Veni-va, eu voi fi castan!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuniile din gând

Prinse de furtuna nopţii zilele ce mi-au rămas,
Sunt cu toate bântuite de un val fără de glas,
Valul nopţilor de vară curge foarte amăgit
De privirea ta fugară care iarăşi a rănit.

Sus pe cerul plin de nuferi plouă foarte liniştit,
Împăcat cu ce se duce încerc somnul odihnit,
Dar nu vine să coboare peste trupul obosit
Ce îl port din primăvară, de acum îmbătrânit.

Prinse de furtuna nopţii gândurile trec, revin,
Ochii de-i închid cu-aduceri, doar cu noi când ne iubim,
Îi deschid să fugă somnul, visul său clocotitor,
Scrie drama pe hârtie, cu final răscolitor.

Caut în mine printre pagini, filele scrise de noi,
Sunt frumoase dar au tragic, prins pe undeva de foi
Şi când slova recitită îmi pătrunde trupul meu,
Sunt o fiinţă prea rănită şi fac paşii grei cu greu.

Caut luna pe fereastră, raza ei nu o mai văd,
Sunt ca norul care poartă fulgere făcând prăpăd,
Mă lovesc iarăşi pe mine, eu le-arunc, ele mă prind,
Simt arsurile nebune, nebuniile din gând.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris fără cuvinte

Pe lacrima de suflet
O inimă s-a stins...
Este simţământul
Ca flacăra nestinsă,
Ce vine ca furtuna
Peste chipul nins
Afară dintr-un spirit
Cu dragoste încinsă.

Pe un portret din veac trecut
Sclipeşte o lumină,
Vin îngeri albi şi nevăzuţi –
Paznici de văzduh...
Se năpustesc pe trupul rece
Cu inimă divină,
Renăscând la viaţă
Pe cel murit în duh.

Sunt mult prea multe fără glas
În viaţa asta mică...
Omul grăbit şi amorţit,
Nu vede şi nu simte!
Dintre luminile ce dor,
Dar care te ridică
Duhul tău trăieşte
Scris fără cuvinte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă o clipă

Din cerul plumbuit, a început să cearnă,
Stropi mici, prea umiliţi, de astă primăvară,
Încerc să mă grăbesc, să nu mă pierd pe sine,
Iubitul mea din vis, din noaptea mea subţire.

Pe părul meu puţin, cad picături de ploaie,
Le simt cum se preling pe şira-mi călătoare,
Am bluza mult udată, arăt, cam cum o fi,
Tot trupul îmi e apă, din mine, focuri vii.

De-ai vrea şi de-ai să poţi, aşteaptă-mă o clipă,
Iar voi promite tot, de teamă şi în pripă,
De teamă să nu pleci în mână doar c-o floare
E visul meu din nopţi, pe visul meu cu soare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar trebui să ne plângem că am aşteptat prea mult, ar trebui să ne plângem că ne-am prea grăbit.

citat clasic din Paolo Mantegazza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plec?!

Mă doare tristeţea, mă doare IUBIREA,
Frământ o-ntrebare:" Mi-am sfârşit menirea?!"
În suflet e ceaţă şi nu ştiu ce simt,
Mă plimb într-un gol... nu mai ştiu să alint.

Să fi obosit de IUBIRE prea multă?!
Privesc trist la ea, dar ea nu m-ascultă...
Mă-ntreabă de ce am adus-o pe lume?!
De ce-am învăţat-o numai lucruri bune?!

Îmi spune c-o doare cumplit roata lumii
Şi pierde, că-şi bagă "în cârd" cu nebunii!
Cuvintele tac şi inima-i surdă
Şi răii se-adună la colţuri, să râdă.

Mă-ntreb ce e bine: să rămân sau să plec?!
E bine să plec când toţi anii îmi trec!
Rămân în Credinţă, că e cel mai bine
Şi îi cer Răbdării să se-ntoarcă la mine!

Nu ştiu ce să fac, nu ştiu ce s-aleg!
Încerc s-o ascult, încerc s-o-nţeleg!...
Am să-l rog pe EL s-aibă grijă de ea!
Ajută-mă, Doamne, că-i "LECŢIA" grea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele din acele de ceas

Trec orele haine prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele ajunse pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am uitat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.

Din versurile cu-nveliş de catifea,
rescrise la o margine de oază,
parcă aud cuvintele din vocea ta
cu incantaţii care mai păstrează
mirajul nopţilor de august dantelat
pe armonii de sacre jurăminte
rostite-n taina cadă-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.

Aud chiar clipele din acele de ceas
care-mi şoptesc, pe strune de romanţă,
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un gând jertfit pe-o ultimă speranţă.
La margine de timp încerc şă îl aşez
în haina neuitărilor rămase,
ca să-l alint în nopţile când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit acasă, suflete al meu

pentru Annai

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Un dor mi-a fost de tine, suflet luminat,
Din prea multă lumină fost-ai lovit mereu,
Dar azi, bine-ai venit... Domnul mi te-a dat.

Bine-ai venit acasă, nume nedorit...
Particulă din mine, jumate alungată,
Astăzi te întâmpin cu zâmbet împlinit,
Lipeşte-te de mine, să închegăm o soartă.

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Duh dintr-o Lumină ce m-a lăsat să vin,
Acuma sunt întregul şi sufletul sunt eu...
M-am adunat în mine şi sunt în toate plin.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea timpului

Voi lua doar timpului uitarea
ca la cingătoare să mi-o pui
şi, lăsând iubirilor chemarea,
peste dealuri voi pleca haihui

Mă aşteaptă-n fulgerări de stele
vântul, ca şi mine, un hoinar
şi visatul rod muşcat de vreme
răstignit pe-o piatră de hotar.

Visul ce-a plutit târâş prin ceaţă
e un mugur ofilit pe ram,
vorbele s-au prefăcut în şoapte
ca şi timpul greu prelins pe geam.

N-o să-ncerc să mă opresc vreo clipă
lacrima se pierde în zădar
viaţa, fulgerând cu-a ei aripă,
între noi a pus un greu hotar

Dă-mi uitarea ca un văl de ceaţă
vorbe fără rost tu n-o să spui,
timpul m-a strigat de dimineaţă
s-o pornesc cu el, pe deal, haihui.

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela durerii

Văd soarele albastru
cu razele verzi,
ce ard pe pământul sângerând
şi florile de tei
uscate, luate de vânt,
iar brazii în munţi
plâng.
Spăl piciorul timpului
rănit
şi rog vindecarea
prin ploile ce au venit.
Intru în bordeiul
mucezit,
ascult strigătul de durere
al codrului cu trupul sfârtecat
din întunericul nevăzut.
La candela aprinsă
mă-nchin şi mă rog.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei femei în vârstă

Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Prea târziu a plecat iubitul departe
o nouă iubire nemaiputând înflori

Pasul e mic, privirea în ceaţă
Sângele curge prin vene-ngroşate
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători

Auzul slăbit, faţa ridată
Părul albit şi rărit
Sufletul gol, obosit
În zadar luna în fereastră mai bate

Prea târziu ai venit libertate

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!