Emancipare

am luat cărarea vieţii şi-am puso-n inel pe deget purtată
legământ sacru ce nu poate să ne despartă
dar nu este întodeauna dat aşa să fie-n soartă
zdrobită simt inelu-n deget disperată
ce-mi spune, se zbate, se agită, se revoltă
tu ai înfăşurat şuviţe de timp greşite şi înădite
rupe legământul căci încă ai putere, strigă încă şi cere
nu te lăsa purtată de durere, scoate-l şi aruncă-l în tăcere
caută alt drum de timp şi viaţă, nu te lăsa destrămată-n ceaţă

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creează-ţi un vis, agaţă-te de el, nu îl lăsa să se spulbere! Îndeplineşte-l şi te vei simţi împlinit. Nu încerca să trăieşti fără să visezi, vei cădea în capcanele vieţii şi nu vei reuşi să mai scapi. Continuă să visezi... asta te poate ţine în viaţă! Fă-ţi timp să te relaxezi, fă-ţi timp să zâmbeşti, fă-ţi timp să plângi, fă-ţi timp să iubeşti... Fă-ţi timp pentru sufletul tău! Nu-l lăsa să se piardă printre miile de suflete negre şi reci!

Andrada Şerban
Adăugat de Andrada Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

am strâns gheaţa de pe chipul iernii
şi-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopţii cum mă strânge
în cleşte, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură aşchii, prea subţiri
ca trupul să-mi mai poată simţi
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele şi pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheţ
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă înainte ca omul să-şi fi luat plata pentru cele înfăptuite, în timp ce mai este ocupat cu ceea ce încă nu este făcut şi în timp ce-şi caută de treburi pe câmp, în piaţă sau acasă, vine moartea şi-l ia.

în Mahabharata
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

21 grame

Încă mă întreb ce sunt,
Încă mă întreb ce eşti.
De ce trec, iar, rând pe rând,
Doar arhangheli în caleşti?

Încă simt, dar nu sunt viu.
Înca ard, nu sunt foc.
Ochii dor de loc pustiu
Şi nu se închid deloc.

Nu mai pot, ca să mai cuget,
Nu pot, nici să mai iubesc.
Clipe pier uşor pe deget,
Totul zburdă în ceresc.

Şi puterea am pierdut-o,
Chiar voinţa m-a lasat.
Iară viaţa strigă: Vino!
Către corpul de pe pat.

Şi-am rămas un suflet trist,
Enigmatic printre stele.
Ce se-ntreabă: Eu exist?!
Când se uită la himere...

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec de lebădă

În ultimele clipe,
Sufletul se desprinde de trup, doar aparent
El nu renunţă, nu vrea să plece,
Se eliberează doar din lanţurile ce-l legau de Pământ
Înainte de a-l părăsi definitiv, pentru a-l lăsa singur,
Vrea să contemple casa care l-a ţinut
Atât de aproape de trup, se simte încă înfrigurat
Ieri, de pildă, a plouat şi a simţit întreaga umiditate din groapă
Eu am strigat disperată,
Am umblat prin subconştientul celor apropiaţi,
Le-am spus în vis prin ce am trecut,
Când cotele apelor au crescut
Mai bântuie câteva săptămâni prin casa terestră,
Răscolind amintirile celor care m-au cunoscut
Împrăştie câteva regrete, două - trei mustrări de conştiinţă
Va dori să îşi revadă prietenii, colegii, apropiaţii,
Va dori să - i mai privească
Va mai bântui o vreme şi va lupta
Pentru a îndepărta viermii
Ce încă din viaţă,
Doreau să atace al meu trup
Va mai rătăci o vreme luptând,
Până ce,
Durerea ce încă o simt
Va să mă înfrângă
De abia atunci, sufletul meu va înălţa o rugă
Şi va cere un transfer Dincolo,
Unde nici durere, nici întristare nu e
Va cere sa intre-n uitare
Uitarea sa, el va dori să uite totul
Abia atunci va lăsa libera trecere viermilor
Ca de obicei, ca şi în viaţă,
Viermii îşi vor spune ultimul cuvânt!

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

taie adânc
au, ce doare
sala este mare
albă
preaplină de alb
chirurgul operează
iubirea
atenţie pe masă se află
inima mea...
ce pulsează
lumina orbeşte
lobul stâng
acolo unde eşti tu
incizia este adâncă
încă nu te găseşte
te ascunzi
fugi
rătăceşti
bisturiul taie
taie
taie
sau eu nu vreau
sa fii găsită
inima mie hărpănită
se zbate
se agită
deodată...
se opreşte
tresare şi tace

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi...

ameţeala apăsării
în sărut de buze
sidefate,
aruncate
pe acoperişul lumii,
suspendate
izvor din picături pulverizate...

capul întind
să văd ce simt...
trenul vieţii mă duce
agăţ mâna
de şina rămasă în urmă
fumul locomotivei trecutului
mă îneacă

stai...
nu pleca...
buzele-mi rămân acolo...
în masarda lumii
sus de tot,
nu pot lăsa
picturi de viaţă să se ducă...

vreau!
doresc în eu şi tu
să fim în trenul agăţat
de viaţă!
nu lăsa uitare
vreau întoarcere în destin
vreau doar doi să fim...
noi... doi...

poezie de Viorel Muha (februarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în timp

am obosit de mers în gol
am pus tâmplele pe genunchiul vieţii
înainte de a despuia sufletul de tristeţe
am luat un lanţ să îmi leg durerea
zăcea aiurea pe drum
un foc să îmi vindec rănile trupului
şi un laţ să...
spune omule, spune...
până unde vor curge lacrimile mele
pe cer, o stea va potrivi paşii mei
în timp

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Va fi un timp senin, un timp de imn.
Cu gestul meu voi linia văzduhul
şi voi rosti doar vorbe fără pată.
Voi spune "cer, "izvor",
voi spune "soare"
şi "lacrimă" şi "muzică" şi "dor".

Va fi un timp în care amintirea
Masacrului nu mă va mai atinge
Decât cu adieri de Poezie
cum, uneori, şi sângele adie.

Din tot ce-a fost cândva promiscuu,
Doar sacrul va rămâne şi-am să cânt
Contrastele iertate, iertătoare.
Voi spune "cer", "izvor",
Voi spune "soare",
şi va fi cer, va fi izvor şi soare
în jurul meu şi-al lumii. Voi lăsa
vocalele să-şi regăsească nimbul.

Va fi un timp sonor, un timp de nimb,
Un timp solemn şi pur,
Un timp de imn.
Şi va veni odată timpul. Timpul!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E.m.o

conhorte de timp rebele
rătăcite în e. m. o. sentimente
încercă să pună pete
în durere şi ucise verbe

nici infinitul nu-i atât de mare
căci iadul nu are culoare
decât smoală şi măşti mortuare
durerea nu te doare

încerci să cârpeşti clipe
să ascunzi riduri de minţi zăpăcite
viaţa pentru tine nu este vioară
este o strâmbă cataramă
tinichea ruginită de vremuri urgisită
monolog al minţii prea din timp...
zdrobită

dacă timpul lasă
vremuri de iască
să ne vămuiască
atunci vom zice da
căci ridurile din barba sa
sunt clipe dezrobite
care nu vor numai durere
nu vor cădere
clipa moare
în căuşul din palmă
a fecioarei
ce de-abia răsare
şi este...

şi...
vrea să fie...
neprihănită!

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc

Conştiinţa se zbate amar
desfăcând trecuturi.
Le separ în capete...
ruginite,
obosite,
chiar prea comune.
Gura-mi strâmbă
sarcastic strigă
în ape tulburi,
la alte conştiinţe
care nu sunt trecut.
Sforarul lumii prin
păpuşi,
joacă,
începutul destinelor
ce nu au poate sens.
Până la un timp când...
durerea-mi devine plăcere,
îndoire spre punct
sprijin ca să mă ridic.
Sânul se zbate
dinţii-mi muşcă duşmănos,
în durere-plăcere dar...
nu spun niciodată că iubesc
doar simt dur că trăiesc.

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

am luat o coală de hârtie
şi-am scris cu ochii pe ea iubire
am luat o frântură de cer
şi ţi-am desenat chipul
am luat gândurile
şi le-am prins între pagini
am luat buzele tale
şi
am sărutat timpul că mi-a dat timp
să te citesc

poezie de Viorel Muha (septembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa omului este schimbătoare, odată cu trecerea anilor. Nu întodeauna părul alb înobilează. Să avem gijă, capul încărunţit, chipul brazdat de timp, trupul îndoit de vreme, nu ne poate ierta pentru răul care l-am făcut în viaţă!

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apogeu

conştiinţe se zbat amar
desfac trecuturi,
le separ in capete
ruginite,
obosite,
chiar prea comune.
gură strâmbă
sarcastic strigă
ape tulburi
conştiinţe care nu sunt trecut,
sforarul lumii
păpuşi,
joc,
începutul destinelor
au poate sens.
durere devenită plăcere,
îndoire spre punct
sprijin dureros ca să te ridici
sânul se zbate
dinţii muşcă duşmănos,
durere, poate plăcere
nu spun niciodată iubesc
doar simt dur că trăiesc...

poezie de Viorel Muha (3 mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
şi nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge şi cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viaţă şi-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea şi să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanţă
dar setea şi durerea, arşita, îl ard şi-n rug de foc
încă se zbate şi nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul şi clipa au sosit, scrum şi cenuşă albă lasă
şi-aşteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arşită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru şi cu-n suflet, în fum ce se roagă

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe zi ce trece, timpul mă supune,
nu înţeleg – de ce atâta grabă...?!
O, timp neiertător, te ţii de glume,
iar eu mai am încă atâta treabă!

Mai sunt si alţii, poate îmi vei spune,
să ducă-n cer destinul prevăzut...,
ce-ţi pasă-atunci că-n urma ta rămâne
atâta treburi, încă de făcut...?!

Rămână numai praf în urma mea,
tot n-aş veni la tine să mă plâng...
O, timp nebun, mai bine m-ai lăsa
la capătul destinului s-ajung!

Nu este-n lume altul ca al meu,
ca-n grija ta să-l las neîmplinit...
Dau seamă unui singur Dumnezeu,
mergând spre El cu sufletul smerit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aştepţi

simt mare suferinţă, tu, iubita mea viaţă
cred că mă simt atârnat, ca de un fir de aţă

simt cum inima sufletul şi gândul mă doar
cred că nu ştii, eu nu mai am mult timp şi zbor

simt aşa mai demult de un timp încoace
că iubesc şi inima nu-mi mai stă cu pace

simt că tu eşti acolo, în tramvai, în parc sau pe-o bancă
cred că stai cu o carte-n mână şi gându-ţi citeşte-n viaţă

simt că mă astepţi, aşa senină, că voi veni la tine
cred că timpul a fost deajuns şi va face o minune

simt că voi veni şi mă voi aşeza, liniştit şi cuminte lângă tine
şi cred că împreună cartea vieţii vom citi-o fără cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...

În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
Te voi purta cu demnitate,
În amintirea celor plecaţi...
Şi a celor vii, care frumosul întreg poate l-au uitat,
Lăsându-mi scăldatul în băi de amintiri sfinţite de soartă,
Căci cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu,
Nu crede în nimic.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa fără mine!

am lăsat un ceas să bată, secunda se scurge
ea urcă în sus, spre ne-viaţă
picături pe limbile pământului
de la răsărit spre apus, se revoltă
bat pământul cu pumnul-n cer şi strig!

nicicând nu pleacă zburând în şir, cerul
plin de ne-albastru iar eu să mă număr în cuvine nespuse
nu strigaţi la mine, nu eşti tu, norul din tine-ţi-nghite
alei pline cu zile
aruncă-mi eul, te vreau nu mă plânge

arătă-mi colţul lumii, îmi strigă peniţa
pentru ca să am un sărut din viaţă de suflet
nu ninge cu mine-n suspine
atinge-mă cu iarba vieţii
şi nu uita!
nu mă săruta fără ca să exist pentru tine!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!