* * *

Un munte semeţ
ce-şi înalţă vârful
deasupra cerului
zgâriind norii
cu piscurile sale
umbrind pământul
cu măreţia sa
înmiresmată de
brazii cei falnici
printre care şuşotesc
izvoarele limpezi
purtându-şi apele la vale
în abisuri nesfârşite
şi cascade însufleţite
de freamătul pădurilor
peste care se aştern
zăpezi în miez de vară,
iar ursul hibernează
în grota-i liniştită
uitând că a trecut iarna
din munţii
cu piscurile înzăpezite.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul – poem diamant

Toată
iarna hibernează
mormăind în bârlog
apoi iese şi caută-n pădure
tot timpul fructe, miere şi peşte
mergând legănat printre copaci
ajunge şi-n oraş
devenind uriaşul
gunoier!

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mormăind în grota în care hibernează
ursul brun îşi caută pădurea
ursul alb îşi caută gheţarii
nici unul neînţelegând
unde sau de ce au dispărut

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te sperie drumul spre vârf. Să nu-ţi fie frică de coborâre. Să nu plângi dacă te vei prăbuşi. Să nu-ţi fie teamă că nu vei avea cu cine să urci... Sau că vei înnopta singur într-o vale pustie. Să nu înjuri piscurile pe care nu vei găsi flori de colţ... Şi nici pe cele în care vei cunoaşte colţii sălbăticiei. Să te îngrijoreze doar ziua în care te vei trezi şi nu vei mai avea niciun munte de urcat.

citat din Mihai Morar
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetară întreaga zonă cu privirile, atât cât puteau zări. Imaginea oferită ochilor era minunată, fermecătoare... Mai întâi admirară tăcuţi munţii cei înalţi, care străpungeau semeţi solul cel alb, imaculat, ridicându-se în sus, deasupra vălului alb al atmosferei planetei, părând a ajunge până-n tăriile cerului. Desigur, stâncile abrupte erau golaşe, lipsite de orice fel de vegetaţie, dar acest lucru nu scădea deloc din măreţia peisajului.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

acolo unde piscurile străpung cerul
pe crestele celor mai înalţi munţi
cu cel mai performant binoclu
încerci să zăreşti iluzia speranţei pierdute
în prăpastia adâncă a nepăsării

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ochii

i s-au făcut foarte mici
între pleoape apropiate pupilei
cât vârful de ac, nu
atunci când oamenii cu salopetele gri, de
colorate, mâncând gân
daci odată cu pământul călcat în iureş de şobo
lani în pivotare spre continentul
făgăduinţei, au
venit cu blândă şi acvarelică stăpânire
cu zambile de şpan în privire: nu
doar inima a intrat
la spălat în apele colorate-n sangvină (?!) - ca într-o rană
sau o pictură de tzâ-
bai-shi: bătrânul ne
bun care la peste 80 de ani, cu zemuri negre de china
în unghii şi degete încă
învăţa să contemple exact
ca în vremea mogulilor exaltaţi
europa prin că
tuşele sale,-n expirare de geană
prinsă-ntr-un cotor cu buza
de aluminiu de sla
tina... bine în
tinsă spre izvoarele prefăcute în mici
cascade vesele şi nomade
ale oltului galben

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în iarna cea albă
fluturii gerului
visând tărâmuri înzăpezite
valsează în aer
pe melodia viscolului

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

În ploaia de vară trosnesc mugurii iernii,
Petale de gheaţă albesc pământul
Rănindu-i inima fierbinte.
Iarna-şi înfige colţii în trupul verii
Sfâşâindu-i veşmântul dantelat
Cu albastrul cerului, cu verdele câmpului
Cu freamătul pădurii şi triluri de păsări.
Din pământul lovit curge sânge,
Rănile i se închid cu greu,
Suferinţele nu trec aşa uşor,
Nimic nu e la rostul lor,
Şi se-ntreabă de unde vin
Şi cât vor să mai stea peste noi
În plină vară mugurii iernii.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii se încrucişau cu piscurile, asemeni unor zorite corăbii, fiecare pornită spre alt tărîm.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul – poem diamant

Pasăre
de pradă
cu privirea ageră
coboară din înaltul cerului
prinde hrana în ghearele sale
să o ducă puişorilor
aflaţi în cuibul
din vârful
muntelui.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamna la munte –
după atâta ploaie
cascade pe stânci

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul albastru

Desprins din codrul secular
Un curcubeu se regăseşte,
Ascuns în cioata de stejar
Unde tăcerea întâlneşte,

Apoi urcat pe cerul trist
Alungă norii cei zburdalnici
Şi cu pretenţii de artist
Răsare printre brazii falnici,

Se scaldă-n mare până-n zori
Creând un peisaj măiastru,
Pe cerul părăsit de nori
Devine-un curcubeu albastru,

Iar după ploaia cea trecut
Se-nalţă-n zare peste lume
Trecând pe podul cel de lut
Spre marea nopţilor postume.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce s-a eliberat Pasul lui Hillary, mi-am prins blocatorul de coarda portocalie, l-am ocolit pe Fischer, care stătea aplecat peste piolet, şi am făcut rapel peste margine. Era trecut de ora 15 când am ajuns pe Vârful Sudic. Vârtejuri de ceaţă treceau deja deasupra vârfului Lhotse, înalt de 8.516 metri, şi începeau să înconjoare vârful piramidal al Everestului. Dintr-odată vremea nu mai părea atât de frumoasă. Am luat o butelie de oxigen, am băgat-o în regulator şi m-am grăbit să cobor înspre norul care se forma. Imediat ce am trecut de Vârful Sudic, a început să ningă uşor şi vizibilitatea s-a dus naibii.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii – poem diamant

Cu
piscuri înalte
ce zgârie cerul,
păduri şi stânci golaşe,
brazi semeţi şi veşnic verzi,
pante abrupte, prăpăstii adânci,
aer pur, răcoros
şi vârfuri
înzăpezite.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia codrului

Cu gândul la slăvitul Eminescu...

Împărat gândeam că-i codrul,
Neamuri mii creştea sub poale -
Toate-au sucombat odată
Cu pieirea Dumisale...

C-a permis ocârmuirea
Oricărui brigand de şef
Să despădurească munţii
Oricât are dânsul chef!!

Taie codrii de aramă
Moşteniţi de la părinţi,
Noii-mbogăţiţi şi-i schimbă
În purcoaie de arginţi...

Lux, Bănet, Înavuţire -
Ăsta-i noul nostru herb,
Codrii vechi dispar din ţară
Şi se stinge neamul CERB!

Pier mistreţii, pier şoldanii,
Sprinteni purtători de veşti...
Toţi rămân doar amintire -
Poze-n cartea cu poveşti!

Pier şi păsări cântătoare
Care cuibăreau aici,
Înălţând spre ceruri slavă
Într-un cor de glasuri mici...

Iar stejarii, fagii mândri,
Ridicând spre-azur coroana
Murmurau din frunze DOINA
Preschimbând în Rai poiana!

Plâng izvoarele sprinţare,
Limpezi, peste stânci sihastre,
Ce purtau chiar pân-la mare
Oda bucuriei noastre...

Azi, e doar pustiu şi jale -
Plaiuri, culmi despădurite,
Buturugi ce plâng la soare
Ca simboluri ciopârţite...

Dorm colinele tăcute
Sub a lunii grea privire,
Duc în spate, până-n zare,
Nesfârşite cimitire...

Ţi se pare că Natura
Zace ca un urs răpus,
Resemnându-se că omul
Hulpav, este mai presus!

Dar când norii grei s-adună
Ploi vărsând cu vrăjmăşie,
Munţii cei bătrâni se mişcă
Şi stârnesc prăpăd, urgie...

Sub puhoaiele de apă
Sate-ntregi pornesc la vale,
C-au pierdut oblăduirea
CODRULUI, Măriei sale!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, Natura

O formulă matematică or fizică a Creatorului,
Cu ecuaţii multe şi necunoscute infinite
Încerc să o rezolv, jucându-mă cu câteva cuvinte.
Prin ale lui culori, secrete multe, mesaje către noi, transmite.

Să fie oare extazul, bucuria

De a privi o gingaşă şi înmiresmată floare
Şi ca un paradox, o poate cheama şi Nu mă uita?

Coroana tremurandă a arborelui, zis frate,
Împodobită-n salbe colorate?

Penajul în pasteluri divine a păsării măiestre
Ce-şi înaltă imnul spre sânul cerului siniliu?

Feericul colorit al fluturelui ce roieşte
Şi fâlfâie în zboruri grăbite în jurul florilor?

Aura ascunsă-n câmpul de primprejur
Ce-şi fredonează –n surdină cântul?

Imensul arc multicolor ce trecător se-arată
Când norii stropesc în grabă pământul?

Firul crud al ierbii care de sub plapumă de puf răsare
Şi pământul îl îmbracă cu o haină turcuoază?

Să venerăm Natura pentru a Ei splendoare
Care vindecă-n tăcere al nostru suflet,
Cu alei Ei leacuri miraculoase şi tămăduitoare.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frăţia inimii

inima mea e ca un trunchi de fag
îmi face vara sanie şi iarna căruţă
din munţii apusenilor mă trag
codrul mă doineşte cu glas de stăncuţă.

stejarii şi brazii îmi sunt fraţi ideali
le ascult freamătul pe reţele sociale
ei nu sunt habotnici şi nici imorali
izvoare de gânduri îi poartă în vale.

port doruri la piept ca pe mărgele
cu boabe de rouă setea îmi astâmpăr
îmi proptesc nădejdea pe albe vergele
mă zbat în tăcere cerul să nu-l supăr.

frunze de fag am cusut la pingele
icoane de lemn de la târg le cumpăr.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

zăpada pe stânci –
apa curge la vale
munte înverzit

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!