Tragedia codrului

Cu gândul la slăvitul Eminescu...

Împărat gândeam că-i codrul,
Neamuri mii creştea sub poale -
Toate-au sucombat odată
Cu pieirea Dumisale...

C-a permis ocârmuirea
Oricărui brigand de şef
Să despădurească munţii
Oricât are dânsul chef!!

Taie codrii de aramă
Moşteniţi de la părinţi,
Noii-mbogăţiţi şi-i schimbă
În purcoaie de arginţi...

Lux, Bănet, Înavuţire -
Ăsta-i noul nostru herb,
Codrii vechi dispar din ţară
Şi se stinge neamul CERB!

Pier mistreţii, pier şoldanii,
Sprinteni purtători de veşti...
Toţi rămân doar amintire -
Poze-n cartea cu poveşti!

Pier şi păsări cântătoare
Care cuibăreau aici,
Înălţând spre ceruri slavă
Într-un cor de glasuri mici...

Iar stejarii, fagii mândri,
Ridicând spre-azur coroana
Murmurau din frunze DOINA
Preschimbând în Rai poiana!

Plâng izvoarele sprinţare,
Limpezi, peste stânci sihastre,
Ce purtau chiar pân-la mare
Oda bucuriei noastre...

Azi, e doar pustiu şi jale -
Plaiuri, culmi despădurite,
Buturugi ce plâng la soare
Ca simboluri ciopârţite...

Dorm colinele tăcute
Sub a lunii grea privire,
Duc în spate, până-n zare,
Nesfârşite cimitire...

Ţi se pare că Natura
Zace ca un urs răpus,
Resemnându-se că omul
Hulpav, este mai presus!

Dar când norii grei s-adună
Ploi vărsând cu vrăjmăşie,
Munţii cei bătrâni se mişcă
Şi stârnesc prăpăd, urgie...

Sub puhoaiele de apă
Sate-ntregi pornesc la vale,
C-au pierdut oblăduirea
CODRULUI, Măriei sale!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea codrului

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila Codrului,
Măriei-Sale.

Lună, Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.

Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici...

Hai şi noi la craiul, dragă,
Şi să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Să ne pară jucării.

Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
Decât orişice păpuşă
Să te facă mai presus;

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;

Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept...
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mândre neamuri:

Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase
Ciute sprintene de munte —

Şi pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-şi ramurile-n laturi:

— O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele care nu pier

Năvăleşte toamna-n ceruri,
Ploi rotunde se abat
Când zoreşte sus, în zare,
Vântul peste vârf de brad.

Suflete-n adunătură
Curăţă crengi impregnate
De rugina adunată
Peste rugăciuni în sate.

Piatra prinde promoroacă
Peste lumânarea ei,
Semnele adună-n mine
Greieri negri mititei.

Vor cânta în toamna-n care
Eu voi năvăli spre cer
Lăsând tinei doar lumina
Stelelor care nu pier.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrii seculari

Calc prin codrii seculari
Printr-un taciturn sobor,
Al strămoşilor stejari,
Pe pământul dacilor.

În aer un zumzet fin
Arde iarba verde-n vânt
Chiar izvoarele suspin'
Dor în ape înecând.

Cântă păsări sus pe ram,
Triluri vechi, nemuritoare
Şi nevoia unui neam
Printre stele căzătoare.

Noaptea luna străluceşte
Codrii dorm uitaţi de timp,
Cu lumina-i ce vopseşte,
Zilele din anotimp.

Aici basmele iau viaţă
Din tăcerea selenară,
Rouă albastră-n dimineaţă
Bea pădurea seculară.

poezie de Emil Utalea (10 august 2019)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ieşit la blajin

... ape la maluri suspin
ape de valuri frânte
au şi ele blajin
au şi ele morminte

surpă din stânсa penin
timpul ce curge cuminte
au şi munţii blajin
au şi munţii morminte

codrii murmură senin
muguri în loc de cuvinte
au şi codrii blajin
au şi codrii morminte

soarbe paharul cu vin
muşcă din tainele sfinte
omul ieşit la blajin
omul ieşit la morminte...

poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Cerbului

E-o Vale ca-n poveşti, un᾽ se-mpreună munţii
Şi baţi un drum de piatră, de vrei aici s-ajungi...
Efortul e-n voinţă, ca şi-n sudoarea frunţii,
Pe şerpuite căi, ascunse şi mai lungi.

Te-ntâmpină pădurea de brazi şi de mesteceni,
Izvoare de ape repezi şi limpezi, de cleştar,
Cu braţele deschise, dar ca la vechi prieteni,
Aceste frumuseţi ţi se aduc în dar.

Când Soarele-n amiază trimite raze calde,
Iar vântul, în pădure, prin arbori doar adie,
Coboară-n zări albastre privirile, să sclade
În zbor nemărginit şi-n cânt de simfonie.

Natura neîntrecută, eternă şi bizară,
Atâtea daruri are, în mâinile-i măiastre,
Aici sunt aşezate, în acest colţ de Ţară,
De la străbuni lăsate, să fie ale noastre.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un munte semeţ
ce-şi înalţă vârful
deasupra cerului
zgâriind norii
cu piscurile sale
umbrind pământul
cu măreţia sa
înmiresmată de
brazii cei falnici
printre care şuşotesc
izvoarele limpezi
purtându-şi apele la vale
în abisuri nesfârşite
şi cascade însufleţite
de freamătul pădurilor
peste care se aştern
zăpezi în miez de vară,
iar ursul hibernează
în grota-i liniştită
uitând că a trecut iarna
din munţii
cu piscurile înzăpezite.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşti pe orişicine?

Vine iarna viscolită,
Chiar aşa foarte grăbită,
Fără căldură în casă,
Stau copii toţi la masă.

Dar pe masă n-au ce pune,
Numai doar o stricăciune,
Primită în dar pe stradă,
Când privea la promenadă.

În atmosfera de Crăciun,
Încearcă tu să fii mai bun,
Împodobind cu stele bradul,
Nu uita care ţi-e gradul.

Asemeni fulgilor de nea,
Ce valsează-n faţa ta,
Se topesc şi pier
Copiii ce plâng spre cer.

Pier în cruntă sărăcie,
În plină obrăznicie,
Înecaţi în lacrimi grele,
Din viaţa plină cu rele.

Afară-i frig şi ger
Ninge în mister
În suflet, cald şi bine
Iubesţi pe orişicine?

poezie de Camelia Natalia Ignat (decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Vreau astăzi să-ntoarcem privirea în sus,
Spre codrii cu brazi, spre cerul cu lună.
Veniţi să-ndrăznim să simţim nemurirea
Cu inima-n repede tropot cum sună!

Solemnă şi gravă ne turbură noaptea
Curgând pe izvoare şi-n codri fierbând
Cu nările largi din găvanele palmei
Sorbim răsuflarea-i de fum şi pământ.

O stea se prelinge în sus către creasta
Înaltă a cerului, clopot gigant.
O altă se sparge cu flacără mută
Şi ţăndări astrale înfige-n neant.

Cu trosnet un brad a căzut şi aud
Din lut cum un mugur trudeşte să vie,
Am ochii la veşnica trecere-a lumii,
Dar inima-mi plină-i de grea bucurie.

Mă bucur când moare o stea în înalt,
Mă bucur când steaua pe ceruri răsare,
Mă bucură tainic oricare apus
Şi-aprinsă, oricare ivire de soare.

Când moare un brad, doar sămânţa-i mai dăinuie
Să nască pădurea de mâine din ea,
Iar steaua, murind, îşi împrăştie zgura
Prin haosul care mai naşte vreo stea.

Spusese pe vremuri bătrânul Shakespeare
Că noi chipul nostru-l cioplim ca-n aramă
În pruncul din rodnicul pântec de mamă,
La fel istovindu-ne-al zilelor şir,

Ca brazii ce mor lepădându-şi sămânţa
Să crească prin vreme răzbind din pământ,
Ca fiara, ca steaua, ca pomii cu floarea
Murind ca să vină şi alţii la rând.

Nu-i drept! E puţin! Mai presus de luceferi
De brazi şi de fiare suntem mai presus.
Căci faptele noastre şi visele noastre
Trăiesc peste clipa când noi am apus.

Când ultima rază se stinge din ochi
Şi ultimul gând ni se stinge din minte,
Lăsăm după noi ce-am gândit şi-am muncit
Acelor ce, mulţi, se vor naşte-nainte.

Cu paşii gigantici păşind prin viaţă
Săpăm grele urme pe lut şi pe-nalt
De-o mie de ori mai adânci ca acelea
Ce monştrii arhaici le-au rupt în bazalt.

Iar visele noastre spre rod înmiit
În cei care vin se-altoiesc, şi iubirea.
Avem bucuria de-a spune murind
Că suntem mai veşnici decât nesfârşirea.

Prieteni, veniţi să privim acest cer
Şi codrii cu brazii şi munţii din slavă
Căci noi, numai noi, îndrăznim să simţim
A nemuririi bucurie grozavă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi plâng

Te-am pierdut, Iubire, te-am pierdut
Pe drumul fără început
Te-aş căuta în maldărul de flori
Cântat în seri târzii la şezători

Nu te găsesc niciunde şi nicicând
Îmi eşti doar amintire într-un gând
Încerc să te găsesc a fi din nou
Iubirea mea în vers şi în ecou

În luminişul vesel dintre fagi
Tu mi-ai cerut din pumn doar fragi
Îmi amintesc odată un sărut
Acum doar plâng şi vreau ca să te uit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul încrederii

Să îţi păstrezi încrederea în tine,
Strângând din dinţi când totul merge greu;
Doar pe viteji i-ajută Dumnezeu
Şi schimbă răul trecător în bine...

S-o porţi în gând pe mama ta mereu –
Ea te iubeşte mai presus de sine –
Să-i plângi la piept când viaţa merge greu,
Dar să-ţi păstrezi încrederea în tine!

Văzând cum pier furtunile haine
Învinse de un gingaş curcubeu,
Să ştii că ai un tainic panaceu –
Un om ce ne-ncetat la tine ţine...

Nutrind totală-ncredere în tine!

rondel de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România-i vatra noastră

De la Dunărea bătrână
Până-n vechea Bucovină,
Din munţi la marea albastră,
România-i vatra noastră.

Din Carpaţii legendari,
Din apa rece de izvor,
Din stejarii seculari,
Primeşte sevă-acest popor.

Ne mândrim cu tricolorul
Fluturând pe-albastrul cer.
Ne mândrim cu-întreg poporul
De români care nu pier.

Pe-aceste plaiuri ne-am născut
Şi tot aici vom dăinui.
Aici soarele-am văzut,
Noi nicicând nu vom pieri.

Românul va dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atunci el va pieri,
Când va pieri vântul.

poezie de Dumitru Delcă (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea noastră

Pe un mal pustiu de mare,
Simt cum inima mă doare.
Valuri reci mi-ating piciorul,
Gândul meu prinde izvorul,
Cel din munţi venit în vale
Aducând doine de jale...

Lungi perdele de păduri,
Aşezate-n munţii suri
Nu mai sunt... au dispărut.
Corbi au aripi de-mprumut.
Nu e jir pentru mistreţi.
Sus pe pajişti... doar scaieţi.

Şi aici la marea mare,
Unde-s margini de hotare,
Dunărea când se revarsă
Pune-n glas durerea noastră.
Peste tot este minciună...
Unde-i gloria străbună?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitaţi-vă la cer

Uitaţi-vă la cer

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare;
Viaţa-i un mister de zbateri trecătoare,
Închise într-un ungher, să nu poată să zboare,
Valori ce zilnic pier spre-a fi nemuritoare...

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare;
Sub soare toate pier, sunt toate pieritoare,
Închisentr-un mister de zbateri trecătoare,
Sumând într-un ungher, valori nemuritoare...

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare:
Al duhului ungher, vă fie-n sărbătoare
Şi-atunci când toate pier, în lumea trecătoare,
Gătiţi veţi fi-n mister, de slăvi nemuritoare.

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare,
La lucruri ce nu pier; valori nemuritoare
Ce inima vă cer, s-o umple de splendoare!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între splendori de vară

stau plină de vrajă la marginea splendorii
munţii se oglindesc în lacul de smarald
împodobiţi cu brazi sunt fraţi cu condorii
care zboară liberi cu poveşti de herald.

în poiana verderazele frenetice se joacă
căprioare zburdă, se-adapă la izvor
fericirea verii nu aş vrea să treacă
să mă plimb desculţă pe floral covor.

mă scald în valuri limpezi diafane
pe culmi de extaz mă mângâie lumini
le recunosc smerită naturale icoane
le aşez în suflet lângă mândri crini.

într-un sărut de raze uit de vechi canoane
iubirea lor ajunge până la rădăcini.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecie

Pe singuratecele văi,
Strâng negurile clăi pe clăi.
Aici, vecie, să mă ‘ngheţi,
Cu faţa către dimineţi...
Aleargă ochii cât ce pot,
Spre largul ulilor înnot,
Sau cad cu negurile ‘n gol,
Pe apa ta cu vad domol.

Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec.

Pe ţărmul ce-a ‘ncuiat în morţi
Tăceri cu lacătul la porţi,
Vin pomii să ‘nflorească iar,
Cu gâtul peste pălimar.
Din ierbi, se uită uneori
Tăcerile, la căpriori,
Le dă, din mână, mugur crud
Şi le desmiardă bolul ud...
Foşnind cu frunza pe potici
Vin clopotele pân' aici,
Vin glasuri, să le tot ascult
Vin de departe, – de demult,
Şi stele vin, cu tot cu zări,
Şi vânturi cu miresme ‘n nări,
Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec...
Dar codrul tău, muncit de vânt,
Stă cu picioarele ‘n pământ,
S'adune liniştile lui,
Peste mormântul nimănui...

Dintr'însul – abur, – mă ridic
Şi-ascut urechea spre nimic;
Cu flori ce cresc de capul lor,
Singurătatea mi-o ‘mpresor;
Cu soare mă culeg din stropi;
Cu noapte mă ‘nvelesc prin gropi;
M'aud crescând în trunchi bătrâni;
Mă uit cu stelele ‘n fântâni...

Şi – Doamne, în acest noian,
De zi cu zi, de an cu an,
Pământul tău, mi-i căpătâi,
Frumos, ca ‘n ziua lui dintâi...

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul III, Vol. IV, Nr. 21, 1 noiembrie 1937, p 481-482
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare bucăţica mea de cer
În care plâng tăcerile şi dorul,
Şi-n norii ce se strâng le văd cum pier
Căci le-am ucis cuvintelor fiorul...

Mă doare codrul ce-a-nverzit sfios
Tot aşteptând o singură privire
Şi glasul meu ce-i recita duios
Din cartea cu poeme de iubire...

Şi doare unda rece de izvor
Ce setea nu-mi mai poate adăpa
Şi doare fiece cădere-n zbor
Când ruptă eu din tine-s... aripa.

Şi toate dor şi sunt tot mai departe
Şi-mi sângerează numele ce-i scris
Cu unghiile înfipte-adânc pe-o parte
În sufletul ce mi-este interzis...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

De la deal înspre câmpie
Zboară zvonul, susotind,
Vântul spune c-o să vie
"Ea", în vizită curând.

Vorbesc pomii, de-i asculti,
Între ei, parcă cu jale.
Cic-a fost văzută-n munti,
Coborând încet spre vale

Într-o rochie de "rugină",
Încăltată în "noroi",
Cu alura-i de regină,
În caleasca ei de "ploi".

Soarele îi face loc,
Norii, crainicii fideli,
Adunati parcă ad-hoc
O anuntă-n chicoteli.

Frunzele cuprinse-n ceată
Înteleg că... nu-i a glumă.
Au simtit spre dimineată
Pe-a lor haină verde... brumă.

Salcâmi povestesc în doi:
Ce-o să fie oare frate?
Că de-atâta vânt si ploi
Sigur vom fi "rupti de spate"!

În grădini se sterg culorile.
Gri e... noul trend la modă.
Triste-si plâng azi florile
Ultima lor odă.

Fluturii se pierd prin crânguri
Si cocori dispar în zare,
Iar broscoii din adâncuri
Îsi pierd cheful de "cântare".

Doar un greier, cu sperantă
Cântă încă la chitară,
Cu putină arogantă:
"Vesnic, vesnic va fi vară!"

poezie de Marius Alexandru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara în mare (pe)trecere

Hei ce valuri şi nisip
hei ce mare pân-la cer
amintire fără chip
astăzi însă doar disper

Dar ce mare pân-la cer
şi ce stânci în amintire
mare aş putea să-ţi cer
pe val încă o iubire

O ce stânci în amintire
mare parcă fără chip
doar în ochi ce nălucire
şi ce valuri de nisip

O ce mare pân-la cer
ce fantome fără fler

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (4 august 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!