Ea, Natura

O formulă matematică or fizică a Creatorului,
Cu ecuaţii multe şi necunoscute infinite
Încerc să o rezolv, jucându-mă cu câteva cuvinte.
Prin ale lui culori, secrete multe, mesaje către noi, transmite.

Să fie oare extazul, bucuria

De a privi o gingaşă şi înmiresmată floare
Şi ca un paradox, o poate cheama şi Nu mă uita?

Coroana tremurandă a arborelui, zis frate,
Împodobită-n salbe colorate?

Penajul în pasteluri divine a păsării măiestre
Ce-şi înaltă imnul spre sânul cerului siniliu?

Feericul colorit al fluturelui ce roieşte
Şi fâlfâie în zboruri grăbite în jurul florilor?

Aura ascunsă-n câmpul de primprejur
Ce-şi fredonează –n surdină cântul?

Imensul arc multicolor ce trecător se-arată
Când norii stropesc în grabă pământul?

Firul crud al ierbii care de sub plapumă de puf răsare
Şi pământul îl îmbracă cu o haină turcuoază?

Să venerăm Natura pentru a Ei splendoare
Care vindecă-n tăcere al nostru suflet,
Cu alei Ei leacuri miraculoase şi tămăduitoare.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,
Strălucesc pe ochiuri de ferestre.
Ţurţuri atânând la streşini stau să cadă
Şi în picuri se topesc la văzul lui, al Soarelui.
Pomii împodobiţi în straie ţesute-n fire albe,
Vestesc recolta, pentru anul care vine,
Obiceiuri pe care de la străbuni le ştim.

Liniştea, iertarea şi -mpăcarea se coboară peste noi,
Ca sfântul duh la sfânta lui treime.
Decor de vis şi de poveste albul şi negru împleteşte.
Totul este-o simfonie şi clapele sufletului nasc armonii.

In lumea ta, a florilor de gheaţă, noi regăsim iubirea,
Mai buni, mai darnici suntem şi generoşi devenim.
Un cor magic se aude colindând a noastra casă,
Cu el purtând acel mesaj divin, "O ce veste minunată"

Şi-n noaptea undrei spre gerar, anul se-noieşte, când,
Speranţe şi dorinţe multe curg în miez de noapte.
Să privim încrezători la orizontul fără de sfârşit
Şi fericiţi să -mpărtăşim străbuna noastră urare,
" La mai multi ani sănătoşi şi buni! "

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Cu mine stau de vorbă, adesea, în monologuri lungi mă pierd,
Privesc în jur fără osteneală, ştiind că în legea firii stă putinţa.
Las în urmă griji, dureri, suferinţe şi rup tăcerea care m-a cuprins,
Şi-mi spun"zâmbeşte chip frumos", lasă licărul din ochi să strălucească,
Şi-a lui sclipire să pâlpie vioaie, asemenea podoabelor ce scânteiesc în noapte.
Din abisuri te înaltă şi adună acea lumină şi speranţă pentru mâine,
Oglindeşte a ta simţire, să rămână amprentată -n univers pentru eternitate.
Ascultă!, auzi murmurul buzelor ce şoptesc sărutările sufletului?
Şterge curcubeul lacrimilor ce mângâe obrajii de urmele timpului brăzdaţi
Ia aminte de ţinuta bradului veşnic verde ce nemurirea o îmbracă,
Priveşte firul ierbii care creşte şi soarbe din roua cristalina a zorilor de ziuă,
Admiră zborul elegant al fluturelui ce se adapă dintr-un strop de apă,
Iubeşte gingăşia florilor de pe terasă care te răsfată în fiecare dimineaţă,
Ascultă cântul mierlei, fluierul vântului, fredonează cu ea, natura,
Natura-mi cântă şi-mi vorbeşte....
Gândul mă duce peste ani şi ani pe aripi de vis şi-mi spun,
Atunci când anii se vor pierde în negura vremii şi de frica iernii,
Şi eu cu bruma mea de ani voi aşterne culoarea pură a zăpezii,
Să o încalzesc aş vrea, cu sufletul ce-l am, şi să topesc nămeţii,
Ca ghioceii din nou să înflorescă şi speranţa să învie an de an.
O mângâiere suavă simt, un fior cald mă învăluie
Şi se revarsă încetişor în întregul meu trup fară de voie.
Încerc zadarnic să-nţeleg sorgintea acestor simtăminte,
S-apoi merită întrebări atât timp cât mă supun fără de voie...
Cu un surâs discret şi gândul încurcat, îmi spun, e trainic simţământul.
Zâmbetul un univers divin crează cu a lui prezenţă şi bineţe-mi dă,
Nu zădărniceşte a mea căutare.
Tronează împărăţia altarului din mine!
Îl înalţ să fluture ca steagul pe catarg, învingător acum şi-pururea.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un munte semeţ
ce-şi înalţă vârful
deasupra cerului
zgâriind norii
cu piscurile sale
umbrind pământul
cu măreţia sa
înmiresmată de
brazii cei falnici
printre care şuşotesc
izvoarele limpezi
purtându-şi apele la vale
în abisuri nesfârşite
şi cascade însufleţite
de freamătul pădurilor
peste care se aştern
zăpezi în miez de vară,
iar ursul hibernează
în grota-i liniştită
uitând că a trecut iarna
din munţii
cu piscurile înzăpezite.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul îi un grăunte de nisip
Ce curge măsurat într-o clepsidră
Şi zboară spre cei stăpâni pe zare ce
Cu al lor chip invizibil construiesc zăgazuri
Pentru alte infinite şi neprevăzute începuturi.

Timpul se preumblă pe scări imaginare,
Croite-n astral cu trudă infinită de Graţia divină
Şi veghea-ndeaproape a cetei îngereşti
În cursul lui ireversibil, enigmatic.
Spre alte destinaţii aventuroase,
În lungi călătorii spre astre luminoase.

Timpul îi nemilos şi trece –ntr-o clipire,
Ca frunza stacojie ce-n ploaia toamnei reci,
Dansează unduios în acordul adierii
Şi într-un ultim suspin, al disperării
Se stinge şi –n eterna lume ea se pierde.

Timpul îi parfumul florilor de câmp,
Se stinge odat cu vremea ce-a trecut
Şi se pierde-n văzduh şi-i nevăzut.
Şti-vom noi vreodată oare
Acea poartă fermecată spre care el pleacă
Ce drumul l-a deschis către adevăratul vis?

Timpul îi ţărmul mării agitate,
În care valuri multe se sparg oftând
Că –i trecător, dureros şi neiertător
Când o ultimă secundă ceasul bate
În astă viaţă care-i o fărâmă de realitate.

Timpul îi o fata morgana şi spre ea păşim
În neantul lumii hrănind iluzii deşarte.
Zadarnic însă, el se pierde-n perdeaua de ceaţă
Cu fiece zi, noapte şi clipă ce-o trăim
Şi ducem cu noi durerea lui nemiloasă
Pentru ce-a fost şi nu va mai fi.

Timpul îi fumul focului aprins,
Din sufletele noastre îndurerate,
De pendula ce-n inimă sacadat ne bate,
În drumul ei spre fascinanta eternitate,
Unde poate adevărul suprem să-l descoperim.

Timpul vindecă-n tăcere răni ascunse şi durere,
Generos în urmă ştie să păstreze vii
Melancolice şi vajnice amintiri,
Ca-n a noastră existenţă cât pe pământ trăim,
Trecutul să ni-l redefinim, prezentul să-l clădim,
Pentru o cauză înţeleaptă învingători să fim
Şi eterni ca el în univers, să devenim.

poezie de Georgeta Ganea (11 noiembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Florar

Când natura îmbracă veşmânt înfloritor
Şi-şi împleteşte-n cosiţe petale colorate,
Luna mai e-un domnesc alai curtenitor
La un ceremonial de mirese aristocrate.

Speranţa creşte-n suflet precumpănitor
Şi deznădejdile devin patetic moderate
Când natura îmbracă veşmânt înfloritor
Şi-şi împleteşte-n cosiţe petale colorate.

Roiuri de fluturi se destramă-nflăcărate,
Se şoptesc cuvinte cu aromă de amor;
Zefirul le petrece-n dorinţe deliberate
Prin parfumul amurgitului ademenitor

Când natura îmbracă veşmânt înfloritor.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitări

Acesta e pământul nostru.
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.
Fiecare floare a răsărit după indicaţiile noastre.
Peisajul poartă semnătura noastră.
Da.
Pentru fiecare centimetru am luptat şi am gândit.
Sângele şi visul nostru e amestecat pretutindeni.
Mâna ni s-a înfipt în grumazul pădurii,
Ca în coama unui mistreţ întărâtat,
Şi am făcut ordine în sălbăticie.
Cu tălpile goale am dansat peste vipere
Până ce ultimul strop de venin
S-a scurs în sânul imun al ţărânii.

Acesta nu e pământul tău, laşule,
Care te-ai aciuat ca o molie în faldul steagului nostru.
Nici al tău, linguşitorule şi mincinosule,
Care mânjeşti cu vânzătoare săruturi faţa adevărului.

Acesta nu poate fi pământul tău, corupătorule,
Care încerci să deviezi corabia noastră către naufragii.

Acesta e pământul nostru!
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă uita

Nu mă uita,
O micuţă şi veselă floare,
Disperarea în glas o are,
Nu mă uita, nu mă uita,
Că şi eu fac parte din viaţa ta.

Nu mă uita,
Floare fragedă şi albăstrea
Ai intrat tiptil şi-n în viaţa mea
Azi, te invoc smerită
Ca de dor inima-mi este cucerită.

Nu mă iuta,
Nu fii tristă dragă floare,
Amintirile rămân vii
Ce-ai iubit şi ai păstrat,
Într-un colţ de suflet drag.

Nu mă uita,
Iubită floare albăstrea,
Ce a fost, a fost şi a trecut
Dar amintirea-i vie şi nu s-a pierdut.
Nu mă uita, nu mă uita
Tristetea parcă o ai a invoca.

poezie de Georgeta Ganea (9 iulie 2024)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea
Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să mă plimb pe-un fir de râu,
Si-mpreună s- ascultăm,
Cum natura fredonează
O spăimântoasă melodie,
Când apa în cascadă cade
Şi-al ei curs îl croieşte pân la vale.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Pe o plajă-ntinsă, însorită,
De spumoase valuri străjuită
Şi-n dimineţi senine, răcoroase
Pe nisipul umed să se-aştearnă,
Siluete lungi şi tenebroase,
Semn că razele blânde, luminoase,
Ce cuprind zarea azurie
Încălzesc pământul şi marea
Şi-n noi sădeşte fericirea, bucuria.
Mai apoi, cu voi, dragi nepoţei,
În adierea uşoară a brizei sărate,
Să-nălţăm pân la buza norilor,
Zmee colorate multe,
Al căror fâlfâit sonor,
Fac deliciul admiratorilor.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să plecăm în drumeţie
Şi-n pas vioi şi cadenţat,
Să urcăm pe-o cărăruie
Până sus, pe creasta munţilor
Şi de-acolo să admirăm
Semeţia codrilor şi brazilor.
Ecoul glasurilor voastre,
Să răsune-n valea largă
Să-l audă o lume-ntreagă.

Aş vrea cu voi mereu să fiu
Să vă văd cum creşteţi mari
Şi a voastră transformare,
Să-mi aducă aminte tot mereu,
Că şi pentru mine timpul trece,
Lăsându-şi a lui pecete
Pe-al meu trup şi chip sculptat,
De anii mulţi care s-au adunat.

poezie de Georgeta Ganea (15 octombrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în suflet

Ninge şi energia iernii devine un curcubeu ascuns în spatele perdelei de lumină
Ascund mugurii de pomi fructiferi în sânul meu

Trec apele şi mă-nedrept spre Mareşal
Frunzele mi-au format un colier preţios
Un covor de culoare şi un pat liniştitor pentru zilele însorite
Zăpada mi-a croit o rochie de crăiasă
Ca o perlă ascunsă-n propria carapace
Ce-şi deschide ochii spre ferestrele inimilor bune
Norii se risipesc, alungând tristeţea
Magii vestesc Naşterea lui Iisus
E toamnă, vară, iarnă şi primiavara-n suflet
Natura a hotărât să-se conserve
Flori de gheaţă, iubire frumoasă.
Eu sunt universul şi el face parte din mine.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

De îmi e greu, de îmi e uşor,
Mă îndrept cu ochii sus la cer,
Un mesaj de acolo, din azur,
De la acei îngeri nevăzuţi,
Am primit mai deunăzi
Că mi-s prieteni, păzitori
În viaţa ce o duc, aici pe pământ.

Când o rugă eu înalţ, rostesc,
Mâinile le-mpreunez şi îngenunchez,
Capul îl ridic spre cer şi multumesc,
Celor ce au darul ruga de a o asculta
Şi ale lor semne subtile de le primesc
Eu să le pot înţelege şi să le tălmăcesc.

Cerul legământ cu pământul a făcut,
În frăţie s-au născut şi dăinuie de la început,
Prin legi universale, nescrise, dar a lor valoare
Este de necontestat şi de urmat neîncetat.

Dimineaţa –n zori de zi mă scald
În lumini de-o beteală argintie,
Un spectru larg mai apoi izvorăşte,
Din podoabă galbenă ce străluceşte
Şi un talisman se dovedeşte a fi
Pentru tot ce-n lume este creator şi viu,
Fără de care nici noi, oamenii, nu am fi.

Pe piedestal soarele se ridică sus, trufaş,
Ca un stindard triumfător, biruitor
Ce cucereşte o eternă redută
Şi strălucirea lui de veşnică stea,
Ne energizează acum, mereu şi pururea.

De zăduf, vara, adesea cerul de safir,
Dintr-odat se-abureşte şi umbrele se sting
Şi nori albi, pufoşi se adună-n mare grabă,
La un sfat de taină şi câteodat anunţă alarmant,
Că vine ploaia şi lacrimi calde slobozesc
Peste tot, iar natura şi oamenii zâmbesc.

Universul distinse salutări trimite
Şi semne multe ce-şi au a lor sorginte-n
Jocul lor, al contrastelor şi al echilibrelor,
La coada muntelui, după o creastă,
Din două surse de apă, se adapă
Un curcubeu în straie viu colorate,
Semn vrea să ne dea că ploaia va înceta.

Mai apoi, pe cer, storul bozafer se trage
Şi natura îi o mireasă cu năframa trasă pe faţă
Şi o trenă spumoasă din fulgi de nea,
Pân ce norii se destramă şi fac loc
Razelor calde ce topesc omătul pe loc.

Cerul găzduieşte-n romantica noapte,
Scânteierea lunii tandre şi a salbei de astre
A lui feerie în sclipiri de licurici
Inspiră până şi pe acei oameni mai trişti
Şi viaţa devine o poveste de vis.

Spre cer ne înălţăm în cel din urmă drum
Şi devenim partaşi din umbră pentru cei
Ce pe pământ rămân, ca viaţa să şi-o ducă,
Cât le este dat prin a Lui poruncă.

poezie de Georgeta Ganea (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curcubeului

În salbe colorate peste nori,
Lumina solară se destramă
Culori transpuse într-o gamă,
Aşezate-n minunate aurori.

Curcubeu cu splendide culori,
Care să-l privim ne cheamă,
În salbe colorate peste nori
Lumina solară se destramă.

Îl privim cu toţii-ncrezători
Din mijlocul naturii mamă
Şi vom şti că mâine-n zori
Ceru-i fără de maramă,

În salbe colorate, fără nori.

rondel de Ioan Friciu din Inedită (2016)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E Soarele steaua
ce Pământul încălzeşte
şi luminează cerul
atunci când totul pare
pierdut în neant
şi se scurge încet
în bezna adâncă
din pâlnia Universului.
E Soarele acesta
o pată aurie
desprinsă din cenuşa
unui astru muribund,
ce de veacuri
răsare şi apune,
veşnic neobosit,
încălzind acelaşi Pămân
plin mereu de
alte vieţuitoare,
ce-şi duc traiul
pe planeta albastră
care nu uită
să se învârtească mereu
în jurul Soarelui
şi în jurul său
în sensul acelor
de ceasornic,
purtând timpul
mereu înainte,
spre vremuri ce tind
spre nicăieri...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşul

Sub cireşul meu din curte,
Sufletul mi-l răcoresc.
Grijile urâte, multe,
Repede mă părăsesc.

Perioada cea mai faină
Este-atunci când înfloreşte.
Când îmbracă albă haină,
Când coroana înverzeşte.

Spiritul grădinii are.
Chiar şi pe cel al pădurii.
O plăcută desfătare
Din multe ale naturii.

poezie de Dumitru Delcă (16 iunie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre sfinţi, profeţi, Iniţiaţi, prin adorarea şi iubirea lor pentru Creator, ei îşi dezvoltă corpul lor cauzal, corpul lor budhic şi corpul lor atmic care formează o aură de o splendoare extraordinară cu culori într-o continuă mişcare, ca focurile de artificii. Aura lor este, de asemenea, foarte vastă; se povesteşte că aura lui Buddha se întindea pe mai multe leghe.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

între două războaie
de câteva zile
un nor singuratic
şi îngeri ce-şi caută
aripa ruptă de cea mai neagră
zăpadă căzută vreodată
peste liniştea bălţii
fragmente de timp
entităţi ce-şi urlă destinul
pe câmpul de luptă
într-un război fără de sens
de câteva zile
o linişte stranie se-aşează
pe stuful orfan
după care urmează un altul

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este acea stare extraordinară de spirit, când se trăieşte la cea mai înaltă tensiune sufletească, atingând uneori extazul şi beatitudinea. Ea vine din profunzimea eului nostru etern uman, ce ştie să vibreze intens la apariţia fiinţei sau a fiinţelor iubite care sunt subiectul adoraţiei noastre, la încântarea ce o declanşează sentimentul religios, faţă de tot ce aduce o transfigurare neobişnuită în suflet. Iubirea pentru fiinţe, lucruri, obiecte, peisaje, creaţii artistice poate fi cauza fericirii. Uneori, lucrurile aparent banale pentru unii pot fi surse de fericire pentru alţii. Capacitatea de a recepta şi de a transmite fericirea, precum şi trăirea sentimentului de fericire poate fi diferită de la om la om. O fiinţă aparent banală pentru alţii poate fi unică, extraordinară pentru altcineva, căci acea fiinţă ştie să răspândească în jur fericirea prin felul său de a fi, de a vorbi, de a gesticula, prin faptul că ea transmite acel fluid benefic ce ajunge la fiinţa iubită prin căi subtile de comunicare.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt câteva comportamente în relaţia de cuplu care exprimă teama de a fi părăsit? 1. Apelezi constant la partener pentru ajutor sau consolare, chiar dacă sunt lucruri pe care le-ai putea rezolva fără ajutor. 2. Contact fizic exagerat, îmbrăţişări, săruturi şi cereri de afecţiune pentru a evita orice separare fizică. 3. Sunat şi dat mesaje de mai multe ori pe zi fără ca să existe probleme reale de rezolvat sau discutat, unele fiind doar de control sau pentru a testa viteza de răspuns. 4. Jocuri de la mimarea geloziei sau a pretinde ca există alţi oameni interesaţi de tine, păstrând distanţa astfel încât să îl faci pe partener să vină spre tine, te prefaci că ai aceleaşi valori şi interese. 5. Exprimarea directă a furiei prin reproşuri, certuri, înjurături, jigniri sau chiar lovire fizică. 6. Exprimarea indirectă a furiei prin răzbunări mai mult sau mai puţin subtile, prin întreruperea comunicării. Ştiu ca unii oameni se vor uita la lista asta şi vor spune "Dar aşa arată o relaţie normală, asta e iubirea!" Nu e.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia-lecţie de geografie

În excursia din vară,
Organizată la munte,
Am descoperit o carte rară,
NATURA cu taine multe.
Am văzut soarele în zare
Arătându-şi faţa,
Până unde ni se pare
Că sfârşeşte viaţa.
Acolo unde pământul
Se-mbrăţişează cu cerul,
Unde nu ajunge gândul
Ca să dezlege misterul.
Am văzut gâze mărunte
Printre firele de iarbă,
Am văzut vârfuri de munte
Şi ape coborând în grabă.
Într-o pajişte cu flori
M-am culcat cu faţa-n sus.
Priveam cerul fără nori
Şi soarele către apus.
Prin păduri am colindat,
Păsări multe am văzut,
Cântul lor am ascultat,
Doamne, ce mult mi-a plăcut!
În poiana cu flori multe,
Căprioare gingaşe zburdau,
Găini şi cocoşi de munte
Pe deasupra mea zburau.
În lumea de arbori şi păsări
Adieri de vânt m-au răcorit.
Pe piscuri nu poţi să te caţări
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.
În limpezi ape-am oglindit
Chipul meu plin de sudoare.
Vedeam şi-un soare obosit
Care mergea la culcare.
Natura-ntreagă este mamă
La toate câte-n ea trăiesc.
Găsesc adăpost şi hrană
Pe plaiul nostru românesc.
La noi, cu dărnicie ploaia cade
Şi pentru gâze şi pentru urs.
Pentru peştii din cascade,
Pentru prighetoare şi râs.
Iarna se-aşterne zăpadă
Pentru grâul ce dă pâine.
Nimenea nu stă la sfadă
Cu grija zilei de mâine.
O carte frumoasă este
Natura ce ne-nconjoară.
De la şes până pe creste,
Ţara noastră-i o comoară.
Din cartea naturii am aflat
Despre lumea vie a plantelor.
Să cunosc am învăţat,
Viaţa animalelor.
Natura-i o lume fascinantă.
O lume vie, mişcătoare.
Omul, fiinţă dominantă
O ocroteşte sub soare.
Natura e şi mama noastră.
Ne hrăneşte şi ne-adapă.
Cu gândirea lui măiastră
Omul de rele o scapă.
Pâinea albă din câmpii,
Merele-n livezi, pe dealuri,
Muntele cu bogăţii,
Ape clipocind în maluri,
Faună, floră... Pe toate
Natura le găzduieşte.
Fără ele nu se poate.
Nici pământul nu trăieşte.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem să comparăm aura cu atmosfera care înconjoară pământul. Da, e extraordinar! Pământul posedă o perdea de protecţie, pielea sa. Ea e un pic mai îngroşată ca a noastră, e adevărat, dar joacă exact acelaşi rol. Graţie atmosferei sale, pământul evită multe pericole în cursa sa prin spaţiu! Toate corpurile ce vin din spaţiu şi care ar putea produce catastrofe dacă ar ajunge pe pământ, sunt obligate să intre mai întâi în contact cu atmosfera unde sunt, în general, dezintegrate. Atmosfera ne protejează de asemenea de alte pericole cum ar fi anumite radiaţii cosmice, care ar fi mortale pentru noi, dar care traversând atmosfera sunt neutralizate de elementele chimice cu care e impregnată.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!