
Apusul
Mă tulbură și-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.
Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.
Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.
Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aștern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreținute.
Iar vorbele-ți strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Mirajul unui vis fără-nceput
Ce lungă mi se pare așteptarea
în prag de seară, către asfințit,
când dorul rătăcit ajunge iară
în cutele din gândul răzvrătit.
Tăcerile, mai reci ca niciodată,
rămân la un hotar nedeclarat,
pe dunga dintre somn și veghe
să pună-n leagăn dorul supărat.
Dar rătăcit în cutele buimace
el caută-nspre ușa de la hol,
cerând obolul clipelor ratate
pe scara dintre do diez și sol.
Acolo a rămas uitat tangoul
iubirilor cernute prin păcat
pe strunele viorilor păgâne
uitate în trecutu-ndepărtat.
Revin și amintirile duioase,
pe aripa întinsă-a unui dor
în cugetul lipsit de apărare
în umbrele iubirilor ce mor.
Tangoul readus pe înserate,
cu notele venite din trecut,
întinde peste lunga așteptare
mirajul unui vis fără-nceput.
Iar visul te aduce la fereastră
în haina neuitărilor târzii,
te chem, să te alint altădată
privirea ta îmi spune c-ai să vii.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Santinela orelor târzii
Sunt santinela orelor târzii
și a iubirilor ce se destramă
pe notele dintr-o vrăjită gamă
desfășurate-n ample armonii.
Din umbrele uitării-au apărut,
le-am adunat în pagini lapidare,
ca să rescriu secretele dosare
cu dramele venite din trecut.
Sunt dramele iubirilor ce mor
în sufletul amantelor trădate,
care își plâng uitatele păcate
pe brâul nevăzut al unui tor.
Aș vrea să le alint și chiar acum,
când zorii argintii apar în zare,
le-aș săruta, la rând, pe fiecare,
să mă îmbăt cu valuri de parfum.
În glasul lor aș vrea să regăsesc
căldura și fiorii de-altădată,
când le primeam cu inima curată
să le împac, precum era firesc.
Dar ani prea mulți trecut-au peste noi,
sunt obosit, iar ele-mi par schimbate,
n-aș mai putea să le iubesc pe toate
chiar de-aș aduce timpul înapoi.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cat de ciob...
Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...
poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag de toamnă
Se lasă toamna încă așteptată,
părerile de rău se-ntorc pe rând,
pe-o margine de clipă-ntârziată
la ușa gândului ajung dansând.
Și mă cuprind regrete insolite,
fără să știu de am greșit cumva
când dorurile-n straie de ispite
visau adânc pe nori de mucava.
Regretele s-așază peste gânduri
cu amintiri trezite prea târziu
în notele urcate printre ziduri
din partitura unui potpuriu.
Revin acum, în clipe fără miză,
cu vânturi reci sosite de la nord,
în prag de seară ultimă surpriză,
cu amăgiri căzute-n dezacord.
La poarta neuitării se destramă,
iar gândul le alungă în trecut,
în mijlocul pădurii de aramă,
pe umbrele din visul renăscut.
Acolo te zăresc îngândurată,
cu dorurile strânse la un loc,
pe chipul ce apare ca o pată
în ramă aurită de breloc.
Așez brelocul pe o etajeră,
întinsă peste spațiul infinit,
privirea ta, venind din altă eră,
îmi leagănă surâsul obosit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar timpul se întoarce...
De ne vedem și astăzi câteodată,
când drumurile noastre se-ntâlnesc,
te regăsesc aproape neschimbată
priviri de foc și zâmbet nefiresc.
Te urmăresc cu ochii de departe,
trecând la brațul unui alt bărbat,
de mă privești mă uit în altă parte
cu cugetul de gânduri încărcat.
Ce-am hotărât în ziua-aceea, poate,
n-om desluși cum trebuie nicicând,
dar știu că-n mine au rămas săpate
dureri adânci care îmi stau pe gând.
Nici tu nu ești desigur împăcată
cu tot ce-a fost, cu ce s-a întâmplat
când fiecare-n parte, dintr-odată,
plecând credea că nu e vinovat.
Iar din mândria noastră pedalată
pe fraze reci, venind fără-nțeles,
n-o să-nțelegem, poate, niciodată
ce rost găsim pe calea ce-am ales.
Și cu regrete lungi, în noi lăsate,
vom încerca s-aducem din trecut
crâmpeie dragi din amintiri păstrate
ca să întoarcem tot ce am pierdut.
Dar mai putem aduce încă-odată
destinele pe drumul cunoscut?
din tot ce știu, din câte am văzut,
chiar timpul se întoarce câteodată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteze
De-aș mai putea să readuc
cu umbrele ce vin din față
refrenele din glas de cuc
pe iarba aspră din fâneață,
ori în izvoare dor să pun
să nu-și mai uite apa care
sub creanga sfântă de alun
adună semne de-ntrebare,
Sau într-o margine de gând
șă mai ascult pe înserate
uitările ce trec plângând
pe mal de ape-nvolburate,
ori dacă nu m-aș înșela
că m-ai iubit lângă o dună,
pe când pica din cer o stea
prin ploaia razelor de lună,
Sau din uitare să revin
să te aștept fără speranță
lângă pădurea de anin
pe malul apei de faianță,
ori dorul meu neliniștit
să-l readuc de pe orbită
de s-ar opri din mers subit
văzând o fragedă ispită,
Atunci, desigur, că aș vrea
să mai accept, ca altădată,
uimirea din privirea ta
să mă cuprindă dintr-odată
și te-aș ierta, și te-aș iubi,
cu patimă și nerăbdare,
când fără voie m-ai minți
cu vorbele-ți seducătoare,
Chiar te-aș ruga să mai rămâi
o zi, o noapte, împreună,
să-mi fii femeia cea dintâi
și cea din urmă-a mea furtună,
apoi aș vrea din nou să pleci
uitarea-ncet să mă cuprindă,
să gust tăcerile prea reci
privindu-mi chipul în oglindă.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în Sahara
Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
și pașii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neștiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.
Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neștiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.
Tăcerea plutește pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neștiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.
Se simte și oaza dorită aproape,
din față adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!
E toamnă târzie și, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Afluxul vorbelor
Cuvintele par tot mai goale de-nțeles
sau poate-ascund mai multe deodată?
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar ața de cusut e bună pentru chingă.
Și dacă vorba spusă pare prea puțin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis și inima curată.
Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,
oricât aș căuta, nu pot să regăsesc
pur adevăr în țesătura lor vocală.
Rămas fără răspuns în umbra de tăceri,
care-mi aduc în suflet dulce alinare,
de mai aud cumva ce-am auzit și ieri
cu ciudă vă desfid, cuprins de indignare!
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri
Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.
Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.
Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.
Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.
Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri
Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.
Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.
Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.
Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.
Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!
E toamnă târzie și parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte
citindu-mi aceleași poeme din nou.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 13.03.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa cu venin
Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.
Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniștea decorului umbrit
de teii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul de granit.
Din Carul Mare duhul rătăcit al nopții
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorții
să caute destine-n domul de cleștar.
Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu râzând ajungi-naintea lor călare
să îmi aduci o cupă plină cu venin.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed MATRIXROM, Bucureși, 2018 (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa cu venin
Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.
Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniștea decorului umbrit
de fagii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul povârnit.
Din Carul Mare duhul rătăcit al nopții
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorții
să caute destine-n domul de cleștar.
Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu ajungi, venind-naintea lor călare,
să îmi aduci o cupă plină cu venin.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!